ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2046/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 20.05.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., personal și ca reprezentant legal al minorului B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții dr. C. și Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie obligarea acestora la plata de daune în cuantum de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

A arătat că cererea sa se circumscrie dispozițiilor procedurale civile, precum și ale C. civ., respectiv art. 1349, 1373, 1357, art. 72, art. 252-257 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 565/19.01.2021, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 768/07.07.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, fiind respinsă ca nefondată și cererea pârâtului Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1645A din 7 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă A., a fost admis apelul declarat de apelantul pârât Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că obligării reclamantei la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către pârâtul Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie și la plata sumei de 2395 RON cheltuieli de judecată în apel către același apelant pârât. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1645 A din 7 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs recurenta- reclamantă A., aceasta prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 și ale art. 488 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în opinia sa, hotărârea recurată este lipsită de motivare, fiind rezultatul unei cercetări superficiale a aspectelor reclamate, a contextului și a probelor existente la dosarul cauzei.

A precizat că soluția instanței de apel este o transpunere a hotărârii primei instanțe, fără o examinare a motivelor de apel ce au fost învederate acesteia.

A reiterat că instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, nu a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin raportare la scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii, fără a stabili situația de fapt reală, sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței.

Mai mult, în susținerea argumentației sale, a precizat că situația de fapt reținută de către prima instanță a fost generată de înscrisuri (Decizia 195/2022 a Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Național al Medicilor), care nici nu au fost aduse la cunoștința reclamantei, nu au fost comunicate și nici nu au fost puse în discuția părților, neregăsindu-se în dosarul electronic al cauzei.

Recurenta a exemplificat că instanța de apel nu a menționat care ar fi argumentele sau prevederile legale care certifică sau legalizează o anumită conduită a cadrelor medicale față de pacienți si că instanța de apel nu a explicat ce se înțelege prin comportamente autoritare, tonuri ridicate și fondul volumului mare de muncă.

A concluzionat că teza pe baza căreia s-a realizat cererea sa de chemare în judecată este norma comună, și anume art. 1349 C. civ., care conduce spre reglementări speciale sub aspectul drepturilor încălcate.

Recurenta și-a exprimat nemulțumirea și cu privire la faptul că teza cererii sale de chemare în judecată a fost flagrant deturnată de către instanța de fond prin examinarea conținutului unei probe al cărui emitent nu era parte în dosar, probă ce nu a fost comunicată părții și nici adusă la cunoștința acesteia prin nici o modalitate.

În continuare, recurenta, în motivarea demersului de față, a invocat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a arătat că dreptul la un proces echitabil a devenit din garanție formală, un drept substanțial.

A susținut că total contrar acestui principiu, soluția Curții de apel, a omis să verifice anumite aspecte și a parcurs superficial altele, a examinat acte și înscrisuri ce nu au făcut obiectul cererii in sine și în consecință, a pronunțat o hotărâre nemotivată sau cu motive contrare.

În susținerea celor afirmate, a făcut referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și la practica CEDO (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) și a reiterat că instanța are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă (...), de a proteja părțile împotriva unor soluții sau măsuri discreționare dispuse de către instanțele de judecată.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 4 si 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că soluțiile pronunțate în cauză nu exprimă propriile convingeri ale completurilor despre aspectele deduse judecații, ci reproduc aspecte regăsite în cercetările comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor.

A susținut că instanța nu a fost învestită cu cercetarea si cenzura deciziilor comisiilor de disciplină; cererea sa nu este o contestație la nivelul instanței a deciziei colegiului medicilor, chestiune ce aparține competenței instanțelor de contencios administrativ.

Recurenta, în continuare a făcut trimitere la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu privire la imixtiunea instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative și a arătat că atunci când instanța efectuează acte ce intră în atribuțiile altor autorități săvârșește un abuz de putere.

A conchis că în litigiul pendinte instanța a săvârșit un exces de putere, atât timp cât nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

In susținerea alegațiilor sale, recurenta, a mai arătat că instanța judecătorească nu poate ignora cadrul procesual al litigiului, dar si că judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecății, prin introducerea din oficiu a altor persoane in cauză, peste voința părților, abuzând de rolul său activ.

In esență, a mai criticat și faptul că decizia comisiei de disciplină este un fapt susceptibil de a fi contestat, deci nu poate avea o valoare definitivă și absolută, având in vedere că cercetarea disciplinară de la nivelul colegiului medicilor este una improprie și care nu a avut nicio legătură cu aspectele sesizate prin plângerea reclamantei.

