ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1567/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2024, sub nr. x/2012/a223, pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, în cadrul procedurii de insolvență deschise împotriva debitoarei A. S.R.L., reclamanta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor C. și D. la achitarea sumei de 11.645.631,9 RON, reprezentând prejudiciu material produs reclamantei prin faptele ilicite ale pârâtelor și obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 16.05.2024, Tribunalul Specializat Mureș a respins excepția necompetenței materiale, respectiv funcționale, a judecătorului sindic din procedura de insolvență a societății A. S.R.L., invocată din oficiu, și a constatat că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. și D.., solicitând admiterea cererii și anularea hotărârii atacate, raportat la dispozițiile art. 327 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. de la 1865.

În motivarea cererii sale, revizuenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, fiind vorba despre două hotărâri judecătorești definitive potrivnice cu privire la temeiul de drept în baza căruia judecătorul sindic este competent să judece acțiunea în răspundere patrimonială a administratorului/lichidatorului judiciar.

Aceste două hotărâri judecătorești definitive sunt: încheierea de ședința din 16.05.2024 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012, a cărei revizuire o solicită, și sentința nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în soluționarea conflictului negativ de competență.

Consideră revizuenta că încheierea de ședință din 16.05.2024, deși a reținut în dispozitiv că este prevăzută cu "cale de atac odată cu fondul", este o hotărâre definitivă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (1) pct. 1 și 4 și alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea atacată, instanța de judecată a reținut că cererea acesteia are un dublu temei de drept, respectiv atât art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvență, cât și răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor art. 1349 și următoarele din C. civ.

Prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 fac trimitere la dispozițiile art. 108

4

si 108

5

din C. proc. civ. de la 1865, dispoziții care prevăd că amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, împotriva căreia poate fi formulată numai cerere de reexaminare, cel interesat solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. În aceste condiții, împotriva hotărârii prin care se va soluționa fondul cauzei în dosarul nr. x/2012 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, nu și calea de atac a recursului, prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În susținerea acestui argument, revizuenta face trimitere atât la decizia nr. 424 din 16.06.2016, pronunțată de Curtea Constituțională cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, precum și la decizia nr. 679 din 2 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2012.

În condițiile expuse, revizuenta consideră că încheierea de ședință a cărei revizuire o solicită este o hotărâre definitivă, nefiind posibilă exercitarea unei căi de atac nici împotriva acesteia și nici împotriva hotărârii prin care se va soluționa fondul cauzei.

Cu privire la sentința nr. 29 din data de 13.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 privind soluționarea conflictului negativ de competenta, revizuenta precizează că este o hotărâre definitiva având în vedere faptul că aceasta a fost pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. de la 1865.

Revizuenta a expus conținutul hotărârii judecătorești în raport de care solicită revizuirea și a învederat că, în ceea ce privește răspunderea materială a practicienilor în insolvență C.. și D.. pentru prejudiciile cauzate creditorilor sau debitorului prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor legale sau judiciare în procedura de insolvență a debitoarei A. S.R.L., s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că temeiul răspunderii îl constituie prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, temei care atrage competența de soluționare a judecătorului sindic desemnat.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 11 alin. (2) și cele ale art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 sunt total diferite, astfel încât:

- art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede controlul judecătoresc al administratorului și/sau lichidatorului judiciar, adică verificarea legalității măsurilor și atribuțiilor îndeplinite/efectuate de lichidatorul judiciar. Calea de atac prevăzută de lege este recursul, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006;

- art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 prevede obligarea administratorului/lichidatorului judiciar la acoperirea prejudiciului produs prin neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a atribuțiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic. Aceasta răspundere este condiționată de existența culpei sau relei credințe precum și de existenta unei hotărâri judecătorești de aplicare a sancțiunii cu amendă. Calea de atac prevăzuta de lege este doar cererea de reexaminare, conform 108

4

și 108

5

din C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, se arată că în cauză este îndeplinită condiția existentei triplei identități, respectiv aceleași părți, același obiect și aceeași cauza.

