ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1571/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 27 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., notar public în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociații B. și C., D., Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, E., solicitând să se dispună constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic și administrator al F. S.R.L., a contractului de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. și G., a hotărârii nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcția de administrator, a specimenului de semnătură nr. x/21.05.2010 a lui A., a actului constitutiv actualizat al societății F. S.R.L. din 07.11.2017 și a rezoluției emise de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la cesiunea de părți sociale în cadrul societății F. S.R.L.; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor materiale în valoare de 2500 euro și despăgubiri morale în valoare de 50.000 euro, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 385/22.12.2022, Tribunalul Teleorman (instanță desemnată prin sentința civilă nr. 58F din 08.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018) a admis cererea de chemare în judecată, a anulat hotărârea nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic și administrator al F. S.R.L., contractul de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. și G., hotărârea nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcția de administrator, specimenul de semnătură nr. x/21.05.2010 a lui A., actul constitutiv actualizat al societății F. S.R.L. din 7.11.2017 și rezoluția ORC de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010 dată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la cesiunea de părți sociale în cadrul societății F. S.R.L., și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D. și apel incident reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 07.07.2023, sub nr. x/2023, în urma declinării competenței de soluționare de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia civilă nr. 1653 din 27 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11 aprilie 2024, sub nr. x/2023, recurentul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat atât încălcarea și aplicarea greșită a normelor procedură, cât și aplicarea greșită a normelor de drept material, prevalându-se, astfel, de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că decizia instanței de apel încalcă principiul disponibilității și ordinea de soluționare a incidentelor procedurale. În concret, reclamă faptul că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Național al Registrului Comerțului, încălcând astfel regulile de procedură.

Potrivit recurentei-pârâte, în mod eronat a reținut instanța de control judiciar că, pentru a putea invoca excepția lipsei calității procesuale pasive, Oficiul Național al Registrului Comerțului trebuia să "formuleze apel în nume propriu", întrucât caracterul absolut și peremptoriu al acesteia se întinde asupra tuturor actelor procedurale, putând fi invocată de partea care se consideră a fi lipsită de calitate procesuală prin orice act depus la dosarul cauzei (apel, recurs, întâmpinare, răspuns la întâmpinare etc.), deoarece normele de procedură nu impun invocarea excepțiilor sau identificarea unor incidente procedurale prin declararea căilor de atac.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că au fost încălcate și aplicate greșit prevederile art. 1373 din C. civ. și cele ale art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 116/2019 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, aprobată cu modificări și completări prin O.U.G. nr. 84/2010, și art. 11 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Normele metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2594/C/2008, cu modificările și completările ulterioare (acte normative în vigoare la data săvârșirii faptei), întrucât instanța de apel a adus o argumentare care se îndepărtează de sensul și voința juridică pe care partea reclamantă a înțeles să le atribuie pretenției deduse judecății.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de fond și cea de apel aveau, față de prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., obligația să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi considerat neclare, inclusiv cele care țineau de calificarea în drept a pretențiilor reclamantului/apelantului, și aveau obligația să verifice situația de fapt expusă potrivit actelor existente la dosarul cauzei și să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare.

Reclamă recurenta-pârâtă că instanța de apel nu a analizat raportul de prepușenie, nu a identificat premisele de la care a pornit în verificarea legalității stabilirii cadrului procesual pasiv și nici care este cauza juridică a acțiunii, astfel cum a fost determinată prin acțiunea introductivă.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., ale O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrarea în registrul comerțului, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 84/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 85/2010, Normele metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2594/C/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prin întâmpinarea înregistrată în data de 20 aprilie 2024, intimata-pârâtă D. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 1653 din 27 octombrie 2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a reiterat susținerea potrivit căreia se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Înalta Curte reține următoarele:

În considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că recursul urmărește să supună instanței de control examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și este, alături de contestația în anulare și revizuirea, o cale extraordinară de atac.

