ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra admisibilității căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de petentul A., împotriva încheierii penale nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 1313/24.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 426 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 21.12.2023, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că formulează contestație în anulare invocând cazurile prevăzute la art. 426 lit. d), f), g) și h) C. proc. pen., precizând că după ce a așteptat foarte mult s-a dat o soluție la comandă unei mafii de imobiliare, protejată de poliție și chiar de instanțe.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri și s-a dispus atașarea dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara și dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Analizând materialul probator administrat în cauză, sub aspectul admisibilității în principiu a contestației în anulare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timișoara a reținut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 3698/19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. cu referire la dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Analizând contestația în anulare formulată de petentul condamnat, prima instanță a constatat că aceasta vizează încheierea penală nr. 3698/19.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara iar petentul condamnat a indicat cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 C. C. proc. pen., și anume cazurile prevăzute la lit. d), f), g) și h). Cu privire la termenul de introducere a contestației în anulare, prima instanță a reținut că acesta a fost respectat.

În ceea ce privește motivele invocate de către petent, respectiv cele prevăzute de art. 426 lit. d), f), g) și h) C. proc. pen. (când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate, când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii, când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă), ca de altfel în toate cazurile de contestație în anulare, instanța de fond a reținut că acesta nu își poate găsi aplicare decât în cadrul unui dosar care are ca obiect judecarea unei acuzații penale, respectiv trimiterea în judecată a unui inculpat.

S-a reținut că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară, având în vedere că împotriva contestatorului nu s-a pronunțat o hotărâre prin care să fi fost declarat vinovat de o infracțiune.

Având în vedere că dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timișoara a avut ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - art. 340 C. proc. pen., prima instanță a constatat în prezenta cauză contestația în anulare formulată de petentul condamnat nu îndeplinește cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru motivele expuse anterior, Judecătoria a procedat la soluționarea cauzei potrivit dispozitivului sentinței penale apelate.

Împotriva sentinței penale nr. 1313/24.04.2024 pronunțate de Judecătoria Timișoara a declarat apel petentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data 06.06.2024, sub același număr de dosar.

Apelantul A. a arătat că nu a primit niciun fel de comunicare și și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 412 C. proc. pen.

Analizând cu prioritate admisibilitatea apelului declarat în cauză, s-a reținut de către Curte că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

S-a notat că prealabil examinării pe fond a apelului, Curtea are obligația verificării respectării condițiilor formale ale exercitării căii de atac.

La termenul de judecată din data de 09.09.2024, din oficiu, Curtea a invocat inadmisibilitatea apelului în raport cu obiectul cererii petentului și a procedurii de soluționare a acesteia în condițiile art. 431 C. proc. pen.

Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timișoara, în condițiile prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023 a Judecătoriei Timișoara.

Prin decizia nr. 5 din data de 04.03.2015 a Înaltei Curți de Justiție și Casație pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța supremă a statuat că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

S-a reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Totodată, s-a notat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

S-a mai subliniat că încheierea penală nr. 3698/19.12.2023 a Judecătoriei Timișoara a fost pronunțată în procedura reglementată de art. 340 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. stipulează în mod imperativ că încheierea prin care se respinge ca nefondată plângerea împotriva soluției procurorului de clasare este definitivă.

În consecință, Curtea a constatat că împotriva sentinței prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura examinării admisibilității în principiu, o contestației în anulare îndreptată împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura ce reglementează plângerile împotriva ordonanțelor de clasare nu se poate exercita în mod legal calea de atac a apelul, fiind vorba despre o sentință definitivă și, ca urmare, apelul declarat împotriva acestei hotărâri este inadmisibil.

*******************************************************

Împotriva deciziei penale nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 11 septembrie 2024, a formulat "recurs" apelantul A., invocând în drept dispozițiile art. 406-409 și 421 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor scrise a invocat faptul că "nu a primit o citație și că nu s-a dorit atașarea dosarelor cu dovezile aferente abuzului", sens în care a făcut trimitere la dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost înregistrată ca "apel - contestație în anulare" pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 septembrie 2024, sub nr. x/2023, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C1.

La termenul fixat, 16 octombrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac, concluziile acestuia fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibil.

Această hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a apelului prev. de art. 408 C. proc. pen., raportat la art. 421 C. proc. pen., este definitivă. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 551 și art. 552 C. proc. pen., rezultă că decizia instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia. Rezultă, așadar, că decizia nr. 38/CA a Curții de Apel Timișoara din 09.09.2024, a rămas definitivă la data pronunțării.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în apel, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că apelantul A. a promovat o cale de atac împotriva unei decizii definitive, dată în apel, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Pentru considerentele prezentate, constatând că, în speță, apelantul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta și, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 38/CA din data de 09.09.2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2024.