ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2511/2024

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă la 6 iunie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Năvodari, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcția Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Galați, ridicarea măsurii sechestrului asigurator privind restabilirea situației anterioare asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari, instituit prin ordonanța nr. 178/P/2013 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și menținută prin sentința penală nr. 225/F/20.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr. x/2015, respectiv prin decizia penală nr. 237/A/21.07.2023 pronunțată în aceeași cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, a solicitat radierea ipotecii legale asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari, instituit prin actul administrativ nr. 6743 din 4 decembrie 2020 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala Executări Silite Cazuri Speciale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 957 C. proc. civ. și pe cele ale art. 2428 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 24/C din 18 iunie 2024, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a reținut că, prin sentința penală nr. 225/F/20.11.2020 pronunțată de Curtea de apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 237/A/21.07.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost menținut sechestrul instituit asupra imobilului în litigiu.

Instanța a evocat prevederile art. 249 și 256 C. proc. pen., având în vedere că, potrivit legii de procedură penală, împotriva actului de luare a măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, cel interesat poate face, în cadrul procesului penal, contestație, conform art. 250 și 250

1

din același act normativ, urmând ca, după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a formulat contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii, să poată fi făcută o "contestație potrivit legii civile" (art. 250 alin. (1) C. proc. pen.).

De asemenea, a constatat că, potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., obiectul acțiunii civile privește tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale sau, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, privește desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Fiind limitată la acest obiect, chiar dacă s-a aprecia - într-o interpretare extensivă - că o dispoziție de menținere a unui sechestru asigurator vizează latura civilă, a apreciat că invocarea unor aspecte ulterioare soluționării cauzei penale nu mai ține de acțiunea civilă, ci de realizarea drepturilor recunoscute prin hotărârea instanței penale, astfel că soluția prevăzută la art. 458 C. proc. pen. nu se poate aplica în cauză.

Curtea a apreciat că, urmare a menținerii de către instanțele penale a sechestrului asigurător asupra terenului, nu există nicio dispoziție legală care să confere instanței civile corespunzătoare în grad celei competente să soluționeze acțiunea penală în primă instanță competența de a judeca o cerere de ridicare sechestru, iar aplicarea art. 458 raportat la art. 453 alin. (2) C. proc. pen. este exclusă, dat fiind caracterul derogator (limitativ) al soluției reglementate de aceste texte.

Instanța a apreciat că nici art. 957 C. proc. civ. nu poate conferi Curții de Apel competența soluționării cererii de ridicare a sechestrului asigurător instituit de organul de urmărire penală și menținut de instanța de judecată, în ipoteza unui bun care a revenit în proprietatea celui păgubit prin comiterea infracțiunilor pentru care s-a pronunțat hotărârea penală de condamnare, prin care s-a menținut măsura asiguratorie.

A considerat că articolul menționat se referă la instanța care a încuviințat măsura asiguratorie, în fața căreia, debitorul (ale cărui bunuri sunt sechestrate și care este parte într-un proces pendinte cu cel care solicită luarea măsurii asiguratorii pentru plata unei creanțe) solicită degrevarea bunurilor sale, oferind în schimb o garanție, care ar putea servi ulterior îndestulării celui care l-a chemat în judecată, în ipoteza în care acesta are câștig de cauză.

Curtea a reținut că această instanță este, conform art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cea care este competentă să judece procesul în primă instanță, adică instanța despre care se face referire la art. 954, la care creditorul a depus cererea de chemare în judecată pentru a obține obligarea la realizarea creanței sale.

De asemenea, a constatat că cel care solicită ridicarea sechestrului nu este debitorul, ci creditorul (în folosul căruia măsura asiguratorie fusese inițial dispusă), care, în temeiul hotărârii penale a obținut satisfacție completă (prin restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii și dispunerea revenirii unor terenuri în patrimoniul său) și care, la intabularea dreptului său de proprietate, și-a văzut bunul grevat, în continuare, de măsura asiguratorie dispusă de organul de urmărire penală, deși scopul care justifica această măsură procesuală fusese atins.

În aceste condiții, cum situațiile premisă ale art. 957 C. proc. civ. nu există în cauză, a apreciat că nu este incidentă competența care ar rezulta din aplicarea acestui text de lege.