In acest context, a invocat ca o teza suplimentară celor prevăzute de art. 488 C. civ., în raport de care s-a susținut că instanța a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În final, recurenta a concluzionat că nerespectarea dreptului la un proces echitabil constituie exces de putere.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de recurs, intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Sklodowska Curie a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile nr. 1645A din 07 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a 4-a Civilă, ca fiind legală și temeinică.

Intimatul-pârât, a arătat că motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 si 8 C. proc. civ., întrucât fac trimitere la situația de fapt și la probele administrate la fond, fapt ce excede controlului de legalitate specific căii de atac extraordinare a recursului.

A mai precizat că scopul prezentului recurs este repunerea în discuție a probelor și o reinterpretare a acestora de către instanța de recurs, fapt inadmisibil în această etapă procesuală.

În privința primului motiv de recurs prin care s-a invocat nemotivarea de către instanța de apel a deciziei recurate, intimatul pârât a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu privire la argumentul recurentei în sensul că decizia recurată este nemotivată, intimatul a precizat că instanța de apel a efectuat o evaluare temeinică si completă a probelor administrate si a aspectelor care au rezultat din cercetarea dosarului.

In privința necomunicării către recurentă a deciziei nr. 195/2022, emisă de Colegiul Medicilor, a arătat că înscrisul a fost depus la dosarul cauzei în cursul judecății instanței de fond, aspect care ține de temeinicia deciziei recurate și nu de legalitatea acesteia.

Intimata pârâtă, C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat in principal, anularea recursului întrucât nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Cu titlu prealabil, intimata a solicitat admiterea excepției netimbrării și anularea cererii de recurs.

A mai solicitat să se constate nulitatea recursului formulat de recurenta reclamantă, întrucât acesta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, motivele arătate de recurentă sunt formal invocate, iar recursul nu cuprinde critici întemeiate cu privire la legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul declarat în cauză pentru motivele ce succed:

Recurenta-reclamantă A. a invocat ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 și cele ale art. 488 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susținut, pe de o parte, că decizia recurată este lipsită de motivare, fiind rezultatul unei cercetări superficiale a aspectelor reclamate, a contextului, precum și a probelor din dosarul cauzei, iar pe de altă parte a arătat că soluția instanței de apel nu a verificat legalitatea și temeinicia sentinței și nu a stabilit situația de fapt reală, sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței.

Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel, în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel - determinate de ceea ce s-a apelat, precum și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță - a răspuns criticilor susținute de reclamantă prin motivele de apel, verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.

În plus, Curtea de Apel a analizat condițiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți, verificând existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției, concluzionând că nu a reieșit folosirea de către intimata-pârâtă a unui limbaj ireverențios și jignitor, astfel cum a fost invocat de recurentă.

Instanța de apel a analizat obiectul cererii, susținerile părților, a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, argumentele juridice pentru care s-a schimbat în parte sentința apelată, precum și cele pentru care s-a menținut soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor reclamantei și a reținut că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată doar în situația îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale.

Instanța de apel a demonstrat aplicarea normelor de drept incidente la situația de fapt din speță, prin referiri concrete la materialul probator administrat în cauză, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar.

Față de referirea recurentei la jurisprudența CEDO, potrivit acestei jurisprudențe constante, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenție, include, în esență, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998 și Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001).

Acest imperativ de motivare a hotărârilor judecătorești servește unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menit să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iunie 2006), iar pe de altă parte, el servește la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac.

În speță, acest deziderat a fost atins, sub ambele sale aspecte.

Instanțele fondului au procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, astfel că au fost respectate cerințele unui proces echitabil; obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument punctual, ci este suficient să fie examinate tezele de fapt și de drept propuse de părți în susținerea propriilor poziții, chiar și prin considerente comune, precum și să fie exteriorizată această analiză într-o manieră care să facă decelabil raționamentul care a condus la adoptarea soluției dispusă prin hotărârea judecătorească. Or, decizia atacată trece acest test, răspunde susținerilor și apărărilor apelantei, pe care le analizează și le înlătură într-o manieră clară.

Față de faptul că recurenta a invocat și ipoteza motivelor contradictorii din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că o atare susținere este pur formală, iar invocarea acestui motiv de casare se referă în realitate la nemulțumirea recurentei cu privire la modul de luare a interogatoriului, de interpretare a activității Comisiei de disciplină, de modul în care instanțele de fond și de apel au reținut situația de fapt.