Dată fiind natura caracterului lor extraordinar, în materia acestor căi de atac legiuitorul a stabilit reguli exclusive de admisibilitate, circumscrise fie la natura hotărârilor supuse acestor căi de atac, fie la categoria motivelor care pot fi formulate în aceste materii ori la modul în care ele pot fi invocate, specific reglementate, de regulă, sub sancțiunea inadmisibilității.

În mod particular, în materia recursului, prin dispozițiile art. 459 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., legiuitorul a statuat că nu poate fi exercitat recursul dacă, fiind susceptibilă de apel, hotărârea nu a fost atacată cu apel; cu alte cuvinte, recursul nu poate fi exercitat omisso medio.

Prin urmare, în alegerea căilor de atac pe care le exercită, partea trebuie să respecte ordinea impusă de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susțineri și apărări direct în această fază procesuală.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale și poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului presupune și că judecata în apel se limitează la ceea ce a fost apelat, iar în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară s-ar ajunge la situația ca anumite apărări sau susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea recursului.

În speța supusă analizei, se observă că prin sentința civilă nr. 385 din data de 22.12.2022, Tribunalul Teleorman a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Hotărârea nr. 1/25.03.2011 a asociatului unic și administrator al F. S.R.L., contractul de cesiune încheiat în data de 13.05.2010 între A. și G., Hotărârea nr. 1/13.05.2010 a asociatului unic al F. S.R.L. de numire în funcția de administrator, specimenul de semnătură nr. x/21.05.2010 al lui A., actul constitutiv actualizat al societății F. S.R.L. din 7.11.2017 și rezoluția ORC de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 2108/25.05.2010 dată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la cesiunea de părți sociale în cadrul societății F. S.R.L., și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâta D. și apel incident reclamantul A., ambele apeluri fiind respinse ca nefondate, prin decizia civilă nr. 1653 din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin recursul formulat, recurentul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, critică soluția dată de curtea de apel sub aspectul fondului cererii de chemare în judecată, invocând aspecte legate de cadrul procesual, precum și critici legate de fondul raportului juridic dedus judecății.

Astfel cum rezultă din circumstanțele cauzei expuse anterior, pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, nu a declarat apel, deși asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală și nici nu a existat o împiedicare de natură procesuală pentru ca acesta să poată sesiza în apel toate aspectele supuse examinării prin memoriul de recurs.

Or, atât timp cât recurentul nu a promovat apel împotriva soluției care viza cererea de chemare în judecată rezultă că recursul său a fost declarat omisso medio, cu nerespectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, motiv pentru care instanța de recurs va admite excepția inadmisibilității căii de atac.

Înalta Curte nu poate reține alegațiile recurentului-pârât în sensul că instanța de apel trebuia să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de parte în prima etapă procesuală, în lipsa unui apel propriu. Efectul devolutiv al căii ordinare de atac, consacrat de art. 476 din C. proc. civ., cunoaște o dublă limitare, potrivit dispozițiilor art. 477 și ale art. 478 din același act normativ, astfel încât interesează criticile concrete formulate la adresa hotărârii primei instanțe, instanța de prim control judiciar fiind ținută să judece cauza, pe de o parte, în limitele motivelor de apel, iar, pe de altă parte, în limitele a ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Cu alte cuvinte, în măsura în care se aprecia că dezlegările primei instanțe contravin normelor legale, recurentul-pârât avea obligația să le invoce prin formularea unui apel propriu.

Prin urmare, în lipsa declarării căii de atac a apelului de către pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman și în măsura în care instanța de prim control judiciar a respins apelurile pe baza criticilor formulate împotriva sentinței și nu și-a întemeiat decizia pe aspecte nou sesizate din oficiu, rezultă că recursul a fost formulat omisso medio această parte

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman și, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, în nume propriu și pentru OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TELEORMAN, împotriva deciziei nr. 1653 din 27 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.