ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4297/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 09.08.2021, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (ulterior intervenind transmisiunea calitatii procesuale pasive către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finantelor), solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, să dispună: anularea parțială a Deciziei privind modificarea bazei de impunere nr. x/25.09.2020; anularea partiala a Raportului de inspecție fiscală întocmit la persoane juridice nr. x/25.09.2020; anularea parțială a Deciziei nr. 36/03.02.2021 privind soluționarea contestației formulate de SNTGN Transgaz S.A., emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2022 Curtea de Apel București-Sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 38 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a structurii Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finantelor, în locul pârâtei inițiale structura Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A dispus citarea pârâtei Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, pentru termenul următor.

Prin sentința nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte actiunea formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor.

A dispus anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.09.2020, a deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 și a deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluționare a contestației, în privinta impozitului pe profit-punctele 4, 5, 7 si 8 (astfel cum sunt mentionate în decizia de impunere).

A respins acțiunea în privința impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menționat în decizia de impunere), ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor au declarat recurs împotriva încheierii din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz și recurenții-pârâți Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

3.1 Recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022

Susțin, în esență, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor că, potrivit art. 38 C. proc. civ.: "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.", or, în prezenta cauză nu se poate retine o transmisiune a calității procesuale pasive potrivit dispozițiilor legale citate anterior.

În acest sens, arată că, prin Legea nr. 295/2020 s-a stabilit ca activitatea de soluționare a contestațiilor sa se realizeze, începând de la o anumita dată, în cadrul Ministerului Finanțelor și că acest act normativ nu prevede că operează o subrogare a Ministerului Finanțelor în drepturile si obligațiile Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Totodată, învederrează că, potrivit art. III din Legea nr. 295/2020, "Prevederile art. 270-272 și 274 din Legea nr. 207/2015 (…) se aplică în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi/Contestațiile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentului alineat se predau structurii specializate de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și se soluționează de către aceasta", iar, potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 51/2021, cu modificările ulterioare, termenul prevăzut la art. III Legea nr. 295/2020 s-a prorogat până la data de 31 martie 2022.

Susțin recurentele că, începand cu data de 01.04.2022, activitatea de soluționare a contestațiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor, acest aspect neavând însă, potrivit legii, nicio relevanța în ceea ce privește calitatea de emitent al deciziei de soluționare a contestației atacate în prezenta cauza, respectiv Agenția Naționala de Administrare Fiscală.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor are calitate procesuala pasivă numai pentru deciziile de soluționare a contestațiilor emise de Direcția Generala de Soluționare emise după data de 01.04.2022 când aceasta structura a fost preluata de către Ministerul Finanțelor, or, in cazul de fata decizia de soluționare a contestației nr. 36/03.02.2021, a fost emisa de ANAF inainte de data de 01.04.2022, calitatea procesuala pasivă revenindu-i acestei instituții in calitate de emitent al actului administrativ atacat,

3.2 Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022

3.2.1 Recursul declarat de către reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz

Susține recurenta reclamantă că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 28 din Codul fiscal, în ceea ce privește încadrarea anumitor bunuri în categoria mijloacelor fixe amortizabile, ignorând prevederile art. 125 din Legea nr. 123/2012 referitoare la natura juridică a bunurilor concesionate de Transgaz, bunuri care au făcut obiectul controlului efectuat de echipa de inspecție.

Astfel, instanța, încălcând și aplicând greșit dispozițiile Codul fiscal, a apreciat că "pentru ca o imobilizare corporală să fie considerată mijloc fix amortizabil, este necesar ca ea să fie utilizată în livrarea de bunuri/prestarea de servicii", fără a avea în vedere art. 28 din Codul fiscal, în integralitatea lui, astfel cum a fost menționat în cererea de chemare în judecată.

Învederează recurenta reclamantă că raționamentul instanței de fond este greșit, sub două aspecte, respectiv, pe de o parte, s-a procedat la o aplicare trunchiată a dispozițiilor legale incidente, singurul argument fiind cel susținut de pârâta, respectiv încadrarea imobilizărilor corporale în categoria mijloacelor fixe amortizabile doar în funcție de utilizarea acestora în activitatea operatorilor economici, iar, pe de altă parte, s-au ignorat în totalitate reglementările specifice activității de transport gaze naturale și regimul juridic al bunurilor care concură la realizarea acesteia.