Instanța a remarcat că, potrivit art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 (sub imperiul cărora s-a menținut sechestrul în CF nr. x), se referă la organele judiciare (în sensul art. 30 C. proc. pen.), care au posibilitatea dispunerii măsurii asigurătorii în condițiile art. 249 din acest act normativ, respectiv procurorul sau instanța de judecată, iar, când se face vorbire despre instanța de judecată, a arătat că este indiscutabil că se are în vedere instanța penală, căci doar o astfel de instanță poate aplica dispozițiile art. 249 C. proc. pen.

Cum atribuțiile organelor judiciare prevăzute la art. 30 C. proc. pen. sunt limitate la desfășurarea procesului penal, curtea a reținut că, după soluționarea definitivă a procesului penal, procurorul și instanța de judecată penală nu mai pot dispune ridicarea măsurii asigurătorii, ceea ce nu însemnă însă că, invariabil, ridicarea sechestrului penal se poate face numai pe calea prevăzută de art. 957 C. proc. civ. și nici că această procedură trebuie urmată cu prioritate.

Instanța a apreciat, ulterior constatării inaplicabilității art. 957 C. proc. civ., că cel care pretinde că situația juridică a imobilului nu mai justifică existența notarii sechestrului asigurator penal are la dispoziție căi procedurale care permit modificarea conținutului înscrierilor în cartea funciară, respectiv acțiunea în rectificare sau cererea de radiere a notării.

Cum aceste cereri sunt de competența exclusivă a judecătoriei în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. sau a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, reținând că, deși petenta a invocat prevederile art. 957 C. proc. civ. și nu și-a întemeiat cererea pe vreuna dintre situațiile faptice ce constituie situația premisă a acestui text, radierea notării sechestrului asigurator penal făcându-se potrivit art. 191 din Ordinul nr. 600/2023, și acceptând că mijlocul procedural este o cerere de radiere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, a constatat că aparține Judecătoriei Constanța, secția civilă, competența de judecare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 8551 din 1 august 2024, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetentei materiale, invocate de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcția Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Galați prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția I civilă.

Pentru a dispune astfel, a reținut că, potrivit art. 954 coroborat de art. 957 C. proc. civ., cererea de ridicare a sechestrului asigurător este de competența instanței abilitate să judece procesul în primă instanță, regula fiind că instituirea sechestrului asigurator revine instanței competente să analizeze, în primă instanță, cererea prin care se tinde la obținerea titlului executoriu.

Judecătoria Constanța a constatat că dispozițiile art. 956-957 C. proc. civ. prevăd că instanța competentă să dispună instituirea este competentă să constate și desființarea de drept, respectiv să dispună ridicarea sechestrului asigurător.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de ridicare a sechestrului instituit printr-o ordonanță penală sau de constatare a încetării de drept a măsurii sechestrului, ulterior dezînvestirii instanței penale, a apreciat că aparține instanței civile corespunzătoare în grad celei competente să soluționeze acțiunea penală, fără a avea relevanță valoarea sechestrului, sub aspectul stabilirii competentei de soluționare a cererii de ridicare a sechestrului.

În ipoteza în care instanța competentă să judece procesul penal în primă instanță este curtea de apel, a considerat că îi revine acesteia competența materială să soluționeze cererea de ridicare/constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului, în aplicarea principiului simetriei formelor juridice, întrucât cererea este una într-o materie specifică (a măsurilor asigurătorii), competența în ridicarea măsurii, respectiv constatarea încetării de drept a acesteia, aparținând, pe rațiuni de identitate (mutatis mutandis) instanței care a instituit măsura.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect radierea ipotecii legale asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari, instituit prin actul administrativ nr. 6743 din 04.12.2020 emis de ANAF-Direcția Generala Executări Silite Cazuri Speciale, instanța a reținut incidența prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens a constatat că atât capătul de cerere vizând ridicarea sechestrului, cât și capătul de cerere privitor la radierea ipotecii legale sunt întemeiate pe aceeași cauză, respectiv pe împrejurarea că obligațiile stabilite în sarcina Orașului Năvodari prin sentința penală nr. 225/F/20.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și menținute prin decizia penală nr. 237/A/21.07.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, au fost executate în totalitate, astfel că scopul pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător și, implicit, luarea inscripției ipotecare, s-a îndeplinit și nu se mai justifică grevarea terenului aflat în patrimoniul creditorului.

