ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2367/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă în data de 10.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat să se constate: - nulitatea contractului de împrumut autentificat sub numărul x/07.12. 2009 de către BNP E. și Asociații, încheiat între reclamanții A. și B. și pârâta C.; - nulitatea contractului de cesiune de creanță cu titlu gratuit, act sub semnătură privată din 12.03.2015, prin care pârâta C. a cesionat cu titlu gratuit creanța din contractul de împrumut autentificat, de către BNP E. și Asociații, sub nr. 1999/07.12. 2009, către pârâtul D.; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În data de 30.01.2018 reclamanții A. și B. au formulat o cerere de modificare a acțiunii inițiale, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză să se constate: - caracterul simulat în parte al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009 încheiat între S.C. F. S.R.L., în calitate de vânzătoare, și reclamanții A. și B., în calitate de cumpărători, pentru imobilul compus din teren, în suprafață de 344 mp, și construcție, cu suprafață la sol de 97 mp, pentru prețul de 90.000 RON, în sensul că prețul de 90.000 RON reprezintă de fapt avansul pentru achiziționarea imobilului; - să se constate caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009, prin care C. împrumută reclamanții cu suma de 140.000 EUR, care reprezintă, de fapt, un contract de vânzare-cumpărare/antrepriză și viza restul de preț, respectiv plata pentru achiziționarea imobilului; - să se constate nulitatea contractului de cesiune de creanță cu titlu gratuit din 12.03.2015, prin care pârâta C. a cesionat cu titlu gratuit creanța din contractul de împrumut autentificat de către BNP E. și Asociații sub nr. x/07.12.2009, către pârâtul D.; În subsidiar, pentru ipoteza în care s-ar aprecia că adevăratul contract încheiat între părți a fost un contract de împrumut, a solicitat a se constata nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de către BNP E. și Asociații (în principal nulitatea totală, în subsidiar, nulitatea parțială), încheiat între reclamanții A. și B. și pârâta C.. Totodată, a solicitat, ca pe capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat în parte al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009, să fie introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, și S.C. F. S.R.L.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C. proc. civ., art. 1.011, art. 1.573, art. 1.567 C. civ. și O.G. nr. 9/2000. Prin încheierea de ședință din 09.03.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. F. S.R.L..

Sentința pronunțată de către Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1227 din 15.06.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea modificată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, și a luat act că pârâții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1724 A din 22.11.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamanților, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță cu titlu gratuit având încheierea de legalizare a semnăturii nr. 24/2015, dată de BNP G., a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de BNP E. și Asociații, doar în ceea ce privește plata penalităților de întârziere care depășește dobânda legală. A respins, în rest, acțiunea modificată, ca neîntemeiată, și a luat act că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022, precum și a încheierilor premergătoare, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând casarea, în tot, a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. Recurenții și-au întemeiat în drept recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - După prezentarea situației de fapt, recurenții au arătat că hotărârea atacată conține doar considerente care indică aplicarea greșită a normelor de drept material. Au susținut și că instanța de apel a înlăturat toate probele care dovedesc simulația cu motivarea că "legea și înțelegerea părților permitea acea convenție". Au mai arătat că simulația presupune contracte legale și valabil încheiate, iar nu contracte ilegale sau nule. Precizează că un contract simulat nu înseamnă un contract ilegal, sens în care invocă existența instituției simulației, iar un contract simulat nu este un contract nul, cum în mod greșit a considerat Curtea de Apel București. În cauză au fost administrate foarte multe probe din care rezultă caracterul simulat, fiind eronată motivarea deciziei din apel, care s-a rezumat doar la a argumenta că legea nu interzice a se încheia astfel de contracte. Precizează că primul motiv de recurs vizează grava neînțelegere, de către instanța de apel, a instituției simulației. Acțiunea în simulație nu poate fi confundată cu acțiunea în nulitatea actului. Astfel, simulația, prin ea însăși, este, în principiu, valabilă. - Printr-o altă critică, recurenții arată din probele administrate, respectiv din prezumțiile judiciare care puteau fi reținute reultă evidența caracterului simulat al celor două contracte contestate. În acest sens, reiterează petitul acțiunii deduse judecății și concluzionează, în legătura cu situația de fapt, că este evident că un imobil (teren și construcție), compus din teren, în suprafață de 344 mp, și construcție P+1E, cu suprafața la sol de 97 mp, situat în com. Dobroești, jud. Ilfov, nu poate costa 90.000 RON TVA inclus, adică un preț net de 17.299 euro, așa cum s-a stipulat, în mod simulat, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009. Afirmă că acest lucru era suficient pentru a dovedi caracterul simulat al actelor juridice. În