Codul fiscal reglementează condițiile generale pe care imobilizările corporale comune trebuie să le îndeplinească pentru a deveni mijloace fixe amortizabile -Art. 28 alin. (2)- precum și imobilizările corporale care sunt declarate ope legis ca fiind mijloace fixe amortizabile -art. 28 alin. (3), menționând că investițiile la care se referă pct. 3 din decizia contestată, așa cum a arătat și în cererea de chemare în judecată, se încadrează în categoria prevăzută la art. 28 alin. (3), lit. e), adică sunt investiții efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparținând domeniului public, sau în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, ele făcând parte din Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, sistem care aparține domeniului public al statului, în sensul art. 100, 125 din Legea nr. 123/2012. Or, tocmai astfel de lucrări a dezvoltat Transgaz, rezultând bunuri aparținând domeniului public al statului și care, potrivit Codul fiscal, sunt considerate mijloace fixe amortizabile.

Suplimentar, subliniază faptul că, Transgaz, în calitate de operator licențiat al sistemului național de transport, prestează serviciu public de interes național, constând în transportul gazelor naturale, iar, în această calitate, are obligația legală de a duce la îndeplinire politicile publice de dezvoltare a sistemului de transport și de asigurare a serviciului de transport, astfel încât acesta să asigure necesarul de alimentare a cat mai multor persoane fizice sau juridice, instituții publice. Astfel, ținând cont de actualul context geo-politic se impun a fi luate, în regim de urgență măsuri care să ducă la diversificarea surselor de gaze naturale necesare României, în acest sens Transgaz are obligația legală de a extinde Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, astfel încât acesta să permită transportul gazelor naturale și din alte surse decât cele clasice. De asemenea, Transgaz realizează lucrări de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport gaze naturale, extinderea acesteia, și racordarea localităților la SNT potrivit art. 130 din Legea nr. 123/2012.

În acest context, declararea ope legis a investițiilor realizate la imobilizările corporale aparținând domeniului public al statului, ca fiind mijloace fixe amortizabile, este justificată de necesitatea satisfacerii interesului public și prestării serviciilor publice la o scară cât mai largă.

Mai relevă recurenta reclamantă, că în conformitate cu art. 25 (1) din Legea nr. 227/2015, pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale, subliniind că nu există niciun dubiu asupra surselor de finanțare - surse proprii - utilizate în vederea realizării acestor investiții.

Codul fiscal, aplicabil în anul 2016, nu mai condiționează cheltuielile deductibile de venituri, astfel, conform articolului 25 alin. (1), cheltuielile, pentru a fi deductibile, trebuie să fie aferente activității economice, cu excepțiile și limitările de deductibilitate prevăzute expres de lege.

Totodată, susține că, la solicitarea echipei de inspecție, dar fără a fi luată în considerare, a fost prezentată, pentru perioada 2015-2018, situația veniturilor provenite din înregistrarea creanței aferente valorii reglementate recunoscute de ANRE, rămasă neamortizată la finalul Acordului de concesiune, în conformitate cu Legea nr. 127/2014.

Așadar, arată recurenta reclamantă că se poate constata, fără putință de tăgadă, că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea acestor dispoziții legale, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în privința soluționării punctului 3 din decizia contestată și, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării pct. 3 a deciziei ANAF nr. 354/25.09.2020 și respectiv a deciziei 36/2021 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

În continuarea cererii de recurs, reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz reiterează situația de fapt dedusă judecății, regăsită în considerentele sentinței recurate, motiv pentru care, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., nu va mai fi redată și în recurs.

