Decizia nr. 602/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11 august 2023, sub număr unic de dosar x/2023, contestatorul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului la emiterea unui hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la oricare dintre unitățile de Parchet din Municipiul București. În motivarea contestației, contestatorul a susținut că respingerea cererii mele de transfer, în repetate rânduri, în favoarea unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sau le îndeplinesc parțial (de exemplu, vechime net inferioara) este discriminatorie, nejustificată iar în contextul tuturor argumentelor menționate, atât de ordin profesional, cât si de ordin personal (copil mic, probleme de sănătate, 4-5 h pe zi de navetă pe zi), reprezintă o nedreptate vădită. S-a arătat că argumentul volumului de activitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia prin raportare la supraaglomerarea cu sute de dosare săptămânal (uneori si 175 predate într-o singura zi), inclusiv cu dosarele în care nu s-a făcut nimic timp de 4-5 ani de către alte persoane transferate de la aceeași unitate de parchet, nu constituie un argument valid, atâta timp același argument nu a constituit un impediment pentru transferarea respectivelor persoane, chiar fără motive de ordin profesional si personal. S-a invocat că volumul respectiv nu se poate reține în defavoarea contestatorului, chiar în condițiile unei eficiente-celeritati superioare, întrucât naveta, drumurile în București, problemele de sănătate ale copilului și cele personale, îl determină să solicite frecvent concedii, inclusiv fără plată. Din punct de vedere profesional, a precizat că rezultatele cantitative și calitative ale muncii de procuror sunt ireproșabile, arătând că nu are înregistrată vreo achitare în dosare aflate în supraveghere, sau în ancheta proprie, iar calitatea motivării actelor și concluziilor este deosebită. A avut mii de participări și de dosare soluționate, respectiv o încărcătura de dosare repartizate mult peste media pe țară, pe lângă stocul preluat de la alți procurori. La Judecătoria Slobozia a fost desemnat unic procuror de ședință până în mai 2022 (anterior a fost procuror de ședința si de supraveghere la Judecătoria Oltenița, respectiv la Parchetul de pe lângă această instanța), calitate în care, doar în ultima perioada a participat în aproximativ 2.000 de cauze, atât penale, cât si civile. În perioada 2021-2022 a desfășurat în paralel și activitate de supraveghere a urmăririi penale, respectiv anchetă proprie, având, de asemenea, rezultate ireproșabile, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. În ceea ce privește motivele personale, a precizat că are un copil mic, în vârstă de 3 ani și 7 luni, cu o gravă problemă de sănătate având epilepsie, ceea ce implică dese programări la medici în Municipiul București, având program de preluare de la domiciliul mamei din București în fiecare săptămână, context în care admiterea prezentei cereri ar fi și în interesul superior al copilului. Problemele de sănătate ale copilului, care impun și perioade de concediu în acest scop, împietează vădit activității contestatorului, întrucât la aceste programări se adaugă și cele 4 ore de navetă, la care se adaugă și o afecțiune a genunchiului. Contestatorul și-a exprimat disponibilitatea de a activa în oricare dintre compartimentele unității de parchet la care ar fi transferat, reiterând atât experiența, cât și rezultatele deosebite, atât din punct de vedere cantitativ, cât si calitativ, înregistrate până în prezent în toate compartimentele. A considerat că admiterea cererii ar echivala cu justa prioritate acordată atât experienței, rezultatelor, timpului și distantei extrem de îndelungate pe care a fost nevoit sa le rezerve navetei (aproximativ 250 km sau mai mult/zi), bunei administrări a justiției, cât si puternicelor considerații de ordin personal, respectiv interesului superior al copilului, fiind incidente chiar argumente de echitate. Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea contestației.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția tardivității contestației. Invocându-se dispozițiile art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, potrivit cărora hotărârile individuale pot fi atacate în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, s-a arătat că hotărârea atacată a fost publicată pe pagina de internet a instituției la data de 13.07.2023, astfel că cererea de chemare în judecată depusă la 11.08.2023, este formulată tardiv. În același sens se invocă și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentată de decizia nr. 3263/14.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023. În subsidiar, s-a invocat netemeinicia cererii de chemare în judecată, arătându-se că cererea formulată a fost analizată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, cu luarea în considerare a faptului că justul echilibru trebuia menținut între interesul public - buna funcționare a parchetelor implicate - și interesul legitim privat al solicitantului, văzând avizele și punctele de vedere emise de parchetele implicate în procedură. Ținând cont de toate aceste aspecte, în mod corect secția pentru procurori a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantului. Totodată, în contextul în care legea conferă procurorului o vocație la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiții, care să corespundă, totodată, cerințelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate, secția pentru procurori a apreciat în mod corect că motivele personale și familiale invocate de reclamant nu puteau prevala la acel moment față de interesele parchetului de la care acesta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă. S-a arătat că soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea dispozițiilor legale, după cum rezultă inclusiv din practica instanței supreme reprezentată de decizia nr. 4847/20.10.2022. pronunțată în dosarul nr. x/2022. De asemenea, aspectele reprezentate de volumul de activitate și de schemele de personal ale parchetelor implicate în procedura transferului constituie