aceste condiții, este evident că "suma împrumutată", de 140.000 euro, reprezintă restul de preț pentru imobilul situat în com. Dobroești, jud. Ilfov. Valoarea cumulată a celor doua contracte simulate, reprezintă aproape valoarea de circulație a imobilului. Cele doua contracte au fost încheiate în același zi, unul după altul, de același notar public, având numere de autentificare succesive (1999 și 2000), fiind încheiate între aceleași persoane, repectiv de C. și de reclamanții A. și B.. Nu existau niciun fel de raporturi anterioare prin care C. (reprezentantul legal al S.C. F. SRL) să îi împrumute pe reclamanți cu o sumă în cuantum de 140.000 euro. Antamând probele, mai arată și că, la o simplă lecturare a "contractului de împrumut" din anul 2009, se observă că data "restituirii împrumutului" din anul 2009 este 7 decembrie 2014. Or, este evident că termenul de 5 ani a fost prevăzut ca fiind o plata în rate a imobilului, termen care includea și durata de edificare/construire a casei. Au mai arătat și că simulația a fost impusă de către intimații-pârâți. Concluzionează că toate aceste prezumții se coroborau cu celelalte probe și conduceau la reținerea caracterului simulat. - Afirmă că este eronat considerentul instanței de apel prin care s-a reținut că "orice clauza contractuala este rezultatul negocierilor dintre parti si a acordului lor comun, aspect care se afla in deplina concordanta cu principiului libertății contractuale". Învederează, în acest sens, că, în loc să analizeze dacă există elemente din care să rezulte caracterul simulat al contractelor, instanța de apel introduce o noțiune generală care să justifice că acea clauză ar fi fost negociată de părți. Mai arată și că respectivul caracter simulat rezultă inclusiv din faptul că S.C. F. S.R.L. intenționa să edifice un cartier rezidențial cu 20 de case, fiind construite, însă, doar 4 case. Recurenții fac trimitere la probatoriul administrat în cauză, respectiv la un alt contract de vânzare-cumpărare, prin care S.C. F. S.R.L. a înstrăinat către o terță persoană un imobil compus din teren și construcție în schimbul unei sume de 171.000 RON, contract care face, în opinia acestora, dovada simulației, având în vedere modul în care opera respectiva societate, în scopul neachitării obligațiilor fiscale. În continuare, recurenții afirmă că este nejustificată motivarea instanței de apel în sensul că declarația martorului "nu se coroborează cu mențiunile contractului de împrumut", din moment ce aceștia au afirmat că nu s-a încheiat, de fapt, un contract de împrumut. Susțin și că aspectul că "declarația martorului nu se coroborează cu contractul de împrumut" ar fi un argument tot în favoarea recurenților, în condițiile în care toate probele administrate "nu se coroborează cu mențiunile contractului de împrumut", de unde rezultă caracterul simulat al acestora. - Recurenții mai critică și soluția de respingere, de către instanța de apel, a tuturor dovezilor, probelor și prezumțiilor pentru lipsa existenței unor motive cu care să fie coroborate. Astfel la fila x din decizia recurată, primul argument a fost respins pentru că nu se coroborează cu alte elemente, dar instanța nici nu analizase alte elemente. La fiecare considerent nu este adus niciun argument de combatere, decât acela că lipsesc alte elemente cu care să se coroboreze sau că nu se poate proba prin el însuși. Or, fiecare dintre aceste mijloace de probă formează un tot unitar care ajunge să se "coroboreze" și care, deși prin "el însuși", nu poate fi dovedit caracterul simulat, aceste elemente coroborate converg spre caracterul simulat. În acest sens, afirmă că "lipsa altor elemente cu care să se coroboreze" devine "un cumul de circumstanțe factuale". Or, tocmai acest cumul de dovezi, de circumstanțe, de fapte, de prezumții trebuia să conducă la admiterea cererii reclamanților, iar nu la respingerea acesteia. - Mai susțin recurenții și că principalul motiv pentru care solicită casarea deciziei recurate și trimiterea pricinii, spre rejudecare, se referă la necesitatea refacerii raportului de expertiză administrat în cauză, care a subevaluat bunul ce a format obiectul vânzării. În acest sens, arată că este de neconceput și contrar oricărei realități să se concluzioneze că un imobil compus din teren, în suprafață de 344 mp, și o construcție P+1E, cu suprafața la sol de 97 mp, care este practic în București, valorează 64.000 euro. Susțin că, în mod greșit a fost stabilită, de către expert, valoarea de circulație a imobilului, la nivelul anului 2009, doar în baza unui contract din anul 2009, care a fost încheiat și depus la dosar chiar de către intimații-pârâți, fiind evident că și în acest caz situația era identică, respectiv de evitarea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către S.C. F. S.R.L.. De asemenea, în mod eronat a fost omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, din moment ce expertul a invocat, prin acesta, Decretul Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România nr. 256/1984 (act abrogat încă din 21.10.1996), Catalogul nr. 124 pentru reevaluarea clădirilor de locuit și administrative aprobat de Comisia Centrală pentru inventarierea și reevaluarea fondurilor fixe, document din anul 1964, respectiv Decretului Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România nr. 93/1977, act normativ care stabilea prețurile de vânzare ale locuințelor din fondul locativ de stat. Mai arată și că expertul nu a identificat nicio ofertă de vânzare pentru anul 2009, motiv pentru care nu putea realiza evaluarea imobilului prin metoda comparării vânzărilor, precum și că expertul trebuia să