ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2023

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 24.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Sănătății, în nume propriu și ca reprezentant al Ministerului Sănătății, să se dispună să se dispună următoarele: - anularea Ordinului nr. R 507/24.04.2020 privind suspendarea reclamantei din funcția de manager, a Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani precum și suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între reclamanta, în calitate de manager al Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani și Președintele Consiliului Județean Botoșani; - anularea Ordinului nr. R 679/15.05.2020 privind suspendarea reclamantei din funcția de manager a Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani precum și suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între reclamantă, în calitate de manager al Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani și Președintele Consiliului Județean Botoșani; - reintegrarea în funcția de Manager a Spitalului dc Urgență Mavromati Botoșani; - obligarea Ministerului Sănătății la plata diferențelor salariate dintre salariul efectiv încasat de reclamantă din momentul suspendării contractului de management și salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze în funcția de Manager al Institutului, actualizate cu indicele inflației; - obligarea Ministerului Sănătății la plata de daune morale în cuantum de 10.000 de RON; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina Ministerului Sănătății.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 8 din data de 2 februarie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, cu sediul București, ca nefondată. A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Afacerilor Interne - Instituția Prefectului Județul Botoșani, formulată de către pârâtul Ministerul Sănătății, ca lipsită de obiect.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici: În ceea ce privește lipsa motivării, respectiv motivarea defectuoasă a Ordinului nr. R 507/24.04.2020 și a Ordinului nr. R 679/15.05.2020, argumentarea instanței constituie o greșita aplicare a dispozițiile de drept material întrucât posibilitatea verificării de către instanță a procedurilor administrative prealabile emiterii actului nu înlătură exigențele legiuitorului privind necesitatea motivării actului administrativ. Deși instanța reține că se menționează o serie de texte legale, acestea nu se referă nicidecum la atribuțiile de serviciu presupus a fi încălcate, nici măcar la clauzele din contractul de management care stipulează atribuții în sarcina subsemnatei reclamante, toate dispozițiile legale inserate în cuprinsul celor doua ordine de ministru atacate fiind de natutâ a stabili prerogativele Ministrului Sănătății de a aplica sancțiuni pe perioada stării de urgență (art. 32 din Decretul nr. 240/2020) art. 1 din O.U.G. nr. 40/2020J respectiv pe perioada stării de alertă Cart. 21 din O.G. nr. 70/2020). În cazul primului ordin emis. Prin Adresa nr. x/22.04.2020 înregistrată la Ministerul Sănătății sub nr. x/22.04.2020, (Anexa XII) conducerea Instituției Prefectului Botoșani aduce la cunoștiința Ministerului Sănătății neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și propune suspendarea din funcția de manager și numirea unui manager interimar. Propunerea de suspendare din funcție transmisă de către Instituția Prefectului Botoșani este aprobată de către Ministrul Sănătății, fiind emis Ordinul nr. R. 507/24.04.2020 prin care se dispune ca "începând cu data prezentului Ordin, doamna A. se suspendă din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, conform art. 32 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României; pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu". Același ordin prevede că se suspendă pe perioada stării de urgență Contractul de management nr. x/26.06.2019 încheiat între recurentă, în calitate de manager al Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani și Președintele Consiliului Județean Botoșani, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. I Deși efectele suspendării din funcție ar fi trebuit să se producă doar pe perioada stării de urgență, la data de 15.05.2020 este emis un nou ordin care să prelungească suspendarea din funcție. Astfel, prin al doilea ordin emis de Ministrul Sănătății, prin Ordinul nr. R 679/15.05.2020 se dispune, pe perioada instituirii stării de alertă la nivel național suspendarea din funcția de manager a Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani precum și suspendarea Contractului de management nr. x/26.06.2019 încheiat între recurentă în calitate de manager al Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani și Președintele Consiliului Județean Botoșani. Articolul 32 din din Decretul 240/2020 indicat ca temei al măsurii suspendării în Ordinul nr. 507/24.04.2020 prevede că " Pe durata stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcții persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății sau din unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății,..." însă acest text de lege stabilește doar posibilitatea aplicării unei sancțiuni - suspendare sau demitere - pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Indicarea în conținutul ordinului atacat a acestui text de lege nu presupune o motivare implicită, întrucât nu se arată în concret care sunt atribuțiile de servciu încălcate. De asemenea, este indicat în cuprinsul Ordinului 507/24/04.2020 și art. 1 din O.U.G. nr. 40/2020 privind întărirea capacității administrative care stabilește autoritatea publică competentă să aplice sancțiunea, respectiv Ministerul Sănătății a preluat și atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere chiar și în cazul unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale, cum este și cazul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani. În cazul celui de-al doilea ordin de suspendare din funcție, Ordinul nr. R 679 din 15 mai 2020 nu se indică de către emitentul actului administrativ nici un fel de motiv pentru care se dispune suspendarea din funcție și suspendarea contractului de management. Dacă în cazul ordinului inițial s-a menționat măcar formularea cu caracter general "pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu", Ordinul R 679/15.05.2020 ordonă sancționarea recurentei sub forma suspendării din funcția de manager și a suspendării contractului de management pe perioada stării de alertă la nivel național conform art. 21 din O.G. nr. 70/2020, ori acest articol nu prevede atribuțiile care ar trebui îndeplinite. Față de aceste considerente, apreciază că este nelegală motivarea instanței de fond în sensul că textele de lege indicate în cuprinsul celor două acte administrative atacate. Chiar instanța reține în considerente că "a motiva implică a face cunoscute elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității mpsurii", ori, nici una dintre dispozițiile legale in conținutul celor două ordine nu se referă la elemente de fapt și de drept în legătură cu atribuțiile managerului, aceste texte de lege constituind doar cadrul legal pentru aplicarea sancțiunii în ceea ce privește autoritatea care are atribuții în acest sens, raportat la contextul excepțional în care ne aflam în perioada stării de urgență/de alertă. În ceea ce privește temeinicia actelor administrative/curtea reține că neregularitățile imputate reclamantei sunt date și măsura dispusă este corespunzătoare". De asemenea, se precizează în motivarea instanței: este de reținut, ca o particularitate a cauzei, și împrejurarea că ceea ce se impută reclamantei în concret nu este o anumită acțiune, ci mai degrabă de inacțiune în management, de neimplicare, așadar fapte negative" Instanța de fond nu face o analiză a modalității de exercitare a atribuțiilor de serviciu în urma cărora să concluzioneze că acestea au fost exercitate defectuos, contrar unor norme, reguli, proceduri sau cu încălcarea anumitor dispoziții legale. Dimpotrivă, instanța emite judecăți de valoare, cu caracter general, apreciind dintr-o perspectivă pur subiectivă că măsurile adoptate sunt insuficiente, și că înscrisurile depuse "sunt apte să descrie o situație de completă nepregătire a spitalului în măsuri, proceduri, echipamente care să răspundă necesităților de urgență pe care le presupune o pandemie și o situație de criză sanitară previzionată și previzionabilă." Emitentul actului (de fapt emitentul actul premergător, respectiv propunerea de suspendare) formulează în concret acuzații privind lipsa unor măsuri: neluarea unor măsuri concrete la apariția primului caz de infectare, ignorarea solcitarilor și măsurilor DSP și CJSU, lipsa măsurilor privind crearea unor circuite, lipsa instruirii personalului etc. Instanța de fond nu urmărește același raționament și nu ajunge la aceleași concluzii ci elaborează un raționament propriu: o atitudine culpabilă a subsemnatei există cât timp, în ciuda măsurilor adoptate rezultatul