ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2081/2024

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la 03.08.2023 sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - A.N.P.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la semnarea unui act adițional la contractul de concesiune nr. x/07.04.2004, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008.

Prin sentința nr. 6/15.01.2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, secția Civilă.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune derivată din executarea unui contract administrativ, potrivit art. 2 lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004, urmărind obligarea pârâtei la perfectarea unui act adițional la contractul de concesiune preexistent, în sensul consemnării noului concedent care s-a subrogat de drept în drepturile și obligațiile fostului concedent.

Cu privire la competența materială de soluționare a litigiului, a apreciat relevante dispozițiile art. 330 C.adm. și art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 întrucât prevederile art. II din Legea nr. 317/2009 stabilesc în sarcina autorității publice obligația de a perfecta un act adițional la un contract preexistent și nu aceea de a perfecta un nou contract de concesiune.

A reținut că îndeplinirea de către pârâtă a obligației de perfectare a unui act adițional se circumscrie sferei executării în continuare a unui contract de concesiune preexistent și în cadrul căruia ea preia, în temeiul legii, drepturile și obligațiile fostului concedent.

Prin urmare, în raport de contravaloarea redevenței pe un an și de prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., a apreciat că revine instanței civile de drept comun competența materială de soluționare a cauzei; din punct de vedere teritorial a reținut art. 107 alin. (1) raportat la art. 111 C. proc. civ. și, față de alegerea explicită a reclamantei de la termenul de judecată, a conchis că este competentă Judecătoria Vaslui, secția Civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. x/2024, care prin sentința civilă nr. 1776/21.10.2024 a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța acestă soluție, față de prevederile art. 330 Cod administrativ, ale art. 1 alin. (1) și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reținut că încheierea unui act adițional ține de încheierea și modificarea contractului de concesiune și nu de executarea acestuia, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța de contencios administrativ și nu instanța civilă de drept comun.

Din punct de vedere teritorial, a apreciat că este aplicabil art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că este competentă să soluționeze cauza instanța de la sediul reclamantei, iar în raport de calitatea pârâtei de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 23/2008, a reținut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea reclamantei, persoană juridică de drept privat, de obligare a pârâtei, autoritate centrală, la semnarea unui act adițional la contractul de concesiune nr. x/07.04.2004, având în vedere că, deși la 20.06.2023, a înaintat pârâtei o adresă prin care a solicitat să oblige departamentele competente din cadrul instituției la încheierea actului adițional cu privire la contractul de concesiune, cererea nu a fost soluționată, astfel încât consideră că se află în prezența unui refuz al A.N.P.A. de a încheia în mod amiabil actul adițional.

În motivare, reclamanta a învederat că deși obiectivul concesionat este în întreținerea sa încă de la momentul primirii, exploatarea acestuia conform scopului contractual nu este posibilă în lipsa actului adițional semnat de către pârâtă, iar refuzul nejustificat al acesteia de soluționare a cererii înaintate la 20.06.2023 se circumscrie prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că dreptul său la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, față de considerațiile de mai sus și de temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, constată că reclamanta a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul pârâtei de a încheia un act adițional la contractul de concesiune din 07.04.2004, refuz pe care l-a considerat nejustificat.

Este adevărat că, potrivit art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

Însă reclamanta nu a învestit instanța cu o acțiune ce decurge din executarea contractului de concesiune, ci cu o acțiune ce tinde la modificarea contractului, operațiune care, la fel ca și încheierea contractului, are ca efect determinarea structurii raportului juridic dintre părți. Observând că, asemănător încheierii contractului, operațiunea de modificare a acestuia presupune determinarea elementelor constitutive ale raportului juridic dintre părți, (subiecte, conținut, obiect) iar nu executarea obligațiilor astfel asumate de acestea prin consimțământul lor mututal, Înalta Curte constată că devin aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 conform cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, întrucât operațiunea de modificare a contractului, ce presupune consimțământul ambelor părți în vederea determinării structurii raportului juridic dintre ele se asimilează încheierii contractului iar nu executării acestuia.

În egală măsură sunt incidente și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", și cele ale art. 8 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, care reglementează faptul că "(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Totodată, art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 stabilește că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Reclamantul persoană (...) juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la (...) sediul său".

Se impune a se avea în vedere și faptul că legiuitorul, prin art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 a legiferat că "Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se subrogă Agenției Domeniilor Statului în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenți contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens".

Așa fiind, față de obiectul cererii de chemare în judecată, de refuzul nejustificat al autorității centrale de a semna actul adițional la contractul de concesiune nr. x/07.04.2004 și temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că instanța competentă a soluționa cauza se determină în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și revine Curții de Apel Iași.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Curții de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2024.