identifice oferte de preț de la nivelul anului 2019-2020, având în vedere că, în această perioadă, prețul imobilelor este situat la același nivel cu cel din anul 2009. - În ceea ce privește contractul de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009, arată că înțeleg să critice soluția pronunțată, cu privire la acest capăt de cerere, pe motiv că nu au fost analizate cauzele de nulitate invocate, instanța de apel mulțumindu-se să ia în considerare doar puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, pronunțată în cadrul unei contestații la executare, în care se preciza că penalitățile nu trebuie să depășească dobânda legală. Precizează că acest contract de "imprumut" este nul absolut pentru lipsa obiectului - nefiind remisă nicio suma de bani (aspect dovedit prin probele administrate, inclusiv cu martor) - contractul de imprumut fiind un contract real. De asemenea, arată și că acesta este nul pentru lipsa cauzei - lipsa scopului imediat caracteristic tuturor contractelor de imprumut - adică lipsa predării sumelor de banii necesară formării valabile a contractului, dar și pentru lipsa intenției împrumutătorului de a preda suma de bani, sens în care invocă prevederile art. 962 și art. 966 și urm. C. civ. de la 1864. Astfel, agentul constatator (notarul public) nu a constatat personal niciodată remiterea sumei de bani. Contractul de împrumut este nul și pentru fraudă la lege, în sensul că în speță este vorba despre un împrumut cu camătă, având în vedere că se solicită, între două persoane fizice, suma de 140.000 euro, cu titlu de împrumut, și suma de 42.840 euro, reprezentând penalități de 0,03% pe zi de întârziere (pentru perioada 08.12.2014 -22.09.2017 și în continuare, până la achitarea integrală a debitului). Susțin recurenții că niciunul dintre aceste motive nu a fost analizat de către instanța de apel, ceea ce atrage casarea hotărârii atacate. Mai arată recurenții și că orice interdicție de a proba privește exclusiv constatările proprii ale agentului constatator (notarul public), care fac dovada până la înscrierea în fals. Remiterea sumei de bani nu a fost constatată personal de către notar, astfel că împotriva mențiunii părții poate fi făcută dovada contrară, care a și avut loc în cauză, prin proba testimonială. Probațiunea testimonială solicitată vizează și alte împrejurări de fapt anterioare și ulterioare încheierii contractului în litigiu, decât cele reglementate prin clauzele contractuale, astfel că restricția prevăzută de art. 1.191 alin. (2) C. civ. de la 1864 nu este operantă în speță. Pe de altă parte, proba cu martori este admisibilă chiar și contra unui înscris autentic, atunci când se face dovada cauzei ilicite. Împrumutul este un contract real si prin urmare, nu se considera perfectat decât in momentul primirii efective a bunului. Faptul material al predării bunului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, indiferent de valoare, iar, prin derogare de la prevederile art. 1.191 alin. (2) C. civ. de la 1864, art. 1.203 din același cod permite orice dovadă, dacă se pune problema lipsei, falsității ori caracterului ilicit sau imoral al cauzei. Astfel, arată că a solicitat inclusiv în susținerea acestui capăt de cerere administrarea de probatoriu. - Mai arată recurenții și că, în mod greșit, a fost respins capătul de cerere cu privire la caracterul parțial ilicit al contractului de împrumut generat de inserarea, în cuprinsul acestuia, a unei clauze referitoare la perceperea unor penalități de 0,03% pe zi de întâziere, deși exista text de lege și practică judecătorească în sensul admiterii acestei cereri. În acest sens, afirmă că instanța de apel nu a analizat motivul de anulare invocat cu referire la contractul de împrumut, respectiv că o clauză penală, prin care părțile stabilesc o anumită penalitate pentru neexecutarea obligației la termen, este declarată nulă în mod expres prin art. 1 din Legea nr. 313/1879. - De asemenea, instanța de apel nu a adus in discuție Decizia nr. XI/24.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, deși acțiunea se întemeia și pe această decizie. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză - În data de 10.08.2023 (data poștei), în termen legal, intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat caracterul nefondat al cererii de recurs, arătând că din conținutul acestuia nu rezultă motivele care s-ar circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, a menționat și că, deși se atacă încheierile premergătoare, recurenții nu le indică și nici nu au formulat argumentele pentru casarea acestora. În ceea ce privește cel dintâi motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că recurenții, în fața instanței de apel, au critica soluția primei instanțe, susținând că prima instanță nu a încuviințat probele solicitate de aceștia în vederea dovedirii caracterului simulat al celor două contracte. Or, rezultă din conținutul încheierilor pronunțate de instanța de apel că aceasta a încuviințat toate probele solicitate de recurenți în dovedirea caracterului simulat, respectiv înscrisuri, martori, expertiză evaluatoare, instanța dispunând chiar și din oficiu probe. Totodată, a arătat că etapa cercetării judecătorești s-a întins pe parcursul a 18 termene de judecată, în care s-au discutat și administrat, în contradictoriu, probele încuviințate recurenților. Ca atare, instanța de apel a administrat un amplu probatoriu, sub aspectul dovedirii de către recurenți a pretinsului caracter simulat al contractelor contestate, caracter care nu a fost, însă, dovedit. Drept urmare, a concluzionat că, prin raportare la criticile