ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. C-x/MHM/HGH pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, reclamanta A GMBH a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, obligarea acestuia la plata sumei de 541.365,36 lei, acordată prin hotărârea nr. 1/04.04.2017 emisă de adjudecatorul disputei intervenite între părți, împreună cu dobânda aferentă, calculată de la data la care aceste sume ar fi trebuit certificate, anularea în parte a hotărârii menționate, majorarea prețului contractului prin plata costurilor suplimentare în valoare de 4.468 612,50 lei, ca urmare a întârzierilor cauzate de către pârât, și prelungirea datei anticipate de finalizare până la data de 14.10.2015, din cauza întârzierilor cauzate de către pârât.

Totodată, prin cererea de arbitrare înregistrată sub același nr. C-x/MHM/HGH pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, reclamantul Ministerul Sănătății a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A GMBH, constatarea imposibilității atragerii răspunderii sale în ceea ce privește plata sumei de 541.365,36 lei și constatarea rămânerii fără obiect a cererii societății privind prelungirea datei anticipate de finalizare până la data de 14.10.2015.

Prin sentința arbitrală pronunțată în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x/MHM/HBH (c-x/ MHM) de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, s-au hotărât următoarele: s-a declarat că A GmbH are calitate procesuală activă față de Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) în cadrul arbitrajului; s-a declarat că pretențiile A GmbH nu erau prescrise și, ca atare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a declarat că prelungirea solicitată a datei anticipate de finalizare până la 14 octombrie 2015 în urma întârzierilor cauzate de Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) era deja acoperită de actul adițional nr. 8 la contract; a fost obligat Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească costuri suplimentare către A GmbH în sumă de 1.161.218,71 de lei; a fost anulată decizia adjudecătorului din 4 aprilie 2017 în măsura în care diferă de constatările arbitrului unic; au fost obligate Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) și A GmbH să suporte fiecare propriile costuri cu privire la onorariile adjudecătorului; au fost obligate Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) și A GmbH să suporte fiecare jumătate din costurile CIC, adică 44.400 de dolari americani fiecare; a fost obligat Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească către A GmbH 80% din costurile onorariilor și cheltuielilor legale suportate de pârâtă, inclusiv onorariile și cheltuielile expertului său. Aceasta înseamnă 80% din 108.149,97 de euro și 256.123,56 de lei, respectiv 86.519,97 de euro și 204.898,84 de lei; au fost respinse toate celelalte pretenții.

Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare reclamantul Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, înregistrată la data de 10.09.2021 sub nr. x/2/2021 pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă, prin care a solicitat anularea hotărârii pronunțate de arbitrul unic și, rejudecând cauza, respingerea cererii de arbitrare promovate de reclamanta A GmbH, precum și admiterea propriei cereri de arbitrare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 23/22.02.2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale împotriva sentinței arbitrale pronunțate în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x/MHM/HBH (c-x/ MHM) de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, în contradictoriu cu pârâta A GmbH.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare și obligarea A GmbH la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea cauzei.

Recurentul a expus situația de fapt, arătând că temeiurile invocate în susținerea acțiunii în anulare au fost reprezentate de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și lit. h) C. proc. civ.

În motivarea recursului, sub un prim aspect, s-a invocat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra puterii de lucru judecat sub aspect pozitiv, în ceea ce privește dispozitivul și considerentele decizorii ale sentinței arbitrale pronunțate la data de 9.11.2021 în dosarul nr. x/MHM/HBH, ce a fost invocată prin concluziile scrise depuse pentru termenul din data de 23.01.2023, cu consecința incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ.

S-a arătat că dosarul nr. x/MHM/HBH s-a purtat între aceleași părți, a avut același obiect, respectiv pretenții, constând în cheltuieli indirecte suplimentare și prelungirea datei anticipate a contractului (extindere durată contractuală), născute din același tip de contract standardizat, lucrări reabilitare, modelul Băncii Mondiale, precum și aceeași cauză, în ambele dosare temeiul fiind același, angajarea răspunderii civile contractuale, conform art. 969 art. 970 art. 1066 și art. 1082 C. civ.

Relevanța sentinței arbitrale evocate ar consta în aceea că, prin această hotărâre, s-a reținut că prejudiciul afirmat, constând în cheltuielile indirecte adiționale, nu a fost dovedit în raport cu actele normative invocate, neexistând un prejudiciu cert și exigibil, așa cum ar fi trebuit să rețină și instanța arbitrală în cauză.

Recurentul susține că acțiunea în anulare a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 611 C. proc. civ., iar puterea de lucru judecat invocată la termenul din 23.01.2023, ca excepție de fond, absolută și peremptorie, se subsumează motivului de nulitate a sentinței arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., invocat cu respectarea termenului menționat anterior. Această excepție nu poate fi primită ca un motiv distinct pentru că nu este prevăzută ca atare în niciuna dintre cele nouă motive reglementate prin art. 608 C. proc. civ., ci această excepție intră sub imperiul motivului de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. referitor la încălcarea ordinii publice sau a dispozițiilor imperative.