Prin sentința civilă nr. 111 din 10 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, a reținut că radierea sechestrului reprezintă un act de executare, iar potrivit art. 600 alin. (3) C. proc. pen., contestația împotriva actelor de executare se soluționează de instanța civilă, potrivit legii civile.

A precizat că, în același sens este și jurisprudența instanței supreme, care a statuat că "după rămânerea definitivă a hotărârii, soluționarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător revine instanței civile competente material și teritorial" (Î.C.C.J., secția penală, încheierile nr. 100/2020 și nr. 259/2020).

Curtea a evocat dispozițiile art. 651 C. proc. civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria, reținând că, prin prisma dispozițiilor legale invocate, precum și ale art. 954-957 din același act normativ, nu ar exista niciun argument care să atragă competența în primă instanță a Curții de Apel București, secția civilă într-o cerere având ca obiect ridicare sechestru asigurător instituit într-o cauză penală, pe motiv că, în primă instanță, cauza penală a fost de competența acestei instanțe.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului asupra căruia poartă conflictul negativ de competență constă în cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Năvodari, prin primar, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcția Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Galați, ridicarea măsurii sechestrului asigurător privind restabilirea situației anterioare asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari, instituit prin ordonanța nr. 178/P/2013 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și menținută prin sentința penală nr. 225/F/20.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul penal nr. x/2015, respectiv prin decizia penală nr. 237/A/21.07.2023 pronunțată în aceeași cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, s-a solicitat radierea ipotecii legale asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari, instituit prin actul administrativ nr. 6743 din 04.12.2020 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ridicarea sechestrului asigurător, respectiv radierea ipotecii imobiliare înscrise în cartea funciară, ca urmare a dispoziției instanței penale de a intra în posesia bunurilor pentru care s-a dispus întreprinderea demersurilor legale în vederea restabilirii situației anterioare, ceea ce s-a și întâmplat, imobilul vizat de măsura asigurătorie revenind în proprietatea orașului Năvodari.

Conflictul negativ de competență s-a ivit ca urmare a interpretării diferite de către instanțele aflate în conflict a dispozițiilor legale aplicabile măsurii ridicării sechestrului asigurător, astfel că analiza acestuia se va raporta, în limitele învestirii, exclusiv la această chestiune.

Conform prevederilor art. 954 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță."

Dispozițiile art. 956-957 C. proc. civ. prevăd că instanța competentă să dispună instituirea sechestrului asigurător este competentă să constate și desființarea de drept, precum și ridicarea acestuia.

În speță, sechestrul asigurător asupra terenului intravilan în suprafață de 215 mp, înscris în CF nr. x a localității Năvodari a fost dispus prin ordonanța nr. 178/P/2013 din 24 noiembrie 2014 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.

Măsura de indisponibilizare a imobilului a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 225/F din 20 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, această dispoziție a instanței fiind validată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin decizia nr. 237/A din 21 iulie 2023.

În raport de cele expuse, se constată că instanța competentă material și teritorial să judece, în primă instanță procesul penal, ce a vizat, printre altele, menținerea măsurii asigurătorii, a fost Curtea de Apel București, secția a II-a penală, care, prin sentința penală nr. 225/F din 20 noiembrie 2020, a soluționat și acțiunea civilă alăturată celei penale.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor art. 954 alin. (1) C. proc. civ., secția civilă a Curții de Apel București este competentă să soluționeze cererea pendinte, care se circumscrie unei materii specifice - a măsurilor asigurătorii - competența privind ridicarea măsurii aparținând, conform principiului simetriei formelor și rațiunilor de identitate, instanței care a instituit măsura de indisponibilizare a bunului. Chestiunea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 957 C. proc. civ. reprezintă un aspect al judecății pe fond a cauzei, nerelevant în soluționarea conflictului de competență.

Cât privește capătul de cerere având ca obiect radierea ipotecii legale asupra terenului vizat de măsura sechestrului asigurător, instanțele au făcut aplicarea art. 99 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt", neexistând o evaluare distinctă asupra competenței de soluționare a acestei cereri în raport de limitele învestirii instanței cu conflictul negativ de competență, care a vizat, exclusiv, ridicarea măsurii sechestrului asigurator.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.