criterii prevăzute de lege care se analizează coroborat cu celelalte criterii legale, fără a exista o ordine de prioritate a acestora. Pentru a evita perturbarea gravă a activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, secția pentru procurori a apreciat că nu era oportun transferul reclamantului, fiind avută în vedere inclusiv împrejurarea că, în eventualitatea transferului efectele negative s-ar fi amplificat la această ultimă unitate, conducând la un procent de ocupare a schemei posturilor de execuție mult mai redus (doar 4 procurori pe funcții de execuție) și la o creștere mult mai mare a încărcăturii dosarelor pe procuror. Cu privire la avizele unităților de parchet, în mod corect secția pentru procurori a avut în vedere și a dat prioritate avizului nefavorabil emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București față de rolul însemnat al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul unităților de parchet subordonate, criteriu care a fost analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate și schema de personal și motivele personale invocate în susținerea cererii. Măsura atacată nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantului, secția pentru procurori pronunțând o hotărâre cu respectarea limitelor competenței. Pentru toate aceste motive s-a solicitat respingerea contestației, în principal, ca tardiv formulată, iar, în subsidiar, ca nefondată.

Răspunsul la întâmpinare Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că excepția tardivității nu este întemeiată. Pârâtul a comunicat după mai multe luni hotărârea de respingere a cererii de transfer, comunicare în raport de care contestația a fost formulată în termen,

Procedura de soluționare a contestației În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 200-201 din C. proc. civ. În temeiul art. 201 alin. (3) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației la data de 23.01.2024, în ședință publică, cu citarea părților. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus, în condițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii acesteia, respectiv Nota privind situația cererilor de transfer depuse în etapa I a sesiunii declanșate la data de 20 februarie 2023, extrase de pe B. privind sesiunea de transfer a procurorilor, cererea de transfer, caracterizarea din data de 30.09.2021, adresa emisă de Judecătoria Slobozia nr. 69 din 24 septembrie 2021 și acte în circumstanțiere atașate de contestator cererii de transfer (acte medicale, extrase privind volumul de activitate, etc.).

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației Examinând Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată. 5.1. Prealabil analizării legalității hotărârii, se impune verificarea excepției tardivității contestației invocată de intimatul Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit dispozițiilor art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor: "Hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în condițiile art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii". Potrivit art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii: "(5) Hotărârile cu caracter individual ale plenului și secțiilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile de la adoptare, se comunică de îndată și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 10 zile de la redactare. (6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(..,)" Din interpretarea dispozițiilor mai sus arătate, rezultă că legea prevede pentru hotărârile prin care se dispune cu privire la o cerere de transfer, printr-o normă de trimitere, posibilitatea de a fi atacate de destinatarul hotărârii, sau de către "orice persoană interesată" într-un termen de 15 zile, care curge de la comunicare sau de la publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior a Magistraturii. Din faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod alternativ, momentul de la care curge termenul de contestare, se desprinde concluzia că pentru hotărârile care se aduc la cunoștință pe calea comunicării, s-a avut în vedere posibilitatea declarării contestației de la acel moment, considerat momentul luării la cunoștință. Înalta Curte va reține această interpretare, care se impune și prin prisma asigurării unui acces efectiv la instanță, din perspectiva art. 6 C.E.D.O., interpretarea dată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind una restrictivă în condițiile în care, așa cum a precizat contestatorul prin răspunsul la întâmpinare, hotărârea atacată i-a fost comunicată, iar textul de lege prevede că termenul de 15 zile curge de la comunicare, sau de la publicare, întrucât hotărârea poate fi atacată de "orice persoană" deci și de un terț interesat. În altă ordine de idei, având în vedere că norma specială face trimitere la soluționarea contestației de către instanța de contencios administrativ și deci, la dispozițiile legii contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 vizează data luării la cunoștință, astfel că, în cazul publicării unui act administrativ pe site-ul instituției, legea instituie o prezumție de luare la cunoștință de conțintului actului, care nu este însă una absolută, putând fi răsturnată. Aplicând considerațiile teoretice expuse la particularitățile speței, Înalta Curte constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, deși i-a adus contestatorului la cunoștință hotărârea prin comunicarea acesteia (din actele dosarului nerezultând însă acest moment), invocă tardivitatea contestației în raport de ultima zi de la data publicării, care este data de 31 iulie 2023, deși prin depunerea contestației la data de 11 august 2023 nu se depășește un termen rezonabil care să contravină principiului securității juridice. Pentru aceste motive excepția tardivității invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, va fi respinsă ca nefondată. 