ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 681/2020

HOTĂRÂRE

19.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 681/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, la data de 02.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M.. N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul Călărași, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Mureș, Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că perioada în care reclamanții au exercitat alte profesii juridice (ofițeri de poliție judiciară, avocați, consilieri juridici și respectiv cadre didactice în învățământul superior) constituie vechime în magistratură prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea 303/2004; obligarea pârâților la plata, începând cu data de 18 aprilie 2016, respectiv de la data numirii în funcția de judecător, și în continuare, a sporului de vechime continuă în magistratură, prin raportare la dispozițiile art. 86 din Legea nr. 303/2004; obligarea pârâților la plata drepturilor salariate restante, constând în diferența dintre indemnizațiile ce rezultă prin cumularea elementelor de salarizare specificate la pct. 1 și indemnizația efectiv încasată de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 9 aprilie 2015 până la zi și în continuare, plus dobânzile legale și rata inflației, până la plata efectivă a acestora; obligarea Ministerului de Justiție și respectiv Parchetul de pe lângă ÎCCJ să emită ordine de salarizare fiecărui reclamant în parte.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1426 din 18.09.2019 pronunțată, îndreptată în privința erorii materiale prin încheierea din data de 24.10.2019, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

În motivarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. 1 și 3 C. proc. civ. privind competența facultativă care prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, respectiv faptul că aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul asistenților judiciari.

Având în vedere aceste prevederi legale, faptul că Tribunalul Dâmbovița face parte din Curtea de Apel Ploiești care nu se află în vecinătatea Curții de Apel Cluj, în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamanții, în baza art. 132 C. proc. civ., instanța a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Tribunalul Mureș, secția civilă prin sentința civilă nr. 1314/2019 din 19 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș; a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanții E., H., O., R., S., T., BB., DD. și FF.; a constatat ivit conflictul de competență între Tribunalului Mureș și Tribunalul Dâmbovița; a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă. Ambele locuri se găsesc în județul Bistrița-Năsăud, iar din perspectiva competenței teritoriale de drept comun în materia litigiilor de muncă, instanța abilitată să soluționeze pricina ar fi Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Totodată, s-a reținut că, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., reclamanții, alături de alte persoane, s-au adresat Tribunalului Dâmbovița, instanță care se află în raza Curții de Apel Ploiești și care în mod evident nu se învecinează cu Curtea de Apel Cluj, în raza teritorială a căreia își desfășoară activitatea în calitate de judecători sau procurori reclamanții. Ca urmare a disjungerii cauzei în ceea ce îi privește pe reclamanți, așa cum reiese din încheierea de ședință din data de 18.09.2019, Tribunalul Dâmbovița a invocat excepția necompetenței teritoriale din oficiu, în ciuda faptului că vorbim despre o necompetență relativă, de ordine privată.

S-a mai reținut că din interpretarea per a contrario a art. 130 alin. (2) și (3) și art. art. 131 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că dacă necompetența nu este invocată în termen ori este invocată de alte persoane decât cele expres prevăzute de lege (în cazul necompetenței de ordine privată), instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, chiar dacă de principiu ar fi necompetentă, devine competentă să soluționeze pricina și nu mai poate invoca propria necompetență. Prin alegerea făcută de reclamanți, în favoarea unei alte instanțe decât cele competente alternativ, dar situată în raza unei curți de apel mai îndepărtate, coroborat cu împrejurarea că pârâtul nu a invocat necompetența teritorială de ordine privată a acestei instanțe, s-a ajuns la situația ca aceasta să devină exclusiv competentă, iar competența ei teritorială s-a consolidat.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă și Tribunalul Mureș, secția civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În cauza dedusă judecății, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamanților privind unele drepturi de natură salarială.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Pornind de la aceste de lege, instanța supremă reține că reclamanții sunt judecători sau procurori care își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, iar printre pârâți figurează Tribunalul Bistrița - Năsăud, fiind dedus judecății un conflict individual de muncă.

Având în vedere că art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât și instanța de judecată, calitatea de parte în proces a Tribunalului Bistrița-Năsăud determină incidența acestor dispoziții legale, care reglementează competența teritorială facultativă.

În aceste condiții, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Târgu Mureș, în circumscripția căreia se află Tribunalul Mureș, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Cluj, în circumscripția căreia se află Tribunalul Bistrița Năsăud, pârât în prezenta cauză.

Prin urmare, sesizarea Tribunalului Mureș s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ.,.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.