Cum sentința din dosarul nr. x a fost pronunțată ulterior față de momentul pronunțării sentinței arbitrale, dar și formulării acțiunii în anulare, Ministerul nu avea posibilitatea procedurală de a invoca această excepție decât ulterior momentului comunicării sentinței pronunțate în dosarul menționat.

Așa fiind, consideră că sentința recurată încalcă art. 5 art. 6 art. 22 și art. 425 C. proc. civ., sentința recurată nefiind motivată în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat. În condițiile în care s-a invocat excepția menționată, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia (reținând greșit că este un motiv nou de desființare, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 611 C. proc. civ.), instanța nu a înțeles să respecte principiile fundamentale ale dreptului procesual și, astfel, să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut.

Din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în opinia recurentului, în cazul nesoluționării excepției puterii de lucru judecat, sunt incidente cazurile de casare prevăzute la pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul excepției, prin concluziile scrise din 23.01.2023, a susținut că a arătat in extenso motivele pentru care consideră că se impune admiterea acestei excepții, motive prezentate sintetic în memoriul de recurs.

Printr-o altă critică, recurentul a susținut că instanța de fond nu a arătat în concret motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția sa, respectiv motivele pentru care a fost înlăturată incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fiind aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea în anulare, s-a criticat sentința arbitrală din perspectiva lipsei motivării, în raport cu apărările formulate de reclamant cu privire la fapta ilicită reprezentată de cele 19 evenimente de despăgubire și la prejudiciu, respectiv cheltuielile directe și indirecte la care a fost obligat reclamantul. Ministerul a fost privat de garanția procesuală oferită prin motivarea clară și aplicată a soluției instanței ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil, prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Recurentul a mai susținut că instanța de fond a validat soluția tribunalului arbitral cu privire la lipsa calității procesuale active fără a face o analiză reală, concretă, efectivă și în acord cu dispozițiile imperative invocate, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În acest sens, s-a susținut că încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate este realizată de către instanța de fond într-un mod extrem de formalist și excesiv.

Într-o logică juridică firească, pentru a susține că prin sentința arbitrală, tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile imperative reprezentate de art. 32 și art. 36 C. proc. civ., art. 6 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, partea interesată (în acest caz, Ministerul) trebuia să indice cum s-a realizat această încălcare și, deci, implicit să trimită la anumite înscrisuri din dosar, iar aceasta nu înseamnă că Ministerul a invocat netemeinicia sentinței arbitrale.

În acțiunea sa în anulare, recurentul nu putea realiza un exercițiu pur teoretic, ci este ținut să dovedească în mod aplicat motivul pentru care susține că tribunalul arbitral a nesocotit dispozițiile imperative enumerate anterior.

Or, instanța de fond a refuzat să realizeze o efectivă analiză a acestui motiv de nelegalitate a sentinței arbitrale întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., rezumându-se să repete constant că sunt chestiuni ce țin de temeinicie și că Ministerul „a criticat, în mod nepermis de prevederile art. 608 C. proc. civ., sentința contestată sub aspectul temeiniciei acesteia, iar nu sub al legalității.”

În continuare, recurentul a susținut că instanța de fond a validat soluția tribunalului arbitral cu privire la prescripția dreptului la acțiune, fără a face o analiză reală, concretă, efectivă și în acord cu dispozițiile imperative invocate, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a precizat că, în ceea ce privește evenimentele 1-3, Ministerul a invocat încălcarea dispozițiilor imperative ale Decretului nr. 167/1958, iar pentru evenimentele 4-16 (aflate sub imperiul noului C. civ.), incidența art. 6 C. civ. Sub acest aspect, în raport de prescripția primelor trei evenimente, sentința este nemotivată, în condițiile în care instanța de fond nu a realizat nicio analiză în fapt și în drept concretă, precisă din care să rezulte argumentația soluției sale. Deși reclamantul a invocat un motiv de nelegalitate a sentinței arbitrale în determinarea normelor de drept aplicabile prescripției asociate celor 3 evenimente, instanța de fond s-a rezumat la a concluziona că „arbitrul a expus în mod adecvat”. Or, instanța a fost chemată să se pronunțe asupra legalității argumentației care a stat la baza determinării actului normativ incident, și nu să se pronunțe asupra ceea ce este „adecvat”.

În al doilea rând, instanța a avut aceeași abordare ca și în cazul excepției lipsei calității, extrem de formalistă și lipsind de conținut soluționarea unei excepții și accesul la controlul de legalitate garantat legislativ Ministerului.

Faptul că, în susținerea nelegalității sentinței arbitrale, în raport de prescripție, reclamantul a indicat care este raționamentul său, făcând trimitere și la anumite înscrisuri, nu înseamnă că a invocat argumente ce țin de netemeinicie.

