ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 martie 2021, sub nr. x/2020, la Tribunalul Covasna, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat: în principal, constatarea rezoluțiunii promisiunii de vânzare nr. 45/02.08.2018 atestată de Cabinetul de Avocat C., începând cu data de 14 august 2020, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ., raportat la art. 1553 alin. (3) teza a II-a din același act normativ, coroborat cu art. 2.21 din promisiunea de vânzare și repunerea părților în situația anterioară promisiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro stabilită prin clauza penală și a daunelor interese în cuantum de 198.783,866 euro; în subsidiar, constatarea rezoluțiunii, pentru neîndeplinirea obligațiilor, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ. raportat la art. 1553 alin. (2) teza a II-a din același act normativ, repunerea părților în situația anterioară promisiunii precum și restituirea avansului în cuantum de 99.391,33 euro, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului, în ambele variante de rezoluțiune, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23 noiembrie 2020, prin intermediul răspunsului la întâmpinare depus la dosar, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat și constatarea nulității absolute a actului adițional nr. x din 27 decembrie 2018, precum și suplimentarea cadrului procesual, prin chemarea în judecată și a pârâtei D..

Prin sentința civilă nr. 1302 din data de 22 decembrie 2021, Tribunalul Covasna a respins cererea, precizată, formulată de către reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și D., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 951/Ap din 9 iunie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. - intrată în insolvență, prin administrator special E. și prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F., împotriva sentinței civile nr. 1302 din data de 22 decembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Covasna, secția civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din data de 9 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta Societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii promovate, așa cum a fost modificată ulterior. De asemenea, a solicitat anularea comunicării deciziei supuse controlului judiciar.

Cu titlu prealabil, recurenta a arătat că decizia pronunțată de către instanța de apel a fost comunicată la o adresă greșită, diferită de cea indicată în actele de procedură depuse la dosar. Astfel, trebuia comunicată la sediul din Brașov, str. x, birou 10, dar a fost comunicată în Brașov, str. x. S-au încălcat dispozițiile art. 155 pct. 1-4 și ale art. 162 din C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, decizia a fost comunicat la o adresă greșită iar, pe de altă parte, persoana însărcinată cu primirea corespondenței nu a semnat dovada de comunicare, care se găsește depusă la dosarul cauzei. Chiar dacă societatea este în insolvență, actele de procedură trebuie comunicate și la sediul acesteia, nu doar la administratorul judiciar. Mai mult, nici comunicarea efectuată prin poșta electronică reprezentantului convențional al reclamantei nu produce efecte, întrucât încalcă dispozițiile art. 154 indice 1 din C. proc. civ., acest aspect fiind confirmat chiar de mesajul care a însoțit comunicarea.

În concluzie, în opinia sa, procedura de comunicare a hotărârii este viciată, astfel încât calea de atac a fost formulată în termen legal.

Cu privire la decizia recurată, recurenta a arătat că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1182 alin. (1), art. 1195 și art. 1200 din C. civ.. În acest sens, instanța era obligată să analizeze existența consimțământului, acordul presupunând un consimțământ valabil. A arătat că instanța de apel a separat acordul de consimțământ deși, în realitate, reprezintă una și aceeași instituție de drept. Obligația ei era de a analiza dacă D. și-a dat consimțământul sau nu, acest aspect fiind de esența încheierii contractului.

De aceea, în opinia sa, nu mai interesează identificarea unei oferte sau a unei acceptări, esențială fiind analiza substanțială a elementelor asupra cărora părțile au ajuns la un consens, ca urmare a transmiterii contractului. Încheierea actului adițional a vizat, exclusiv, obținerea acordului pârâtei D., aspect pe care recurenta l-a susținut pe parcursul întregului proces. Cu toate acestea, instanța a statuat asupra intenției recurentei de obținere a acordului ambilor, deși cel al pârâtului fusese obținut prin semnarea, de către acesta, a promisiunii de vânzare.

Recurenta consideră că actul nu putea fi un acord din partea pârâtei D., din moment ce aceasta, la interogatoriu, a arătat că nu a avut cunoștință nici de vânzarea terenurilor, nici de amplasamentului acestora.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a analizat condițiile de validitate ale actului adițional și a nesocotit prevederile art. 1672 din C. civ., potrivit cu care vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut. Vânzarea s-a realizat în considerarea întregii suprafețe de teren, iar prețul a fost stabilit pentru întregul imobil.