nedorit s-a produs, adică a existat un focar la nivelul spitalului. Altfel spus, în opinia instanței, nu mai are importanță nici câte măsuri s-au adoptat, nici ce fel de măsuri s-au adoptat, cât timp a existat focarul de infecție cu noul coronavirus se probează pe deplin neîndeplinîrea atribuțiilor de serviciu. Acest lucru rezultă din faptul că ceea ce i se impută de judecătorul fondului nu este faptul că nu ar fi adoptat măsurile necesare, că nu ar fi instruit personalul, că nu ar asigurat echipamentele necesare sau că nu a colaborat cu DSP și GSU pentru a răspunde solicitărilor și a transmite măsurile dispuse de acestea ci, pe de o parte, că nu a luat toate aceste măsuri anterior declanșării pandemiei, iar pe de altă parte, că măsurile luate au fost insuficiente sau utilitatea lor nu a fost reală din moment ce nu au prevenit răspândirea infecției. Cu privire la "lipsa instruirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament de protecție" recurenta apreciază că în conținutul motivării se reia obsesiv ideea că măsurile trebuiau adoptate preventiv, anterior declanșării focarului epidemiologie, însă instanța nu marchează temporal în mod categoric care ar fi data declanșării crizei epidemiologice la nivelul spitalului. Cu toate acestea, observăm că există o contradicție în motivarea instanței cu-privire la acest aspect: - reține pe de o parte că prima pacientă cu Covid este internată în spital la data de 21.03.2020, iar infectarea pe scară largă a personalului rezultă cu certitudine că ar fi existat în partea a doua a lunii martie (logic ar fi că după data de 21 martie 20202. - rețină ca premisă în analiză, existența în perioada începând cu luna martie a unei situații de epidemie generalizată la nivelul spitatului; Apreciază recurenta că această inexactitate trebuie lămurită întrucât nu este nesemnificativ dacă focarul de infecție exista la începutul lunii martie sau la sfârșitul lunii martie, având în vedere că măsurile cele mai important sub aspectul aptitudinii de prevenire și gestionare a prevenirii răspândirii infecției cu coronavirus au fost luate anterior lunii martie sau în prima parte a lunii martie. În urma controlului efectuat de DSP se constată și se arată expres în Adresa nr. x/28.04.2020 pag. 2, pct. 2 că "recomandările de folosire a echipamentului individual de protecție (PPE) care trebuie utilizat în contextul Covid 19 în funcție de secție, personal și tipul de activitate, recomandări care au fost implementate si în spital în atare context, toate susținerile instanței că măsurile de prevenție au fost luate, în marea lor majoritate, după declanșarea și răspândirea focarului în rândul personalului, cu siguranță nu mai au suport în realitatea faptică, fiind contrazisă această chestiune chiar de contatările instanței. Cu privire la imputarea "lipsei unei reacții imediate la apariția primelor cazuri de COVID-19 în vederea răspândirii acestora precum și lipsa coerenței și întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent" recurenta apreciază că judecătorul fondului nu contrazice argumentele sale din cererea introductivă, fundamentate și confirmate de Nota de relații din 05.05.2020 în urma controlului DSP prin care a demonstrat că s-au luat măsuri imediate pentru prevenirea răspândirii infecției. Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii instanței rezultă și din faptul că se citează dintr-un document întocmit de medicul specialist SPIAAM B. din 05.05.2020, iar concluziile acestui document sunt prezentate denaturat și fără a avea vreo legătură cu ceea ce constatase medicul: o simplă lecturare a acestui înscris este suficientă pentru a observa că nicăieri în cuprinsul acestuia nu se afirmă că situația de epidemie generalizată a avut ca "sursa esențială lipsa ...aplicâriilunor măsuri concrete și efective pentru minimalizarea riscurilor de infecție"; medicul precizează lipsa purtării echipamentelor de protecție, dar arătând că " simptomatologia personalului medical nu a fost caracteristică definiției de caz ... motiv pentru care personalul a neglijat raportarea și autoizolarea la domiciliu!." "infectarea inter-personal s-a produs prin nerespectarea măsurilor minime de protecție (port masca de protecție în permanență în spital). Recurenta consideră că este absolut nelegală această conduită a instanței de a face referire la documente întocmite de medici specialiști cu competențe în domeniu și cu atribuții în stabilirea cauzelor răspândirii infecției cu COV1D 19 (după interogarea