ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2082/2024

HOTĂRÂRE

06.11.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2082/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 27.06.2023, reclamanții A., procuror șef birou în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița (în continuare, "D.I.I.C.O.T.") și B., procuror în cadrul aceleiași unități de parchet, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află în raport cu magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu ceilalți magistrați despre care face vorbire, cu privire la perioadele de vechime în alte profesii juridice asimilate profesiei de magistrat și

- obligarea pârâților la plata, începând cu 28.06.2020 și în continuare, a sportului de vechime continuă în magistratură prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004 (stabilirea vechimii în funcție prin luarea în considerare a perioadei în care reclamantul A. a exercitat funcția de consilier juridic și a profesat ca avocat, respectiv reclamantul B. a exercitat funcția de consilier juridic și a desfășurat activitatea de auditor de justiție), precum și, implicit,

- obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre sumele încasate și sumele rezultate în urma aplicării sporului de vechime continuă în magistratură (vechime în funcție), sume actualizate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la plata efectivă a acestora.

Prin sentința civilă nr. 324/29.02.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență și reglementează un caz de prorogare pentru ipoteza în care un procuror este reclamant într-o cauză de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau de competența unei instanțe inferioare acesteia.

Constatând că reclamanții au locul de muncă la biroul teritorial Dâmbovița al D.I.I.C.O.T., unde activează ca procurori, a statuat că, potrivit regulilor de competență teritorială facultativă, litigiul nu se poate soluționa de către Tribunalul Dâmbovița, deoarece se opun regulile competenței după calitatea părților.

Față de împrejurarea că raza de competență a Curții de Apel Pitești se învecinează cu raza de competență a Curții de Apel Ploiești, având în vedere și prevederile art. 266 și art. 269 Codul muncii și art. 129 și art. 132 C. proc. civ., a apreciat că se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Învestit prin declinare, prin sentința civilă nr. 3045/03.10.2024, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că D.I.I.C.O.T. are o structură specializată ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul tării, iar subunitățile acesteia nu sunt arondate instanțelor, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În raport de domiciliul reclamanților și de prevederile art. 269 Codul muncii, care fixează competența teritorială de soluționare a litigiilor la de muncă la instanța de la domiciliul reclamantului, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, invocată de reclamanți la termenul de judecată din 03.10.2024, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanților, procurori în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dâmbovița, de recunoaștere a stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu magistrații despre care a făcut vorbire în cuprinsul acțiunii, obligarea pârâților la plata, pentru ultimii 3 ani și în continuare, a sporului de vechime continuă în magistratură și a diferențelor salariale dintre sumele încasate și cele rezultate în urma aplicării sporului de vechime, actualizate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la plata efectivă a acestora.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală și structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față, în care reclamanții sunt procurori în cadrul unei structuri teritoriale.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii conform cărora "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă - se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

În raport de aceste argumente, concluzia ce se impune este aceea că revine instanței de la domiciliul reclamanților competența de soluționare a prezentului litigiu, adică Tribunalului Dâmbovița.

Jurisprudența instanței supreme este constantă în acest sens, existând mai multe decizii de speță în care aceeași chestiune de drept, privind modul de dterminare a competenței teritoriale, atunci când în cauză figurează în calitate de reclamanți magistrați-procurori din cadrul structurilor teritoriale ale D.I.I.C.O.T., a primit o dezlegare în sensul că aceste structuri de parchet nu sunt considerate a funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție astfel că prevederile art. 127 din C. proc. civ. nu devin incidente în astfel de spețe, exemplificativ putând fi amintite Decizia nr. 187/31 ianuarie 2024, Decizia nr. 2554/2 decembrie 2023 sau Decizia nr. 2585/6 decembrie 2023, toate pronunțate de secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița.