AFFAIRE ROCCO DI MARIA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ROCCO DI MARIA c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ROCCO DI MARIA c. ITALIA Cerere nr. 32750/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 13/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Rocco di Maria c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 32750/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Rocco di Maria ( reclamantul a sesizat Curtea la 24 noiembrie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Spatafora și co-agenții săi, dnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. Cererea s-a născut în 1946 și se află la Circello (Benevent). Procedura principală la 24 iunie 1992, reclamantul sesizează judecătorul judecător din Benevent (RG nr 3326/1992), care funcționează ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la reținerea unui loc de muncă din cauza unui accident de muncă. Cele opt audieri stabilite între 22 noiembrie 1993 și 10 aprilie 1998, una a fost retrimisă la cererea părților, una din cauza faptului că expertul nu a depus raportul său, trei din oficiu și trei dintre ele se refereau la punerea în competență. Punerea în deliberare a avut loc la 17 aprilie 1998. Printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 18 mai 1998, judecătorul a respins cererea reclamantului. La 18 noiembrie 1998, acesta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii (RG n 170/1998). Dintre cele cinci audieri stabilite între 20 ianuarie 1999 și 22 noiembrie 2000, una a fost trimisă la cererea reclamantului, una pentru greva avocaților, una pentru jurisdicție și două pentru prezentarea pledoariilor. Printr-o hotărâre din 22 noiembrie 2000, al cărei text a fost depus la grevă la 5 ianuarie 2001, instanța a respins recursul. La 6 septembrie 2001, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță al Romei în sensul Legii din 6 septembrie 2001 și a pronunțat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție (durata excesivă a procedurii), în special 12 394,96 EUR (EUR) ca daune morale. 10. Prin decizia din 10 decembrie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 19 decembrie 2001, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp. 807,60 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciile morale și 568,10 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 516,45 EUR pentru cheltuieli și 51,65 EUR pentru cheltuieli de judecată. Notificată la Ministerul Justiției la 26 februarie 2002, această decizie a primit autoritatea de lucru judecat la 27 aprilie 2002. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). ÎN DREPTUL LA VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 13. Reclamantul se plânge de durata procedurii civile. După ce a încercat procedura Pinto În opinia sa, suma acordată de instanța de judecată cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6 alin. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 16. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu este prevăzut în casare și a omis o procedură de executare. 17. Curtea reamintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului. Calitatea de victimă 18. Pentru a afla dacă un reclamant poate pretinde că este o victimă. În sensul articolului 34 din Convenție, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98). 19. În urma examinării tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că recuperarea este insuficientă și că plata sumei Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că a examinat obiecții identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46 22. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 24 iunie 1992, împreună cu confiscarea instanței judecătorești din Benevent, pentru a se încheia la 5 ianuarie 2001, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Benevent, hotărând în calitate de judecător judecător la recurs, a durat, prin urmare, mai mult de opt ani și șase luni la două grade de instanță. 23. Curtea observă, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească mai mult de 17 luni de la data de 12 iunie 2003 a fost plătită de Pinto la data de 17 luni de la data la care a fost depusă la grefa hotărârii Curții în cauza Pinto Prin urmare, această plată a depășit în mare măsură cele șase luni din momentul în care hotărârea de executare devine executorie. Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni sub aspectul articolului 41 din convenție (a se vedea Cocchiarella Italia, citată anterior, § 12024). În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 25. Pe de altă parte, reclamantul a dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care o revendica (Delle Cave și Corrado Italia, citată anterior). Prin urmare, nu a fost încălcat art. 13 din Convenție. II. PE ALTE VIOLATII ALEGATE 26. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că ar fi fost victima unei discriminări bazate pe bogăție, având în vedere costurile avansate pentru a iniția procedura, precum și riscul de a fi condamnat la plata cheltuielilor de procedură în cazul respingerii căii de atac. 27. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva dreptului de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 din convenție. Curtea constată că, deși un individ poate fi admis, potrivit legii italiene, în beneficiul asistenței judiciare gratuite în materie civilă, reclamantul nu a solicitat ajutorul judiciar. În plus, aceasta arată că a reușit să sesizeze instanțele competente în conformitate cu legea Pinto și că instanța de recurs a acceptat cererea sa, acordându-i o sumă în baza cheltuielilor de procedură. Or, nu se poate vorbi des de dreptul la un tribunal atunci când o parte, reprezentată de un avocat, sesizează în mod liber instanța competentă și prezintă în fața acesteia argumentele sale. Prin urmare, nu se poate identifica nicio aparență a încălcării, Curtea respinge obiecțiunile referitoare la cheltuielile de procedură, deoarece în mod vădit nefondate în sensul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție ( Nicoletti c. Italia (dec.), nr 31332/96, 10 aprilie 1997). În plus, reclamantul denunță încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din Convenție, pe motiv că suma acordată de instana de judecată în cadrul procedurii În lumina concluziilor expuse la punctul 25 de mai sus, Curtea respinge acest aspect. 30. În cele din urmă, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii. Nu ar fi imparțial pe motiv că judecătorii exercită un control asupra conduitei altor colegi și că Curtea de Conturi este deținută de o procedură în răspundere împotriva acestora din urmă, în cazul în care le este atribuită lungimea unei proceduri interne. 31. În speță, teama de un defect de injumătățire se datorează faptului că instana de apel ar fi putut decădea pe reclamant în numele unui spirit de corp, care ar determina judecătorii să respingă sistematic cererile de satisfacie echitabilă pentru a apăra conduita altor judecători. Or, pe de o parte, Curtea constată că instana de apel din Roma a acordat dreptul la cererea reclamantului. Pe de altă parte, afirmațiile reclamantului sunt vagi și nesusținute. Prin urmare, Curtea respinge această cauză, deoarece în general este vădit nefondată, de asemenea în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție (Padovani c. Italia, Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257 B, § 25-28). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău 33. Reclamantul solicită ca prejudiciu moral 12 394,97 EUR, minus 1 807,60 EUR acordate de Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Pinto 34"). În opinia Curții, Curtea consideră că ar fi putut acorda reclamantului, în lipsa unor căi de atac interne și având în vedere faptul că cauza privește o pensie de invaliditate, precum și întârzierile datorate reclamantului, suma de 8 000 EUR. Faptul că instanța de recurs din Roma a acordat reclamantului 22,6% din această sumă conduce la un rezultat în mod vădit nerațional. Prin urmare, având în vedere caracteristicile căii de atac (citată la punctul 139-142 și la punctul 146) și hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 1 792 EUR, precum și 1 100 EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata sumei de 1 807,60 EUR, intervenită numai la 12 iunie 2003, adică la mai mult de 17 luni după depunerea la grefa deciziei Curții de apel. Taxa și cheltuielile de judecată 36. Reclamantul solicită rambursarea sumei de 163,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedura de procedură și lasă la latitudinea Curții să stabilească cele care îi sunt suportate în fața sa. 37. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII. 39. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile în fața Tribunalului de Primă Instanță din Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată de către instana internă, având în vedere durata și complexitatea procedurii Pinto Prin urmare, aceasta respinge cererea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața acesteia, Curtea constată că nu există documente justificative în această privință și decide, prin urmare, să nu acorde nimic. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA, CURȚIA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, declară cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe eficacitatea remeditării mai întâi Pinto și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a art. 6 alin. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 892 EUR (două mii opt sute nouăzeci și doi de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct al Secțiunii Președinte