Recurenta a arătat, în cererea de recurs, că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, s-a apreciat, în mod greșit, că problema datei semnării actului adițional nu poate fi analizată, întrucât a fost supusă controlului judiciar abia în apel. În realitate, prin cererea de apel se pot invoca situații noi, cu condiția să nu contravină dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.. Or, această cerință a fost respectată, prin cererea de apel, nefiind formulate pretenții noi. Mai mult, la instanța de fond s-a lărgit cadrul procesual și față de soluția instanței de fond, sub acest aspect, a fost necesară discutarea datei semnării actului.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar această împrejurare atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ și conduce la casarea deciziei recurate.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a motivat cu privire la neincidența, în cauză, a instituției ratificării statuate de către instanța de fond, fără o justificare în acest sens. Nu se arată niciun aspect, care a determinat convingerea instanței în sensul că exclude incidența art. 1311 și art. 1312 din C. civ.

Recurenta a apreciat, prin cererea de recurs, că instanța de apel a încălcat și aplicat eronat prevederile art. 1556 din C. civ., întrucât nu a analizat nerespectarea, de către intimatul B., a obligațiilor pe care și le-a asumat. Instanța a tratat excepția de neexecutare ca o apărare de fond, fără a se pronunța asupra neexecutării obligațiilor din partea pârâtului, care a determinat, de fapt, promovarea prezentului demers judiciar. Efectul principal al invocării excepției de neexecutare rezidă în suspendarea provizorie a forței obligatorii a contractului. Suspendarea operează în virtutea manifestării de voință a ambelor părți, în mod tacit sau expres, determinată de interesul pe care îl au în executarea obligațiilor contractuale. În sprijinul acestui motiv de casare, recurenta a adus și un argument de practică judiciară care, în opinia sa, ar susține argumentul invocat.

Prin cererea de recurs se susține și un alt aspect ce nu ar fi fost motivat de către instanța de apel și care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de apel a statuat asupra intenției recurentei, bazându-se doar pe supoziții. Aceasta a apreciat invitația la biroul notarului public, în vederea încheierii contractului în formă autentică, ca fiind o simplă afirmație, fără susținere în probele administrate. Or, convocarea a fost legal efectuată și s-a certificat prezența sa la notar pentru încheierea contractului. De asemenea, instanța de apel a analizat plata anticipată a contractului deși achitarea restului de preț era condiționată de efectuarea demersurilor intimatului de predare a actelor.

Pentru toate motivele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii, așa cum a fost modificată.

În termen procedural, intimații - pârâți D. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv și, în subsidiar, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând excepția tardivității formulării căii de atac, Înalta Curte reține următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată, modificată, ce face obiect al prezentului litigiu, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și D., a solicitat: în principal, constatarea rezoluțiunii promisiunii de vânzare nr. 45/02.08.2018 atestată de Cabinetul de Avocatură C., începând cu data de 14 august 2020, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ., raportat la art. 1553 alin. (3) teza a II-a din același act normativ, coroborat cu art. 2.21 din promisiunea de vânzare și repunerea părților în situația anterioară promisiunii, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 euro stabilită prin clauza penală și a daunelor interese în cuantum de 198.783,866 euro; în subsidiar, constatarea rezoluțiunii, pentru neîndeplinirea obligațiilor, în temeiul art. 1550 alin. (2) teza a II-a din C. civ. raportat la art. 1553 alin. (2) teza a II-a din același act normativ, repunerea părților în situația anterioară promisiunii precum și restituirea avansului în cuantum de 99.391,33 euro, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului, în ambele variante de rezoluțiune, constatarea nulității absolute a actului adițional nr. x din 27 decembrie 2018 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

După învestirea instanței, respectiv la data de 12 octombrie 2020, societatea reclamantă a intrat în procedura insolvenței, Tribunalul Brașov numind ca administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență F. și ca administrator special pe numita E..

Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., în cazul celor supuși procedurii insolvenței, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale, care, față de momentul depunerii cererii de chemare în judecată, este Legea nr. 85/2014.

În cuprinsul legii speciale, la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 se arată că "În litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței, citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar."

Legiuitorul a stabilit că actele de procedură se comunică administratorului judiciar întrucât, potrivit dispozițiilor art. 58 lit. h) din Legea nr. 85/2014, acesta introduce/continuă acțiunile pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului, încheiate în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

Astfel, după intrarea în procedura insolvenței, societatea nu mai poate sta în judecată decât prin administratorul judiciar, citarea acestuia nefiind o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii cu entitatea aflată în procedura specială. De asemenea, și comunicarea actelor de procedură se realizează tot la sediul administratorului judiciar, datorită atribuțiilor conferite de legiuitor.

În considerarea acestor împrejurări, Societatea A. S.R.L. a fost citată, încă din etapa procedurală anterioară, la administratorul judiciar, căruia i s-au comunicat în mod legal toate actele de procedură.

