ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Petentul condamnat A. a formulat contestație în anulare care vizează decizia penală nr. 248/A/04.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023, temeiul invocat în susținerea cererii fiind reprezentat de dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.. Contestatorul a arătat că, în cauza menționată, a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, mai exact împăcarea părților. De asemenea, petentul a mai menționat că, la condamnarea sa, magistrații judecători nu au dispus reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în cazul aplicării procedurii simplificate, chiar dacă a înțeles să recunoască faptele imputate și să se prevaleze de dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând dacă aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația în anulare este din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. și dacă în sprijinul căii de atac se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Din coroborarea dispozițiilor art. 431 cu cele ale art. 426, art. 427 și art. 428 C. proc. pen.. rezultă că admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a contestației în anulare presupune întrunirea următoarelor cerințe: titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluționat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror (art. 427 alin. (1) C. proc. pen..); cererea de contestație în anulare să cuprindă cazurile de contestație și motivele aduse în sprijinul acestora (art. 427 alin. (2) C. proc. pen..); cererea de contestație în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) și c)-h să fie introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei din apel (art. 431 alin. (2) teza I, raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen..); motivele pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen.. (art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen..); în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar (art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen..); să nu existe impedimente legale de valorificare directă, nemijlocită a cazului de contestație în anulare. Această din urmă condiție, deși nu este expres prevăzută de legiuitor, poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor de mai sus.

În cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare, care să presupună administrarea de probe în fața instanței, ci o analiză asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii de contestație în anulare. Pe cale de consecință, dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită intervine sancțiunea inadmisibilității.

Curtea de Apel București a reținut că, prin sentința penală nr. 808 din 16 noiembrie 2023 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 218 alin. (1), (3) lit. b) și 3

1

cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă continuată (fapta din perioada vara 2021 - 06 februarie 2023). În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi tutore sau curator și de a comunica cu victima infracțiunii - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 197 C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului (fapta din perioada vara 2021 - 06 februarie 2023). În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi tutore sau curator și de a comunica cu victima infracțiunii - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt concurente, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, de 1 an și 4 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 11 ani și 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. f), n) din același cod, de a fi tutore sau curator și de a comunica cu victima infracțiunilor - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada cât inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 09 februarie 2023 până la zi. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menținut față de inculpat măsura arestării preventive, această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1349 și art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B., exercitată în numele acesteia și de către Ministerul Public și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății al sumei de 15.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen.., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile și asupra tuturor sumelor de bani aparținând inculpatului, până la concurența sumei de 15.000 euro.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinței, urmând ca, potrivit art. 5 alin. (5) din aceeași lege, acesta să fie informat că acele probe vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

Prin decizia penală nr. 248/A/04.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 808 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2023.

Așa cum se reține în considerentele deciziei nr. 82/2022 din 19 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 7 februarie 2023), în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează îndeplinirea condițiilor care rezultă din dispozițiile art. 426, art. 427, art. 428 și art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., și nu efectuează o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestației în anulare. Astfel, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Instanța a constatat că, în cauză, motivul pe care se sprijină contestația în anulare este invocat în mod formal și nu se încadrează în prevederile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Contestația în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin exclusiv erori de drept grefate pe nulități ale actelor de procedură, adică pe încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, sancționabile cu nulitatea absolută sau relativă.

Interpretarea dată chestiunilor de drept penal substanțial printr-o hotărâre penală definitivă nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deoarece, în această ipoteză, statuările în drept ale instanței de apel se bucură de autoritate de lucru judecat, iar repunerea lor în discuție ar echivala cu reevaluarea raționamentului juridic al soluției în sine pe calea unui apel deghizat.

Dacă pretinsa cauză de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanței de apel (care a statuat neechivoc asupra inaplicabilității sale) atunci considerentele instanței reprezintă o judecată care se bucură de autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi repuse în discuție (în virtutea principiului securității raporturilor juridice, care nu permite reexaminarea unei hotărâri definitive cu scopul reanalizării cauzei și pronunțării unei noi hotărâri).

Curtea de Apel București a avut în vedere aspectele reținute prin decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept:

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare. (…) A interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe. O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești. (…) În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac (Cauza Popescu Stanca contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că reprezintă "defect fundamental", care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai "circumstanțele nou descoperite", iar nu "circumstanțele noi". Circumstanțele care au legătură cu cazul și care au existat anterior în cursul procesului și nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt "nou descoperite", în timp ce circumstanțele care privesc cazul, dar au luat naștere după proces, sunt "noi".

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea de Apel București a constatat că, în privința petentului, s-a dispus reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 pentru aplicarea procedurii simplificate, însă pedeapsa la care acesta a fost condamnat a fost orientată către maxim, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, precum și circumstanțele personale ale acestuia.

De asemenea, susținerile petentului, potrivit cărora a intervenit împăcarea părților, sunt nefondate, în acest sens fiind avută în vedere încheierea de ședință din 29.01.2024, din care reiese că apărătorul ales al intimatei parte civilă a solicitat respingerea apelului formulat de inculpat atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, arătând că nicio pedeapsă și nicio sumă de bani nu sunt suficiente pentru a vindeca rănile provocate, astfel că nu există nicio dovadă din care să reiasă că există vreun caz de încetare a procesului penal.

Nemulțumirea contestatorului referitoare la raționamentul juridic al instanței de apel nu poate fi cenzurată pe calea unei căi extraordinare de atac, întrucât ar echivala cu cenzurarea, în esență, a fondului dezlegării juridice date speței în apel, încălcându-se limitele restrictive în care poate fi desființată, potrivit art. 426 și următoarele C. proc. pen.., o hotărâre penală definitivă.

Față de aceste considerente, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat apel contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 05 august 2024.

La termenul din 17 septembrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, prin care, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Din examinarea ansamblului dispozițiilor procedurale aplicabile contestației în anulare, Înalta Curte reține că felul hotărârii prin care se soluționează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanța competentă să o judece.

Fiind o cale de atac retractare, competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 429 C. proc. pen.., competența de soluționare aparține fie instanței de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestație în anulare invocat și, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h C. proc. pen.. se judecă întotdeauna de către instanța de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) și lit. i) C. proc. pen.. este de competența primei instanțe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanței de apel (cu mențiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen.. raportarea se face la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Or, prin decizia apelată, Curtea de Apel București a examinat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate cu privire la decizia penală nr. 248/A din 04.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen.., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. În acest sens, se observă că dispozițiile art. 431 C. proc. pen.. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate (Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 5/2015).

Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, respectiv Curtea de Apel București, s-a pronunțat prin decizie, iar aceasta este definitivă.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2024.