personalului, evident) însă prezentând propriile concluzii, subiective și nefundamentate, ca fiind opinie emisă de specialist, denaturând în mod intenționat concluziile specialistului. În ceea ce privește acuzațiile formulate în cadrul propunerii de suspendare adresate Ministerului Sănătății de către Instituția Prefectului - ignorarea cu bună-stiință si cu rea-credință a măsurilor transmise de Direcția de Sănătate Publică si comunicarea deficitară cu autoritățile județene, respectiv Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă Botoșani. Cu privire la chestiunea punerii în aplicare a măsurilor transmise de DSP, motivarea instanței este de asemenea în contradicție cu conținutul actului administrativ atacat. Altfel spus, ceea ce se invocă în propunerea de revocare este că nu s-au aplicat măsurile DSP-ului și că a existat o comunicare deficitară cu autoritățile Județene, însă instanța consideră că reclamanta a avut o conduită culpabilă tocmai pentru că nu aceasta nu a făcut decât să transmită către personalul din subordine a documentelor primite, din nou ajungând la aceeași concluzie că reclamantă trebuia să aibă o conduită, implicată, proactivă și preventivă. Judecătorul fondului pare să ignore faptul că până la instituirea stării de pandemîe de către OMS la data de 11.03.2020 nu a existat nici o informare oficială care să sesizeze un risc major de infecție, însă cu toate acestea prin adrese transmise personalului încă din luna ianuarie am sesizat riscul de contaminare către compartimentele din subordine. Anterior datei de 11.03.2020 au fost primite de la Ministerul Sănătății adrese cu definiția de Caz, metodologia de caz de la INSP, adresa din 24.02.2020 de la Centrul Național de Supraveghere și Combatere a Bolilor Transmisibile etc, iar aceste informări nu puteau fi completate, ajustate, comentate sau dezbătute de subsemnata, ci trebuiau aplicate ca atare. Ulterior recurenta susține că a elaborat și a transmis spre știință de fiecare dată cele 5 Proceduri Operaționale - Plan de masuri pentru Prevenirea Covid 19 adoptate în cadrul Spitalului Județean de Urgența Mavromati Botoșani în urma adoptării Hotărârilor a Grupului de Suport Tehnic la Epidemii d n cadrul CJSU {aceste planuri adoptate de spital fiind o aplicare a hotărârilor emise de CJSU). Aceste planuri de măsuri au suferit modificări și adaptări etapizate, după cum SJUM era spital NON COVID sau Spital SUPORT COVID, pentru că abia prin Ordinul militar al MS 533/2020 s-a propus, ținând seama de propunerea subsemnatei confirmată și de DSP ca secția exterioară obstretică ginecologie să fie spital covid și maternitate covid. În urma protestelor angajaților și a șefilor de secție O.G. s-a renunțat la această variantă de către GSU astfel încât printr-un nou Ordin militar 555/07.04.2020 s-a hotărât transformarea înregului spital județean în spital COVID și a secției externe O.G. în spital suport COVID Noul statut al spitalului, spital COVID, impus de ordinul militar a impus reorganizarea concretă, completă fiind necesară o nouă structură, noi circuite, planuri și proceduri aferente noii situații, toate fiind făcute cu autorizarea DSP-ului, aprobare dată după data de 14.04.2020. Așa cum se observă cu ușurință, judecătorul nici măcar nu a încercat să înțeleagă contextul și eforturile supraomenești pentru a adapta funcționalitatea spitalului din spital NON COVID în spital COVID. Ceea ce reține instanța, cu totul scos din context, este că managerul a solicitat abia la data de 14.04.2020 personalului subaltern identificarea de soluții pentru delimitarea tronsoanelor de circuit, stabilind că aceasta reprezintă încă o dovadă sub aspectul completei nepregătiri a unitarii spitalicești. Așa cum a arătat anterior, crearea de noi circuite s-a impus după transformarea spitalului în SPITAL COVID, statut declarat abia la data de 14.04.2020, moment la care s-a început procedura de achiziții pentru a putea fi cheltuite din buget sume pentru dotări și alte achiziții specifice acestei noi stări de fapt (de altfel, adresa managerului către personalul din subordine pentru ca aceștia să facă propuneri este unul dintre documentele necesare pentru demararea procedurii de achiziții pentru respectarea cadrului legal, nu o dovadă a nepregăririi spitalicești). Instanța nu neagă faptul că au fost luate și măsuri concrete de către managerul spitalului, inclusiv aducându-și aportul la elaborarea planurilor de măsuri, dar, din nou, fără nici un fundament juridic, instanța ajunge la aceeași concluzie: documentele amintite nu sunt în măsură să releve implicarea efectivă a reclamantei în actul managerial. Așa cum se observă în penultimul paragraf de la pagina 20 din horărârea recurată, instanța enumera o parte dintre deciziile managerului pe care le consideră ca aparținându-i exclusiv, dar concluzia este aceeași: chiar dacă "apar a fi manifestarea atribuțiilor sale concrete, dar care analizate punctual, nu schimbă concluziile anterior enunțate". Dacă procedăm însă la o analiză punctuală, observăm că din nou judecătorul face "confuzii" de neînțeles pentru că, deși recunoaște că decizia managerului nr. 364/27.03.2020 este o manifestare reală a contribuției la structura organîzațîonală, ele nu pot fi eficiente întrucât au fost emise ulterior producerii focarului de infecție la susține din nou instanța - chestiune profund greșită, logica elementară fiind suficientă pentri a concluziona că nu puteexista deja focar de infecție la data de 27.03.2020 cât timp primul pacient confirmat a fost confirmat la data de 24.03.2020. De asemenea, instanța face o greșită interpretare a dispozițiilor legale în ceea ce privește fluxul informațional caracteristic unităților de sănătate publică, întrucât comunicările și informările provenite de Ia autoritățile centrale (și organele din subordinea acestora) nu pot fi modificate, punerea lor în aplicare "ad literom" fiind obligatorie. în ceea ce privește celălalte documente emise de medicul SPIAAM, după consultarea cu subsemnata, sigur că a fost necesară o continuă actualizare (dacă avem în vedere câte transformări a suferit "definiția de caz") și de transmiterea lor către personal. În ceea ce privește comunicarea eficientă cu Direcția de Sănătate Publică și aplicarea întocmai a măsurilor transmise de această instituție, consultarea acesteia înaintea oricăror decizii importante, solicitarea avizelor la adoptarea planurilor de măsuri sau de organizare a secțiilor, solicitarea de sprijin pentru testare, pentru punerea în aplicare a măsurilor determinate de OMS 533/2020 și OMS 555/2020 reiese cu claritate din multitudinea de comunicări existente între spital și DSP care sunt enumerate și numerotate în ordine cronologică în ANEXA V (V.1.-V.33). Prin Adresa Spitalului Județean de Urgentă Mavromati Botoșani nr. 19169/23.04.2020 către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani(CJSU) (Anexa V.27) se transmite răspunsul la adresa nr. x/23.04.2020 care este relevantă cu privire la lipsa oricărui control din partea Corpului de control al Prefectului sau al altui organ de control din partea acestei instituții pentru a se verifica aspectele imputate în propunerea de sancționare prin suspendarea din funcție.

Apărările formulate în cauză Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat. Recurenta-pârâtă Insituția Prefectului Județului Botoșani a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24.05.2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, apărările din întâmpinări și dispozițiile legale incidente, constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, față de următoarele considerente: În ceea ce privește situația de fapt care a condus la prezentul litigiu, instanaț de recurs reține că recurenta-reclamantă A. a exercitat funcția de manager al Spitalului de Urgență Mavromati Botoșani, în temeiul contractului de management nr. x/27840 din 26.06.2019 încheiat între Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani și Președintele Consiliului Județean Botoșani. Prin Ordinul nr. 507 din 24.04.2020 emis de Ministerul Sănătății la propunerea Instituției Prefectului Botoșani, s-a dispus suspendarea reclamantei din funcție, precum și suspendarea contractului de management, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, conform art. 32 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, pe perioada stării de urgență. Ulterior, prin Ordinul nr. 679 din 15.05.2020 s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantei și suspendarea contractului de management și pe durata stării de alertă la nivel național. Recurenta a înțeles să conteste cele două ordine formulând plângere prealabilă, aceasta fiind soluționate prin decizia nr. 3084 din 9.06.2020, iar ulterior, prezenta acțiune a solicitat anularea ordinelor. În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte constată că într-o primă critică, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit modul în care instanța de fond a analizat legalitatea celor două ordine din perspective nemotivării