3.2.2. Recursurile declarate de pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

Susțin pârâții că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 21 alin. (3) lit. i) și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 25 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât instanța de fond, în mod eronat a considerat că reclamanta a înregistat corect ca imobilizări, veniturile neimpozabile aferente cheltuielilor cu amortizarea investițiilor constând în 4 tronsoane de conductă Vaslui-lasi și 3 investiții: Subtraversare Dunăre și Subtraversare Dunare-Giurgiu-Ruse-sistem telecomunicații (fibra optică), atâta timp cât din verificări a rezultat că acestea nu sunt puse în funcțiune (perioada inspecției fiscale a fost pentru anii 2015-2018); instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a pus in funcțiune mijloace fixe scriptic, întocmind documentele specifice aferente, în condițiile în care nu a utilizat efectiv mijloacele fixe.

În acest context, susțin pârâții în recursurile formulate că echipa de inspecție fiscală a solicitat reclamantei să prezinte documente din care să rezulte cantitatea de gaze naturale tranzitată/transportată efectiv, prin mijloacele de măsurare specifice, iar reclamanta nu s-a conformat, ceea ce confirmă faptul ca prin conductele în cauză nu au circulat gaze si nu a fost utilizate în perioada verificată în cadrul SNT, aspect recunoscut și de către reclamantă cu adresa nr. 36 300/1.07.2020 al cărei conținut este redat în cererea de recurs.

Subliniază recurentele pârâte că neutilizarea, in perioada verificată, a tronsoanelor în cauză, rezultă si din documentațiile anexate solicitărilor de licențiere depuse la A.N.R.E pentru prelungirea si completarea licenței de operare a SNT pentru obiectivele puse in funcțiune pană la 31.12.2018, conform cărora tronsoanele de conductă în cauză nu se preconizează sa funcționeze nici in cursul anului 2019, ca urmare, mijloacele fixe în cauză, nu au fost utilizate în perioada 2015-2018.

În ceea ce privește prezentarea ca probatoriu pentru perioada 2015-2018, a situației veniturilor provenite din înregistrarea creanței aferente valorii reglementate recunoscute de ANRE, rămasa neamortizată la finalul Acordului de concesiune, recurenții invocă prevederile art. 126 din Legea nr. 127/2014.

În ceea ce privește cheltuielile cu amortizarea în sumă de 4.131.140 RON aferentă investițiilor Subtraversare Dunăre și Subtraversare Dunăre-Ruse (fibră optică) neacceptate la deducere, se reține că deși societatea a prezentat procese-verbale de recepție și de punere în funcțiune a acestor imobilizări nu a prezentat documente din care să rezulte că au funcționat efectiv în perioada 2016-2018.

Potrivit Codul fiscal mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții " este deținut si utilizat in producția, livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau in scopuri administrative; . . . . . . . . . ."

Susțin recurenții pârâți că, desi reclamanta afirmă că Sistemul National de Transport este un sistem unitar si indivizibil constituit din ansamblul de conducte magistrale, precum si toate instalațiile, echipamentele si dotările aferente acestora prin care se asigura preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import si transportul acestora, în ceea ce privește imobilizările corporale care sunt utilizate în loturi, seturi sau care formează un singur corp, art. 24 alin. (2) și din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările și completările ulterioare, prevede că se are în vedere stabilirea amortizării la valoarea intregului lot, corp sau se, însă "Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.", în același sens fiind și prevederile art. 28 alin. (12) lit. a), m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Astfel, arată recurenții pârâți că în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit venituri neimpozabile care au contribuit la diminuarea impozitului pe profit stabilit suplimentar ca urmare a neacceptării la deducere a cheltuielilor cu amortizarea, având în vedere că au fost impozitate anterior, învederând și că veniturile companiei, permis a se obține într-un an gazier, se stabilesc de către ANRE înaintea începerii anului gazier, iar venitul permis a fi realizat de Transgaz nu este influențat de capacitatea rezervată si de volumul de gaze naturale transportate prin SNT, ci de costurile Transgaz legate de activitatea de transport al gazelor naturale prin SNT.

Relevă recurenții pârâți și că bunurile recepționate sunt recunoscute în baza de active reglementate si drept urmare aceste active se regăsesc în venitul reglementat prin componenta CAPEX (amortizare si profit) iar determinarea tarifelor de transport se face prin împărțirea venitului reglementat la cantitățile estimate a fi transportate, respectiv la capacitățile estimate a fi rezervate in anul gazier pentru care se fundamentează tarife de transport.