În al treilea rând, dispozițiile art. 575 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care ne aflăm în prezența unui arbitraj internațional, așa cum este definit potrivit art. 1111 C. proc. civ., elementul de extraneitate fiind determinat de naționalitatea A GmbH (societate înregistrată în Austria).

În final, recurentul a arătat că prima instanță a reținut nelegal că Ministerul a invocat o critică de netemeinicie, și nu de nelegalitate în raport cu determinarea momentului de curgere a prescripției ca fiind recepția lucrărilor, în condițiile în care analiza unor înscrisuri, pentru o corectă determinare a actului normativ incident, nu înseamnă și nu se confundă cu o analiză a temeiniciei. Totuși, o analiză a unei excepții, într-un aspect de context procedural, impune trimiterea la probe.

Într-o altă critică, recurentul a susținut că instanța a validat nelegal soluția pronunțată de tribunalul arbitral asupra pretențiilor financiare fără a face, la rândul său, o analiză efectivă și concretă a motivului de anulare invocat, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța a pronunțat o sentință greșită, în condițiile în care nu a motivat toate argumentele reținute, cu excepția argumentului legat de incidența art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a încălcat normele imperative. Deși prevederile Ordinului nr. 1568/2002, Ghidului nr. P91/1-02, H.G. nr. 28/2008, Ordinului nr. 863/2008 se încadrează în categoria actelor normative care ocrotesc un interes public, recurentul expunând o serie de argumente în sensul acestei susțineri, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea acestui caracter imperativ.

Mai mult, instanța nu și-a motivat concluzia potrivit căreia aceste prevederi sunt „numai ghiduri sau formulare care au un caracter orientativ pentru părțile unui contract precum cel încheiat de părți.”

Instanța de fond nu a făcut altceva decât să preia nelegal concluzia intimatei A GmbH, nefăcând nici măcar exercițiul de a o argumenta, ceea ce reprezintă o nemotivare, ce este sancționată cu nulitatea sentinței.

Actele normative menționate sunt imperative, iar acestea nu au fost respectate nici de tribunalul arbitral, nici de curtea de apel, care le-a apreciat ca având caracter dispozitiv. Aplicabilitatea acestor acte normative nu este o chestiune ce ține de temeinicie, ci de legalitate, întrucât aceste acte condiționează acordarea de cheltuieli indirecte doar dacă se prestează lucrări în cota ce a fost licitată.

Având în vedere că, potrivit acestor acte normative, cheltuielile indirecte se determină prin aplicarea cotei acestora (în procent) la valoarea totală a cheltuielilor directe (care reprezintă lucrările propriu-zise: materiale + manoperă + utilaje folosite pentru executarea lucrărilor + transportul pentru utilaje + alte cheltuieli directe) rezultă că, atâta timp cât, în perioadă revendicată de întârzieri, potrivit A GmbH, aceasta nu a prestat lucrări suplimentare care să genereze cheltuieli directe și apoi cheltuieli indirecte suplimentare, iar A GmbH nu a făcut dovadă că a suportat cheltuieli indirecte peste ceea ce s-a plătit, atunci tribunalul arbitral a încălcat aceste acte normative, iar instanța de fond, nedând eficiență caracterului imperativ al acestora, a pronunțat o hotărâre nelegală.

Sentința arbitrată este nelegală, iar Curtea de Apel București a pronunțat, la rândul său, o soluție nelegală prin respingerea acțiunii în anulare, în condițiile în care tribunalul arbitral a acordat nelegal cheltuieli indirecte suplimentare față de lucrările executate și achitate în integralitate și cu ignorarea prevederilor legale care, așa cum s-a arătat, condiționează cheltuielile indirecte de existența unor lucrări, respectiv a unor lucrări directe.

De asemenea, instanța de fond a considerat în mod nelegal că, în speță, nu se aplică principiul prevalenței interesului public, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susținut, în esență, că atâta timp cât ne aflăm în prezența unui contract administrativ, chiar dacă litigiul nu a fost soluționat de o instanță de contencios, prevalența interesului public față de interesul privat rămâne un principiu fundamental al dreptului administrativ, a cărui încălcare atrage nulitatea sentinței arbitrale.

Printr-o altă critică, recurentul a susținut că principiile dreptului procesual invocate în sprijinul acțiunii în anulare nu sunt raportate la argumente ce privesc temeinicia, cum eronat a reținut instanța, ci în raport de motive de nelegalitate, invocându-se în acest sens nemotivarea și incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În continuare, recurentul a susținut că instanța de fond a validat sentința arbitrală, care este o dovadă a pronunțării unei soluții în echitate, deși tribunalului arbitral nu i s-a acordat un astfel de mandat, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat și că sentința recurată, cu privire la acest motiv de nulitate a hotărârii arbitrale, este nemotivată, în condițiile în care instanța de fond nu a arătat în mod aplicat de ce consideră că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat în echitate. Simpla afirmație potrivit căreia tribunalul a avut în vedere „contractul încheiat de părți, cât și normele de drept aplicabile în cauză (...)” nu reprezintă o motivare și, mai mult decât atât, reprezintă o ignorare completă a celor reținute de tribunalul arbitral.