formulate, instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică, efectuând o corectă coroborare și apreciere a probelor precum și o justă interpretare a dispozițiilor legale. Consideră ca fiind corectă soluția instanței de apel, prin care s-a respins capătul de cerere privind constatarea pretinsului caracter simulat al celor două contracte. Astfel, în ceea ce privește cea dintâi condiție a simulației, arată că ambele contracte la care fac referire apelanții sunt publice, contractele fiind distincte unul față de celălalt. Mai mult, părțile care au încheiat aceste contracte sunt diferite. Chiar și în situația în care împrumutătorul persoana fizică, a fost administratorul persoanei juridice semnatare a contractului de vânzare cumpărare nr. x/07.12.2009, nu se poate reține identitatea de persoane, persoana fizică neputând fi asimilată persoanei juridice. De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția privind existența unui act secret. Această susținere este justificată de faptul că perfectarea contractelor a fost efectuată în fața notarului public. Or, forma autentică înlătura caracterul de act secret, aceasta fiind de natură să confere ambelor contracte caracter public, existență acestora putând fi cunoscută nu numai de părțile semnatare, ci și de orice altă persoană interesată. În final, se remarcă și că nu este dovedită nici intenția comună a pârtilor de a simula adevărata lor voință, întrucât, lipsind identitatea totală dintre părțile celor două contracte, voința comună a fiecăruia dintre ele are alte componente decât voința comună ce definește celălalt contract. Ca atare, nu se poate considera că voința comună pe care o materializează contractul de vânzare-cumpărare este identică cu voința comună prin care se materializează contractul de împrumut. Cele două acte invocate de recurenți ca fiind doveditoare ale simulației, sunt două înțelegeri distincte, încheiate între persoane diferite și care produc efecte independent unul de celălalt. Presupusele prezumții invocate de către recurenți în susținerea presupusului caracter simulat al contractelor, în mod corect nu au fost reținute de către instanța de apel. Astfel, nici presupusul prețul plătit al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/07.12.2009, nu poate susține caracterul simulat al acestui contract. De asemenea, faptul încheierii celor două contracte, în aceeași zi și la același notar nu poate susține caracterul simulat al celor două contracte. Mai arată și că, în calitate de terț dobânditor al creanței cedate, s-a întemeiat cu bună-credință pe contractul de împrumut încheiat în fața notarului public, preluând, prin cesiune, o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care cedenta C. o avea împotriva recurenților, astfel încât, independent de existența sau nu a simulației, efectele acestei nu îi pot fi opuse. Totodată, critica privind faptul că în cauză s-ar impune refacerea raportului de expertiză nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ce privește critica privitoare la pretinsa nemotivare a deciziei recurate, prin aceea că instanța de apel nu ar fi analizat motivele de nulitate totală a contractului de împrumut, acest motiv de casare este incident când lipsesc cu desăvârșire considerentele deciziei instanței de apel sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în speță. Sub acest aspect, arată că instanța de apel, la pagina 13 din decizie, face o analiză a motivelor de nulitate invocate de recurenți. Astfel, din conținutul acestei analize, rezultă că instanța de apel nu a reținut pretinsele motive de nulitate totală a împrumutului ce face obiectul contractului de împrumut nr. x/07.12.2009, întrucât, din probele administrate, respectiv declarația martorului, a rezultat că "acesta nu a fost prezent la perfectarea convenției, astfel că informațiile furnizate instanței de judecată le cunoștea din susținerile apelanților". Faptul că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu modalitatea de soluționare a cauzei și cu considerentele expuse de Curtea de Apel București, nu echivalează cu o nemotivare sau cu o motivare contradictorie. Mai mult, instanța de apel a administrat probatorii suplimentare, administrând chiar și două expertize tehnice, cu supliment și cu răspuns la obiecțiuni, ambele expertize fiind dispuse la solicitarea recurenților. - În data de 10.08.2023 (data poștei), în termen legal, intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului pentru lipsa indicării încheierilor pe care recurenții înțeleg să le conteste și pentru lipsa motivelor de recurs în privința acestora, respectiv excepția nulității recursului având în vedere că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă a arătat că în măsura în care taxa de timbru nu a fost depusă urmează să se anuleze recursul, ca netimbrat. De asemenea, în dezvoltarea excepției nulității recursului pentru lipsa indicării încheierilor pe care recurenții înțeleg să le conteste, a invocat prevederile art. 486 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. civ., respectiv alin. (3) al aceluiași articol, recursul fiind nul și din perspectiva lipsei elementelor obligatorii cerute de lege, pe care trebuie să le conțină cererea de recurs. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurenți, aceasta a arătat că nu se argumentează de ce ar fi incident acest motiv, hotărârea instanței de fond fiind temeinic motivată, necuprinzând motive contradictorii sau străine de natura cauzei. De asemenea, nu au fost aduse argumente care să susțină motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece se susține fără temei că instanța de apel ar fi înlăturat toate probele care dovedesc simulația, deși instanța de apel a administrat toate probele solicitate de către recurenți. Dacă probele solicitate de recurenți nu au dovedit simulația, aceasta nu echivalează cu o interpretare greșită a normelor de drept material de către instanța de judecată. Arată și că nici solicitarea recurenților de casarea hotărârii în vederea refacerii raportului de expertiză nu se circumscrie motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Dacă valorile din raportul de expertiză nu corespund așteptărilor recurenților, aceasta nu înseamnă că hotărârea instanței de apel este nelegală și că instanța nu a aplicat corect normele de drept material. În ce privește caracterul simulat al contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 și al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.12.2009, arată că în mod corect a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile simulației. În ceea ce privește nulitatea contractului de împrumut, arată că nu se poate vorbi despre lipsa obiectului acestui, atât timp cât a fost încheiat în fața notarului, deși nu era necesară forma solemnă pentru validitatea acestuia, tocmai pentru a întări cele cuprinse în conținutul înțelegerii. Contractul deîmprumut a fost încheiat în fața notarului, care a constatat acordul de voință și îndeplinirea tuturor condițiilor de valabilitate ale acestuia, iar, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864, orice convenție valabil încheiată are forță obligatorie între părțile contractante. Astfel, în contractul de împrumut se menționează, în conformitate cu declarația dată de părțile contractante în fața notarului, suma împrumutată și respectiv, primită, precum și obligația de restituire, din declarația părților rezultând ca aspectele cuprinse în contract exprimă voința lor. În ceea ce privește cauza contractului de împrumut, potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. de la 1864, "cauza este prezumată până la dovada contrarie", astfel încât până la răsturnarea acestei prezumții, care operează în favoarea intimatei-pârâte, nu se poate susține că lipsește cauza contractului. În ceea ce privește penalitățile, afirmă că a fost reținută autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2148/2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018. Așadar, în mod evident, curtea de apel nu avea cum să mai analizeze aspectul penalităților, care a fost deja tranșat anterior, de către o altă instanță.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 30.10.2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prealabil, dat fiind că recurenții-reclamanți au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.104 RON, se va respinge excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă C. prin întâmpinare. Însă, analizând excepția nulității recursului invocată de aceeași intimată-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia pentru considerentele ce urmează să fie expuse. i. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare deciziei recurate: În conformitate cu dispozițiile art. 233 alin. (1) C. proc. civ., "pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde: k) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat". Totodată, conform art. 466 alin. (4) C. proc. civ. (dispoziții aplicabile și în recurs în conformitate cu prevederile art. 494 din același cod), "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel." De asemenea, conform art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: c) indicarea hotărârii atacate; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", dispoziții prevăzute sub sancțiunea nulității, conform alin. (3) al aceluiași text de lege. Având în vedere că recurenții au omis să indice, prin cererea de recurs, și încheierile împotriva cărora au înțeles să formuleze prezenta cale extraordinară de atac, respectiv motivele de nelegalitate ale acestora, în conformitate cu exigențele care rezidă din normele procedurale enunțate, se constată că instanța de recurs nu a fost învestită și cu verificarea legalității altor hotărâri judecătorești, în afara deciziei atacate. Cu toate acestea, lipsurile memoriului de recurs în legătură cu neindicarea încheierilor premergătoare pe care recurenții înțeleg să le atace și cu lipsa formulării unor motive de nelegalitate în raport cu acestea (dată fiind excepția nulității recursului pentru aceste considerente, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare) nu sunt în măsură, în sine, să atragă nulitatea recursului în ansamblul său, ci doar să determine limitele în care este învestită instanța de recurs și care privesc, așa cum s-a arătat, doar recursul declarat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. ii. În ceea ce privește recursul formulat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie: Cât privește excepția netimbrării căii de atac, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare, se observă că aceasta nu poate fi reținută, dat fiind că recurenții-pârâți au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate . Însă, în opinia raportorului, recursul formulat împotriva deciziei nr. 1724A din 22.11.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., fiind, astfel, întemeiată excepția nulității recursului pentru aceste considerente, invocată de intimata-pârâtă C., prin întâmpinare. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ.: "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Astfel, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții au omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare invocate. - În ceea ce privește cea dintâi critică, prin care se invocă "grava și evidenta neînțelegere a instituției fundamentale a simulației", se constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de recurs invocat de recurenți (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), din moment ce aceștia nu indică textele de lege pe care instanța de apel le-ar fi interpretat ori aplicat greșit, ci se limitează la a antama aspecte de temeinicie, referitoare la modalitatea de interpretare, de către instanța devolutivă de control judiciar, a probatoriului. În acest sens, recurenții afirmă că din moment ce a fost administrată "o avalanșă de probe din care rezultă cu prisosință caracterul simulat", raționamentul judiciar al instanței de apel ar fi unul eronat. Or, analizând susținerile recurenților în legătură cu caracterul simulat al celor două contracte, instanța de apel a reținut, în esență, analizând conținutul respectivelor înscrisuri, că "orice clauză contractuală, deci și fixarea termenului de rambursare a împrumutului se inserează în convenție ca fiind rezultatul negocierilor dintre părți și a acordului lor comun, aspect care se află în deplină concordanță cu principiul libertății contractuale." A mai reținut instanța de apel, în legătură cu aceste aspecte, și că "stabilirea unui termen de restituirea a împrumutului mai îndelungat, în absența altor elemente de fapt sau indicii care să dea naștere unei suspiciuni rezonabile și relativ ancorate în realitate, nu este susceptibil să conducă la concluzia că respectiva operațiune juridică ar avea o altă natură juridică", respectiv că "faptul că reclamanții au achitat părților adverse suma de 50.000 de euro la nivelul anului 2007, ca preț al imobilului nu duce prin el însuși la o altă convingere, privind semnificația și efectele juridice ale convențiilor supuse analizei". Totodată, instanța de apel a reținut și că "perfectarea celor două contracte în aceeași zi, la același biroul notarial, în mod succesiv nu conține nimic ilicit, cu precizarea că acest cumul de circumstanțe factuale nu poate duce la concluzia că în mod automat ar exista o legătură între cele două contracte, atâta timp cât nu sunt evidențiate elemente de fapt care să probeze sau cel puțin indicii în favoarea unei astfel de conexiuni între cele două operațiuni juridice", respectiv că "nici faptul că în ambele contracte figurează aceleași părți nu poate conduce la ideea unei conivențe privind mascarea modalității de plată a prețului imobilului și a titlului cu care ar trebuie plătită suma de 140.000 de euro, neidentificându-se nicio restricție sau interdicție subiectivă sau obiectivă în privința cuantumului prețului înstrăinării imobilului sau al modului de plată al acestuia", pentru ca în final să concluzioneze în sensul că "materialul probator administrat nu oferă suport și nici justificare pentru a se putea considera în mod rezonabil că prețul achitat de reclamanți apare necesar a fi completat prin valoarea împrumutului, acordat de pârâți". Fără a se raporta la aceste considerente ale instanței de apel și fără a indica ce normă de drept material a fost greșit aplicată sau interpretată de către instanța devolutivă, se constată că, în realitate, recurenții urmăresc doar o nouă evaluare a elementelor de probatoriu, pentru ca, în acest mod, să obțină o soluție favorabilă pretențiilor formulate. Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. Inclusiv criticile în sensul că "acțiunea în simulație nu poate fi confundată cu acțiunea în nulitatea actului" au un caracter formal, nededucând judecății critici concrete de nelegalitate în raport cu raționamentul instanței de apel, care a reținut, în legătură cu aceste aspecte, că "deși organul judiciar de primă instanță nu a fost învestit cu o acțiune în nulitate, analiza tribunalului, sub aspectul substanței raționamentului expus, care s-a axat pe compararea prețului vânzării cu valoarea de piață a imobilului, este justificată, din moment ce acesta (disproporția vădită și accentuată de valoare dintre preț și valoarea de circulație) este unul argumentele reclamanților pentru care invocă și susțin simulația, sub forma faptului că suma de 90.000 de RON nu poate constitui prețul real al imobilului, iar pentru clarificarea acestui aspect s-a încuviințat și s-a administrat proba cu expertiză evaluatoare." În aceeași manieră inadecvată procedural, recurenții au dedus, în continuare, critici referitoare la "evidența caracterului simulat al celor două contracte", care ar rezulta atât "din prezumțiile judiciare, pe care le puteau concluziona judecătorii din apel, dar și din probele administrate". Pe lângă faptul că și aceste critici se rezumă la a indica doar aspecte de netemeinicie, în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a înțeles să valorifice probele administrate, se observă și că aceste susțineri reprezintă simple reiterări ale motivelor de apel, formulate de aceleași părți și care au primit o dezlegare judiciară, prin decizia atacată, conform considerentelor anterior arătate. Or, acestea nu sunt în măsură să permită verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, din moment ce recurenții omit să formuleze o argumentație concretă, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura instanței de recurs. În acest context, simpla invocare a caracterului eronat al considerentului instanței de apel care a reținut incidența principiului libertății contractuale (anterior indicat), nu este în măsură să imprime acesteia valența unui veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoțită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Din acest punct de vedere, afirmația potrivit căreia instanța de apel nu ar fi analizat elementele din care ar rezulta caracterul simulat al celor două contracte expune doar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată și contravine, în același timp, reținerilor instanței de apel potrivit cărora "sub aspect probatoriu, orice eventuale lipsuri s-ar putea identifica în etapa procesuală a judecății în primă instanță au fost acoperite în apel, prin administrarea unui probatoriu complex, astfel cum a fost solicitat de reclamanți, în vederea susținerii pretențiilor deduse judecății". Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanței de recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, au fost formulate și susținerile privitoare la nevalorificarea, de către instanța de apel, în sensul pretins de către recurenți, a unui înscris depus de aceștia (un contract de vânzare-cumpărare încheiat de aceeași vânzătoare cu un terț, pentru a demonstra modul în care opera respectiva societate). Or, astfel cum s-a arătat în precedent, aceste aspecte nu pot face obiectul cenzurii în prezenta cale extraordinară de atac, cât timp stabilirea situației de fapt pe baza analizării probatoriului este atributul exclusiv al instanțelor devolutive, singurele îndrituite a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora. Lipsite de relevanță juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanței de recurs, sunt și susținerile în sensul că "dovada caracterului simulat rezultă și din achitarea sumei de 50.000 euro, reprezentând prețul pentru imobil", precum și din "dovada cu un martor a acestor susțineri". În legătură cu aceste chestiuni de fapt, instanța de apel, valorificând concluziile celor două rapoarte de expertiză, a reținut că "prețul imobilului plătit de reclamanți: 50.000 euro, la care se adaugă cei 17.299 euro, ceea ce totalizează 67.299 euro, se dovedește a fi superior valorii de circulație a imobilului, stabilită de oricare din cele două lucrări tehnice dispuse în cauză și indiferent cum s-ar considera imobilul în cauză, în sensul de a avea sau nu finisaje. În acest context, Curtea subliniază că materialul probator administrat nu oferă suport și nici justificare pentru a se putea considera în mod rezonabil că prețul achitat de reclamanți apare necesar a fi completat prin valoarea împrumutului, acordat de pârâți." De asemenea, instanța devolutivă de control judiciar a calificat depoziția martorului drept o mărturie indirectă (ca urmare a lipsei acestuia de la perfectarea contractului de împrumut), motiv pentru care, procedând la analiza ansamblului probatoriu a statuat în sensul că aceasta "nu poate fi reținută, fiind în contradicție cu realitatea atestată de clauzele contractuale", fiind formal invocată, din această perspectivă, critica în sensul lipsei unei "motivări în clar pentru care această probă a fost înlăturată". Drept urmare, având în vedere că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, aceste susțineri sunt formal invocate, recurenții urmărind o nouă verificare și interpretare a aspectelor de temeinicie susținute în fața instanței de apel. - Nici criticile prin care se invocă existența unei motivări "cu același motiv" a respingerii probelor, respectiv a unei "motivări anacronice" nu sunt subsumabile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce recurenții învederează doar că anumite susțineri ale părților, ori concluzii ale instanței de apel sunt greșite, fără a rezulta în ce ar consta lipsa motivării ori eventualele considerente străine de natura cauzei. Totodată, se constată că recurenta a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor. Prin urmare, recurenții nu au învederat motive străine sau contradictorii și nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci au expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În același mod procedează recurenții și atunci când, fără a invoca un viciu al motivării, se rezumă doar la a reda conținutul considerentelor instanței de apel în legătură cu reținerea principiului libertății contractuale. Prin urmare, și această din urmă susținere expune doar nemulțumirea recurenților în raport cu soluția pronunțată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanța de recurs. - Inclusiv criticile prin care se solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru "absoluta necesitate a refacerii raportului de expertiză în cauză" nu sunt apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, fiind nesubsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, recurenții s-au limitat, și de această dată, la a formula susțineri referitoare la valorificarea, în cauză, a concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară, specialitatea evaluare bunuri, administrat în fața instanței de apel, aspecte străine de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, conform celor anterior arătate. - Formal invocată este și critica în legătură cu soluția de constatare a nulității absolute parțiale (iar nu totale) a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/07.12.2009 de Biroul Notarilor Publici "E. și Asociații". În acest sens, se observă că deși recurenții au invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, s-au limitat doar la a reitera întocmai motivele de apel și la a susține că respectivele susțineri, deduse judecății în calea ordinară de atac, nu ar fi fost analizate. Și prin aceste critici, recurenții se rezumă la a-și exprima dezacordul în raport cu soluția pronunțată și de a solicita o nouă evaluare asupra probei testimoniale administrate în fața instanței de prim control judiciar, aspecte ce nu permit legala învestire a instanței de recurs. Contrar