AFFAIRE DE RIGGI ET TELESE c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DE RIGGI ET TELESE c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

În cazul Riggi și Telesec Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, domnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Poović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 16 octombrie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o aici, la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 15000/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Giuseppe de Riggi și domnul Anna Telese ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul Rescigno și A. Caruso, avocații din Cicciano (Naples). Guvernul italian (atuncianul) a fost reprezentat de agentul său, dl I.M. Braguglia, și de co-agentul său, dl F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamanții s-au născut în 1959 și, respectiv, 1960 și locuiesc în Cicciano (Naples). Ei sunt părinții G.D.R. Procedura principală La 6 iulie 1993, reclamanții, în nume propriu și în calitate de reprezentanți ai fiului lor minor G.D.R., au atribuit compania de asigurări U. și M.C. în fața Tribunalului din Napoli pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite de copilul lor, care fusese victima unui accident de circulație. La 25 octombrie 1999, când a atins majoritatea, G.D.R. s-a constituit în procedură. printr-o hotărâre din 19 ianuarie 2000, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, Tribunalul din Nola (Naples), devenit între timp competent rațional loci La 27 septembrie 2001, reclamanții au sesizat Curtea de Apel de la Roma în sensul Legii privind Curtea de Apel din Roma și au solicitat constatarea unei încălcări a articolului 6 din Convenție (durata excesivă a procedurii) și, în special, cel puțin 2 582,28 EUR (EUR) ca daune materiale și 5 164,56 EUR ca prejudiciu moral, fără a se preciza că aceste sume erau solicitate pentru fiecare solicitant. Prin decizia din 31 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefa din 2 mai 2002, Curtea de Apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp. Ea a respins cererea privind prejudiciul material pe motivul că reclamanții nu prezentaseră nicio dovadă, acorda în general 1 032,91 EUR în echitate ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 1 125,88 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 723,04 EUR pentru prima procedură inițiată în fața Curții de la Strasbourg în 1999 și al cărei dosar (număr provizoriu PM 11873) a fost distrus în 2002, reclamanții care au decis să se prevaleze de remediul introdus prin legea Pinto În scrisoarea din 16 iulie 2002, au solicitat Ministerului Justiției plata sumelor acordate de Curtea de Apel din Roma 11. La 25 februarie 2003, recurentele au insemnat Ministerului Justiției un ordin de plată, apoi au inițiat o sechestrare-jurisdicție (adică, pignoramento presso terzi). 12. La 11 aprilie 2003, ei au solicitat Curții de la Strasbourg să reia examinarea cererii lor. 13. Sumele acordate de Curtea de Apel au fost plătite la 17 noiembrie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNĂ PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante sunt prevăzute în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDO 2006-.... ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) ȘI (13) DIN CONVENȚIE 15. Reclamanții se plâng de durata procedurii civile. După ce au încercat procedura Pinto În plus, ei consideră că suma acordată de instanța de apel cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6. În plus, ei susțin că procedura Pinto nu este un cale de recurs efectivă, așa cum se cere în art. 16 din Convenție. Guvernul se opune acestor afirmații. 17. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt menționate astfel. art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 18. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne, susținând că reclamanții nu s-au ocupat de casare și că au omis să inițieze o procedură de executare. 19. Curtea amintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, § 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului. Calitatea victimei 20. În sensul articolului 34 din convenție, trebuie să se analizeze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, § 25-31 Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98 21. Curtea, după examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, consideră că redresarea s-a dovedit insuficientă și că reclamanții pot încă să își asume responsabilitatea în temeiul articolului 34 din convenție. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că a examinat obiecțiuni identice cu cele prezentate de solicitanți și că a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 43-46). În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 iulie 1993, cu citația părților pârâte de către reclamanți în fața Tribunalului din Napoli, pentru a se încheia la 19 ianuarie 2000, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Nola; prin urmare, a durat șase ani și șase luni pentru un grad de jurisdicție. 25. În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 26. Pe de altă parte, reclamanții au dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care au invocat-o (Delle Cave și Corrado c. Italia), citată anterior. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 30. Curtea consideră că ar fi putut acorda reclamanților, în absența unor căi de atac interne, suma totală de 6 000 EUR. Faptul că Curtea de Apel din Roma le-a acordat reclamanților aproximativ 17 % din această sumă duce la un rezultat vădit nerațional. Pinto mai mult și faptul că aceasta a ajuns totuși la o constatare de încălcare, Curtea, având în vedere soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella c. Italia, (citată anterior, §§ 139-142 și 146) și hotărând în echitate, alocă reclamanților, în comun, suma totală de 1 700 EUR, precum și 3 700 EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata celor 1 032,91 EUR, care a avut loc numai la 17 noiembrie 2005, adică mai mult de 43 de luni după depunerea la grefa deciziei Curții de Apel. Costuri și cheltuieli de judecată 31. Reclamanții solicită rambursarea a 7 147,46 EUR, și anume 6 172,14 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții, precum și 2 101,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura Pinto, minus 1 125,88 EUR EUR acordate de Curtea de Apel pentru cheltuieli. 32. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 33. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII). 34. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile în fața Curții de Apel de la Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată reclamanților, ținând seama de durata și complexitatea procedurii În schimb, Curtea consideră că este necesar să se ramburseze reclamanților cheltuielile aferente prezentei proceduri la Strasbourg. În conformitate cu art. 41 din convenție, Curtea acordă reclamanților, în comun, suma totală de 1 300 EUR. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume i. 5 400 EUR (cinci mii patru sute de euro) pentru daune morale ii. 1 300 EUR (mii trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe aceste sume că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte