ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4787/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 10.09.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul Ministerul Sănătății - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat anularea Sentinței arbitrale pronunțată în data de 26.07.2021 de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x desfășurat conform regurilor de arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț de la Paris și, rejudecând cauza să pronunțe o hotărâre prin care să respingă cererea de arbitrare promovată de A. și să admită în tot cererea de arbitrare a Ministerului Sănătății.

Prin încheierea civilă nr. 5/02.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Sentința arbitrală pronunțată în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris s-au hotărât următoarele:

i). S-a declarat că A. are calitate procesuală activă față de Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) în cadrul arbitrajului;

ii). S-a declarat că pretențiile A. nu erau prescrise și, ca atare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune;

iii). S-a declarat că prelungirea solicitată a Datei Anticipate de Finalizare până la 14 octombrie 2015 în urma întârzierilor cauzate de Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) era deja acoperită de Actul Adițional nr. 8 la Contract;

iv). A fost obligat Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească costuri suplimentare către A. în sumă de 1.161.218,71 de RON;

v). A fost anulată Decizia Adjudecătorului din 4 aprilie 2017 în măsura în care diferă de constatările Arbitrului Unic;

vi). Au fost obligați Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) și A. să suporte fiecare propriile costuri cu privire la onorariile Adjudecătorului;

vii). Au fost obligați Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) și A. să suporte fiecare jumătate din Costurile CIC, adică 44.400 de dolari americani fiecare;

viii). A fost obligat Ministerul Sănătății (Unitatea de Management al Proiectelor) să plătească către A. 80% din costurile onorariilor și cheltuielilor legale suportate de pârâtă, inclusiv onorariile și cheltuielile expertului său. Aceasta înseamnă 80% din 108.149,97 de euro și 256.123,56 de RON, respectiv 86.519,97 de euro și 204.898,84 de RON; ix. Au fost respinse toate celelalte pretenții.

Acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Sănătății - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă în data de 10.09.2021, sub nr. x/2021.

Curtea a avut în vedere, mutatis mutandis, și aspectele reținute de Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii în care a fost pronunțată Decizia nr. 5/2001, care, deși a fost pronunțată avându-se în vedere prevederile C. proc. civ. din anul 1865, are relevanță și în cauză, având în vedere similaritatea soluțiilor legislative prevăzute de dispozițiile relevante care reglementează acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale în C. proc. civ. din anul 1865 și în C. proc. civ. din anul 2010 (Legea nr. 134/2010). Prin această decizie, s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele din C. proc. civ. (din anul 1865 - nota Curții), că acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că procedura arbitrală propriu-zisă (cea desfășurată în fața tribunalului arbitral) și acțiunea în anulare constituie un proces arbitral, care trebuie să fie supus unei singure legi procesual civile.

Având în vedere că procesul arbitral a fost început în anul 2017 (așa cum rezultă din cuprinsul sentinței arbitrale contestate - fila x în vol. I), Curtea a apreciat contrar celor susținute de pârâtă, că acestuia îi sunt aplicabile (inclusiv acțiunii în anulare ce face obiectul prezentei cauze) prevederile relevante ale Legii nr. 101/2016 și ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), iar nu cele ale Legii nr. 101/2016 și ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării instanței de judecată (anul 2021), față de dispozițiile art. 24 și cele ale art. 25 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a constatat că litigiul dedus judecății este supus dispozițiilor relevante ale Legii nr. 101/2016 și ale C. proc. civ. în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Contrar celor susținute de pârâtă, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), întrucât, așa cum se va arăta mai jos, părțile au încheiat un contract administrativ de achiziție publică.

Pe de altă parte, prin acțiunea în anulare, reclamantul Ministerul Sănătății - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. anularea în tot a Sentinței arbitrale pronunțate în data de 26.07.2021 în dosarul nr. x de către Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris și, rejudecând cauza, respingerea cererii de arbitrare promovate de pârâtă și admiterea în tot a cererii sale de arbitrare.

Reclamantul a arătat - în esență - că litigiul derivă din executarea contractului de lucrări civile nr. x/05.07.2011, încheiat între părți în urma derulării unei proceduri de achiziție publică .

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. (1) din același act normativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

De asemenea, potrivit art. 610 C. proc. civ., în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), prevede că procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice. A făcut trimitere și la art. 55 alin. (1)-(3) din același act normativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Dispoziții asemănătoare sunt conținute și de Legea nr. 554/2004, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017) - art. 8 alin. (2).

Având în vedere textele legale menționate anterior (mai precis cele din C. proc. civ. și cele din Legea nr. 101/2016), interpretate sistematic, Curtea a constatat că reclamantul a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri (mai precis a unei acțiuni în anulare) în materie de contencios administrativ și fiscal, atât timp cât sentința arbitrală contestată a fost pronunțată în cadrul unui litigiu ce derivă din executarea unui contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017).

Astfel, Curtea a constatat că părțile au încheiat un contract administrativ de achiziție publică. În acest sens, se constată că obiectul contractului de lucrări civile nr. x/05.07.2011 este reprezentat de executarea unor lucrări de construcții și instalații necesare reabilitării, modernizării și dotării cu echipament nou a clădirilor și spațiilor ce adăpostesc secțiile de obstetrică și neonatologie ale Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila.

Contrar celor susținute de părți, Curtea a apreciat că, sub aspectul competenței materiale procesuale, nu are nicio relevanță juridică procedura de achiziție publică derulată în cauză, Legea nr. 101/2016, în forma de la data sesizării tribunalului arbitral (anul 2017), nefăcând o distincție în acest sens. A indicat că nu au nicio relevanță juridică prevederile O.U.G. nr. 34/2006, întrucât acestea erau abrogate, ca urmare a intrării în vigoare, în data de 26.05.2016, a Legii nr. 101/2016, la momentul declanșării, în anul 2017, a procedurii arbitrale.

Cauza a fost înregistrată la data de 14.03.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 1066 din data de 08 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul Ministerul Sănătății - Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea secției a VI-a Civile a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Art. 613 alin. (1) C. proc. civ. dispune: Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță, dar fără a distinge asupra competenței materiale procesuale a secțiilor curții de apel astfel învestită.

Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevede că în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, (...) cauze de contencios administrativ și fiscal, (...).

Sub aspectul competenței materiale procesuală, trebuie reamintit că aceasta se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Chiar dacă prevederea din art. 613 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că acțiunea în anulare se judecă în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță, trebuie subliniate următoarele premise care diferențiază sub aspectul obiectului și naturii litigiului, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale de o judecată tipică, în primă instanță, inclusiv în privința conținutului și limitelor rolului activ al judecătorului și al principiului disponibilității părților.

În primul rând, ceea ce este supus controlului instanței de judecată în cadrul acțiunii în anulare este hotărârea arbitrală și doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia. Astfel cum s-a statuat în mod constant și în jurisprudența instanței de control constituțional, "instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei"(cu titlu de exemplu, decizia nr. 100/2017 a Curții Constituționale).

Reținând că în limitele criticilor și motivelor invocate de reclamant în baza art. 608 C. proc. civ., instanța de judecată învestită cu acțiunea în anulare nu poate proceda la o proprie analiză a fondului cauzei tranșate prin hotărârea arbitrală, Curtea subliniază valențele specifice ale principiului disponibilității părților în sensul art. 9 alin. (2) C. proc. civ., respectiv ale limitelor rolului activ al judecătorului potrivit art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

În concret, în cauza de față se constată acordul părților cu privire la faptul că acțiunea tranșată prin sentința arbitrală din 26.07.2021 în cauza C -22786/MHM izvorăște din Contractul de lucrări încheiat la 5.07.2011 guvernat de Ghidul Băncii Mondiale - Achiziții în cadrul Împrumuturilor BIRD și creditelor IDA din mai 2014.

Părțile au formulat apărări în fața instanței arbitrale prin raportare la natura, prevederile contractului și a actelor adiționale (pct. 208-217 sentința arbitrală) în temeiul C. civ., respectiv ale Decretului lege nr. 167/1958, iar sentința arbitrală a tranșat aspectele litigioase legate de evenimentele de despăgubire în temeiul dispozițiilor legislației civile.

În plus, în analiza obiectului și naturii juridice a cauzei în vederea stabilirii competenței procesuale, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul nu poate schimba (...) temeiul juridic atunci când părțile au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile (...).

În acord cu ambele părți, Curtea a subliniat că la momentul încheierii contractului, art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (ca urmare a modificării introduse prin O.U.G. nr. 94/2007) prevedea următoarele:

(1) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică atunci când contractul de achiziție publică este atribuit ca urmare a: c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme și instituții internaționale.

Ulterior, acest caz de excluderea a fost prevăzut expres și prin Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

Paragraful 3: Contracte de achiziție publică/acorduri-cadru atribuite și concursuri de soluții organizate conform unor norme internaționale:

ART. 28 alin. (1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții pe care autoritatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligații de drept internațional public, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România și una ori mai multe țări terțe sau subdiviziuni ale acestora, organizații internaționale, care vizează lucrări, produse ori servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari.

(...)

(4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care sunt atribuite sau organizate de autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de o organizație internațională ori de o instituție financiară internațională, în cazul în care contractele de achiziție publică/acordurile-cadru sau concursurile de soluții în cauză sunt finanțate integral de organizația ori instituția respectivă.

Așadar, contrar celor reținute de secția a VI-a Civilă, contractul care a fost încheiat conform procedurii de achiziție a Băncii Mondiale, iar în temeiul art. 14 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 în forma de la data încheierii acestuia, respectiv în temeiul art. 28 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice nu se supune legislației naționale aplicabile achizițiilor publice (deși are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice - în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004), ci dispozițiilor legii civile, de altfel cum au formulat apărări și cereri toate părțile în fața instanței arbitrale care la rândul ei a pronunțat sentința arbitrală în temeiul prevederilor legislației civile.

Cu privire la aplicabilitatea în prezenta cauză a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pe ale cărei dispoziții secția a VI-a Civilă a Curții de Apel București și-a fundamentat soluția de admitere a excepției necompetenței materiale și de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios, se impun următoarele observații:

Legea nr. 101/2016 prevede în art. 3 că înțelesul termenilor în sensul acestei legi se indică la lit. (i) contractul de achiziție publică, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile publice, iar la alin. (2) termenii și expresiile definite la alin. (1) se completează în mod corespunzător cu termenii și expresiile definite în legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale, respectiv legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.

Așadar, în măsura în care atât O.U.G. nr. 34/2006 (în vigoare la data încheierii contractului în discuție), cât și dispozițiile Legii nr. 98/2016 (în vigoare la data sesizării instanței arbitrale în anul 2017) la care prevederile Legii nr. 101/2016 fac trimitere sub aspectul definirii contractului de achiziție publică în sensul acestei legi exclud din aria de aplicabilitate a legislației achizițiilor publice acele contractele atribuite conform procedurilor specifice ale unor organisme internaționale, precum Banca Mondială în cauza de față, nu se poate face trimitere la Capitolul VI Remedii judiciare, respectiv la prevederile art. 53 alin. (1) și urm. din Legea nr. 101/2016 pentru a stabili competența procesuală în favoare instanței de contencios administrativ.

Curtea a concluzionat că Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (indiferent de formele de reglementare succesivă a art. 53 alin. (1) din această lege) nu este aplicabilă în vederea stabilirii competenței procesuale în cauza de față.

Așadar, în baza art. 136, art. 131, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a Curții de Apel București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluționarea conflictului.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două secții ale Curții de Apel București, în raport de hotărârile pronunțate și de normele de drept incente cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat anularea Sentinței arbitrale pronunțată în data de 26.07.2021 de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x desfășurat conform regurilor de arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț de la Paris și, rejudecând cauza să pronunțe o hotărâre prin care să respingă cererea de arbitrare promovată de A. și să admită în tot cererea de arbitrare a Ministerului Sănătății.

Cu prioritate, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, arbitrajul constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, așa cum prevede art. 544 din C. proc. civ.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie, putând fi desființată prin acțiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege, respectiv dispozițiile art. 608 din C. proc. civ., ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauze de nelegalitate expres stabilite, și nu temeinicia acesteia, relevantă fiind în acest sens Decizia nr. 100/2017 a Curții Constituționale, în care s-a statuat că, "instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în fața tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei".

De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 613 alin. (1) din C. proc. civ. care reglementează competența materială a instanței de judecată în soluționarea acțiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că această competență aparține curții de apel ce va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță.

Într-adevăr, dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prevăd că:

"Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice", însă aceste prevederi nu sunt incidente cauzei deduse judecății, chiar dacă sentința arbitrală contestată a fost pronunțată în cadrul unui litigiu ce derivă din executarea unui contract de achiziție publică ce are ca obiect executarea unor lucrări de construcții și instalații necesare reabilității, modernizării și dotării cu echipament nou a clădirilor și spațiilor de adăpostesc secțiile de obstetrică și neonatologie ale Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila, atât timp cât părțile litigante au ales ca procedură de soluționare a eventualelor litigii procedura arbitrajului internațional.

În acest context, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (ca urmare a modificării introduse prin O.U.G. nr. 94/2007) conform cărora:

"(1) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică atunci când contractul de achiziție publică este atribuit ca urmare a: c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme și instituții internaționale."

Acest caz de excluderea a fost prevăzut expres și prin dispozițiile art. 28 alin. (1) și (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora:

"(1) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții pe care autoritatea contractantă este obligată să le atribuie sau să le organizeze conform unor proceduri de atribuire diferite de cele prevăzute în prezenta lege, stabilite printr-un instrument juridic care creează obligații de drept internațional public, încheiat în conformitate cu Tratatele, între România și una ori mai multe țări terțe sau subdiviziuni ale acestora, organizații internaționale, care vizează lucrări, produse ori servicii destinate implementării sau exploatării în comun a unui proiect de către semnatari. (...) (4) Prezenta lege nu se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care sunt atribuite sau organizate de autoritatea contractantă în conformitate cu regulile în materie de achiziții stabilite de o organizație internațională ori de o instituție financiară internațională, în cazul în care contractele de achiziție publică/acordurile-cadru sau concursurile de soluții în cauză sunt finanțate integral de organizația ori instituția respectivă."

Așadar, în acord cu cele reținute de secția a VIII-a a Curții de Apel București, având în vedere faptul că, între părțile litigante a fost încheiat un contract conform procedurii de achiziție a Băncii Mondiale, iar prin raportare la dispozițiile art. 14 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 (în forma de la data încheierii acestuia), respectiv art. 28 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, acesta nu se supune legislației naționale aplicabile achizițiilor publice, deși are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, ci dispozițiilor legii civile.

Prin urmare, având în vedere apărările și cererile părților litigante, formulate în fața instanței arbitrale, care la rândul ei a pronunțat sentința arbitrală în temeiul prevederilor legislației civile, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, competența materială aparține instanței civile, nu instanței de contencios administrativ.

Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Sănătății-Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale și pârâtul A. în favoarea Curții de Apel, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.