Modalitatea de stabilire a prejudiciului, fără a fi necesară o analiză a contractului (fiind suficiente considerentele tribunalului însuși), este dovada supremă a judecății în echitate, care ar fi trebuit să conducă la nulitatea sentinței arbitrale și care atrage nelegalitatea sentinței nr. 23/2023.

Este evident că Ministerul a invocat acest motiv în anularea sentinței arbitrale, în contextul în care tribunalul arbitral, în lipsa înscrisurilor doveditoare s-a raportat la aspecte ce ține de rezonabilitate, la deducții logice, prezumții, ce ar fi echitabil, pentru a acorda o anumită sumă societății A GmbH.

Intimata A GmbH a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă excepția nulității recursului, precum și toate apărările A GmbH și să se admită recursul, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 septembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26.03.2024, completul de filtru a reținut ca fiind nefondată excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă A GMBH, a admis în principiu recursul și a acordat termen de judecată, în vederea soluționării pe fond a căii de atac.

La termenul din 28 mai 2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul reclamant Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare, formulată de reclamantul Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, în contradictoriu cu pârâta A GMBH, fiind menținută soluția dispusă de arbitrul unic prin sentința arbitrală pronunțată la data de 26.07.2021 în dosarul nr. x/MHM/HBH al Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris. În esență, instanța învestită cu acțiunea în anularea sentinței arbitrale a menținut soluția de admitere în parte a cererii de arbitrare formulate de A GMBH și de obligare a Ministerului Sănătății la plata despăgubirilor în cuantum de 1.161.218,71 lei, considerând că motivele de anulare invocate, prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g și lit. h C. proc. civ., sunt neîntemeiate, atât timp cât hotărârea arbitrală conține o expunere corespunzătoare a motivelor de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției și nu contravine unor dispoziții imperative ale legii și nici ordinii publice, subliniindu-se că analiza probelor administrate și stabilirea situației de fapt de către tribunalul arbitral nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant Ministerul Sănătății – Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, urmărind să obțină rejudecarea acțiunii în anulare și respingerea pretențiilor admise de tribunalul arbitral, ca urmare a faptului că prima instanță nu s-a pronunțat asupra puterii de lucru judecat invocate, nu a motivat în mod corespunzător hotărârea pronunțată și a încălcat dispoziții de drept procesual și de drept material cu ocazia soluționării fondului cererii deduse judecății.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că sentința primei instanțe poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea sentinței recurate.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte va proceda la analizarea criticilor expuse prin cererea de recurs, ținând seama de motivele de casare invocate, dar și de motivele de anulare susținute prin acțiunea în anulare, deoarece hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre motivele prevăzute limitativ la art. 608 C. proc. civ. În cauza de față, motivele de anulare invocate de reclamant sunt încadrate în prevederile art. 608 alin. (1) lit. g și lit. h C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii arbitrale și la încălcarea de către tribunalul arbitral a ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

Prima critică invocată se referă la nelegalitatea soluției de respingere a acțiunii în anulare dispuse de prima instanță ca urmare a nepronunțării asupra excepției absolute a existenței puterii de lucru judecat a sentinței arbitrale din data de 9 noiembrie 2021, pronunțate de tribunalul arbitral în dosarul nr. x/MHM/HBH. Sub acest aspect, este relevant faptul că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale ce formează obiectul dosarului nr. x/2/2021 nu conține niciun motiv de anulare cu referire la litigiul arbitral nr. x/MHM/HBH, ci, abia prin concluziile scrise depuse la data de 25.01.2023, reclamantul Ministerul Sănătății a înțeles să invoce efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, conform art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în raport de hotărârea arbitrală favorabilă pronunțată la data de 9 noiembrie 2021, cu privire la care nu a fost exercitată vreo acțiune în anulare. Prin această hotărâre au fost respinse pretențiile societății A GmbH, care sunt similare cu cele pretinse în cauza de față, decurgând dintr-un contract similar cu cel dedus judecății în prezentul litigiu. Prima instanță a arătat explicit că nu va analiza incidența autorității de lucru judecat a sentinței arbitrale menționate, deoarece nu reprezintă o excepție procesuală în sensul art. 245 C. proc. civ., ci un motiv nou de anulare a hotărârii arbitrale, neinvocat în interiorul termenului de o lună prevăzut de art. 611 C. proc. civ.

În raport de această soluție și de această argumentare expusă de curtea de apel, recurentul reclamant a criticat hotărârea primei instanțe invocând incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și arătând, punctual, că nu au fost prezentate considerente care să susțină ideea conform căreia puterea de lucru judecat nu poate fi tratată ca o excepție de fond, absolută și peremptorie.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte observă că sentința recurată conține o motivare corespunzătoare prin care prima instanță a arătat clar și coerent argumentele pentru care nu a procedat la analiza autorității de lucru judecat, sub aspectul efectului pozitiv al hotărârii arbitrale din data de 9 noiembrie 2021, indicând dispozițiile art. 245 C. proc. civ., în baza cărora și-a fundamentat concluzia în sensul că aceste apărări nu reprezintă o excepție procesuală, ci un motiv nou de anulare a hotărârii arbitrale. Simpla indicare a dispozițiilor procedurale menționate este suficientă pentru a înțelege raționamentul judiciar ce a stat la baza acestei soluții, deoarece norma juridică indicată conține definiția legală a excepției procesuale, ca mijloc de apărare prin care se urmărește, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte, anularea respingerea sau perimarea cererii deduse judecății. Or, în cauza de față, cererea dedusă judecății este reprezentată de acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, iar prin indicarea efectului pozitiv al lucrului judecat reclamantul tinde la admiterea cererii, iar nu la respingerea ei, pentru a se reține invocarea unei excepții procesuale. Așadar, sentința recurată conține o motivare corespunzătoare și suficientă pentru a înțelege soluția pronunțată de prima instanță sub acest aspect, fiind pe deplin respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ.

Indicarea regimului juridic al excepției absolute, care permite părții interesate invocarea în orice stadiu al procedurii judiciare, este nefondată în cauza de față, deoarece cererea de chemare în judecată este reprezentată de acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, care are condiții specifice de exercitare, fiind relevant faptul că art. 608 C. proc. civ. prevede limitativ situațiile în care se poate obține desființarea hotărârii arbitrale. Așa fiind, autoritatea de lucru judecat, ca efect negativ sau ca efect pozitiv, conform art. 431 C. proc. civ., prin care se tinde la admiterea acțiunii în anulare, iar nu la respingerea acesteia, poate fi invocată ca motiv al acțiunii în anulare, fiind necesară încadrarea în dispozițiile art. 608 C. proc. civ., dar și respectarea dispozițiilor legale privind exercitarea căii specifice menționate, deci inclusiv respectarea termenului legal de o lună pentru introducerea și motivarea acțiunii în anulare. În măsura în care motivul de anulare ar fi cunoscut de partea interesată la un moment ulterior expirării termenului legal de o lună, prevăzut de art. 611 C. proc. civ., aceasta poate recurge la instituția repunerii în termen, în condițiile art. 186 C. proc. civ. Totodată, adăugarea unui nou motiv de anulare față de cele indicate inițial reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, ce se poate realiza cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ., iar nu prin intermediul concluziilor scrise depuse la ultimul termen de judecată.

Așadar, în cauza de față, în mod corect a reținut prima instanță că invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în scopul admiterii acțiunii în anulare și desființării hotărârii arbitrale, se poate realiza pe calea acțiunii în anulare, prin invocarea unui motiv de nulitate dintre cele prevăzute la art. 608 C. proc. civ. și în interiorul termenului legal, prevăzut pentru exercitarea acestei acțiuni, conform art. 611 C. proc. civ., iar nu pe calea excepției procesuale absolute a existenței autorității de lucru judecat, deoarece prin acest mijloc de apărare nu se urmărește respingerea cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța judecătorească, ci, dimpotrivă, admiterea acesteia.

În lipsa completării acțiunii în anulare cu un nou motiv de nulitate, astfel încât să fie respectate dispozițiile procesuale referitoare atât la termenul de motivare a cererii, cât și la condițiile intervenirii modificării cererii de chemare în judecată, în mod corect a procedat curtea de apel la neanalizarea motivului suplimentar legat de incidența presupusei autorități de lucru judecat, sub aspectul efectului pozitiv al sentinței arbitrale din data de 9 noiembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/MHM/HBH al Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris.

Concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată din data de 25.01.2023, prin care este invocată pentru prima dată puterea lucrului judecat, nu reprezintă o cerere modificatoare, adițională, în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., prin care să se modifice pretențiile inițiale cuprinse în acțiunea în anulare prin adăugarea unui nou motiv de nulitate, cerere care să respecte atât termenul legal de o lună, prevăzut de art. 611 C. proc. civ., cât și termenul până la care poate interveni modificarea cererii de chemare în judecată, cu sau fără acordul pârâtului, conform art. 204 C. proc. civ.

Faptul că hotărârea arbitrală invocată a fost pronunțată la o dată ulterioară expirării termenului legal de exercitare a acțiunii în anulare nu scutește reclamantul de obligația de a învesti, în condițiile legii, instanța judecătorească pentru a verifica legalitatea hotărârii arbitrale în raport de motivul nou intervenit, reclamantul având posibilitatea de a formula o cerere de repunere în termenul de exercitare sau de motivare a acțiunii prevăzute de art. 608 C. proc. civ. Neprocedând astfel, nu se poate considera că prima instanță ar fi fost învestită cu analiza motivului de nulitate bazat pe incidența efectului pozitiv al lucrului judecat al sentinței arbitrale menționate.

Mai mult decât atât, observând susținerile recurentului reclamant în legătură cu existența puterii de lucru judecat, Înalta Curte constată că, pe de-o parte, această apărare nu se înscrie în motivul de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ., iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se reține efectul pozitiv indicat. Astfel, prin invocarea sentinței arbitrale pronunțate în dosarul nr. x/MHM/HBH, recurentul reclamant urmărește să dovedească lipsa prejudiciului reținut de arbitrul unic, ceea ce se traduce într-o critică de netemeinicie a hotărârii arbitrale deduse judecății, iar nu într-o critică de nelegalitate aptă a fi analizată în condițiile art. 608 C. proc. civ. Totodată, chestiunea litigioasă soluționată în dosarul arbitral menționat privește despăgubiri solicitate în temeiul unui alt contract decât cel avut în vedere în cauza de față, se referă la o altă situație de fapt și la alte lucrări suplimentare pentru care s-a pretins plata despăgubirilor, ceea ce înseamnă că sentința arbitrală din data de 9 noiembrie 2021 nu conține un lucru judecat care să poată fi opus în cauza de față, neavând legătură cu soluționarea prezentului litigiu, astfel cum impune art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Cele două litigii vizează acordarea unor despăgubiri pentru executarea unor lucrări suplimentare aferente unor obiective distincte privind reabilitarea secțiilor de obstetrică și neonatologie din spitale diferite (Spitalul B și Spitalul C), astfel încât, în fiecare caz în parte, este invocat și probat un prejudiciu diferit, neputându-se considera că soluția dintr-un dosar se impune, cu puterea lucrului judecat, în altul, situațiile de fapt reținute nefiind identice.

În raport de cele arătate, rezultă că prima instanță a lăsat în mod corect nesoluționată apărarea întemeiată pe existența efectului pozitiv al lucrului judecat și că, în orice caz, o atare apărare este neîntemeiată, ținând seama de obiectul litigiului de față, astfel încât nu pot fi primite criticile referitoare la presupusa încălcare a prevederilor art. 5 art. 6 art. 22 și art. 425 C. proc. civ., justificându-se astfel caracterul nefondat al motivelor de casare indicate de recurentul reclamant, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

A doua critică invocată prin cererea de recurs se referă la lipsa motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În raport de critica invocată, din parcurgerea sentinței recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere a acțiunii în anulare inclusiv pentru motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g C. proc. civ., oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părți. În aceste condiții, părțile au posibilitatea de a înțelege argumentele care au determinat pronunțarea acestei soluții, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de curtea de apel.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte observă că sentința atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției asupra acțiunii în anulare, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept.

Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu soluția la care a ajuns prima instanță nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a sentinței, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că prima instanță a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, făcând o analiză adecvată în raport de motivul de nulitate invocat, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

În concret, recurentul reclamant a susținut că prima instanță s-a limitat la a reține motivarea în fapt și în drept corespunzătoare a hotărârii arbitrale și la a face trimitere la filele hotărârii arbitrale atacate, fără a răspunde punctual criticilor susținute prin acțiunea în anulare, încadrate în motivul de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g C. proc. civ., referitoare la lipsa motivării în legătură cu fapta ilicită și la motivarea contradictorie în privința cerinței prejudiciului.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prima instanță a expus motivarea corespunzătoare pentru care a reținut lipsa de temeinicie a motivului de nulitate invocat, arătând explicit că hotărârea arbitrală cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, că motivarea expusă este una care respectă exigențele art. 603 alin. (1) lit. e C. proc. civ. și că reclamantul nu a indicat în acțiunea în anulare elementele determinante care lipsesc din argumentarea în fapt și în drept a sentinței arbitrale. Altfel spus, prima instanță a parcurs criticile subsumate acestui motiv de nulitate a hotărârii arbitrale, însă din expunerea reclamantului nu a reținut caracterul determinant al elementelor indicate ca lipsind din argumentarea arbitrului unic. Cu alte cuvinte, curtea de apel a subliniat faptul că nu este arătată relevanța omisiunilor invocate sub aspectul temeiniciei pretențiilor deduse judecății în fața tribunalului arbitral.

Astfel cum a arătat prima instanță, din cercetarea criticilor invocate rezultă că, în realitate, recurentul reclamant este nemulțumit de modalitatea în care arbitrul unic a efectuat interpretarea și coroborarea probatoriului, stabilind situația de fapt în privința reținerii faptei ilicite și a prejudiciului cert. Or, criticile de netemeinicie ale hotărârii arbitrale nu pot fi deduse controlului judiciar în calea acțiunii în anulare, nefiind posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre motivele limitative prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Desigur, netemeinicia pretențiilor admise de tribunalul arbitral nu poate fi dedusă controlului în fața instanței judecătorești nici sub aparența indicării formale a motivului legat de nemotivarea corespunzătoare a sentinței arbitrale, deoarece o motivare adecvată nu înseamnă însușirea poziției procesuale a uneia dintre părți, iar respingerea unor apărări nu echivalează cu lipsa motivării. Pe baza amplului probatoriu administrat, arbitrul unic a putut proceda la stabilirea situației de fapt și a argumentat în mod corespunzător atât reținerea faptei ilicite, a existenței și întinderii prejudiciului, cât și a celorlalte condiții prevăzute pentru angajarea răspunderii contractuale a Ministerului Sănătății. În aceste condiții, nu se poate considera că hotărârea arbitrală nu ar conține motivele de fapt și de drept ale soluției pronunțate, astfel încât prima instanță a efectuat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 603 alin. (1) lit. e și art. 608 alin. (1) lit. g C. proc. civ.