acestora, ca o condiție imperativă pentru ca aceste două acte administrative prin care s-a dispus suspendarea din funcție și suspendarea contractului de management să aibă un caracter legal. Față de această critică, instanța de recurs subliniază că în materia contenciosului administrativ și fiscal, motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În aceeași notă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În speță, Înalta Curte reține că cele două ordine prin care s-a dispus suspendarea din funcție a reclamantei și suspendarea contractului de management, conțin în cuprinsul lor elemente din care rezultă situația concretă avută în vedere la pronunțarea deciziilor și care este conduita culpabilă stabilită în sarcina recurentei-reclamante pentru care s-a dispus măsura suspendării. În contra criticii dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, instanța constată că cele două ordine au în cuprinsul lor o serie de texte legale, asociate motivelor de fapt care au condus la emiterea lor. De asemenea se constată că ordinele menționează expres documentația care a stat la baza emiterii lor respectiv adresa Instituției prefectului nr. 5720/22.04.2020 . Or, din cuprinsul acestei adrese emisă de instituția abilitată în perioada instituirii stării de urgență să efectueze astfel de recenzii, se relevă conduita imputată recurentei, respectiv managementul defectuos la nivelul Spitalului Județean de Urgență, în contextul existenței unui focar de infecție de infecție în cadrul personalului Spitalului de Urgență Mavromati (la acea data 164 de cadre medicale infectate), ce a constituit sursa infectării masive la nivelul județului Botoșani. În concret în documentația menționată anterior s-a reținut ca argumente pentru decizia luată: ignorarea cu bună știință și rea-credință a indicațiilor și solicitărilor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Botoșani și de către Ministerul Sănătății; lipsa unei reacții imediate la apariția primelor cazuri de Covid - 19 în vederea limitării răspândirii acestuia, existând o colaborare și comunicare deficitară cu conducerea Direcției de Sănătate Publică și cu autoritățile județene, respectiv Comitetul Județean pentru Situații de Urgență; nepunerea în aplicare a măsurilor impuse prin instituirea stării de urgență pe teritoriul României în vederea creării unui circuit de primire și triere a pacienților suspecți de Covid 19 pentru evitarea situației menționate; lipsa instituirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament minim de protecție, respectiv lipsa asigurării unui echipament minim de protecție încă de la începutul apariției coronavirus pe teritoriul României, deși acestea existau pe stoc; lipsa exercitării autorității asupra cadrelor medicale care au ignorat măsura de autoizolare la domiciu continuând să își desfășoare activitatea în incinta blocului operator central, expunând la riscul îmbolnăvirii atât personalul medical cât și pacienții; lipsa coerenței și întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent la nivelul blocului central al Spitalului Județean de Urgență Mavromati. Față de cele reținute de instanța de fond, privitoare la documentația care a stat la baza emiterii ordinelor de suspendare, instanța de recurs apreciază că aceasta a efectuat o interpretare justă a cauzei, fiind greșită opinia recurentei-conform căreia în cuprinsul celor două ordine nu există elemente de fapt și de drept care să facă referire la atribuțiile managerului, textele legale privind doar aplicarea sancțiunii. Înalta Curte reține că prin referatul întocmit de de Instituția prefectului Județul Botoșani, măsura suspendării a urmărit șase aspecte legate de atribuția recurentei-reclamante în calitate de manager de spital care a condus la sancțiunea suspendării acestei calități și implicit a contractului de mangement, respectiv: ignorarea cu bună știință și cu rea-credință a tuturor solicitărilor și indicațiilor transmise de către Direcția de Sănătate Publică și de către Ministerul Sănătății; lipsa unei reacții imediate la apariția primelor cazuri de Covid 19 în vederea limitării răspândirii acestuia, existând o colaborare și o comunicare deficitară cu conducerea Direcției de Sănătate Publică și cu autoritățile județene, respectiv Comitetul Județean pentru situații de urgență; nepunerea în aplicare a măsurilor impuse prin instituirea stării de urgență pe teritoriul României în vederea creării unui circuit de primire și triere a pacienților suspecți de Covid 19 pentru