Ca urmare, având în vedere că venitul reglementat se determină pentru activitatea de transport gaze naturale prin sistemul de transport gaze naturale ce cuprinde "ansamblul de conducte conectate intre ele, inclusiv instalațiile si echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, prin care se asigura preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import si livrarea către distribuitori, clienți direcți, la înmagazinare, si către beneficiarii din diverse tari" atât timp cât Transgaz a înregistrat tronsoanele în cauza (investițiile) ca fiind mijloace fixe puse în funcțiune și a calculat amortizare, aceste investiții au contribuit la venitul total ce se realizează prin componenta CAPEX (costuri de capital) care este formata din valoarea amortizării reglementate anuale a investiției si profitul calculat prin aplicarea Ratei rentabilității aprobate de ANRE pe baza de active reglementate.

Recurenții pârâți critică sentința si în ceea ce privește reținerile instanței de fond potrivit cărora "plusul existent in patrimoniul reclamantei în anul 2018, trebuia înregistrat în contabilitate în anul 2019" susținând aplicarea greșită a prevederilor art. 7 alin. (1) si alin. (3) Legii Contabilității nr. 82/1991,art. 40 alin. (1) si art. 46 alin. (3) din O.M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea anuala a patrimoniului, art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Subliniază recurenții pârâți că, pentru a obține un regim mai favorabil, reclamanta a recalculat "Zestrea conductei " la data de 01.01.2019 ora 07:00 si nu la data de 31.12.2018, raportând, astfel, venitul suplimentar realizat în exercitiul 2019 si nu în anul 2018 la care acesta se referă. Or, majorarea cantității de gaze ce reprezintă " Zestrea Conductei " se datorează în cea mai mare parte umplerii cu gaz a unor conducte a căror finalizare a avut loc in cursul anului, fapt probat cu foile de maevră, fiind evident ca plus valoarea s-a concretizat în cursul anului 2018 atunci când conductele au fost umplute cu gaz, si nu în momentul 01.01.2019, ora 07.

Totodată, recurenții pârâți relevă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 "Anul fiscal este anul calendaristic", precum și dispozițiile art. 19 din aceeași lege se prevede că rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal, ca diferență între veniturile și cheltuielile din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

De asemenea, la art. 19 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 se prevede posibilitatea corectării erorilor înregistrate în contabilitate, așadar, veniturile si cheltuielile societății trebuie înregistrate la data la care s-au produs efectiv, societatea având posibilitatea legala de a corecta erori, astfel că rezultatul fiscal si obligația fiscală aferentă sunt determinate în aceeași perioadă cu veniturile si cheltuielile societății.

Cu privire la anularea punctelor 7 și 8 din decizia de impunere, recurenții pârâți precizează că în mod nelegal prima instanță a reținut ca" împrejurarea că suma platită după împlinirea termenului de prescripție nu mai poate fi restituită, se bazează tocmai pe faptul că suma respectiva era datorată. Ca atare, menținerea ei în evidența contabilă ca datorie și după împlinirea termenului de prescripție, neopusa de creditor debitorului, este justificată", fiind încălcate punctul 328 din OMFP 1802/2014 care arata ca la scăderea din evidentă a creanțelor si datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entitățile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora și punctul 435 din același ordin conform căruia se inregistrează ca alte venituri din exploatare datoriile prescrise, scutite sau anulate potrivit legii. De asemenea, punctul 28 al OMFP 2861/2007 care reglementează inventarierea patrimoniului arată că creanțele si obligațiile față de terți sunt supuse verificării si confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de creanțe si datorii care dețin ponderea valorica in totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise.

Mai susțin recurenții pârâți că, în baza prevederilor legale in vigoare, creditorii aveau posibilitatea recuperării sumelor în termenul legal de prescripție, respectiv de 3 ani, iar daca dreptul material la acțiune nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, acesta se stinge prin prescripție si aceste sume constituie venituri ale Transgaz.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz, prin care a reiterat apărările de la prima instanță și solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recurenta-reclamantă Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz a formulat concluzii scrise, solicitând admiterea recursului pe care l-a declarat și respingerea recursurilor pârâților.

Examinând hotărâ atacată prin prisma criticilor formulate care, în drept, se circumscriu prevederilor art. 488 alin (1) pct. 8 din C. proc. civ., și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

5.1 Cu privire la recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022

Înalta Curte constată că, în esență, în recurs se critică faptul că Ministerul Finanțelor are calitate procesuala pasivă numai pentru deciziile de soluționare a contestațiilor emise de Direcția Generala de Soluționare emise după data de 01.04.2022 când aceasta structura a fost preluata de către Ministerul Finanțelor, în timp ce în cazul de față decizia de soluționare a contestației nr. 36/03.02.2021, a fost emisa de ANAF înainte de data de 01.04.2022, calitatea procesuala pasivă revenindu-i acestei instituții în calitate de emitent al actului administrativ atacat.

Potrivit art. II, pct. 9 si 14 din Legea nr. 295/2020:

"9. Ministerul Finanțelor Publice preia, în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, activitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal, posturile și personalul aferent acesteia.

(…)

Prin articolul unic din O.U.G. nr. 51/2021 s-a prevăzut:

"Termenele prevăzute la art. II pct. 9 și art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1266 din 21 decembrie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 martie 2022."

În vederea aplicării Legii nr. 295/2020, a fost emisă H.G. nr. 232/2022, prin care au fost modificate hotărârile de guvern care stabileau organizarea si funcționarea Ministerului Finantelor si ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (H.G. nr. 34/2009 si H.G. nr. 520/2013), art. 3, alin. (1), pct. 140 din H.G. nr. 34/2009 statuând că:

"În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:

De asemenea, din anexa nr. 1 a H.G. nr. 34/2009 rezultă ca Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor a fost încadrată în aparatul central al Ministerului Finantelor, ca o structura fără personalitate juridică, în subordinea ministrului finanțelor.

Se constată, astfel, că entitatea emitentă a actului contestat, respectiv compartimentul din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala intitulat "Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor" a fost desființat, activitatea acestuia fiind preluată, în temeiul legii, de un compartiment nou înființat în cadrul aparatului central al Ministerului Finantelor, purtând aceeași denumire, respectiv "Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor", operând, astfel o transmisiune legală, în temeiul art. 38 din C. proc. civ., a drepturilor si obligațiilor derivate din actele fiscale emise anterior desființării. Chiar dacă Legea nr. 295/2020 prevede doar că, începand cu data de 01.04.2022, activitatea de soluționare a contestațiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor, este evident că prin preluarea Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor de la Agentia Natională de Administrare Fiscală în aparatul central al Ministerului Finantelor, ca o structura fără personalitate juridică, în subordinea ministrului finanțelor, a avut loc transmiterea calității procesuale de la entitatea desființată la cea nou înființată.

Pentru aceste considerente, recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022, urmează a fi respinse, ca nefondate.

5.2 Cu privire la recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022

5.2.1 Succintă prezentare a situației de fapt

În baza Avizului de Inspecție Fiscală nr. F-MC 217/07.08.2019, pentru perioada 01.01.2015-31.12.2018, s-a desfășurat la sediul SNTGN Transgaz Mediaș acțiunea de inspecție fiscală, în urma căreia Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x/25.09.2020 și Decizia de impunere nr. x/25.09.2020 prin care a stabilit în sarcina recurentei reclamante obligatii de plată constând în:

- impozit pe profit suplimentar în valoare de 6.293.901 RON și

- TVA suplimentar în valoare de 1.515.042 RON.

Recurenta reclamantă Transgaz a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, intimata parata Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF (aflată în prezent în cadrul Ministerului Finantelor) emițând Decizia nr. 36/03.02.2021, prin care a fost respinsă contestația cu privire la punctele 3, 4, 5, 7, 8 referitoare la modul de stabilire a impozitului pe profit și au fost păstrate pentru reverificare aspectele contestate pentru punctele 1, 2 și 6 din Decizia nr. 354/25.09.2021.

