AFFAIRE MORONE c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Non-violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MORONE c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MORONE c. ITALIA Cerere n 32770/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 13/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Morone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Instrument), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 32770/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Domenico Morone ( reclamantul a sesizat Curtea la 25 octombrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Spatafora și co-agenții săi, dnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. La data de 13 august 1993, instanța a stabilit prima audiere la 8 iunie 1993, la data de 8 iunie, reclamantul s-a născut în 1946 și își are reședința în Guardia Sanframondi (Benevent). Procedura principală la 10 august 1993, reclamantul a depus o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent (RG nr. 4333/93), care funcționa ca judecător al muncii. 1994. În ziua următoare, cauza a fost amânată la 8 februarie 1995, din cauza unei erori a reclamantului în notificarea recursului său la contraprestație. La 8 februarie 1995, judecătorul a numit un expert și a stabilit punerea în deliberare a cauzei la 8 aprilie 1996. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 24 iulie 1996, judecătorul a respins cererea reclamantului. La 3 decembrie 1996, acesta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent (RG nr. 456/96). La 5 martie 1997, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat la 17 septembrie 1997 o audiere a pledoariilor. Din cele șase audieri stabilite între această ultimă dată și 12 aprilie 2000, trei au fost revocate din oficiu, iar celelalte trei au vizat o expertiză. Printr-o hotărâre din 12 aprilie 2000, al cărei text a fost depus la grefa din 28 aprilie 2000, tribunalul a respins recursul. 6 alin. (1) din Convenție (durata excesivă a procedurii), în special 10 329,13 EUR (EUR) ca daune morale. 11. Prin decizia din 10 decembrie 2001, al cărei text a fost depus la gref la 18 decembrie 2001, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile. 032,91 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciile morale și 568,10 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 516,45 EUR pentru cheltuieli și 51,65 EUR pentru cheltuieli de judecată. Notificată la Ministerul Justiției la 26 februarie 2002, această decizie a primit autoritatea de lucru judecat la 27 aprilie 2002.12 Sumele acordate pentru executarea deciziei Pinto au fost plătite la 12 iunie 2003, ca urmare a unei sesizări. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul se plânge de durata procedurii civile. După ce a epuizat calea de atac În opinia sa, suma acordată de instanța de judecată cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6 alin. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 17. Guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu este prevăzut în casare și a omis o procedură de executare. 18. Curtea reamintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția. Calitatea de victimă 19. Pentru a afla dacă un reclamant poate să-și asume răspunderea pentru o persoană care face obiectul unei infracțiuni în sensul art. 34 din Convenție, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia , citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98. 20. După examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că înălțarea este considerată insuficientă și că plata sumei Concluzia 21. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv da . Pe fond 22. Curtea amintește că a examinat obiecții identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46 23. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 10 august 1993, cu arestarea instanței judecătorești din Benevent, pentru a se încheia la 28 aprilie 2000, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Benevent, hotărând în calitate de judecător judecător la recurs și, prin urmare, a durat mai mult de șase ani și opt luni la două grade de instanță. 24. Curtea observă, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească mai mult de 17 luni de la data de 12 iunie 2003 a fost plătită la data de mai mult de 17 luni de la data la care a fost depusă la grefa hotărârii Tribunalului de Primă Instanță. Prin urmare, această plată a depășit în mare măsură cele șase luni din momentul în care hotărârea de executare devine executorie. Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni sub aspectul articolului 41 din convenție (a se vedea Cocchiarella Italia, citată anterior, § 120 25). În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 26. Pe de altă parte, reclamantul a dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care o susținea (Delle Cave și Corrado c. Italia), menționată anterior. Prin urmare, nu a fost încălcat art. 13 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLATII ALEGATE 27. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că ar fi fost victima unei discriminări bazate pe bogăție, având în vedere costurile avansate pentru a introduce procedura, precum și riscul de a fi condamnat la plata cheltuielilor de procedură în cazul respingerii căii de atac. 28. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva dreptului de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 din convenție. Curtea constată că, deși un individ poate fi admis, potrivit legii italiene, în beneficiul asistenței judiciare gratuite în materie civilă, reclamantul nu a solicitat ajutorul judiciar. În plus, aceasta arată că a reușit să sesizeze instanțele competente în conformitate cu legea Pinto și că instanța de recurs a acceptat cererea sa, acordându-i o sumă în baza cheltuielilor de procedură. Or, nu se poate vorbi des de dreptul la un tribunal atunci când o parte, reprezentată de un avocat, sesizează în mod liber instanța competentă și prezintă în fața acesteia argumentele sale. Prin urmare, nu poate fi identificată nicio formă de încălcare, Curtea respinge obiecțiunile referitoare la cheltuielile de procedură, deoarece în mod vădit nefondate în sensul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție ( Nicoletti c. Italia (dec.), nr 31332/96, 10 aprilie 1997). În plus, recurentul denunță încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că suma acordată de instanța de judecată în cadrul procedurii În lumina concluziilor expuse la punctul 26 de mai sus, Curtea respinge acest aspect. 31. În cele din urmă, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii. Nu ar fi imparțial pe motiv că judecătorii exercită un control asupra conduitei altor colegi și că Curtea de Conturi este deținută de o procedură în răspundere împotriva acestora din urmă, în cazul în care le este atribuită lungimea unei proceduri interne. 32. În speță, teama de un defect de injumătățire se datorează faptului că instana de apel ar fi putut decădea pe reclamant în numele unui spirit de corp, care ar determina judecătorii să respingă sistematic cererile de satisfacie echitabilă pentru a apăra conduita altor judecători. Or, pe de o parte, Curtea constată că instana de apel din Roma a acordat dreptul la cererea reclamantului. Pe de altă parte, acuzațiile reclamantului sunt vagi și nesusținute. Prin urmare, Curtea respinge această cauză, deoarece în general este vădit nefondată, de asemenea în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție (Padovani c. Italia, Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257 B, § 25-28). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 34. Reclamantul solicită ca prejudiciu moral 10 329,14 EUR, minus 1 032,91 EUR acordate de Curtea a Tribunalului de Primă Instanță din Roma. 35. În acest sens, Curtea consideră că aceasta ar fi putut acorda reclamantului, în lipsa unor căi de atac interne și având în vedere faptul că cauza privește o pensie de invaliditate, suma de 7 000 EUR. Faptul că instanța de apel din Roma a acordat reclamantului 14,75 % din această sumă duce la un rezultat vădit nerațional. Prin urmare, ținând cont de caracteristicile căii de atac, Pinto, și de faptul că aceaceasta este încă obținută la o constatare a încălcării, Curtea, ținând cont de soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella c. Italia (citată anterior, §§ 139-142 și 146) și acționând în echitate, alocată reclamantului 2117 EUR, precum și 1 100 EUR, EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata sumei de 1 032,91 EUR, intervenită numai la 12 iunie 2003, adică la mai mult de 17 luni de la depunerea la grefă a deciziei de judecată. Reclamantul solicită rambursarea sumei de 163,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedura Pinto Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII). 40. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Tribunalului de Primă Instanță al Romei, Curtea consideră rezonabilă suma alocată de către instana internă, având în vedere durata și complexitatea procedurii, Pinto. Prin urmare, aceasta respinge cererea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în fața acesteia, Curtea constată lipsa unor documente în această privință și decide, prin urmare, să nu acorde nimic. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în conformitate cu art. 13 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 217 EUR (trei mii două sute șaptesprezece euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct al Secțiunii Președinte