celor afirmate, susținerile invocate de către reclamanții-apelanți în cea dintâi cale de atac și reiterate, ca atare, în memoriul de recurs au primit o dezlegare juridică, instanța de apel reținând că "motive de nulitate, constând în lipsa obiectului, respectiv a cauzei convenției de împrumut (ce formează capătul subsidiar de cerere din acțiunea introductivă) se grefează pe faptul nepredării sumei de bani pretins împrumutate, chestiune de fapt invocată în directă legătură cu capetele principale de cerere, privind simulația celor două contracte", în legătură cu care s-a procedat la audierea matorului propus de către apelanții-reclamanți, pentru ca ulterior să arate motivele pentru care nu a putut fi reținută declarația acestuia. În acest context, susținerea recurenților-reclamanți că ar fi făcut dovada, prin proba testimonială, a neremiterii sumei de bani -obiect al contractului de împrumut- ignoră dezlegările instanței de apel, cărora aceștia nu le contrapun elemente concrete de nelegalitate. Mai mult, preluând ad litteram susținerile formulate pe calea memoriului de apel, recurenții au dedus, spre examinare, prin cererea de recurs, și aspecte care sunt străine de statuările instanței de apel. Astfel, preluând susținerea de la pagina 12 din cererea de apel, în sensul că instanța nu ar fi analizat motivul de anulare (cu referire la contractul de împrumut) constând în aceea că o clauză penală prin care părțile stabilesc o anumită prestație pentru neexecutarea la termen a obligației este declarată nulă conform art. 1 din Legea nr. 313/1879, recurenții au omis faptul că instanța de apel a oferit o dezlegare juridică acestui aspect atunci când a reținut că, "în ceea ce privește problematica nevalabilității contractului de împrumut, din susținerile reclamanților, reiese că aceștia s-au prevalat în esență de lipsa obiectului, în sensul că nu s-a remis nicio sumă de bani, lipsa cauzei, semnificând că nu a existat intenția împrumutătorului de a preda suma de bani reclamanților și frauda la lege, constând stabilirea penalităților într-un cuantum exorbitant, ceea îl transformă într-un împrumut cămătăresc". A mai reținut instanța de apel și că "sancționarea împrumutului de această factură vizează înlăturarea dobânzii, care își dovedește caracterul ilicit prin cuantum, o altă interpretare părând excesivă față de principiul libertății contractuale și necesitatea respectării convențiilor (pacta sunt servanda)", pentru ca ulterior să constate că "această chestiune a fost analizată și tranșată cu autoritate de lucru judecat prin sentinței civile nr. 1708/2018 al Judecătoriei Cornetu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2184/2019 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei penale pentru ceea ce depășește nivelul dobânzii legale". Prin urmare, inclusiv această afirmație se situează în afara exigențelor legale de motivare a recursului. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. În egală măsură, nici afirmația în sensul că instanța de apel "nu a adus în discuție Decizia nr. XI/24.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție" (conform căreia, în aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 9/2000, cu referire la art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, o clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii) nu este aptă să învestească în mod legal instanța de recurs, din moment ce, prin această critică, se tinde, în realitate, la infirmarea autorității de lucru judecat atașate sentinței civile nr. 1708/25.04.2018, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2018 (astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 2184/21.05.2019 a Tribunalului Ilfov, secția civilă), care a fost reținută, ca fiind incidentă în cauză, prin decizia atacată. Or, prezenta fază procesuală este limitată, astfel cum s-a arătat, la verificarea conformității cu legea a deciziei atacate, iar nu de a cenzura judecata înfăptuită într-o altă pricină. În legătură cu acest aspect se observă, inclusiv, că recurenții nu au criticat modalitatea în care instanța de apel a dat efect autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă, ci s-au limitat, în vederea justificării unei eventuale nemotivări, la a arăta doar că instanța de apel "a luat în calcul doar puterea de lucru judecat dintr-o altă hotărâre, în care se precizează ca penalitățile să nu depășească dobânda legală", fără însă a formula critici de nelegalitate apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac. Aceasta cu atât mai mult cu cât înșiși recurenții sunt cei care au înțeles să se prevaleze, în calea ordinară de atac, de efectele ce decurg din judecata înfăptuită anterior, ocazie cu care au afirmat că "instanța fondului a încălcat autoritatea și puterea de lucru judecat provizorie ce rezultă din sentința nr. 1708/25.04.2018 a Judecătoriei Cornetu". Însă, ceea ce omit recurenții este că odată reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al unei chestiuni litigioase aflate în legătură cu soluționarea celui din urmă litigiu, instanța de recurs nu mai era ținută să analizeze, la rândul său, aspectele care au fost dezlegate deja în pricina anterioară și care se opun cu efecte depline în judecata ulterioară. Procedând, astfel, recurenții aleg să ignore, practic, dezlegările date de instanța de apel în legătură cu aspectele formal criticate. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1724 A din 22 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a încheierilor premergătoare. Cât privește solicitarea intimatului-pârât D., de obligare a recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfe