ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2024

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul condamnat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. f) din C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că, la data de 17 martie 2024, apelantul revizuent A., prin apărător ales, avocat B., a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. f) din C. proc. pen.

Prin cererea formulată, acesta a arătat, în esență, că dispozițiie art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care "netemeinicia hotărârii" se referă doar la situația de fapt din cuprinsul hotărârii pronunțate, iar dispozițiie art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care decizia pronunțată de Curtea Constituțională, pe care se întemeiază cererea de revizuire, vizează un text a cărui neconstituționalitate era deja verificată la data soluționării cauzei.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, respectiv: excepția a fost ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți; excepția vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția nu are ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte a constatat că obiecțiunile formulate de apelantul revizuent cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și f) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României, excepția invocată neavând legătură cu cauza, iar aceasta cu atât mai mult cu cât motivarea instanței de fond nu s-a raportat la condiția ca faptele sau împrejurările noi să dovedească netemeinica hotărârii, ci la faptul că pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională nu poate avea semnificația unor fapte sau împrejurări noi, în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Prin urmare, o posibilă admitere a acestei excepții nu este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în speță și să producă un efect real, concret, în soluționarea cauzei pe fond, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Totodată, Înalta Curte a constatat că, prin criticile formulate, apărarea nu a urmărit armonizarea cu legea fundamentală a dispozițiilor anterior menționate, ci adăugarea la lege, ceea ce a solicitat apărarea fiind o completare a art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul în care faptele sau împrejurările noi să poată dovedi și nelegalitatea hotărârii, nu doar temeinicia acesteia, precum și a lit. f) a aceluiași articol, în sensul de extindere a persoanelor care pot beneficia de acest caz de revizuire și la cei care nu au invocat excepția de neconstituționalitate, întrucât, la momentul pronunțării hotărârii pe fondul cauzei, Curtea Constituțională declarase deja art. 155 alin. (1) din C. pen. ca fiind neconstituțional.

Aceste aspecte nu pot fi, însă, cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Or, reglementarea căilor de atac și a condițiilor în care acestea se exercită reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte a reținut că aspectele invocate de revizuent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Împotriva încheierii din data de 20 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs recurentul A., prin apărător ales, avocat B..

În motivele scrise depuse la dosar, recurentul a susținut, în esență, că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. se interpretează în sensul că împrejurarea nouă vizează și nelegalitatea hotărârii, nu doar temeinicia acesteia, întrucât la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, Curtea Constituțională admisese excepția de neconstituționalitate a art. 155 C. pen. (privind prescripția), dar instanța de apel a refuzat să îi dea eficiență. Or, fără ivirea unei împrejurări noi, respectiv pronunțarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, decizia nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional nu s-ar fi aplicat niciodată astfel cum se impunea a fi aplicată la data invocării ei, respectiv la data soluționării litigiului inițial, această nouă împrejurare fiind cea care a determinat instanțele de judecată să aplice decizia inițială în maniera solicitată în cererea de revizuire formulată.

În acest context, a apreciat că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a se elimina posibilitatea interpretării textului într-o manieră discriminatorie, mai exact cu excluderea elementelor de noutate care conduc la nelegalitatea hotărârii pronunțate.

De asemenea, a susținut că interpretarea art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., în sensul în care decizia pronunțată de Curtea Constituțională, pe care se întemeiază cererea de revizuire, vizează un text a cărui neconstituționalitate era deja verificată la data soluționării cauzei (excepția ridicată fiind inadmisibilă) este și ea aplicabilă cauzei.

Astfel, la data la care s-a soluționat cauza inițială, în apel, Curtea Constituțională constatase deja neconstituționalitatea art. 155 C. proc. pen.., astfel că o nouă invocare a neconstituționalității aceluiași text de lege era inadmisibilă. În aceste condiții, invocarea inutilă a unei excepții inadmisibile nu ar fi putut schimba în vreun fel situația juridică în speță. Așadar, invocarea unei excepții inadmisibile nu poate diferenția în mod echitabil și nediscriminatoriu situația unor persoane implicate în dosare penale, aflându-ne astfel în prezența unei situații de discriminare vădită.

Examinând hotărârea recurată, în raport de motivele invocate de petenți, precum și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

De asemenea, analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Totodată, trebuie subliniat că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008), prin care Curtea Constituțională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate "sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii".

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, excepția a fost invocată de revizuentul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) și lit. f) C. proc. pen.., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește, însă, legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

În cauza dedusă judecății, revizuentul A. a apreciat că prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. sunt neconstituționale în măsura în care netemeinicia hotărârii se reduce doar la situația de fapt din cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită, iar dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. sunt neconstituționale în măsura în care decizia pronunțată de Curtea Constituțională pe care se întemeiază cererea de revizuire nu poate viza un text a cărui neconstituționalitate era deja verificată la data soluționării cauzei.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a acestor texte de lege, ci dorește modificarea acestora, respectiv completare art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul în care faptele sau împrejurările noi să poată dovedi și nelegalitatea hotărârii, nu doar temeinicia acesteia, precum și completarea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., prin extinderea categoriilor de persoane care pot beneficia de acest caz de revizuire și la cele care nu au invocat excepția de neconstituționalitate, întrucât, la momentul pronunțării hotărârii pe fondul cauzei, Curtea Constituțională constatase deja că dispoziția legală pe care se întemeiază cererea de revizuire este neconstituțională.

Or, ceea ce solicită recurentul ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Legea nr. 47/1992 care statuează în mod expres în art. 2 alin. (3) că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

De altfel, și jurisprudența Curții Constituționale este în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererilor prin care s-a tins la învestirea instanței de contencios constituțional cu un examen ce excede în mod vădit competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis deciziile nr. 176 din 06 martie 2012, nr. 187 din 06 martie 2012, nr. 378 din 26 iunie 2014).

Față de argumentele prezentate, se constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții Constituționale, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale.

O astfel de premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, urmărește modificarea legii.

Ca atare, pretinsele critici de neconstituționalitate aduse dispozițiilor legale în vigoare nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea nr. 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2024.