ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 854/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05 noiembrie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a formulat acțiune în anulare împotriva deciziei arbitrale nr. 75/13.09.2021 pronunțate de Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal în dosarul arbitral nr. x/2021, solicitând anularea deciziei arbitrale și, rejudecând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) teza a 2-a C. proc. civ., să se dispună respingerea apelului formulat de Club împotriva Hotărârii nr. 542/27.07.2021 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor, cu consecința menținerii soluției pronunțate de aceasta și obligarea Clubului la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze (taxe arbitrale, onorarii avocațiale suportate în cadrul arbitrajului, taxa de timbru și onorariul avocațial aferent prezentei cereri).

I.2. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Prin sentința civilă nr. 73F din 30 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Sport Club Municipal Timișoara, împotriva deciziei arbitrale nr. 75 din 13.09.2021, pronunțate de Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat ce a fost redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 73F din 30 mai 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii în anulare așa cum a fost formulată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea tuturor fazelor procesuale, inclusiv ale procedurii arbitrale (taxe arbitrale, taxe judiciare de timbru, onorarii avocațiale).

Un prim motiv de recurs privește greșita soluționare a motivului de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a învederat că instanța a nesocotit dispozițiile regulamentare, respectiv art. 7.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Memorii și al Comisiei de Apel F.R.H., invocate în sprijinul motivului de anulare, raportat la înscrisurile justificative ale legăturii indirecte dintre Președintele Comisiei de Apel a FRH și Primăria Timișoara, sponsor al Clubului și entitatea în subordinea căreia se află Clubul.

Președintele Comisiei de Apel, domnul avocat B., avocat în cadrul Baroului Timiș și partener al casei de avocatură C., avea un interes personal indirect în cauză. Aceasta pentru că, pe de o parte, era avocatul entității asociate cu entitatea în subordinea căreia se află Clubul (Primăria Municipiului Timișoara), dar și un apropiat al autorităților locale din Timișoara (prin multiple apariții și luări de cuvânt la evenimentele organizate de către acestea), iar pe de altă parte era pretendent la obținerea contractului de asistență juridică în cadrul licitației organizate de Primăria Timișoara în luna aprilie 2021, prin intermediul casei de avocatură pe care o conduce în calitate de partener.

Nerespectarea dispozițiilor legale vizând obligația de abținere de către arbitrul vizat a rămas fără răspuns, instanța limitându-se la a arăta că actele depuse de reclamant nu sunt relevante în a dovedi interesul personal al arbitrului în cauză.

De asemenea, a susținut că este eronată concluzia instanței în sensul că este irelevantă calitatea domnului avocat B. de reprezentant convențional al Asociației "Centrul Regional de Excelență Timișoara", întrucât asociația nu ar fi fost constituită. Or, contrar susținerii instanței, această asociație a fost constituită, domnul B. fiind avocatul uneia dintre entitățile asociate în această asociație.

A mai susținut recurentul-reclamant că și în situația în care ar fi formulat cerere de recuzare a președintelui Comisiei de Apel până cel târziu la data de 20 august 2021, o astfel de cerere ar fi fost pur formală, întrucât în cadrul respectivei Comisii nu există vicepreședinte care să soluționeze recuzarea, iar dacă s-ar fi admis cererea de recuzare, în regulamentele FRH nu este reglementată procedura ulterioară eventualei admiteri a recuzării. Completul de arbitri este compus exclusiv din cei trei arbitri în absolut toate cauzele care ajung pe rolul Comisiilor FRH.

Un al doilea motiv de recurs privește greșita soluționare a motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată nu cuprinde argumentele proprii ale instanței, argumente pe care este întemeiată soluția de respingere a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. ori conține numai motive străine de natura motivului de anulare supus cercetării.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că întreaga motivare ce privește respectivul motiv de anulare (paginile 17-18 din sentința recurată) conține, aproape exclusiv, o reluare a susținerilor părților și interpretările date de Comisia Centrală de Apel a FRH dispozițiilor art. 26.2, art. 26.7 și art. 26.8 din RSA, pentru ca în finalul analizei acestui motiv de nulitate, instanța să conchidă că "interpretarea pe care instanțele arbitrale o dau dispozițiilor regulamentare aplicabile în arbitrajul instituționalizat nu poate fi cenzurată în cadrul acțiunii în anulare prevăzută de art. 608 C. proc. civ. [...]" (pagina 18, paragraful 5 din sentința recurată).

În realitate, al doilea motiv de anulare viza depășirea limitelor învestirii de către Comisia Centrală de Apel și încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității, iar nu interpretarea dispozițiilor regulamentare vizând modalitățile în care poate înceta un contract, din inițiativa Clubului sau a antrenorului.

