ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – secția I civilă, la data de 20.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., membri de sindicat din cadrul Serviciului TESA al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, prin S., au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, solicitând obligarea acestuia la calcularea și plata sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 și de Ordinul nr. 1070/2020, în procent de 10% pentru perioada 21.03.2020 – 14.08.2020, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 56/2020, Ordinul comun nr. 1070/94/2087/2020 (art. 6 și art. 7 alin. (5) privind stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, art. 1535 alin. (1) C. civ. și art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

La 22.05.2023, pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani, motivat de faptul că, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligată să despăgubească Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani cu suma care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 782/2023 din 05 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Botoșani, secția I Civilă a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților: B., I., M., N., O., Q., prin S..

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C., D., E., F., G., H., J., K., L., P., R., prin S., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, pe care l-a obligat la calcularea și plata sporului pentru fiecare reclamant, reglementat de Legea nr. 56/2020 și a Ordinului nr. 1070/2020 în procent de 10% pentru perioada 07 aprilie-14 august 2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, pe care a obligat-o să pună la dispoziția pârâtului Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, apreciind că hotărârea este netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Suceava – secția I Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani împotriva sentinței civile nr. 782 din 05 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția I Civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani și chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Recurentul-pârât Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac și casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 269 și art. 270 din Codul muncii raportate la prevederile art. 97 C. proc. civ., în cazul conflictelor de muncă, hotărârile primei instanțe sunt supuse doar apelului.

Prin urmare, recurentul-pârât consideră că instanța de apel a fost în eroare când a dispus că decizia poate fi recurată (cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare).

În concluzie, recurentul-pârât a arătat că este eronată calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei recurate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 269-275 din Codul muncii.

Recurenta-chemată în garanție Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în totalitate a deciziei 244 din 22 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.

Detaliind, autoarea recursului a susținut că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 190 alin. (1), art. 191 alin. (1), art. 192, art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 273/2006.

În concret, recurenta-chemată în garanție a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au interpretat greșit prevederile legale mai sus arătate în ceea ce privește finanțarea cheltuielilor de personal, sens în care a arătat că spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare; relația dintre furnizorul de servicii medicale, în speța de față spitalul, și casa de asigurări se stabilește și se desfășoară pe bază de contract, iar sumele încasate de spital de la Casa de Asigurări de Sănătate, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în baza contractului încheiat, fac parte din veniturile spitalului.

Totodată, a precizat că reiterează faptul că, pentru influențele financiare determinate de creșterile salariale acordate personalului din spitale pentru care s-a prevăzut în actele normative respective că se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la Titlul VI "Transferuri între unități ale administrației publice", Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani a încheiat contracte distincte cu Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani care sunt finanțate din sume prevăzute în mod distinct în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Însă, pentru sumele aferente sporului solicitat de reclamanți, nefiind nicio reglementare legală care să prevadă ca sursă de finanțare Fondul național unic de asigurări de sănătate, arată că nu au fost alocate sume în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani pentru plata acestui spor și, pe cale de consecință, nu a fost încheiat un contract cu acest obiect.

Totodată, în susținerea inexistenței temeiului legal pentru finanțarea acestor sporuri din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate de la Titlul VI "Transferuri între unități ale administrației publice", recurenta invocă modificarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 prin Legea nr. 281/18.10.2023, având următorul cuprins: "personalul medical prevăzut la art. 2 alin. (1) care execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu în condiții de pericol deosebit beneficiază, pe perioada stării de urgență, instituită astfel prin decret, precum și pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgență, de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție, suportat din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate prin bugetul de stat".

De asemenea, referindu-se la prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 70/2020, recurenta-chemată în garanție a susținut că instanțele anterioare în mod greșit nu au sesizat că acele dispoziții legale se referă la plata în continuare a drepturilor salariale dobândite în anii 2018 și 2019, care erau plătite de Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani pe baza unor contracte aflate în derulare.

În schimb, potrivit afirmațiilor recurentei, obligația de finanțare din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a acestor influențe financiare s-a născut abia la data de 18 octombrie 2023 când a fost modificată Legea nr. 56/2020, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi obligată la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare anterior acestei date.

În încheiere, recurenta conchide prin a arăta că, potrivit Legii nr. 95/2006, principalul obiectiv al caselor de asigurări de sănătate este acela de a deconta serviciile medicale acordate de către furnizorii de servicii medicale asiguraților în baza contractelor de furnizare de servicii medicale în asistența medicală, iar plata cheltuielilor de personal, inclusiv a majorărilor salariale, este obligația furnizorilor de servicii medicale pe care aceștia o au în calitate de angajator și numai pe cale de excepție, prin acte normative distincte, această obligație a fost stabilită în sarcina caselor de asigurări de sănătate.

Invocând prin întâmpinare dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și cele ale art. 486 alin. (3) din același cod, recurentul-pârât Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani a arătat că recurenta-chemată în garanție și-a motivat recursul pe aceleași argumente pe care le-a invocat prin cererea de apel, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat detaliat, sens în care a solicitat respingerea recursului.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., încadrarea criticilor formulate de ambele părți recurente în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nule pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Așadar, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea a cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, prin raportare la soluția și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași articol.

Corelativ, art. 489 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, iar potrivit alin. (2) al art. 489, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a fi susceptibil de a declanșa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie motivat sub aspect formal în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă fiind sancționată cu anularea recursului.

Prin urmare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea (cel puțin a) unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, prin intermediul acestei căi de atac, autorul căii de atac nu poate exprima orice nemulțumire cu privire la hotărârea pronunțată.

În contextul reperelor teoretice enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, se observă că, deși autorul recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în realitate, acesta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare indicate, întrucât singura critică se referă la reținerea (pretins) eronată a căii de atac în dispozitivul deciziei instanței de apel.

Or, în condițiile în care calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii sau numai a considerentelor respectivei hotărâri, așa cum rezultă din art. 461 C. proc. civ., iar mențiunea cu privire la calea de atac deschisă împotriva acesteia este prevăzută în partea finală a dispozitivului, conform art. 425 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că o atare mențiune nu poate face obiectul unor critici de nelegalitate.

Cu privire la îndreptarea hotărârii, art. 442 C. proc. civ. prevede că orice erori materiale pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, iar această îndreptare nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului (art. 445 C. proc. civ.).

În concluzie, având în vedere că, prin criticile formulate, autorul recursului trebuie să se limiteze exclusiv la partea din hotărâre care poate fi atacată, Înalta Curte reține că sintagma "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare" nu poate forma obiectul unor critici de nelegalitate susceptibile de a declanșa un control de legalitate a deciziei recurate exclusiv sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei (art. 457 alin. (1) C. proc. civ.), iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege (art. 457 alin. (2) C. proc. civ.).

Totodată, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în analiză.

Astfel, cu toate că, în motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat că, raportat la dispozițiile art. 269 și art. 270 din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 97 C. proc. civ., în cazul conflictelor de muncă, hotărârile primei instanțe sunt supuse doar apelului, astfel încât, în opinia sa, este eronată calea de atac prevăzută în dispozitivul deciziei recurate, fiind încălcate prevederile art. 269-275 din Codul muncii, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci argumente de nelegalitate în susținerea primului motiv de casare invocat, care, alături de celelalte critici formulate, nu susțin critici de nelegalitate cenzurabile în calea extraordinară de atac a recursului din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Constatând, așadar, că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul unei motivări care nu satisface anumite exigențe de ordin procedural, Înalta Curte reține că, promovând recurs exclusiv împotriva unei mențiuni din decizia instanței de apel, care nu poate face obiectul unui control de legalitate, nici criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, fiind, astfel, incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând, în continuare, la analiza recursului formulat de recurenta-chemată în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI împotriva aceleiași decizii, suplimentar aspectelor teoretice prezentate anterior, se cuvine menționat faptul că, spre deosebire de apel, recursul nu este o cale de atac devolutivă, ci o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar obligația de motivare a recursului presupune dezvoltarea unui raționament logico-juridic în combaterea considerentelor care au stat la baza soluției adoptate prin hotărârea recurată, astfel că motivarea imprecisă/generală sau contradictorie atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind invocată incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, pentru a provoca un control de legalitate, nu este suficient ca autorul demersului judiciar să indice textele de lege pretins a fi fost încălcate/aplicate greșit, ci acesta trebuie să și demonstreze modul în care considerentele instanței de apel au încălcat sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Prin urmare, pentru a putea stabili incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca autorul recursului să expună și o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale menționate, pretins a fi fost încălcate/aplicate eronat, cu referire directă la raționamentul instanței a cărei hotărâre a fost atacată.

În concret, Înalta Curte constată că recurenta reia dispozițiile legale și argumentele prezentate în calea de atac a apelului referitoare la lipsa oricărui temei legal privind sursa de finanțare a cheltuielilor de personal aferente sporului în discuție, pe care instanța de apel le-a analizat, expunând propriile considerente.

Totodată, față de argumentul suplimentar al instanței de apel, care a arătat că, pentru a înlătura orice neclaritate în legătură cu sursa de finanțare a cheltuielilor aferente sporului în discuție, legiuitorul a intervenit și a clarificat acest lucru prin modificarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, sens în care a evocat modificarea textului de lege mai sus arătat prin articolul unic din Legea nr. 281/2023, Înalta Curte reține că, deși recurenta-chemată în garanție recunoaște modificarea Legii nr. 56/2020 prin Legea nr. 281/2023, aceasta susține în continuare fără niciun argument pertinent teza lipsei unui temei legal, în condițiile în care lacuna legislativă a fost acoperită prin adoptarea Legii nr. 281/2023.

Astfel, din motivele expuse de inițiatorul propunerii legislative, reiese că, în urma demersurilor efectuate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la identificarea sursei de finanțare pentru punerea în aplicare a art. 7 din Legea nr. 56/2020, Ministerul Sănătății a transmis faptul că introducerea sursei de finanțare în cuprinsul legii este imperios necesară pentru a face posibilă plata respectivului spor, iar Consiliul Legislativ a apreciat că, pentru a nu se încălca principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul legalității, în componenta referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii, soluția legislativă ar trebui promovată printr-un act normativ de sine stătător ce ar urma să stabilească în mod expres categoriile de personal medical prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 care, în absența menționării sursei de finanțare, nu au beneficiat de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1), precum și sursa de finanțare a sporului.

Cum toate aceste motive/propuneri au fost integrate în articolul unic al Legii nr. 281/2023, temeiul de drept reținut de instanța de apel, Înalta Curte constată că apărările/criticile recurentei-chemate în garanție nu sunt numai imprecise și lipsite de acuratețe juridică, ci au chiar și un caracter contradictoriu, în condițiile în care, deși recunoaște că finanțarea acestor influențe financiare din bugetul Fondului s-a născut odată cu adoptarea Legii nr. 281/2023 care a modificat art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, continuă să nege existența unui temei legal în privința modalității de decontare a acestui spor, în speță, a Legii nr. 281/2023, raportat la data adoptării respectivului act normativ.

Reținând, așadar, că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul unei motivări imprecise sau contradictorii, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula atât recursul declarat de recurentul-pârât SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI BOTOȘANI împotriva deciziei nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I Civilă, cât și recursul declarat de recurenta-chemată în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI BOTOȘANI împotriva deciziei nr. 244 din 22 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I Civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-chemată în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.