ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ce formează obiectul prezentei cauze, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 857 din data de 21.05.2024 pronunțată de Judecătoria Arad, secția penală în dosarul nr. x/2024 a fost recalificată, cererea formulată de petenta A., din cerere de modificare a pedepselor întemeiată pe dispozițiile art. 585 C. proc. pen., în contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a contestației la executarea pedepsei formulate de petenta A. în favoarea Judecătoriei Pitești.
S-a reținut că prin cererea înaintată Judecătoriei Arad la data de 20 martie 2024 petenta A. a solicitat contopirea pedepselor de 4 ani și 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1485/14.09.2023, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul penal nr. x/2023, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 1529/20.09.2023 și, respectiv, de 5 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1734/20.10.2023, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul penal nr. x/2021, în care s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 2361 din 05.12.2023.
Judecătoria Arad a constatat că la pronunțarea sentinței penale nr. 1734/20.10.2023 a Judecătoriei Pitești în dosarul penal nr. x/2021 s-a omis anularea mandatului de executare nr. 1529/20.09.2023 al Judecătoriei Arad.
Astfel, s-a observat că toate pedepsele aplicate petentei au fost contopite prin sentința penală nr. 1734/20.10.2023, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul penal nr. x/2021, petenta condamnată având emise pe numele său două mandate de executare a pedepsei datorită neanulării mandatului de executare a pedepsei nr. 1529/20.09.2023 al Judecătoriei Arad.
În aceste condiții s-a apreciat că se impune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 1529/20.09.2023 al Judecătoriei Arad, operațiune ce face obiectul unei contestații la executare, iar nu a unei cereri de modificare a pedepselor.
Având în vedere că nelămurirea invocată privește dispozițiile sentinței penale nr. 1734/20.10.2023, pronunțată de Judecătoria Pitești, în raport cu această împrejurare, s-a constatat că cererea petentei este de competența Judecătoriei Pitești.
Apoi, prin sentința penală nr. 1546 din data de 19 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția penală în dosarul nr. x/2024 a fost recalificată în drept cererea formulată de către petenta A. , ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen. - alte modificări de pedepse.
În temeiul art. 47 alin. (3) și art. 50 rap. la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, invocată din oficiu.
A fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect alte modificări de pedepse formulată de petenta A., în favoarea Judecătoriei Arad.
În baza art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 octombrie 2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu C8, cu termen de judecată la data de 16 octombrie 2024.
Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Arad, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, reține că petenta A. a solicitat contopirea pedepselor din mandatul nr. x din data de 20.09.2023 emis de Judecătoria Arad, secția penală în baza sentinței penale nr. 1485 din data de 14.09.2023 și mandatul nr. x din 05.12.2023 emis de Judecătoria Pitești, secția penală în baza sentinței penale nr. 1734 din 20.10.2023, iar nu doar anularea mandatului nr. x din 20.09.2023 emis de Judecătoria Arad.
Înalta Curte, constată că pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a sesizării formulate de petenta A. este esențială calificarea juridică a căii de atac în raport de motivul invocat și scopul urmărit.
Analizând conținutul cererii introductive, se observă că petenta, prin avocat, a arătat că a înțeles să formuleze cerere întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen. - alte modificări de pedepse, iar nu contestație la executare, astfel că cererea formulată nu putea fi recalificată de Judecătoria Arad în contestație la executare, apreciindu-se că instanța nu se poate substitui voinței exprese a petentei care a formulat o cerere de contopire.
Astfel, recalificarea căii de atac presupune doar indicarea greșită a denumirii acesteia de către parte și punerea de acord a conținutului acesteia cu denumirea corectă și aplicare normelor legale incidente. Or, în acest caz nu poate fi vorba de o denumire greșită a cererii și de o concordanță reală a motivelor invocate cu cazurile de contestație la executare.
Recalificarea căilor de atac are ca scop tocmai protecția drepturilor părților în sensul ca acestea să nu fie respinse ca inadmisibile sau tardive doar pentru că se constată, excesiv și pur formal, că au fost denumite greșit, deși conținutul lor este concordant cu reglementarea unei alte căi de atac admisibile. Procedând la recalificarea cererii de față în contestație la executare, această operațiune juridică se transformă într-o sancțiune pentru parte, contrar scopului său, deși în materie penală instanța are o responsabilitate sporită în protecția dreptului la un proces echitabil al petentei.
Ca atare, având în vedere manifestarea de voință a petentei A. exprimată în cererea formulată în sensul că solicită contopirea celor două mandate, iar nu doar anularea mandatului nr. x din 20.09.2023 emis de Judecătoria Arad prin sentința penală nr. 1485 din 14.09.2023 în dosarul nr. x/2023, precum și faptul că prin sentința penală nr. 1734 din 20.10.2023 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2021, s-a omis anularea mandatului anterior menționat, neavându-se cunoștință de acest mandat la momentul dezbaterilor pe fond asupra cauzei care au avut loc la data de 19.09.2023, iar pronunțarea la data de 20.10.2023, fiind emis și mandatul la acea dată, Înalta Curte reține că singura cale de atac care permite evaluarea motivelor expuse în sesizare este alte modificări de pedepse, reglementată de dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen.
Prin raportare la cererea petentei privind modificarea pedepselor (potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen..), Înalta Curte constată că prezintă relevanță dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen.., conform cărora "Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.".
Deopotrivă, este avută în vedere și decizia nr. 15 din 17.09.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885 din 22.10.2018), prin care s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este cea în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Având în vedere că la momentul formulării cererii având ca obiect alte modificări ale pedepsei, respectiv la 20.03.2024 condamnata A. era încarcerată în cadrul Penitenciarului Arad, se constată că instanța competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Arad.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Judecătoriei Arad, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2024.