ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2023

Deliberând asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de contestatoarea A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Galați, vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen., în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei întrucât obiectul cauzei îl reprezintă verificarea măsurilor asigurătorii prev. de art. 2502 C. proc. pen. în procedura prevăzută de art. 5491 C. proc. pen.

Analizând condiția de admisibilitate conform căreia dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea a apreciat că, în raport de obiectul cauzei, în cadrul procedurii prev. de art. 5491 C. proc. pen., nu pot fi analizate dispozițiile art. 2502 C. proc. pen., întrucât în cadrul procedurii confiscării speciale nu este îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs, urmărirea penală fiind finalizată în această situație prin emiterea ordonanței de clasare rămasă definitivă.

Prin urmare, Curtea a apreciat că legătura între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ținută Curtea să soluționeze prezenta contestație, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi lipsită de interes.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, recurenta contestatoare A. a formulat recurs.

În esență, a solicitat admiterea recursului formulat, desființarea încheierii atacate în ceea ce privește dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 24, art. 52 alin. (3) și art. 57 din Constituția României și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză.

A apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei, oricare ar fi obiectul acesteia și în orice fază s-ar afla nu are posibilitatea de a se pronunța cu privire la temeinicia excepției invocate, ci are doar obligația de a verifica întrunirea condițiilor de admisibilitate.

Analizând recursul formulat de recurenta contestatoare A. împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din economia dispozițiilor art. 2, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerințe de admisibilitate, expres prevăzute de lege. Această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor condiții cumulative:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- individualizarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispoziției legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei contestate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul condamnat B., în fața Curții de Apel București și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., apreciind că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că termenul de 6 luni instituit de legiuitor este unul imperativ, iar judecătorul nu poate pronunța o soluție cu privire la cererea de confiscare specială înainte de a se pronunța cu privire la validitatea existenței sau inexistenței rămânerii în ființă a măsurilor asiguratorii.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În raport de obiectul cauzei, în cadrul procedurii prev. de art. 5491 C. proc. pen., nu pot fi analizate dispozițiile art. 2502 C. proc. pen., întrucât în cadrul procedurii confiscării speciale nu este îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs, urmărirea penală fiind finalizată în această situație prin emiterea ordonanței de clasare rămasă definitivă.

Similar instanței de fond, Înalta Curte reține că procedura prevăzută de art. 5491 C. proc. pen. este o procedură specifică prevăzută exclusiv în considerarea cazurilor de clasare dispuse de procuror pentru infracțiuni cu privire la care s-a stabilit necesitatea impunerii unor măsuri de siguranță, în raport cu dispoziția de clasare, definitiv constatată, prin care judecătorul se pronunță exclusiv asupra confiscării bunurilor prin raportare la prevederile art. 107 C. pen., astfel că în acest cadru procesual nu se poate verifica potrivit dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii din cauză, dacă a intervenit încetarea de drept a acestora ori, să se aprecieze asupra rezonabilității termenului pentru care au fost instituite, astfel cum au solicitat contestatorii.

În acest context, Înalta Curte reține că aspectele invocate în susținerea excepției vizează în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, criticile aduse de recurentă dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

Așadar, recurenta nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2023.

GGC - NN