ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 643/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen., raportat la art. 123 din vechiul C. pen. și art. 585 din C. proc. pen. formulată de contestatoarea A.. A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că, prin contestația la executare, contestatoarea A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen., raportat la art. 123 din vechiul C. pen. și art. 585 din C. proc. pen., apreciind că dispozițiile criticate sub aspectul neconstituționalității contravin art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 16 alin. (2) din Constituția României, art. 146 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană, art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 23 alin. (12) corelat cu art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) din Constituția României.

Instanța a constatat că stadiul procesual în care este invocată neconstituționalitatea legii este contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cu privire la decizia penală nr. 484/RC din 02.11.2021 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală.

S-a arătat că textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă vizează:

- dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal";

- dispozițiile art. 155 din C. pen. raportat la art. 123 din C. pen. anterior - sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe...";

- dispozițiile art. 585 din C. proc. pen. - "acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni".

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte a reținut, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea A. în cadrul contestației la executare, ce formează obiectul dosarului nr. x/2024

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, contestatoarea A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen. și art. 585 din C. proc. pen., texte de lege care sunt în vigoare, fiind îndeplinită și această condiție.

c)-verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen. și art. 585 din C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, fiind respectate și din această perspectivă exigențele art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 47/1992.

d) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Prin urmare, dacă examinarea condițiilor de admisibilitate referitoare la starea de procesivitate, legitimarea procesuală, aflarea în vigoare a dispozițiilor criticate și inexistența unor decizii de neconstituționalitate anterioare implică o examinare preponderent formală, evaluarea legăturii excepției cu soluția ce ar putea fi dată în cauză presupune o analiză mai aprofundată a particularităților acesteia. Aceasta deoarece nu orice text de lege poate fi criticat, pe calea controlului de constituționalitate a posteriori, pentru neconformitate cu legea fundamentală, ci numai acele norme care au o înrâurire semnificativă asupra soluției ce ar putea fi dispusă în cauză, în sensul în care ele sunt de natură a produce un efect concret asupra acesteia din urmă. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În aceste coordonate de principiu, examinând dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată în prezenta cauză, Înalta Curte a constatat că această din urmă condiție de admisibilitate referitoare la existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, nu este îndeplinită, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Astfel, excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții legale în vigoare, respectiv: art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen. și art. 585 din C. proc. pen.

S-a arătat că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", criticate sub aspectul neconstituționalității, vizează unul dintre cazurile în care se poate formula calea de atac extraordinară a recursului în casație, respectiv greșita apreciere asupra unei cauze de încetare a procesului penal.

Excepția neconstituționalității acestei dispoziții legale a fost ridicată în cadrul unei contestații la executare formulată împotriva unei decizii penale pronunțate în calea de atac a recursului în casație, declarată de autoarea excepției și întemeiată formal pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare."

De asemenea, s-a considerat că prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. sunt criticate de contestatoare sub aspectul pretinsei omisiuni a instanței de fond de a dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru toate faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Raportat la obiectul criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către contestatoare în susținerea excepției nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare și aplicare a prevederilor de lege criticate și tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a normelor procesual penale criticate prin raportare nu la conținutul normativ intrinsec, ci prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care acestea nu o cuprind, contestatoarea exprimându-și nemulțumirea față de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate beneficia de cauza de încetare a procesului penal, prescripția răspunderii penale.

Or, un atare demers nu este concordant cu scopul și finalitatea mijlocului de apărare al excepției de neconstituționalitate, respectiv armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât forma în care este reglementat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. pe care contestatoarea A. l-a invocat nu are înrâurire directă asupra soluției ce s-ar putea pronunța cu privire la contestația la executare formulată. Practic, contestatoarea nu a justificat un interes real, efectiv în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. nu pot constitui temeiul juridic pe care să se fundamenteze o eventuală soluție de admitere a contestației la executare, acestea putând fi invocate exclusiv în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație.

S-a subliniat că procedura contestației la executare este o procedură specifică, prevăzută exclusiv în considerarea cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., iar din examinarea contestației la executare formulată, se constată că însăși contestatoarea a invocat ca temei cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și nu art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte a reținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Or, în cauză, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocată de contestatoare nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual (contestație la executare) și stadiul concret în care se află cauza, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Pe de altă parte, raportat la obiectul criticilor formulate și la temeiul de drept invocat în susținerea contestației la executare (art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.), Înalta Curte a apreciat că exigența vizând legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză nu este îndeplinită nici în cazul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. "cursul termenului prescripției răspunderii penale".