Față de cele arătate, Înalta Curte observă că în cuprinsul sentinței atacate există considerente suficiente care să fundamenteze soluția de respingere a acțiunii în anulare inclusiv în privința motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g C. proc. civ., să răspundă apărărilor ambelor părți, să permită acestora și instanței de recurs să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs invocat este nefondat.

A treia critică invocată de recurentul reclamant vizează soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, dispusă de arbitrul unic și menținută de către prima instanță, invocându-se incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Contrar acestor susțineri, sentința recurată este motivată în mod corespunzător, fiind avute în vedere în mod corect dispozițiile legale incidente și fiind relevant faptul că motivul de anulare întemeiat pe presupusa lipsă a legitimității procesuale active a societății A GMBH nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ., nefiind invocată încălcarea ordinii publice sau a unor dispoziții imperative ale legii. Astfel cum a reținut prima instanță, se constată că, în realitate, recurenta reclamantă a înțeles să formuleze critici de netemeinicie a hotărârii arbitrale, iar nu critici de nelegalitate, astfel încât în mod just a fost argumentată, în sentința recurată, lipsa de temeinicie a motivului de nulitate analizat.

Invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu modul de soluționare a criticii privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei din cererea de arbitrare, a fost făcută în mod formal, deoarece, pe de-o parte, așa cum s-a arătat mai sus, neînsușirea apărărilor expuse nu se traduce într-o nemotivare a hotărârii, iar pe de altă parte, recurentul reclamant nu a indicat nicio dispoziție de drept material pretins încălcată sau greșit aplicată de prima instanță cu prilejul analizării acestui motiv de nulitate a hotărârii arbitrale, fiind menționate exclusiv dispoziții de drept procesual, respectiv art. 32 art. 36 art. 6 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, atât timp cât argumentul primei instanțe s-a fundamentat pe ideea neformulării unor critici de nelegalitate, susceptibile de încadrare în prevederile art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ., nu se poate considera că ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., fiind expuse motive adecvate de respingere a criticilor referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active, ceea ce determină caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Tot astfel, în lipsa indicării vreunor dispoziții de drept material care să fi fost încălcate sau greșit aplicate de curtea de apel cu prilejul soluționării acestui motiv de nulitate a hotărârii arbitrale, rezultă caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut la pct. 8 al aceluiași art.

A patra critică invocată prin cererea de recurs se referă la soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, dispusă de tribunalul arbitral și menținută de curtea de apel, invocându-se incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Din parcurgerea sentinței recurate se observă că prima instanță a prezentat motivele de fapt și de drept pentru care a considerat lipsa de temeinicie a motivului de nulitate bazat pe presupusa greșită respingere a excepției prescripției dreptului material al acțiune, apreciind explicit că tribunalul arbitral a determinat în mod corect legea aplicabilă prescripției extinctive, respectiv prevederile C. civ. Totodată, este necesar a se sublinia că stabilirea în concret a momentului de început al cursului prescripției extinctive, pe baza probelor administrate, reprezintă un aspect ce ține de situația de fapt, fiind lăsată în puterea tribunalului arbitral și nesusceptibilă de control în fața instanței judecătorești, astfel cum s-a arătat în hotărârea primei instanțe. Cum legea aplicabilă prescripției extinctive se determină în raport de legea în vigoare la momentul începerii cursului prescripției, iar determinarea acestui moment ține de stabilirea situației de fapt, pe baza dovezilor administrate în fața tribunalului arbitral, rezultă că este corectă concluzia la care a ajuns prima instanță în sensul neîncadrării acestor critici în categoria criticilor de nelegalitate susceptibile de a fi invocate pe calea acțiunii în anulare.