Or, refuzul sau omisiunea instanței de a analiza criticile cu care a fost învestită ori lipsa considerentelor proprii echivalează cu nemotivarea hotărârii ca urmare a nesocotirii exigențelor impuse de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Așadar, în lipsa răspunsului la criticile de nulitate dezvoltate și fundamentate legal la punctele 24-37 din acțiunea introductivă, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În situația în care se va aprecia că instanța s-a referit indirect la criticile de nulitate amintite, recurentul-reclamant a solicitat să se observe că motivarea succintă este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale și regulamentare invocate în susținerea respectivului motiv de nelegalitate.

A susținut, în acest sens, că motivul de nelegalitate în discuție vizează aplicarea principiului disponibilității, raportat la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța arbitrală, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant și de pârât.

Or, în cauză, reclamantul a fost singura parte care a formulat o cerere de arbitare, investind comisia arbitrală cu o acțiune în constatare referitoare la faptul că nu a încetat contractul. Pârâtul nu a formulat, în condițiile art. 14.2 lit. f) din D. o cerere reconvențională prin care să investească instanța arbitrală cu propria-i pretenție.

Lipsa investirii instanței arbitrale de către pârât cu propria-i pretenție, prin cerere separată sau cerere reconvențională, a fost constatată în mod explicit și sancționată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, la fond.

Însă, în cauză, fără a fi învestită și fără măcar a pune în discuția părților, Comisia Centrală de Apel a FRH s-a pronunțat direct prin considerentele deciziei de apel în sensul încetării contractului cu justă cauză, stabilind cu putere de lucru judecat încetarea contractului cu justă cauză încă de la data emiterii deciziei de încetare, 21 mai 2021, contrar tuturor normelor regulamentare.

Argumentul Comisiei de Apel în sensul că nu mai era necesară și o învestire de către Club cu o cerere având ca obiect pretențiile proprii contravine nu doar dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ci și dispozițiilor art. 2.2 și art. 14.2 lit. f) din D. și dispozițiilor art. 26.1 lit. c), art. 26.2 ori art. 26.5 din RSA.

În concluzie, nesocotirea de către tribunalul arbitral a tuturor acestor dispoziții legale și regulamentare a fost trecută cu vederea de instanța Curții de Apel București, respectivele dispoziții nefiind nici măcar amintite în soluția de respingere a motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Un al treilea motiv de recurs se referă la greșita soluționare a motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanța a apreciat că respectiva cerere a reclamantului nu ar fi fost recalificată de către Comisia Centrală de Apel a FRH și că nu a fost încălcat principiul disponibilității, principiul contradictorialității și dreptul la apărare prin faptul că nu a fost pusă în discuția părților consecința pe care Comisia Centrală de Apel a considerat că o are o cerere de constatare a denunțării unilaterale, întrucât s-a prezentat o consecință a demersului reclamantului.

Or, prin această argumentare lipsită de temei legal, instanța a validat soluția nelegală a Comisiei de Apel, respectiv aceea de a recalifica cererea inițială pe considerentul sancțiunii prevăzute de temeiul de drept invocat în susținerea acelei cereri, respectiv de dispozițiile art. 26.6 din RSA.

Recalificarea cererii introductive de către Comisia Centrală de Apel direct prin hotărârea finală, recalificare validată și de instanța Curții de Apel București, a produs un efect vătămător evident, întrucât a fost folosită de Comisia Centrală de Apel ca unic pretext prin care putea constata încetarea contractului. Fără o astfel de recalificare, soluția ce se impunea era cea a comisiei arbitrale de fond, respectiv contractul nu a încetat pentru că niciuna dintre părți nu a cerut comisiei să constate încetarea, iar Clubul putea formula, dacă dorea, o cerere ulterioară de constatare a încetării cu justă cauză. Un astfel de scenariu ar fi produs însă efecte fundamental diferite și față de reclamant, întrucât: într-o astfel de nouă cerere, reclamantul ar fi formulat apărări și probatorii specifice acestui mod de încetare, cunoscând transparent natura cererii; într-o astfel de nouă cerere, data încetării contractului ar fi fost data rămânerii definitive a hotărârii comisiilor, în noua procedură, astfel cum dispun în mod imperativ dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. c) și art. 26 alin. (5) din RSA, iar nu data de 21.05.2021, interval de timp în care reclamantul ar fi fost remunerat.

Or, toate aceste nereguli întruneau condițiile anulării deciziei arbitrale, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., motiv de nulitate soluționat greșit de către instanța de fond.