Astfel, în cadrul dosarului nr. x/2012, calitatea de reclamantă a avut-o B. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar calitatea de pârâte au avut-o C. și D., în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., obiectul acțiunii fiind solicitarea de obligare a pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru fapte ilicite săvârșite în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., constând în tulburarea dreptului de proprietate în legătura cu E., cauza cererii de chemare în judecată fiind dispozițiile art. 1357 din C. civ., iar cauza acțiunii, reprezentând scopul către care se îndreaptă voința juridică a celui care reclamă, a fost repararea unui prejudiciu produs de practicienii în insolvență prin faptele reclamate.

În cadrul dosarului nr. x/2012, calitatea de reclamantă o deține B. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar calitatea de pârâte o dețin C. și D., în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., obiectul acțiunii l-a reprezentat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru fapte ilicite săvârșite în calitate de lichidatori judiciari ai A. S.R.L., constând în tulburarea dreptului de proprietate în legătură cu E., cauza cererii de chemare în judecata fiind dispozițiile art. 1357 din C. civ. iar cauza acțiunii, reprezentând scopul către care se îndreaptă voința juridică a celui care reclamă, a fost repararea unui prejudiciu produs de practicienii în insolventa prin faptele reclamate.

Astfel, în opinia revizuentei, în cauza este îndeplinită condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, situație în care cererea de revizuire este admisibilă.

Potrivit revizuentei, indicarea atât în considerente, cât și în dispozitivul încheierii de ședință a cărei revizuire o solicită a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pentru a analiza activitatea lichidatorilor judiciari cu scopul atragerii competenței judecătorului sindic, încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, prin care s-a reținut că aceeași cerere formulată de aceeași reclamanta împotriva acelorași pârâte, pentru același obiect și cauză, este de competența judecătorului sindic în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 coroborat cu art. 323 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri .

Intimata B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență F., a depus la dosar întâmpinare, comunicată revizuentei, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Analizând admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma motivului invocat, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile legale care reglementează revizuirea, cale extraordinară de atac, sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Din interpretarea dispozițiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin revizuirea de față se invocă contrarietatea între încheierea din data de 16 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012, și sentința nr. 29 din data de 13.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în soluționarea conflictului negativ de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, temei de drept pe care revizuenta își întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri date de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă este potrivnică unei alte hotărâri definitive date de o instanță de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul motivului de revizuire înscris în art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat și nu acela al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora.

Întrucât suportul prezentei cereri de revizuire îl constituie respectarea principiului autorității de lucru judecat, pentru a statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu, hotărârile respective să nu fi fost pronunțate în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Pentru speța dedusă judecății prezintă interes, pe de o parte, dacă hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă și, pe de altă parte, dacă în cauză este vorba despre hotărâri contradictorii.

Examinând încheierea din data de 16 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012 (având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a pârâtelor), se constată că instanța a respins excepția necompetenței materiale, respectiv funcționale a judecătorului sindic din procedura de insolvență a societății A. S.R.L., invocată din oficiu, și a constatat că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2014 (având ca obiect soluționarea conflictului negativ de competență), prin sentința civilă nr. 29/2014 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost stabilită competența privind acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., prin administrator G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. și D., în favoarea judecătorului-sindic desemnat în dosarul de insolvență.

Verificând respectarea cerinței privind existența unor hotărâri definitive potrivnice, Înalta Curte reține că încheierea din data de 16 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012 nu a dobândit caracter definitiv. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Prin urmare, în condițiile în care instanța găsește excepția de necompetență neîntemeiată, o va respinge prin încheiere interlocutorie, având ca efect rezolvarea în continuare a cauzei cu care a fost sesizată. Calea de atac împotriva acestei încheieri poate fi exercitată de către partea interesată odată cu fondul cauzei, soluția având ca scop evitarea tergiversării nejustificate prin exercitarea separată a căii de atac. În aceste condiții, odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii de fond, partea interesată va putea invoca toate motivele sale de nemulțumire în legătură cu modul de rezolvare a excepției de necompetență.