Astfel, și decizia civilă nr. 951/Ap din data de 9 iunie 2022 a fost comunicată, în mod legal, administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență F., la sediul din Brașov str. x, jud. Brașov, la data de 22 iunie 2022, după cum rezultă din dovada aflată la fila x verso, dosar apel. Aceasta este data, de la care curge termenul de declarare a căii de atac, având în vedere că decizia recurată a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (8) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va înlătura susținerile recurentei cu privire la nelegala comunicare a hotărârii judecătorești atacate.

Recurenta susține că procedura de comunicare este viciată sub două aspecte: adresa, la care s-a realizat comunicarea este greșită, întrucât sediul societății se află în Brașov str. x, birou 10, jud. Brașov, iar nu în Brașov, str. x, jud. Brașov și, pe de altă parte, lipsește semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței.

Însă, adresa este un element de identificare a persoanei. Sediul societății exprimă acel mijloc de identificare al oricărei persoane juridice sub aspect teritorial, care asigură localizarea sa juridică într-un spațiu prestabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 148 din C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

În considerarea acestui text de lege, coroborat cu dispozițiile specifice căilor de atac, recurenta a indicat sediul său, pentru identificare, dar și sediul administratorului judiciar, pentru citare și comunicarea actelor de procedură. De altfel, adresa administratorului judiciar a fost subliniată tocmai pentru a accentua sediul stabilit de legiuitor pentru asigurarea procedurii legale. Iar la acest sediu, procedura de comunicare a fost îndeplinită, dovada aflându-se la dosarul cauzei.

Este adevărat că, în datele de identificare menționate de reclamantă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a strecurat o eroare, la numărul străzii, care a fost preluată ulterior și în alte acte procedurale. Însă, reclamanta nu a sesizat niciodată acest aspect instanței, nu a solicitat o îndreptare de eroare materială, nu a invocat anterior vreo lipsă de procedură. Mai mult, eroarea vizează doar atributul identificării, nefiind suficient să atragă nulitatea actelor de procedură, în care s-a strecurat, nu viciază procedura de citare și comunicare care, în cazul societăților în insolvență, se realizează cu administratorul judiciar.

Prin urmare, eroarea aparține recurentei, care nu se poate prevala de propria sa culpa pentru a acoperi nulitatea actului de procedură, pe care l-a depus după expirarea termenului legal.

Oricum, aceste susțineri ale recurentei nu au relevanță, în condițiile în care comunicarea deciziei atacate s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale la sediul administratorului judiciar.

Recurenta invocă o procedură viciată și față de faptul că lipsește semnătura persoanei împuternicite cu primirea corespondenței. Nici aceste susțineri nu pot fi primite din perspectiva dispozițiilor art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cu care "Procedura se socotește îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal".

Prin urmare, așa cum statuează legiuitorul, pentru a fi valabilă citarea sau comunicarea unui act de procedură, nu este obligatorie semnătura destinatarului sau a persoanei împuternicite de acesta, afișarea sau depunerea în cutia poștală acoperind cerințele legii.

Actul de procedură a fost comunicat administratorului judiciar prin depunere în cutia poștală, fiind încheiat procesul-verbal impus de dipozițiile art. 165 din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea a fost comunicată, în mod legal, la data de 22 iunie 2022, la sediul administratorului judiciar, data de la care curge termenul legal pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 185 alin. (1), din același act normativ, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Prin urmare, neexercitarea recursului în termenul de 30 zile, prevăzut de lege, atrage decăderea părții din dreptul de a mai formula calea de atac. Actul procedural întocmit cu nerespectarea termenului procedural atrage nulitatea acestuia.

Calculul termenului procedural se realizează potrivit regulilor prevăzute de art. 181 - 184, legiuitorul stabilind că acesta începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul nici ziua în care începe să curgă și nici ziua în care se împlinește.

În cauza pendinte, prin raportare la aceste dispoziții legale, termenul de recurs s-a împlinit la data de 22 iulie 2022, iar recursul a fost depus cu depășirea termenului legal.

Căile de atac și termenele, în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări care ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. Nici părțile și nici instanța nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea, în care acestea se calculează.

În consecință, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., întrucât recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea A. S.R.L, prin administrator special E. și prin administrator judiciar C.I.I. F., împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din 9 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă este formulat după expirarea termenului legal, va fi anulat ca tadiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardiv, recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea A. S.R.L, prin administrator special E. și prin administrator judiciar C.I.I. F., împotriva deciziei civile nr. 951/Ap din 9 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2023.