Aspectele imputate cu privire la impozitul pe profit au fost urmatoarele:

La punctul 3 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut ca S.N.T.G.N, Transgaz S.A. pune în funcțiune tronsoane de conductă sau conducte scriptic, întocmind documentele specifice aferente, în condițiile în care nu utilizează efectiv bunurile, acestea nu funcționează și nu sunt încă utilizate în activitatea economică a societății.

La punctul 4 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut, de asemenea, că:

"Transgaz pune în funcțiune mijloace fixe scriptic, întocmind toate documentele specifice aferente, în condițiile în care nu utilizează efectiv mijloacele fixe.

La punctul 5 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut nerecunoașterea și neînregistrarea în contabilitate, în totalitate, a volumului de gaze naturale existent în Sistemul National de Transport, concluzia organelor de inspecție fiscală fiind că

"Societatea verificată a determinat și stabilit o cantitate de 80.860,01 MWh gaze naturale de înregistrat ca plus de inventar cu prețul de 68 RON cu o valoare de 5.498.481 RON aferenta datei de 01.01.2019 ora 07, cantitate care, așa cum arata și societatea verificată, corespunde cu cea din data 31.12.2018. Societatea verificată a înregistrat suma de 5.498.481 RON, ca și venit prin nota contabila nr. CG2019927 din data de 31.12.2019, cu următoarea explicație: " înregistrare gaze naturale de echilibru plus de inventar 80860.01 Mwh preț 68 RON/Mwh conform raport x/31.01.2020". Prin neînregistrarea acestor operațiuni la data când acestea au avut loc, s-a creat o situație fiscală mai favorabilă societății verificate respectiv amânarea constituirii și virării impozitului pe profit.

La punctul 7 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut "Menținerea nejustificată in contul 462 "creditori " a unor sume în valoare totală de 439.269 RON, reprezentând datorii mai vechi de 3 ani pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", echipa de inspecție procedând la efectuarea recalculării bazei impozabile aferente anului 2018, mărind bazei de impozitare cu suma de 439.269 RON.

La punctul 8 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut "Menținerea nejustificata în contul 167 "alte împrumuturi și datorii asimilate - garanții de buna execuție " a unor sume in valoare totala de 337.240 RON, reprezentând garanții de bună execuție mai vechi de 3 ani nesolicitate și nerestituite de către partenerii S.N. T.G.N. Transgaz S.A., pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", organul fiscal recalculând baza impozabilă aferentă anului 2018, prin mărirea acesteia cu suma de 337.240 RON.

Prin sentința recurată, s-a dispus anularea, în parte, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.09.2020, a deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 și a deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluționare a contestației, în privinta impozitului pe profit-punctele 4, 5, 7 si 8 (astfel cum sunt mentionate în decizia de impunere) și s-a respins acțiunea în privința impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menționat în decizia de impunere), ca neîntemeiată.

5.2.2. Cu privire la recursul declarat de către reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz

Prioritar, Înalta Curte precizează că recursul reclamantei vizează soluția de respingere a acțiunii în privința impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menționat în decizia de impunere).

Dispozitiile legale incidente în cauză sunt art. 24 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (pentru anul 2015), potrivit cărora "mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative", respectiv art. 28 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (pentru anii 2016-2018), potrivit căroran mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative"

Este adevărat că, în recurs, recurenta reclamantă a invocat că prima instanță a aplicat doar parțial art. 28 din Codul fiscal, fără a face și aplicarea art. 28 alin. (3) menționând că investițiile la care se referă pct. 3 din decizia contestată, se încadrează în categoria prevăzută la art. 28 alin. (3), lit. a) și e), adică sunt investiții efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparținând domeniului public, sau în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, ele făcând parte din Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, sistem care aparține domeniului public al statului, în sensul art. 100, 125 din Legea nr. 123/2012, astfel că mijloacele fixe în discuție ar fi declarate ope legis ca fiind amortizabile, însă, Înalta Curte, constată că acest motiv de nelegalitate al actelor contestate, întemeiat pe dispozițiile art. 28 alin. (3) din Codul fiscal a fost invocat pentru prima dată în recurs, nefiind invocat și, implicit, analizat în prima instanță.

