ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2613/2024

HOTĂRÂRE
20.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2613/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Este reprezentat de recursul declarat de recurenții A., B. împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din 09.05.2024 pronunțată în dosar nr. x/2023, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a suspendat judecata recursului declarat de contestatorii A., B. împotriva deciziei nr. 697/29.09.2023 a Tribunalului Vâlcea, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile legal citate nu s-au prezentat la termenul de judecată și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs A., B., solicitând repunerea pe rol a cauzei și judecata de urgență a acesteia.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Cu un conținut similar, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. statuează că "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împutrenicirea avocațială sau delegația consilierului juridic". Alin. 3 al acestui articol stipulează că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin adresa comunicată la data de 10.09.2024, s-a pus în vedere recurenților să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

La data de 04.10.2024, recurenții au formulat cerere de ajutor public judiciar în forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 30.10.2024.

Cu toate acestea, recurenții nu s-au conformat obligației stabilite de către instanță și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, situație față de care devin incidente dispozițiile legale referitoare la sancțiunea nulității pentru netimbrare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții A., B. împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții B., A. împotriva încheierii din 9 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2884/2024
Ședința publică din data de 12 decembrie 2024 Deliberând, cu prioritate, asupra excepției de netimbrare a căii de atac, reținând și prevederile art. 499 teza finală din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fă
ÎCCJ 2024-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2024
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 258/2023 din 06 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.. 5. Înregistrarea dosarului Dosarul a fost înregistrat pe ro
ÎCCJ 2024-03-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2024
Apel Pitești, secția I civilă a admis excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 454 din 19 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, se
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2021, petentul A. a sol
ÎCCJ 2024-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – sec
Sursă