5.2. Argumente de fapt și de drept relevante în ceea ce privește fondul cauzei Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, prin care s-a respins cererea de transfer a domnului A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 3 București (orice secție), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 5 București (orice secție), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 6 București (orice secție), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 1 București (orice secție), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 4 București (orice secție) sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 2 București (orice secție). Potrivit dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată: "Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel." Potrivit art. 190 alin. (1) din același act normativ: "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile ori compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau acestui parchet o impun." Art. 192 din Legea 303/2022 prevede criterii ce trebuie avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete, respectiv: a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1); b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului; i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate și situația familială. Înalta Curte reiterează, așa cum rezultă din jurisprudența sa constantă, că art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, incidența fiecăruia dintre acestea urmând a fi apreciată în fiecare caz individual, prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice. Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege. Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate. Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat. Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii. Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 din aceeași lege, de parchetele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului. Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de contestator, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză. S-a avut în vedere astfel că toate unitățile de parchet la care s-a solicitat transferul, analizate în ordinea de preferință indicată de contestator, au o medie a dosarelor de soluționat/procuror peste media națională, însă sub media dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. Raportat la criteriul existenței avizelor motivate, prevăzute la art. 192 lit. a) din Legea 303/2022, Înalta Curte constată că transferul domnului procuror A. a fost avizat nefavorabil de toate unitățile de parchet implicate și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu excepția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorității în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 303/2022. Or, de vreme ce avizul reprezintă un criteriu legal, iar legiuitorul nu a stabilit o ordine de prioritate a criteriilor, acestea fiind lăsate a fi apreciate în ansamblu, iar secția pentru procurori și-a întemeiat hotărârea pe acest criteriu, pe care l-a analizat prin coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate și schema de personal ale unității de parchet de la care s-a solicitat transferul și motivele invocate în susținerea cererii, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală și fiind fundamentată pe un raționament obiectiv și nediscriminatoriu. Referitor la criticile contestatorului referitoare la transferul altor colegi se constată, că, spre deosebire de cererea sa, acele cereri au fost avizate favorabil de parchetul la care se solicita transferul, astfel încât din această perspectivă, nu puteau fi considerate a fi similare cu cea a contestatorului, având în vedere și că fiecare cerere de transfer se analizează în funcție de împrejurările existente la data formulării și soluționării acesteia, de situația unităților de parchet implicate în procedura transferului la acea dată. Totodată, în ceea ce-l privește pe contestator, au fost invocate și alte motive obiective (ex. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a arătat că domnul procuror figurează ca persoană vătămată în mai multe dosare instrumentate de această unitate). În consecință, în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea hotărârilor contestate, noțiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor". Prin hotărârea contestată, secția a reținut în considerentele hotărârilor motivele personale invocate de reclamant, a expus datele statistice și cele referitoare la situația parchetelor implicate în procedura de transfer, care constituie criterii legale prevăzute de art. 188 -192 din Legea nr. 303/2022, a indicat argumentele pentru care a dat prevalență unor criterii și a argumentat aplicarea acestora la soluționarea cererii de transfer, fără a fi încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale parchetului de la care se solicita transferul și interesele private ale contestatorului. Înalta Curte, în exercitarea rolului său constituțional de unificare a jurisprudenței, consacrat și la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României reamintește jurisprudența sa, potrivit căreia motivele de ordin personal și familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a unităților de parchet implicate în procedura transferului. (deciziile nr. 4847/20.10.2022 și nr. 4638/13.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal). Conform jurisprudenței constante a instanței supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale). Iar "transferul la o altă instanță trebuie să corespundă și nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018). Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "autoritățile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context". (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24). În speță, noțiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Simpla existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, în atribuțiile secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii intrând și o analiză de oportunitate, prin raportare la nevoile sistemului judiciar. În consecință, în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, impunându-se respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată privind Hotărârea nr. 333 din 4 aprilie 2023 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația formulată, ca neîntemeiată.