evitarea situației mai sus menționate; lipsa instruirii cadrelor medicale despre obligativitatea purtării unui echipament minim de protecție, respectiv lipsa asigurării unui echipament minim de protecție încă de la începutul apariției coronavirului pe teritoriul României deși acestea existau pe stoc; lipsa exercitării autorității asupra cadrelor medicale care au ignorat măsura de autoizolare la domiciliu, continuând să îți desfășoare activitatea în incinta blocului operator central, expunând la riscul îmbolnăvirii atât personalul medical cât și pacienții; lipsa coerenței și întârziere în luarea deciziilor pentru limitarea extinderii focarului existent la nivelul blocului central al Spitalului Județean de Urgență Mavromati. În speță se constată că atât prin apărările formulate în fața instanței de fond, cât și prin criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă insistă pe aspectul neanalizării punctuale a atribuțiilor ce cad în sarcina sa în calitatea de manager de spital și pe acțiunile pe care aceasta le-a întreprins în această calitate, fără însă a combate punctual aspectele sesizate prin referatul evidențiat anterior. Or, în aceste condiții, documentația care a stat la baza ordinelor de suspendare confirmă că au existat în managementul Spitalului Județean de Urgență Mavromati o serie de deficiențe într-o perioadă în care activitatea medicală pe întreg teritoriu țării presupunea o mai mare diligență și aplecare din partea celor care dețin calitatea de manager al unor astfel de instituții. În mod judicios instanța de fond reține, prin raportarea la apărarea recurentei-reclamante conform căreia aceasta a luat măsurile potrivite de la apariția primelor cazuri de COVID, că aceasta înțelege greșit argumentele pentru care i s-a aplicat sancțiunea sunspendării contractului de management, acestea urmărind faptul că în ceea ce privește activitatea acesteia s-a constatat, lipsa luării unor măsuri preventive și a pregătirii anticipate a întregii unități pe fondul crizei anunțate, lipsa care s-a tradus la nivel concret în transformarea rapidă a unității spitalicești într-un focar de infecție generalizat, și în care, intrarea primului caz de Covid în unitate nu a constituit decât modalitatea de evidențiere, de vădire a nivelului de pregătire a unității, și factorul declanșator în observarea lipsurilor organizaționale. În mod corect reține instanța de fond că aceste aspecte sunt relevate de către nota de relații indicată chiar de reclamantă, întocmită de medicul specialist SPIAAM B. din 5.05.2020, din care se trage concluzia că în partea a doua a lunii martie 2020, a rezultat în cadrul unității sptalicești o infectare pe scară largă a personalului, foarte mulți dintre angajații spitalului prezentând simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS COV 2, concluzia referatului fiind: "cabinetele din ambulatoriul integrat au funcționat cu un număr mare de pacienți care au primit tratament de specialitate sau recomandări, cel mai probabil infectarea personalului s-a produs de la pacienții care au primit tratament de specialitate și recomandări, de la pacienții sau aparținătorii asimptomatici cu infecție SARS COV 2, prin nerespectarea utilizării corespunzătoare a echipamentului de protecție de către personal. Simptomatologia personalului medical nu a fost caracteristică definiției de caz, în majoritatea cazurilor fără febră sau dificultăți respiratorii, motiv pentru care personalul a neglijat raportarea și autoizolarea la domiciliu. Infectarea personalului s-a produs prin nerespectarea măsurilor minime de protecție (port mască de protecție în permanență în spital)...Potrivit referatului, situația epidemică s-a înrăutățit apoi în prima perioadă a lunii aprilie, când infecțiile s-au propagat și mai mult, rezultând infectarea succesivă a personalului medical." În speță în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că din înscrisurile pe care recurenta-reclamantă le reamintește în cuprinsul cererii de recurs în susținerea criticilor sale se desprinde lesne concluzia că acestea nu privesc perioada la care face referire documentația în temeiul căreia aceasta a fost sancționată, ci perioada ulterioară declanșării crizei epidemiologice. Anterior declanșării crizei epidemiologice, recurenta-reclamantă face referire la adresa din 30.01.2020 prin care se aduce la cunoștință metodologia de supraveghere a infecției cu noul Coronavirus din data de 27.01.2020. Față de acest înscris concluzia instanței de fond este justă subliniind că acest document reprezintă o comunicare a unui document înaintat de către organele centrale. Documentul pe care recurenta-reclamantă le reamintește prin cererea de recurs ulterioare declanșării crizei epidemiologice, precum adresa din 24.02.2020, sau Nota de relații din 05.05.2020 prin care s-a întocmit Adresa nr. x nu reprezintă documente care să răstoarne concluziile actelor de control care a condus la aplicarea sancțiunii stabilită în sarcina recurentei-reclamante. Mai mult, se reține că adresa din 24.02.2020 - elaborat de Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus Adresa nr. x provenind de la Institutul Național de Sănătate Publică, algoritmul de testare elaborat de aceeași instituție, precum și planul de măsuri nr. 13478 din 18.03.2020 pentru prevenirea Covid 19, procedura de lucru nr. 13802 din 19.03.2020, plan de măsuri nr. 14229 din 23.03.2020 - medic șef SPIAAM, adresa din 25.03.2020, plan de evaluate a riscului personalului medical expus la pacienții cu Covid nr. 14722 din 25.03.2020 ș.a. reprezintă în esență documente care provin de la instituțiile locale și centrale implicate în combaterea pandemiei sau de la alte persoane cu funcții de conducere cu competențe în activitatea medicală, fără ca recurentă să confirme o implicare a sa exclusivă în elaborarea lor. Pe de altă parte chiar dacă rolul managerial al recurentei, prin publicarea și aducerea la cunoștință a acestor documente personalului medical implicat ar fi confirmat, această acțiune de informare din partea recurentei nu este suficientă pentru a răsturna legalitatea și temeinicia ordinelor contestate în măsura în care, încă din data de 21.03.2020 unitatea spitalicească manageriată de recurentă se confrunta cu înbolnăviri în masă în rândul cadrelor medicale. Este drept că recurenta-reclamantă în apărarea sa, precizează o serie de decizii care îi aparțin exclusiv, precum decizia nr. 307 sub nr. x din 12.03.2020 de constituire a Comisiei de coordonare pentru gestionarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și implementarea măsurilor stabilite la nivel central și județean; deciziile manager nr. 364 din 27.03.2020 și 400 din nr. 17023 din 6.04.2020 privind obligativitatea studierii de către medicii șefi, asistenții șefi a documentelor postate în rețea; decizia manager nr. 419 nr. 17621 din 10.04.2020; decizia manager nr. 419 din nr. 17621 din 10.04.2020; decizia nr. 457 și decizia nr. 18016 din 14.04.2020, privind unele măsuri punctuale, însă acestea se constată a fi emise ulterior apariției focarului de infecție în unitatea spitalicească condusă de recurentă. Cât privește cele 43 de procese-verbale de instruire a personalului privind măsurile adoptate la nivelul conducerii spitalului, în mod corect a reținut instanța de fond că prin raportare la datele la care aceste au fost emise (28.02.2020 - 6.03.2020) se confirmă efectuarea acestor proceduri cu întârziere, într-o perioadă în care deja unitatea medicală se afla în criză. În ceea ce privește argumentul existenței unei bune comunicări în interiorul instituției și în afara acesteia, ori în relația cu celelalte instituții, reiterată ca o critică la adresa instanței de fond în sensul că aceasta nu a interpretat obiectiv această activitate, instanța de recurs este în acord cu opinia instanței de fond și apreciază că simpla înșiruire de adrese de diseminare a documentelor primite de la organele centrale, nu face dovada prin ea însăși a îndeplinirii atribuțiilor reclamantei. Instanța de fond reține în mod corect în argumentarea raționamentului său juridic și faptul că din perspectiva asigurării stocurilor de materiale de protecție, prin nota din 5.05.2020 se concluzionează că o cauză a epidemiei în rândul personalului a constituit-o lipsa echipamentelor de protecție, menționându-se în acest document că în prima parte a lunii aprilie, până la data de 8.04.2020, spitalul nu asigurat teste necesare evaluării pacienților și personalului, motiv pentru care testarea personalului simptomatic nu a putut fi efectuată. Așadar criticile recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond nu a efectuat o analiză justă a cauzei din perspectiva actelor administrate a căror anulare o solicită recurenta nu se confirmă având în vedere întreg materialul probator administrată în cauză, Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs și prin recursul incident nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 8 din data de 2 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.