Așadar, invocarea nemotivării sentinței sub aspectul inaplicabilității prevederilor Decretului-lege nr. 167/1958 nu determină nelegalitatea hotărârii recurate, atât timp cât lipsa analizei menționate este consecința neîncadrării acestor critici în motivul de nulitate prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ., deoarece stabilirea în concret a momentului de început al cursului prescripției extinctive intră în atributul instanței arbitrale și ține de determinarea situației de fapt, pe baza probatoriului administrat. Or, criticarea modului de interpretare și apreciere a probelor de către arbitrul unic nu este susceptibilă de încadrare în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului reclamant, Înalta Curte constată că toate criticile vizând aplicabilitatea Decretului-lege nr. 167/1958, cât privește primele 3 evenimente analizate de tribunalul arbitral, reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii arbitrale, astfel cum a reținut curtea de apel, deoarece cercetarea acestora presupune o reapreciere a probatoriului și o schimbare a situației de fapt avute în vedere la pronunțarea sentinței arbitrale. Așa cum s-a arătat mai sus, aceste critici nu pot susține motivul de anulare referitor la încălcarea ordinii publice ori a unor dispoziții imperative ale legii.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod just că invocarea încălcării prevederilor art. 6 C. proc. civ. nu poate justifica incidența motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ., din moment ce art. 575 alin. (2) C. proc. civ. exclude de la enumerarea principiilor fundamentale ale procesului civil, aplicabile și în procedura arbitrală, pe cel referitor la dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil. Dispozițiile art. 575 alin. (2) C. proc. civ. sunt avute în vedere inclusiv în cazul arbitrajului internațional, atât timp cât art. 1115 C. proc. civ. permite părților să aleagă legea procedurală aplicabilă arbitrajului, iar arbitrul unic a reținut că alegerea a fost efectuată în favoarea legii române, în baza clauzei 3.1 din condițiile generale ale contractului.

Presupusa încălcare a prevederilor Decretului-lege nr. 167/1958, ca urmare a determinării greșite a momentului de început al cursului prescripției extinctive, nu determină încadrarea acestei critici nici în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ. și nici în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă o critică de netemeinicie a hotărârii arbitrale, deoarece tinde la modificarea situației de fapt, pe baza unei alte interpretări a dovezilor administrate.

Prin urmare, sunt nefondate toate criticile vizând modul de soluționare a motivului de nulitate bazat pe presupusa greșeală în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Printr-un alt set de critici recurentul reclamant a invocat nelegalitatea soluției pronunțate de prima instanță sub aspectul menținerii soluției de admitere a pretențiilor acordate de arbitrul unic, fiind indicate cazurile de casare cuprinse la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentului reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este motivată în mod corespunzător, fiind reținută lipsa de temeinicie a motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ. și fiind subliniată imposibilitatea cercetării unor critici de netemeinicie a soluției pronunțate de tribunalul arbitral, în calea acțiunii în anulare reglementate de art. 608 C. proc. civ. De asemenea, sentința recurată nu a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a vreunor dispoziții de drept material, astfel încât motivele de casare invocate în legătură cu soluția de admitere a pretențiilor deduse judecății sunt nefondate.

În concret, recurentul reclamant a susținut încălcarea unor dispoziții cuprinse în Ordinul nr. 1568/2002, Ghidul nr. P91/1-02, H.G. nr. 28/2008 și Ordinul nr. 863/2008, însă, așa cum a reținut prima instanță, acestea nu reprezintă norme imperative ale legii, ci doar recomandări sau dispoziții de punere în aplicare a legii, în legătură cu executarea contractului de lucrări în baza căruia au fost formulate pretențiile deduse judecății. Modul de interpretare și de aplicare a unor prevederi contractuale ori a unor dispoziții legale secundare sau terțiare, emise în aplicarea legii, nu reprezintă un motiv susceptibil de încadrare în prevederile art. 608 alin. (1) lit. h C. proc. civ.

Faptul că actele normative indicate se referă la domeniul specific al investițiilor publice și au în vedere urmărirea modului de cheltuire a banilor publici nu determină admisibilitatea motivului de nulitate invocat, atât timp cât, în concret, nemulțumirea părții constă în modalitatea în care tribunalul arbitral a efectuat interpretarea și coroborarea probatoriului administrat.

Astfel cum a reținut prima instanță, legislația secundară și terțiară indicată conține instrucțiuni, formulare, ghiduri, ce trebuie respectate de părțile unui contract de lucrări precum cel încheiat în cauza de față, intrând în sfera investițiilor publice. Respectarea acestor norme a fost verificată de tribunalul arbitral, pe baza înscrisurilor și a tuturor probelor administrate, astfel încât o reapreciere și o reinterpretare a acestor dovezi nu se poate obține pe calea acțiunii în anulare, nefiind incidente situațiile prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Indicarea de către recurentul reclamant a legislației secundare și terțiare menționate s-a făcut în mod formal, urmărindu-se, în fapt, o schimbare a situației de fapt și o reapreciere a probatoriului administrat în fața tribunalului arbitral, fiind criticată hotărârea arbitrală sub aspectul netemeiniciei sale. Or, invocarea inexistenței unor lucrări suplimentare și, implicit, inexistența unui prejudiciu suferit de intimata pârâtă constituie critici de netemeinicie a sentinței arbitrale, nesusceptibile să declanșeze controlul de legalitate permis instanței judecătorești în condițiile art. 608 C. proc. civ., astfel cum a arătat prima instanță.

Recurentul reclamant a mai criticat sentința pronunțată de curtea de apel în legătură cu respingerea criticii legate de presupusa încălcare a principiului prevalenței priorității interesului public față de cel privat. În mod similar celor arătate în hotărârea recur