În concret, contestatoarea A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 din C. pen. raportat la art. 123 din C. pen. anterior, exprimându-și nemulțumirea cu privire la aplicarea acestor dispoziții prin decizia penală nr. 247/A din 16 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Prin urmare, s-a apreciat că prin actualul demers, practic, autoarea excepției a formulat veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii de condamnare, urmărind constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru toate infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa, cu consecința directă a încetării procesului penal.

În aceste coordonate, Înalta Curte a constatat că nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, aceasta vizând în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, criticile aduse de recurentă dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 585 din C. proc. pen. invocată de contestatoarea A., Înalta Curte a constatat că ceea ce critică contestatoarea vizează conținutul normei în sensul modificării acestuia din "acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni" în "acte care ies din conținutul aceleiași infracțiuni".

În acest context, Înalta Curte a amintit că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată.

Astfel, s-a reținut că autoarea excepției tinde în fapt la modificarea textului legislativ și extinderea actelor care se circumscriu noțiunii de "alte modificări ale pedepsei", în sensul de a-i conferi posibilitatea de a invoca o cauză de încetare a procesului penal într-un alt cadru procesual decât cel permis de lege, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Textul prevăzut de art. 585 din C. proc. pen. se referă la situațiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni, pe calea acestei proceduri nu poate fi analizată legalitatea sau temeinicia hotărârilor definitive prin care s-a dispus condamnarea contestatoarei.

Or, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autoarea excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la completarea unei dispoziții legale de o manieră care să satisfacă interesele acesteia.

În raport de argumentele prezentate, Înalta Curte a constatat că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestatoarea A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen., raportat la art. 123 din vechiul C. pen., și art. 585 din C. proc. pen., s-a apreciat că este inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs recurenta A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2024/a1.1.

Examinând recursul formulat în cauză de recurenta A. împotriva încheierii din data 10 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată de către contestatoarea A., în cauza având ca obiect contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cu privire la decizia penală nr. 484/RC din 02.11.2021 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen., raportat la art. 123 din vechiul C. pen. și art. 585 din C. proc. pen., în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

În acest context, în analiza condițiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, și anume în ceea ce privește cerința ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, sub aspectul soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Partea care invocă excepția de neconstituționalitate trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

Înalta Curte subliniază că instanțelor de judecată le revine, în faza examinării admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

În acest sens, se constată că, în fața instanței învestite cu cererea de contestație la executare, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., art. 155 din C. pen., raportat la art. 123 din vechiul C. pen. și art. 585 din C. proc. pen.

Având în vedere conținutul excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată de contestatoare, în raport de cadrul procesual și stadiul concret al cauzei în care s-a invocat excepția, se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, iar o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate ar servi doar unui interes general, iar nu și cauzei în care a fost ridicată, unde nu ar putea produce vreo consecință juridică.

Astfel, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocată de recurentă nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere cadrul procesual (contestație la executare), deoarece textul de lege vizează unul dintre cazurile în care se poate formula calea de atac extraordinară a recursului în casație.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. "cursul termenului prescripției răspunderii penale", nu ar avea efect în privința soluției care ar putea fi pronunțată în cauză, raportat la obiectul criticilor formulate și la temeiul de drept invocat în susținerea contestației la executare (art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.).

În realitate, recurenta este nemulțumită de modul în care aceste dispoziții au fost aplicate prin decizia penală nr. 247/A din 16 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, formulând veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii de condamnare, solicitând constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru toate infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 585 din C. proc. pen., recurenta tinde în fapt la modificarea textului legislativ în sensul de a se extinde noțiunea de "alte modificări ale pedepsei" pentru a avea posibilitatea de a invoca o cauză de încetare a procesului penal într-un alt cadru procesual decât cel permis de lege.

Textul prevăzut de art. 585 din C. proc. pen. reglementează situațiile în care se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni.

Astfel, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, ceea ce conferă excepției invocate un singur scop, acela de a determina o modificare legislativă.

Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de contestatoare, constată că, în mod judicios, prima instanță a apreciat că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor invocate, aceasta nu respectă condiția reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind legătura excepției cu soluționarea cauzei, având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, precum și obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, lipsa legăturii cu cauza fiind evidentă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data 10 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Față de soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data 10 septembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2024.