ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 783/2024

HOTĂRÂRE
24.10.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 783/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, excepție invocată de condamnatul contestator A..

Pentru a hotărî în acest sens, s-a menționat că în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii, respectiv faptul că soluționarea cauzei depinde de admiterea sau nu a excepției de neconstituționalitate, excepția trebuind deci să aibă o legătură indisolubilă cu soluția ce sa va dispune în cauză.

Din această perspectivă s-a remarcat faptul că în cauză excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este invocată într-o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., conform cărora se poate formula contestație împotriva executării hotărârii penale atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Analizând cuprinsul dispozitivului și motivării deciziei penale nr. 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați, s-a constatat însă că nu există vreo nelămurire ori vreo împiedicare la executare iar chestiunea aplicabilității în speță a dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și cu privire la infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina condamnatului contestator A. a intrat în autoritate de lucru judecat, fiind deja analizată și tranșată de instanța de apel, astfel încât nu mai poate fi modificată pe calea unei contestații la executare.

Ca atare, s-a constatat că, în concret, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu poate avea o legătură concretă cu soluționarea cauzei, câtă vreme, raportat la datele cauzei, chiar declararea ca neconstituțională a acestui text de lege nu ar putea influența în vreun fel soluția pronunțată în contestația la executare, neexistând motive de reformare a deciziei penale 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Împotriva încheierii din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, recurentul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, a menționat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt neconstituționale, apreciind că se încalcă dispozițiile art. 11, 16, 124 și 148 din Constituția României, în lipsa stabilirii limitelor de pedeapsă rezultante si/sau a modalității de aplicare a cauzei speciale de reducere a pedepsei, pentru care pedeapsa este detențiunea pe viață.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați s-a dispus, printe altele, admiterea apelurilor declarate de inculpații A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Slobozia, B. , în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Focșni, și C. , în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Galați.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 70/02.08.2021 a Tribunalului Vrancea, numai în ceea ce îi privește pe inculpații A., B. și C. și, în rejudecare:

S-au înlăturat dispozițiile privind soluționarea laturii penale a cauzei față de inculpații A. și B..

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza disp. art. 65 alin. (2) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile D. și E. și de a se apropia de acestea, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. lit). a, b, h și n din C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părțile civile D. și E. și de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) și n) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza disp. art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite și i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi prevăzute de art. 66 lit. lit). a, b, h și n din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați, inculpatul A. a formulat contestație la executare, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În contestația formulată a invocat excepția neconstituționalității prevederilor art. 19 din Legea 682/2002.

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Examinând textul indicat de recurentul A. ca fiind neconstituțional, se constatată că nu există legătură între textul invocat și obiectul cauzei. Astfel, Curtea de Apel Galați, în mod corect, a constatat că dispoziția legală criticată nu are legătura cu soluționarea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și aceasta deoarece se constată că nu există vreo nelămurire ori vreo împiedicare la executare iar chestiunea aplicabilității în speță a dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și cu privire la infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina acestuia. fiind soluționată definitiv prin decizia penală nr. 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați.

Prin urmare, în ceea ce privește examenul legăturii excepției de neconstituționalitate ridicate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită legătura concretă între dispoziția invocată și soluționarea cauzei, întrucât, chiar declararea ca neconstituțională a acestui text de lege nu ar putea influența în vreun fel soluția pronunțată în contestația la executare, neexistând motive de reformare a deciziei penale 856/01.07.2022 a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., așa cum, în mod corect a reținut Curtea de Apel Galați.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2023
Deliberând asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 2
ÎCCJ 2024-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 843/2024
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin încheierea penală din data de 08 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. X/231/2021/a2*,
ÎCCJ 2025-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 681/2025
Ședința publică din data de 15 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 837/A din data de 20 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în
ÎCCJ 2024-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 26 iunie 2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul C
ÎCCJ 2024-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2024
Ședința publică din data de 12 septembrie 2024 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin încheierea din 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibil
Sursă