ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2024

Ședința publică din data de 21 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/16.03.2016 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 -7373,09 RON, calculate până la data de 03.06.2021 și în continuare până la data plății efective;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, a solicitat și obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1923/2023 din 29 noiembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 2.072,85 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, precum și plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON(fond și recurs), taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON(recurs) și taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlu de despăgubiri potrivit prezentei sentințe, dar nu mai mult de 300 de RON(fond).

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2, alin. (3), (11) și 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) și 14 alin. (1) din Legea 213/2015, precum și a art. 8 alin. (3) și art. 19 raportate la art. 8 din Legea 554/2004.

Instanța de judecată a pronunțat soluția cu încălcarea competenței exclusive și exprese a FGA de a soluționa cererile creditorilor de asigurări, potrivit procedurii administrative stabilită în cadrul Legii 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2, alin. (3), art. 11 și art. 14 alin. (1) și art. 13 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015.

Procedura administrativă, cu caracter special, menționată prevede și modalitatea de soluționare a cererilor creditorilor de asigurări, respectiv obligația comisiei speciale prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 și 13 alin. (4) din Legea 213/2015 de a admite cererea de despăgubire sau de plată și de a efectua plata în limita plafonului de garantare, iar în caz de refuz, de a emite o Decizie de respingere.

Urmarea procedurii administrative de plată prevăzută de Legea 213/2015 este imperativă, fiind unica cale prin care se pot obține despăgubiri, neurmarea acestei proceduri atrăgând sancțiunea inadmisibilității cererilor, astfel cum instanțele de judecată din întreaga țară au statuat, precum și ÎCCJ în mod repetat a stabilit.

Recurentul solicită să se admită excepția inadmisibilității acțiunii, considerând că reclamanta putea să solicite accesorii la despăgubiri reprezentând creanțe de asigurări numai după urmarea procedurii administrative de plată prevăzută de Legea 213/2015.

Prin respingerea excepției de inadmisibilitate instanța de judecată a aplicat greșit dispozițiile art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a făcut o gravă confuzie în ceea ce privește obiectul acțiunii.

Prin motivarea instanței de fond în respingerea excepției inadmisibilității instanța instituie un caz nou, nesusținut de nicio normă de drept sau de logică juridică, în care promovarea realizării în instanță atât a dreptului principal, cât și a accesoriilor este respinsă, reclamantul putând să se adreseze pentru accesorii numai dacă anterior instanța a dat o hotărâre favorabilă pentru dreptul principal. Or, nu există nicio dispoziție care să oblige titularii drepturilor să se adreseze instanței mai întâi pentru dreptul principal și, dacă obțin o hotărâre favorabilă, numai atunci pot cere accesorii, cu excluderea promovării simultane a acțiunii pentru dreptul principal și pentru accesorii la acesta.

Cu alte cuvinte, în această situație, este inadmisibilă cererea de reparare a pagubei pe cale separată, pe baza dispozițiilor speciale ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă persoana vătămată nu dovedește existența unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă stabilirea întinderii prejudiciului produs anterior promovării acțiunii principale în contenciosul administrativ.

În opinia recurentului, faptul că o instanță de judecată a anulat decizia prin care s-a soluționat inițial cererea de plată sau faptul că, urmare rămânerii definitive a soluției instanței de judecată privind analizarea pe fond a cererii de plată în discuție, s-au plătit despăgubirile solicitate în 2021, nu impietează asupra considerentelor de mai sus, fiind cert faptul că:

- daunele moratorii sunt solicitate începând cu a 30-a zi de la depunerea cererii de plată, în 2016, fapt pentru care solicitarea ulterioară, pe cale separată, în 2021, a daunelor moratorii este inadmisibilă

- cererea de penalități/dobânzi- aplicate despăgubirilor respinse inițial prin decizia 14452/2018, este inadmisibilă în lipsa unor dovezi care să conducă la concluzia că solicitarea acestora era imposibilă la momentul contestării deciziei 14452/2018.

Recurentul consideră că în acest sens sunt și reținerile ÎCCJ din Decizia (RIL) nr. 22/24.06.2019, respectiv pct. 78-79 din Decizia (RIL)22/2019.

Mai mult decât atât, instanța a identificat greșit cauza acțiunii, intimata solicitând despăgubiri nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/30.05.2016, astfel încât instanța de fond a considerat în mod greșit că este îndeplinită premisa stabilită de art. 19 din Legea nr. 554/2004 - de existența a unui act administrativ tipic sau asimilat suspus cenzurii instanței de contencios și anulat de aceasta.

Prin urmare instanța de fond în mod greșit a identificat ca act administrativ vătămător contestat în instanță decizia FGA 14452/03.05.2018 ca fiind condiția premisă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 și îndeplinită, de vreme ce reclamanta- titularul dreptului dedus judecății- identifică și numește o altă cauză a prejudiciului pretins suferit ce se dorește a fi reparat prin acțiunea de față, respectiv soluționarea cu întârziere a cererii de plată în discuție, care, în opinia reclamantei i-a adus un prejudiciu considerabil.

Așa fiind, nefiind îndeplinită condiția săvârșirii faptei cu vinovăție, pretinsul prejudiciu nu poate fi reparat nici sub forma dobânzii legale penalizatoare, acordate de instanța de fond fără un temei legal care să justifice soluția de admitere.

Recurentul mai susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității, ridicată prin întâmpinare, dreptul material la acțiunea privind accesorii la despăgubirile solicitate prin cerea de plată nr. x/16.03.2016, fiind stins.

Față de aceste împrejurări soluția acordării de care instanța de fond a dobânzilor legale penalizatoare de la data emiterii Deciziei 14452/03.05.2018 și până la data de 29.10.2021 este nelegală, sumele în discuție, nici dacă ar fi datorate, nu ar mai putea fi pretinse prin acțiune în justiție, dreptul material la acțiune fiind prescris.

Prin urmare, recurentul susține că instanța de fond a considerat în mod greșit că, în cauză, se regăsesc îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, chiar și în cazul în care reclamanta ar fi solicitat despăgubiri nu pentru nesoluționarea în termen legal a cererii de plată, ci pentru emiterea Deciziei 14452/2018, decizie anulată de instanța judecătorească.

Această legătură de cauzalitate nu există întrucât nici FGA, nici instanța de judecată, prin hotărâre pronunțată, nu au apreciat asupra existenței dreptului intimatei, ci decizia FGA a fost anulată de către instanța supremă cu obligația pentru FGA de a cerceta fondul și cererile de plată înregistrate de reclamantă.

În concluzie nefiind îndeplinită condiția referitoare la săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție, pretinsul prejudiciu invocat nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză, din moment ce nu sunt întrunite în mod cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale.

În realitate, A. nu face altceva decât să confunde dreptul la despăgubiri datorate ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal cu dreptul la despăgubiri datorate pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri administrative, în ambele situații aceasta fiind ținută să facă dovada existenței unei hotărâri judecătorești definitive de constatare a nelegalității actului tipic sau asimilat. În speța de față, A. este în posesia unei astfel de hotărâri, însă numai cu privire la existența unui act administrativ tipic nelegal, nu cu privire la existența actului administrativ asimilat nelegal (nesoluționarea în termen).

Așadar, pentru a putea pretinde dobânda legală penalizatoare cu titlu de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, era necesar ca A. să probeze anularea, prin hotărâre definitivă, a actului administrativ asimilat - nesoluționarea cererii de plată într-un anumit termen.

Or, o astfel de probă nu a fost administrată în cauză, neexistând o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanțele să fi constatat, în prealabil, că FGA avea obligația de a soluționa cererea de plată într-un anumit termen în mod nelegal nu a procedat în acest mod.

Pe de altă parte, O.G. nr. 13/2011 nu se aplică pentru situația nesoluționării în termenul legal al unei cereri. Pe lângă faptul că un astfel de termen nu este prevăzut de Legea nr. 213/2015, această atitudine a FGA s-a datorat interpretării dispozițiilor legale, nefiind un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, cererea fiind soluționată de FGA, însă printr-o decizie desființată în instanță. De asemenea, între părți nu există o convenție, în sensul avut în vedere de actul normativ, a cărei nerespectare să atragă plata dobânzilor penalizatoare nici nu se poate discuta de o scadentă pentru îndeplinirea obligației menționate.

În consecință, Fondul nu poate fi obligat la plata pretinselor despăgubiri constând în dobânzi legale penalizatoare în absența săvârșirii cu vinovăție a faptei ilicite, la care s-a raportat reclamanta în susținerea acțiunii modificate.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. S.A. a înregistrat la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/16.03.2016 cerere de plată privind suma de 2072,85 RON pretinsă cu titlu de creanță de asigurări pentru dosar daună 50257507.

Prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte reține faptul că prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanțe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată ce formează obiectul prezentei cauze, anume suma de 2.073 RON, aspect confirmat de pârât și prin întâmpinarea formulată în recurs în primul ciclu procesual.

Acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanță de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021, astfel că a reprezentat un act administrativ nelegal.

În urma reanalizării cererii de plată nr. x/16.03.2016, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptățită să beneficieze de plata creanței de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 2.073 RON, cu acest titlu.

Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că la data de 03.05.2018, exercitându-și competența acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 - 29.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situația de a nu fi beneficiat de folosința sumei de 2.072,85 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin urmare, întârzierea generată de FGA în achitarea sumei de 2.072,85 RON către A. a avut ca efect lipsirea creditorului de folosința sumei respective, ce reprezintă la rândul său un prejudiciu suferit de reclamantă.

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acțiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, exercitată în forma subsidiară prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Nu la aceeași concluzie s-a ajuns în ceea ce privește perioada anterioară datei de 03.05.2018, instanța de fond reținând că lipsește hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal, imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, respectiv pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca reclamanta să demonstreze existența sa și cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraților între data înregistrării cererii de plată și data de 03.05.2018, a emiterii deciziei anulate.

Reținând existența faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, instanța de fond temeinic și legal a identificat și prejudiciul suferit de reclamantă pentru lipsa de folosință a sumei de 2.072,85 RON, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei menționate, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Prin urmare, în mod corect a reținut că despăgubirea ce se cuvine părții reclamante este la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 2.072,85 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Pe de altă parte, în ceea ce privește excepțiile invocate din nou, în recurs, Înalta Curte subliniază că acestea au fost examinate în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 2779 din 24 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fondul cererii, instanța de control judiciar menținând soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția inadmisibilității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect a cererii.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 1923/2023 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.