Pe de altă parte, împrejurarea că recurenta-reclamantă are o manieră proprie de interpretare a probatoriului administrat în cauză și că nu este de acord cu argumentația instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a mai invocat și faptul că instanța de apel nu a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin raportare la situația de fapt reală și la particularitățile cauzei, pronunțând soluția prin prisma unei situații de fapt străine de cea dedusă judecății, necunoscute recurentei, însă criticile expuse în cuprinsul cererii de recurs care privesc modul de evaluare a situației de fapt și de interpretare a probelor administrate în cauză (necomunicarea deciziei nr. 195/2022 aparținând Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Național al Medicilor, analiza depozițiilor martorilor, modul de administrare a interogatoriului pârâtei, faptul că instanța de apel nu a analizat comportamentul reclamantei, că instanțele nu au administrat probatoriul necesar pentru a clarifica conduita pârâtei), nu pot fi subsumate motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., întrucât ele pun în discuție temeinicia, iar nu legalitatea deciziei atacate.

Aceste critici exced unui veritabil motiv de nelegalitate și tind la o reanalizare a probatoriilor și implicit la o reapreciere asupra situației de fapt, ceea ce depășește sfera de control a instanței de recurs, astfel cum este reglementată de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care stabilește că recursul urmărește examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - recurenta susține că instanța de apel a dat dovadă de exces de putere prin extinderea unor prerogative asupra unor chestiuni ce nu impun competența unei instanțe. În opinia recurentei, excesul de putere poate semnifică și schimbarea obiectului cererii, introducerea în cauză a altor persoane, peste voința părților și însușirea concluziilor unei alte entități, cu transgresarea cadrului litigiului stabilit de părți. În speță, în mod greșit instanța de apel a dat valoare incontestabilă soluției dată de Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor, în condițiile în care instanțele nu fuseseră sesizate cu cenzurarea hotărârii comisiilor de disciplină, procedură ce fusese deschisă de parte în paralel și distinct de cea de față.

Înalta Curte observă că încălcarea limitelor puterii judecătorești presupune imixtiunea în atribuțiile și competența altor puteri ale statului, de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, iar nu chestiuni legate de schimbarea obiectului dedus judecății, aspect încadrabil în realitate în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., însă chiar și în cadrul dat de acest motiv de casare, critica nu se susține, întrucât instanța de apel nu a operat cu o schimbare a obiectului acțiunii, ci doar a luat în considerare, în analiza și evaluarea situației de fapt, ca probă, inclusiv conținutul deciziei comisiei de disciplină la care se referă recurenta.

În virtutea principiului rolului activ, consacrat legislativ prin disp. art. 22 C. proc. civ. instanța poate dispune oricum administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Astfel, instanța nu numai că nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci era obligată să analizeze în cauză toate mijloacele de probă pe care le considera pertinente și utile aflării adevărului, inclusiv Decizia nr. 195/2022 a Comisiei Superioare de Disciplină, pe care a coroborat-o cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, astfel încât se poate conchide că decizia recurată a fost legal pronunțată în baza întregului probatoriu administrat în cauză.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind necomunicarea deciziei mai-sus arătate și o eventuală încălcare a principiului contradictorialității, precum și presupunerea recurentei ca aceste înscrisuri ar fi fost depuse ulterior rămânerii în pronunțare, acestea urmează a fi înlăturate.

Așa cum s-a arătat și în decizia curții de apel, amintita decizie a comisiei de disciplină a fost depusă la dosarul cauzei, încă din fața prime instanțe, la 7 martie 2023; în virtutea art. 10 C. proc. civ. părțile au obligația de a studia dosarul și de a urmări soluționarea acestuia, astfel încât nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității.

Legat de susținerile recurentei referitoare la modul în care instanța de apel trebuia sau nu să analizeze decizia comisiei de disciplină și celelalte probe, trebuie reamintit că instanța de recurs realizează exclusiv un control de legalitate, nu și de temeinicie a hotărârii recurate, astfel încât nu poate proceda la verificarea situației de fapt deja stabilite și nici la reaprecierea materialului probator al cauzei - atribuție exclusivă a instanțelor de fond, care sunt suverane cu privire la administrarea și evaluarea probatoriului necesar cauzei, art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în asemenea situații.

În aplicarea dispozițiilor art. 451-453 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-reclamante A. la plata sumei de 2393 RON către intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie cu titlu de cheltuieli de judecată.

Va fi respinsă cererea de obligare a recurentei-reclamante A. la plata sumei solicitate de intimata-pârâtă C., cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada acestora.

Pentru considerentele expuse, fiind constatată legalitatea deciziei recurate, reținând că sunt neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1645A din 7 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2393 RON către intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Marie S. Curie cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de obligare a recurentei-reclamante A. la plata sumei solicitate de intimata-pârâtă C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.