Pentru toate considerentele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului în sensul în care a fost formulat și obligarea Clubului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu pentru toate fazele procesuale, inclusiv cele generate de procedura arbitrală (taxe arbitrale, taxe judiciare de timbru, onorarii avocațiale).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 613 alin. (4), art. 483 și urm., art. 488 alin. (1), pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., precum și toate dispozițiile legale și cele din regulamentele FRH menționate.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

I.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

A susținut că instanța Curții de Apel București a reținut în mod just că în cadrul acțiunii în anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu poate fi repus în discuție fondul unei acțiuni arbitrale ori modul de interpretare a dispozițiilor regulamentare aplicabile arbitrajului instituționalizat.

Referitor la presupusa nelegală constituire a Comisiei de Apel FRH, intimatul-pârât a susținut că reclamantul avea obligația să formuleze o cerere de recuzare a arbitrului în situația în care avea o suspiciune cu privire la imparțialitatea acestuia. În situația în care o astfel de cerere nu a fost invocată în procedura arbitrală, devine inadmisibilă orice pretenție în acest sens invocată în cadrul acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Cu privire la celelalte două motive invocate de recurentul-reclamant, intimatul-pârât a susținut că partea adversă trebuia să invoce aceste motive pe calea prevăzută de dispozițiile art. 604 C. proc. civ.

Aceste două motive au avut același izvor, respectiv o exprimare folosită de Comisia Centrală de Apel din cadrul FRH, scoasă din context, respectiv că aceasta ar fi fost învestită cu "constatarea încetării contractului". Or, din lecturarea deciziei Comisiei de Apel se poate lesne constata faptul că încetarea contractului a avut loc cu justă cauză, ca urmare a neîndeplinirii obiectivului asumat prin contractul încheiat de părți.

Așadar, motivele invocate de recurentul-reclamant nu sunt întemeiate, Comisia Centrală de Apel fiind învestită să analizeze cauza încetării contractului. Astfel, Comisia Centrală de Apel nu a dat mai mult decât s-a cerut.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța Curții de Apel București a motivat pe larg, prin propriile argumente, atât din punct de vedere procedural, cât și din punct de vedere material, legalitatea hotărârii arbitrale atacate de reclamant.

Mai mult, interpretarea pe care instanțele arbitrale o dau dispozițiilor regulamentare aplicabile în arbitrajul instituționalizat nu poate fi cenzurată în cadrul acțiunii în anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ. decât în ipoteza în care s-ar circumscrie motivelor de anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile menționate, situație care nu este incidentă în speță, astfel cum în mod întemeiat a constatat Curtea de Apel București și a respins ca nefondat motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-reclamant, prin sentința atacată, Curtea de Apel a aplicat în mod corect normele de drept material incidente în cauză. De asemenea, Comisia Centrală de Apel FRH nu a încălcat prin nimic ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, pentru a fi aplicabil motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant. Susținerile acestuia sunt pur tendențioase și sunt izvorâte din propria interpretare dată unor expresii care puteau fi lămurite prin procedura prevăzută de art. 604 C. proc. civ.. Susținerea conform căreia s-ar fi schimbat obiectul cererii fără ca acest fapt să se fi pus în discuția părților este lipsită de fundament juridic.

Cauza a fost analizată cu minuțiozitate atât de către tribunalul arbitral, cât și de către Curtea de Apel București, neidentificându-se critici concrete care să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant reiterându-și nemulțumirea față de soluția temeinică și legală pronunțată de Comisia Centrală de Apel a FRH.

Curtea de Apel București a motivat temeinic de ce prin Hotărârea Comisiei de Apel aceasta nu a încălcat principiul disponibilității, contradictorialității sau dreptul la apărare. Consecința admiterii apelului de către Comisia Centrală de Apel a FRH și, implicit a respingerii memoriului formulat de către reclamant, este o constatare a faptului că încetarea contractului a avut loc cu justă cauză, fapt susținut de către pârâtă prin apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, respectiv prin cererea de apel formulată în cadrul arbitrajului instituționalizat și concluzionat în urma probatoriului administrat. Acest aspect nu reprezintă o schimbare a calificării date, ci consecința demersului juridic care a format obiectul dosarului de arbitraj.

Pentru toate aceste motive, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ., precum și toate textele invocate.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

I.5. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie .

După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluția din 22 noiembrie 2023, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 26 martie 2024, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant, în calitate de antrenor, a încheiat cu intimatul-pârât, în calitate de Club, la data de 01 iulie 2020, pentru 5 sezoane competiționale, respectiv pentru perioada 15 iunie 2020 - 30 iunie 2025, contractul de activitate sportivă nr. 995/01.07.2020, înregistrat la F.R.H. sub nr. x/08.09.2020.

Raporturile contractuale dintre părți au încetat la data de 21 mai 2021, intimatul-pârât emițând Decizia nr. 320 din 21 mai 2021.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 iunie 2021, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Regulamentul privind Statutul Antrenorului (RSA), art. IX din contract și art. 11-12 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Memorii și al Comisiei de Apel F.R.H. D., recurentul-reclamant a sesizat Comisia de Memorii a F.R.H. (prima instanță, organul jurisdicțional din cadrul F.R.H.), actualmente denumită Comisia de Soluționare a Litigiilor.

Prin hotărârea nr. 542 din 27 iulie 2021, Comisia de Soluționare a Litigiilor F.R.H. a admis memoriul reclamantului, constatând că denunțarea contractului prin decizia nr. 320/21.05.2021 a fost fără justă cauză, cu consecința valabilității contractului.

Împotriva acestei hotărâri, intimatul-pârât a declarat apel la Comisia Centrală de Apel a F.R.H., prin Decizia nr. 75 din 13 septembrie 2021 apelul fiind admis, iar Hotărârea nr. 542 din 27 iulie 2021 schimbată în tot, memoriul reclamantului fiind respins ca neîntemeiat.

Având în vedere că urmare a admiterii apelului, memoriul său a fost respins, recurentul-reclamant a formulat acțiune în anulare împotriva deciziei arbitrale nr. 75 din 13 septembrie 2021 pronunțate de Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal în dosarul arbitral nr. x/2021, solicitând Curții de Apel București anularea deciziei arbitrale și, rejudecând cauza, în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) teza a 2-a C. proc. civ., să se dispună respingerea apelului formulat de Club împotriva Hotărârii nr. 542/27.07.2021 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor, cu consecința menținerii soluției pronunțate de aceasta.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată, reținând că motivele de anulare invocate de reclamant nu sunt fondate.

Împotriva hotărârii Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul a formulat recurs, motivat de faptul că au fost greșit soluționate motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. c), f) și h) C. proc. civ., invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în ceea ce privește soluția dată motivului de anulare prevăzut de lit. f) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., invocând și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Premergător analizării motivelor de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 608 C. proc. civ., singurul mijloc prin care se poate desființa hotărârea arbitrală este acțiunea în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală; d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2); f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii; i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Aceste motive care pot determina desființarea hotărârii arbitrale sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie la alte situații similare. Ele vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale în raport de înțelegerea părților concretizată prin convenția arbitrală și cele de nelegalitate expres stabilite.

Așadar, pe calea acțiunii în anulare părțile nu pot invoca motive care să vizeze situația de fapt, probele administrate și aprecierea dată asupra acestora de către instanța arbitrală, adică motive de netemeinicie, întrucât acest fapt nu este permis de dispozițiile legale menționate, controlul instanței fiind limitat la motivele prevăzute exhaustiv de art. 608 C. proc. civ.

a) Printr-un prim motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a soluționat greșit motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. (nelegala constituire a Comisiei de Apel), întrucât a nesocotit dispozițiile art. 7.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Memorii și al Comisiei de Apel F.R.H., invocate în sprijinul motivului de anulare, raportat la înscrisurile justificative ale legăturii indirecte dintre Președintele Comisiei de Apel a FRH și Primăria Timișoara, sponsor al Clubului și entitatea în subordinea căreia se află Clubul.

Acest motiv de recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 7 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Memorii și al Comisiei de Apel F.R.H., cu denumirea marginală "Abținerea și recuzare", reglementează procedura de abținere și de recuzare a unui arbitru. Astfel "7.1. Un membru al comisiei nu își poate exercita funcția dacă are un interes personal și/sau direct ori indirect în cauză. În această situație, membrul comisiei trebuie să se abțină arătând motivele pentru care înțelege să se abțină de la judecarea cauzei. 7.2. Părțile pot recuza un membru al comisiei dacă există dubii cu privire la independența și imparțialitatea acestuia. Cererea de recuzare trebuie formulată, sub sancțiunea decăderii, în termen de cel mult 24 de ore de la aflarea motivelor de recuzare și însoțită, după caz, de probe. 7.3. Cererea de abținere și/sau de recuzare se judecă de către Președinte. În lipsa acestuia sau în situația în care cel recuzat sau care se abține este Președintele, judecata se face de către vicepreședinte. 7.4. Dacă cererea de recuzare este vădit neîntemeiată, fiind formulată doar pentru tergiversarea soluționării cauzei, partea poate fi sancționată cu o amendă de până la 5.000 de RON".

Așadar, chiar dacă subzistă obligația membrului comisiei de a se abține de la judecarea cauzei în situația în care asupra sa planează suspiciunea de imparțialitate, partea interesată are la îndemână, potrivit dispozițiilor art. 7.2., mai sus evocate, posibilitatea de a formula cerere de recuzare a acestui membru.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ., orice excepție privind constituirea tribunalului arbitral trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată sau cel târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. Dacă nu a fost ridicată cel târziu la primul termen de judecată, această neregularitate nu mai poate fi invocată ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 608 alin. (3) C. proc. civ.. Așa deci, această excepție nu poate fi ridicată în tot cursul procesului arbitral și cu atât mai puțin direct pe calea acțiunii în anulare.

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate, reiese că reclamantul ar fi trebuit să invoce nelegala constituire a Comisiei de Apel cel mai târziu la primul termen de judecată la care a fost legal citat în fața Comisiei de Apel, această neregularitate nemaiputând fi invocată pe calea acțiunii în anulare.

Or, cum reclamantul nu a uzat, în procedura arbitrală, de prevederile art. 7.2 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Memorii și al Comisiei de Apel F.R.H., în sensul de a proceda la recuzarea respectivului membru al Comisiei de Apel în termenul prevăzut de dispozițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., în mod just a reținut de instanța de fond că partea nu mai poate invoca nelegala constituire a Comisiei de Apel ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

În ceea ce privește aserțiunile recurentului-reclamant cu privire la interesul personal indirect în cauză al președintelui Comisiei de Apel, domnul B., pe motiv că era avocatul entității asociate cu entitatea în subordinea căreia se află Clubul, dar și un apropiat al autorităților locale din Timișoara și participant, prin intermediul casei de avocatură pe care o conduce în calitate de partener, în luna aprilie 2021, la licitația organizată de Primăria Timișoara, în vederea obținerii contractului de asistență juridică, precum și cele referitoare la faptul că instanța s-a limitat la a arăta că actele depuse de reclamant nu sunt relevante în a dovedi interesul personal al arbitrului în cauză, dar și susținerea că este eronată concluzia instanței în sensul că este irelevantă calitatea domnului avocat B. de reprezentant convențional al Asociației "Centrul Regional de Excelență Timișoara", întrucât asociația nu ar fi fost constituită, Înalta Curte observă că acestea privesc situația de fapt, partea tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanța de fond mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanța de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Mai mult, cu privire la interesul în cauză al Președintelui Comisiei de Apel a FRH, instanța de apel, analizând susținerile reclamantului și probele aflate la dosar, a concluzionat că aspectele invocate de reclamant nu sunt de natură a contura un interes personal și/sau direct ori indirect în cauză în sensul art. 7.1. al Președintelui Comisiei de Apel, domnul B.. Prin această constatare a curții de apel s-a răspuns implicit, dar inechivoc și cu privire la obligația de abținere a președintelui Comisiei de Apel. Or, în legătură cu aprecierea curții de apel în sensul că președintele Comisiei de Apel, domnul B., nu a avut un interes personal și/sau direct ori indirect în cauză, Înalta Curte, astfel cum a reținut și mai sus, nu poate decât să constate că aceasta este rezultatul evaluării cumulate a tuturor circumstanțelor de fapt. Pe de altă parte, cercetarea interesului presupune reevaluarea împrejurărilor de fapt ale cauzei în etapa recursului, instanța de recurs nefiind competentă să reaprecieze situația de fapt, aceasta fiind apanajul instanțelor de fond.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant, potrivit căreia și în situația în care ar fi formulat cerere de recuzare a președintelui Comisiei de Apel până cel târziu la data de 20 august 2021, o astfel de cerere ar fi fost pur formală, întrucât în cadrul respectivei Comisii nu ar exista vicepreședinte care să soluționeze recuzarea, precum și că regulamentele FRH nu ar reglementa procedura ulterioară unei eventuale admiteri a recuzării.

Înalta Curte reține că această susținere nu justifică rămânerea recurentului-reclamant în pasivitate, acesta neputându-se prevala de propria-i culpă în neutilizarea mijlocului procedural pus la îndemână părții de dispozițiile art. 7.2. din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei de Soluționare a Litigiilor și al Comisiei de Apel din cadrul FRH, respectiv formularea unei cereri de recuzare.

b) Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a soluționat greșit motivul de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut, pe de o parte, că soluția de respingere a acestui motiv de anulare nu este întemeiată pe argumentele proprii ale instanței ori conține numai motive străine de natura motivului de anulare supus cercetării, sens în care a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, a învederat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale și regulamentare invocate în susținerea respectivului motiv de nelegalitate, și anume cele referitoare la depășirea limitelor învestirii de către Comisia Centrală de Apel a FRH și încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității, sens în care a apreciat ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

b.1) În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că întreaga motivare a instanței de fond referitoare la cel de-al doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrale conține, aproape exclusiv, o reluare a susținerilor părților și interpretărilor date de Comisia Centrală de Apel a FRH dispozițiilor art. 26.2, art. 26.7 și art. 26.8 din RSA, aceasta refuzând sau omițând să analizeze criticile cu care a fost învestită.

Înalta Curte observă că aserțiunile recurentului-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate, astfel că nu le poate primi.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești.

Motivarea constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Acest caz de casare conține diferite ipoteze care constituie temei pentru casarea unei hotărâri judecătorești atunci când lipsește motivarea soluției sau instanța nu a răspuns criticilor părților, când utilizează argumente fără legătură cu situația dedusă judecății, precum și atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este întemeiată.

Cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în prezent în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât și jurisprudența sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară și completă. În acest sens, instanța are obligația de a demonstra, în scris, de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a dat o anumită valoare probatorie unei probe administrate, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, iar aceasta constituie o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

În același timp, în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil se înscrie și obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile lor. În jurisprudența dezvoltată în jurul prevederilor art. 6 din Convenție, Curtea Europeană a formulat cerințe privitoare la desfășurarea unui proces pentru ca el să fie echitabil, inclusiv din perspectiva obligației instanțelor de a-și motiva hotărârile pronunțate. Astfel, s-a apreciat că «textul implică obligația tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate de reclamanți, al argumentelor și cererilor de probă ale părților, având a aprecia pertinența acestora pentru decizia pe care el o va adopta» (cauzele Kraska c. Suisse; Van de Hurk c. Olandei).

În cauza Albina c. României, Curtea reamintește că «dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004 1, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]».

În mod similar, în Hotărârea pronunțată în data de 15.02.2007 în cauza Boldea c. României, Curtea a statuat că absența sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, la un proces echitabil și violează art. 6 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind o abatere sancționată cu condamnarea Statului la despăgubiri. Fără ca această interpretare să conducă la ideea că instanța ar fi obligată să răspundă separat fiecărui argument invocat de parte, se reține în jurisprudența Curții că «dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific».

În același timp însă, în mai multe decizii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Măsura în care se aplică această obligație de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie determinată în funcție de circumstanțele cauzei. Chiar și omisiunea de a răspunde unui argument nu ridică probleme pe tărâmul Convenției, cât timp respectivul argument nu era hotărâtor în soluționarea cauzei (cauza Ruiz Torija c. Spaniei, cauza Jahnke și Lenoble c. Franței).

La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. În principiu, și gruparea argumentelor este legalmente admisibilă, atât timp cât instanța răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.

Or, aceste exigențe sunt îndeplinite în cauza pendinte, întrucât instanța de fond a analizat motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. și a dat un răspuns punctual și amplu argumentat criticilor formulate de recurentul-reclamant sub acest aspect.

Astfel, având în vedere actele de procedură întocmite de părți în cauza supusă arbitrajului instituționalizat și considerentele care au fost expuse în decizia nr. 75/13.09.2021, instanța de fond a apreciat că "nu se poate reține că, prin decizia arbitrală atacată, Comisia Centrală de Apel s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost solicitate, ci aceasta a examinat strict cererea cu care a fost învestită prin prisma textelor regulamentare incidente în cauză, cărora, însă, le-a dat o interpretare diferită de cea a primei instanțe."

De asemenea, în ceea ce privește cererea prin care reclamantul a solicitat să se constate denunțarea unilaterală fără justă cauză a contractului de activitate sportivă, cu consecința valabilității contractului, instanța de fond a reținut că "o interpretare gramaticală a textului indicat (art. 26.2) nu ar putea conduce decât la interpretarea dată de Comisia Centrală de Apel, de vreme ce textul indicat are în vedere situația în care contractul a încetat din voința clubului și situația în care contractul a încetat din voința antrenorului, deci încetarea contractului este o situație preexistentă, în raport cu care se stabilesc compensațiile de la lit. a) ori de la lit. b), neputându-se vorbi despre o continuare a contractului, de vreme ce acesta a încetat, iar referirea la respectarea clauzelor contractuale până la expirarea contractului antrenorului sau până la data semnării noului contract de muncă în situația în care contractul a încetat din voința clubului sunt în sensul acordării drepturilor pe care le prevedea contractul, iar nu în sensul menținerii chiar a valabilității contractului."

Cu referire la condițiile care au fost indicate în hotărârea Comisiei de soluționare a memoriilor prin raportare la art. 26.7 din RSA al FRH, instanța de fond a mai reținut că "acestea nu se regăsesc în cuprinsul normei indicate, redată în considerentele hotărârii și nici nu s-ar putea reține în urma interpretării sistematice a dispozițiilor care reglementează încetarea contractului de activitate sportivă al antrenorului de handbal."

A mai reținut instanța de fond că potrivnic "susținerilor reclamantului, Curtea constată că prin decizia atacată cu acțiunea în anulare, Comisia Centrală de Apel nu a procedat la analiza temeiniciei unei "cereri" formulate de clubul pârât, în lipsa unei cereri reconvenționale formulate de acesta, ci s-a pronunțat asupra cererii reclamantului, care a solicitat să se constate că denunțarea unilaterală s-a făcut fără justă cauză. Constatând, însă, că argumentele acestuia nu pot fi primite și, deci, denunțarea contractului a fost cu justă cauză, consecința procedurală a fost aceea a respingerii memoriului ca neîntemeiat."

Așadar, nu se poate reține că soluția de respingere a motivului de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. nu este motivată sau că argumentele expuse de instanța de fond reprezintă reluări ale susținerilor părților și interpretările date de Comisia Centrală de Apel a FRH dispozițiilor art. 26.2, art. 26.7 și art. 26.8 din RSA. Faptul că instanța de fond a interpretat respectivele dispoziții legale în aceeași direcție ca aceea a Comisiei de Apel, nu înseamnă o nemotivare a soluției de respingere.

Totodată, contrar susținerii recurentului-reclamant, Înalta Curte nu identifică în conținutul motivării instanței de fond motive străine de natura motivului de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.. Pe de altă parte, recurentul-reclamant nici nu a indicat care sunt, în opinia sa, motivele străine de natura motivului de anulare supus cercetării.

Mai reține Înalta Curte că motivarea, înțeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica și fundamenta soluția pronunțată, nu poate însă avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părților care sprijină fiecare critică, aceasta nefiind o problemă de volum, ci una de conținut, de substanță.

Pe cale de consecință, nu se poate reține, prin raportare la argumentele expuse de recurentul-reclamant în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că motivarea soluției de respingerea a celui de al doilea motiv de anulare nu respectă exigențele care rezidă din prevederile art. 425 C. proc. civ., raționamentul instanței de fond fiind unul detaliat și bazat pe un proces profund și consecvent de apreciere a actelor de procedură întocmite de părți, astfel încât nu se poate reține incidența acestui caz de casare.

b.2.) În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că motivarea succintă a celui de-al doilea motiv de anulare este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale și regulamentare invocate în susținerea respectivului motiv de nelegalitate și anume a dispozițiilor care reglementează limitele învestirii, principiul disponibilității și principiul contradictorialității.

Astfel, a învederat că tribunalul arbitral a acordat mai mult decât s-a cerut, depășind astfel limitele învestirii, întrucât reclamantul a învestit comisia arbitrală cu o acțiune în constatarea faptului că nu a încetat contractul încheiat cu pârâtul. De asemenea, a susținut că partea adversă nu a formulat o cerere reconvențioanlă prin care să învestească instanța arbitrală cu constatarea încetării contractului cu justă cauză. Cu toate acestea, fără a fi învestită și fără a pune în discuția părților, Comisia Centrală de Apel s-a pronunțat în sensul încetării contractului cu justă cauză, încălcând astfel principiile fundamentale al contradictorialității și al disponibilității, întrucât a procedat la calificarea cererii reclamantului direct prin decizia pronunțată în apel.

Acest ansamblu de critici nu poate fi primit, urmând a fi respins ca nefondat.

Prin motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., reclamantul a pretins că instanța arbitrală, respectiv Comisia de Apel, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv a constatat încetarea contractului cu justă cauză, deși pârâtul nu învestise instanța cu o cerere reconvențională, iar reclamantul solicitase să se constate că nu a încetat contractul.

Astfel cum s-a statuat și prin hotărârea recurată, reclamantul a solicitat prin memoriul înaintat Comisiei de soluționare a memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal să se constate denunțarea unilaterală fără justă cauză a contractului de activitate sportivă încheiat cu pârâtul cu consecința valabilității acestuia și a obligării clubului la respectarea clauzelor contractuale până la expirarea contractului sau până la data semnării de către antrenor a unui nou contract, conform art. 26.6 lit. a) din Regulamentul privind Statutul Antrenorului.

Pârâtul s-a apărat susținând că respectivul contract a încetat ca urmare a rezilierii pentru neexecutarea de către reclamant a obligațiilor asumate prin contract, deci în temeiul art. 26.1 lit. d) din Regulamentul privind Statutul Antrenorului, în subsidiar solicitând a se constata că denunțarea unilaterală a contractului a avut loc cu justă cauză.

Rezolvând apelul declarat de pârâtă împotriva soluției Comisiei de soluționare a memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, prin care s-a constatat că încetarea contractului a fost fără justă cauză și că nu a încetat valabilitatea acestuia, Comisia de Apel, analizând cauza de încetare a contractului în limitele apărărilor pârâtului, a apreciat că încetarea acestuia a avut loc cu justă cauză. De asemenea, Comisia Centrală de Apel a mai reținut că prevederile art. 26.2 din Regulament prevăd doar posibilitatea de a se constata încetarea contractului, iar nu menținerea lui. De vreme ce contractul a încetat, nu mai poate fi vorba de o continuare a acestuia.

Așadar, soluționând apelul în limitele învestirii, nu se poate reține că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

Așa fiind, instanța de fond în mod corect a reținut că prin decizia arbitrală Comisia Centrală de Apel nu și-a depășit limitele învestirii, ci a examinat cererea cu care a fost învestită prin prisma textelor regulamentare incidente în cauză. Faptul că le-a interpretat în mod diferit față de prima instanță arbitrală, nu conduce la concluzia că a acordat mai mult decât s-a cerut.

De asemenea, corect a reținut instanța de fond că nu s-a analizat de către Comisia Centrală de Apel temeinicia unei cereri formulate de pârât, în lipsa unei cereri reconvenționale formulate de acesta, ci s-a pronunțat asupra cererii reclamantului, analizând - evident și în limitele apărărilor pârâtului - cauza denunțării contractului, respectiv dacă acesta a încetat fără justă cauză sau cu justă cauză. Ajungând la concluzia că a fost justă cauza denunțării contractului, Comisia Centrală de Apel a procedat la respingerea memoriului reclamantului.

Reținându-se astfel - în cadrul situației de fapt - existența unei juste cauze, rezultatul algoritmului juridic nu putea fi decât cel al respingerii memoriului reclamantului, validării deciziei de încetare a contractului ca urmare a unei juste cauze, fiind incompatibilă din punct de vedere juridic constatarea existenței justei cauze a încetării consemnate în cadrul deciziei contestate de încetare a contractului de activitate sportivă cu subzistența totuși, a aceluiași contract.

Practica comisiilor arbitrale depusă în dosarul curții de apel se grefează pe ipoteza inexistenței vreunei deficiențe în activitatea realizată de antrenor, ipoteză distinctă însă, de cea din prezentul litigiu, astfel încât ea nu poate fi apreciată ca fiind relevantă.

În toate aceste coordonate expuse, în mod corect instanța de fond a reținut că nu poate fi primit motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) pct. f) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a constata că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la nici unul dintre textele legale invocate în această direcție de recurent în cadrul memoriului de recurs formulat.

c) Al treilea motiv de recurs vizează greșita soluționare a motivului de anulare reglementat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a validat soluția nelegală a Comisiei Centrale de Apel, respectiv aceea de recalificare a cererii reclamantului fără a o pune, în prealabil, în discuția părților.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat că a sa cerere nu ar fi fost recalificată de către Comisia Centrală de Apel a FRH și că nu a fost încălcat principiul disponibilității, principiul contradictorialității și dreptul la apărare prin faptul că nu a fost pusă în discuția părților consecința pe care Comisia Centrală de Apel a considerat că o are o cerere de constatare a denunțării unilaterale, întrucât s-a prezentat doar o consecință a demersului reclamantului.

Or, prin această argumentare apreciată de recurent ca fiind lipsită de temei legal, instanța ar fi validat soluția nelegală a Comisiei Centrale de Apel, respectiv aceea de a recalifica cererea inițială pe considerentul sancțiunii prevăzute de temeiul de drept invocat în susținerea acelei cereri, respectiv de dispozițiile art. 26.6 din RSA.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins ca atare.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a constatat că respectiva cerere formulată de reclamant nu a fost recalificată de Comisia Centrală de Apel.

Așa cum s-a arătat supra, prin cererea formulată reclamantul a solicitat să se constate că denunțarea unilaterală a contractului a fost fără justă cauză cu consecința valabilității contractului și a obligării Clubului la respectarea clauzelor contractuale până la expirarea contractului sau până la data semnării de către antrenor a unui nou contract.

Faptul că s-a reținut de către Comisia Centrală de Apel că indiferent de partea care sesizează instanța arbitrală cu o cerere în constarea încetării contractului cu