Or, astfel cum rezultă chiar din susținerile revizuentei, există cel puțin o cale de atac ce poate fi exercitată în condițiile legii, ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

Consecutiv, raportat la autoritatea de lucru judecat, partea din hotărâre care interesează această instituție juridică este dispozitivul, care cuprinde soluția și se execută, neputându-se executa simultan dispozitive ce conțin prevederi de neconciliat.

Se impune a preciza că, sub imperiul reglementării C. proc. civ. de la 1865, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, sub manifestarea sa negativă, singura care poate fi valorificată, ca motiv de revizuire.

În egală măsură, constată Înalta Curte că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a dobândit consacrare legislativă abia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind reglementat de art. 431 alin. (2) din acest act normativ, iar revizuirea pentru contrarietatea considerentelor, ca expresie a nesocotirii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, a fost recunoscută ca urmare a modificărilor aduse C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018.

Așadar, în cauză, revizuenta are deschisă calea revizuirii, din perspectiva motivului invocat, doar pentru încălcarea autorității judecătorești în forma consacrată prin art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, care dispune, în mod expres, că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Ceea ce omite, însă, revizuenta este că, în ipoteza de revizuire ce constituie obiectul prezentei pricini, remediul juridic recunoscut este stabilit de prevederile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, care stabilesc că, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, instanța de revizuire va anula cea din urmă hotărâre, pentru caracterul ireconciliabil al dispozitivelor hotărârilor aflate în conflict, ceea ce presupune, așadar, înlăturarea judecății înfăptuite în ultimul litigiu purtat între părți.

Rațiunea unei astfel de reglementări presupune ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Drept urmare, ipoteza afirmată de către revizuentă prin cererea dedusă judecății, ce constă în pretinsa contrarietate a considerentelor încheierii atacate, în raport cu chestiuni litigioase dezlegate anterior, prin sentința civilă nr. 29 din data de 13.10.2014, se plasează în afara cadrului legal care guvernează litigiul pendinte - C. proc. civ. de la 1865.

Mai mult, a da curs cererii de revizuire formulate, în sensul aplicării unicului remediu prevăzut de dispozițiile art. 327 C. proc. civ. de la 1865, respectiv anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar echivala cu lăsarea nesoluționată a celei din urmă pricini, fapt nu doar nepermis (având în vedere că aceasta vizează raporturi juridice distincte de cele care au făcut obiectul examinării în pricinile anterioare și care reclamă, astfel, la rândul lor, existența unei dezlegări jurisdicționale proprii), ci și neurmărit de către revizuentă.

În concluzie, notează Înalta Curte, instituirea normei cuprinse în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 răspunde atât imperativului respectării autorității de lucru judecat, cât și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei în care a fost pronunțată decizia atacată, astfel cum solicită revizuenta, ci doar la înlăturarea efectelor celei din urmă hotărâri judecătorești, al cărei dispozitiv este, prin esență, ireconciliabil cu cel al hotărârii judecătorești anterioare, care se bucura deja de autoritate de lucru (din perspectiva triplei identități - de părți, obiect și cauză) la momentul pronunțării actului jurisdicțional ulterior, căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori.

Observă instanța supremă că, în realitate, nu se invocă o autoritate de lucru judecat, autoarea căii de atac fiind nemulțumită de modalitatea în care instanța, în soluționarea excepției necompetenței materiale, respectiv funcționale a judecătorului sindic din procedura de insolvență, a calificat acțiunea. Or, calificarea acțiunii nu poate face obiectul revizuirii, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a realizat doar din perspectiva normelor privind competența.

Față de cele expuse în analiza condiției privind existența hotărârilor definitive contradictorii și reținând că fundamentul acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, Înalta Curte constată că neîndeplinirea unei condiții face de prisos analiza celorlalte.

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ci se plasează în afara regimului juridic aplicabil prezentei cauze, sens în care va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. și D.., împotriva încheierii din 16 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin lichidatori judiciari C.. și D.., împotriva încheierii din 16 mai 2024, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.