ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2024

HOTĂRÂRE

05.11.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2444/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub dosar nr. x/2023 la data de 11.09.2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a formulat contestație împotriva tuturor actelor emise de către ANAF Buzău în dosarul de împrumut B., contract cu nr. doc. 27604 din 20.02.2012, a titlurilor executorii prin care a stabilit dobânzi și penalități asupra sumelor ce fac obiectul contractului de garantare B., a titlurilor executorii ce fac obiectul dosarului de executare nr. x din 30.08.2023, precum și împotriva tuturor actelor emise în dosarul de executare nr. x, nr. x din 30.08.2023 cu privire la obligațiile constând în dobânzi și penalități pentru contribuții pensii, sănătate etc, așa cum sunt ele descrise în Somația de înființare a popririi nr. x din 30.08.2023.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 2581/30.04.2024, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivare, instanța a reținut că actele de executare contestate în prezenta cauză, respectiv cele care stau la baza dosarului de executare nr. x din 30.08.2023 au fost emise în cursul anilor 2021 - 2023, iar contestatoarea își desfășoară activitatea, respectiv își are reședința pe raza Sectorului 6 al Municipiului București încă din anul 2014, motiv pentru care domiciliul său, în sens procesual, va fi considerat ca fiind la adresa din Calea x, București, unde locuiește efectiv.

I.2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința nr. 7910/08.10.2024, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a acelorași dispoziții legale reținute și de către Judecătoria Iași, și anume art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., însă a reținut că, la data sesizării organului de executare, domiciliul legal al contestatoarei se afla în Buzău, ca locuință principală, iar reședința - locuință secundară, nu prezintă relevanță câtă vreme dispozițiile art. 651 C. proc. civ. fac referire exclusiv la domiciliul debitorului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub dosar nr. x/2023 la data de 11.09.2023, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor emise de către ANAF Buzău în dosarul de împrumut B..

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Potrivit dispozițiilor art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală executarea silită începe prin comunicarea somației.

Așadar, în procedura executării silite, dispozițiile legale anterior evocate determină instanța de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, iar în materie fiscală, raportarea se face la data comunicării somației.

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia, și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu. Caracterul stabilității domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mișcare a persoanei fizice și nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliul ci și la reședința persoanei fizice iar dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din C. civ., menționate anterior, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că "domiciliul" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanță" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părți (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

Analizând actele relevante soluționării cauzei, se reține că prin precizările depuse la dosarul Judecătoriei Buzău, aflate la filele x, contestatoarea a arătat că înțelege să conteste sumele cuprinse în titlurile de executare nr. x/2021 și nr. x/2022, precum și toate sumele și titlurile de executare cuprinse în dosarul de executare nr. x/30.08.2023.

Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început o dată cu comunicarea de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău a primei somații, respectiv la data de 16.04.2021, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosarului Judecătoriei Buzău. Prin această adresă s-au comunicat debitoarei somația nr. x și titlul executoriu contestat nr. x/29.03.2021, prin încărcarea acestora în Spațiul Privat Virtual.

În ceea ce privește domiciliul în fapt al debitoarei, se constată că acesta a fost înscris în evidențele autorității competente. Astfel, din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date reiese că pentru perioada 09 iulie 2020 - 8 iulie 2021, corespunzătoare comunicării somației nr. x/29.03.2021, debitoarea avea reședința stabilită în București.

Prin urmare, la data comunicării somației, respectiv 16.04.2021, debitoarea locuia în fapt în mod efectiv în București, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, conform celor expuse mai sus.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.