Având în vedere efectele principiului legalității căilor de atac și formularea acestor critici omisso medio, Înalta Curte le va respinge ca inadmisibile.

Revenind la analiza incidenței în cauză a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (pentru anul 2015), respectiv a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (pentru anii 2016-2018), rezultă, în afara oricărei ambivalențe, că, pentru ca o imobilizare corporala sa fie considerata mijloc fix amortizabil, este necesar ca ea sa fie utilizată in livrarea de bunuri/prestarea de servicii. Or, în acord cu judecătorul fondului, instanța supremă reține că acest aspect al "utilizării în livrarea de bunuri/prestarea de servicii" trebuie stabilit de la caz la caz, în functie de specificul activitatii economice în care este integrată respectiva imobilizare corporala, în cazul de față fiind vorba despre o conductă integrată intr-un sistem national de conducte de transport de gaze naturale.

Constată Înalta Curte că, deși recurenta reclamantă a susținut în recurs că Sistemul National de Transport gaze naturale este un sistem unitar si indivizibil, în ceea ce privește imobilizările corporale care sunt utilizate în loturi, seturi sau care formează un singur corp, art. 24 alin. (2) și din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede că se are în vedere stabilirea amortizării la valoarea întregului lot, corp sau set, însă "pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte", în același sens fiind și prevederile art. 28 alin. (12) lit. a), m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, chiar dacă conductele de transport gaze naturale fac parte din Sistemul National de Transport (SNT), determinarea caracterului amortizabil/neamortizabil după cum acestea au fost ori nu utilizate în livrarea de bunuri/prestarea de servicii, se poate referi și la anumite diviziuni din SNT, fiind indubitabil că durata normală de utilizare a fiecărei diviziuni (conductă de gaz) este diferită de cea a activului rezultat (întregul activ constând în conductele care intră în componența SNT).

Cu privire la interpretarea sintagmei "utilizarea în livrarea de bunuri/prestarea de servicii" a conductelor de gaz, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a stabilit că încheierea unui contract de rezervare de capacitate la un punct de iesire/intrare care să vizeze respectiva conductă este suficientă pentru a considera că acea conductă este utilizată, în condițiile în care veniturile pot fi obținute prin încheierea unor contracte în baza cărora clientii solicită recurentei reclamante să le rezerve o anumită capacitate de transport gaze la un anumit punct de iesire/intrare din sistem. Daca respectivul punct de iesire/intrare este alimentat de conducta în cauză, atunci conducta trebuie considerată ca fiind implicată in procesul de obtinere de venituri, servind astfel activitatii economice a recurentei reclamante. Astfel, rezervarea unei cantități de gaz la punctul de intrare ori de ieșire în/din conductă, cantitate care urmează, la cererea clienților să tranziteze conducta, face ca recurenta reclamantă să fie îndreptățită la amortizarea fiscală a investițiilor având ca finalitate punerea în funcțiune a acestor mijloace fixe.

Aplicând acest raționament concordant cu opinia primei instanțe la situația de fapt reținută de organul fiscal în privința impozitului pe profit de la punctul 3 din decizia de impunere, se retine ca recurenta reclamantă a dovedit existența, în data de 24.08.2020, a unui numar de 22 de utilizatori de rețea care aveau rezervare de capacitate de iesire din SNT prin punctul virtual de iesire VSM16GAZ EST (din care face parte punctul fizic de iesire SRM Negresti, cod SM1250D0, alimentat de conducata Vaslui-Rebricea). Intervalul de timp analizat de inspectia fiscala a fost însă 2015-2018, astfel încat data de 24.08.2020 la care face referire recurenta reclamantă excedeaza acestei perioade, fiind nerelevanta, astfel că, în mod corect prima instanță a respins cererea de anulare a punctului 3 din decizia de impunere.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de către reclamanta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz urmează a fi respins, ca nefondat.

5.2.3. Cu privire la recursurile declarate de pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

5.2.3.1 Cu privire la soluția primei instanțe de anulare a pct. 4 din decizia de impunere, RIF și decizia de soluționare a contestației

La punctul 4 din Decizia de impunere s-a retinut că:

"Transgaz pune în funcțiune mijloace fixe scriptic, întocmind toate documentele specifice aferente, în condițiile în care nu utilizează efectiv mijloacele fixe.

Concret, începând cu anul 2016 S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a înregistrat amortizare fiscală deductibilă aferentă următoarelor mijloace fixe:

- Nr. inventar: HQ15S9150 - Subtraversare Dunăre cu conducta dn500 conducta principală; data punerii în funcțiune în evidența contabilă: 30.11.2016; valoare de inventar: 25,789,450 RON

- Nr. inventar: HQ2536700 - Subtraversare Dunăre-Giurgiu-Ruse-sistem telecomunicații (fibra optica); data punerii în funcțiune în evidența contabila: 31.07.2016 valoare de inventar: 3,511,789 RON;

- Nr. inventar: HQ1559160 - Subtraversare Dunăre cu conducta dn 500 conductă de rezervă; data punerii în funcțiune în evidența contabilă: 31.12.2016 valoare de inventar: 22,766,384 RON

În urma verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziție de S.N.T.G.N. Transgaz S.A., a rezultat faptul că în cursul anilor 2016 si 2017 mijloacele fixe în cauză (conductele Dunare-Giurgiu-Ruse) nu au fost utilizate și nu au funcționat efectiv.

Societatea a înregistrat o amortizare contabila si fiscala de la punerea scripticî in functiune până la utilizarea efectiva-luna martie 2018, în sumă de 4.131.410 RON, în conditiile in care nu utilizeaza efectiv mijloacele fixe".

În decizia de impunere s-au mai retinut că" (...) echipa de inspecție stabilește că infrastructura de mai sus (Conducta Principala, conducta de rezervă si rețeaua de fibra optica) este construită de către S.N.T.G.N. Transgaz S.A.. în scopul activității economice. Cu toate acestea pentru perioada 06.2016 - 03.2018 societatea verificată a prezentat doar documente de punere în funcțiune prin care a dovedit că infrastructura este funcțională, fără a prezenta documente din care să rezulte ca aceste mijloace fixe au fost utilizate efectiv. Referitor la rezervările de capacitate efectuate, rezervări care se efectuează la puncte de intrare-ieșire și nu la nivel de conductă, iar tranzacțiile se efectuează în puncte virtuale de tranzacționare (PVT), echipa de inspecție fiscală consideră că data utilizării efective a conductei a fost în martie 2018 când au început efectiv rezervările de capacitate".

Înalta Curte constată însă că aceste statuări ale organului fiscal cum că încheierea contractelor de rezervare gaz la la punctele de intrare-ieșire din conducte, nu echivalează cu "utilizarea (conductelor) în livrarea de bunuri/prestarea de servicii", contravin celor statuate mai sus în analiza recursului reclamantei (pct. 5.2.2), urmând a fi înlăturate ca atare.

Astfel, cu referire la conductele Dunare-Giurgiu-Ruse, puse în functiune scriptic în anul 2016, a fost încheiat contractului de rezervare de capacitate nr. x/22.12.2016, cu A. pentru valoarea de 17.967,60 RON, ceea ce este suficient pentru a considera ca a avut loc utilizarea conductelor începand din 22.12.2016 si că, de la data încheierii contractului, îndeplineau conditiile pentru a fi considerate mijloace fixe amortizabile.

Ca atare, măsura dispusă de prima instanță de anulare a punctului 4 din decizia de impunere apare ca legală, urmând a fi menținută.

5.2.3.2 Cu privire la soluția primei instanțe de anulare a pct. 5 din decizia de impunere, RIF și decizia de soluționare a contestației

În ceea ce priveste punctul 5 al deciziei de impunere, instanța de recurs are a stabili data la care trebuiau înregistrate în contabilitate cantitătile suplimentare de gaz existente în SNT in anul 2018 (80.860,01 MWh, în valoare de 5.498.481 RON), constatate în anul 2019, prin procesele-verbale nr. x/23.01.2019 si nr. y/26.03.2019, în care s-a mentionat că aceasta cantitate s-ar fi aflat suplimentar în sistem la data de 01.01.2019, ora 7 am, ținând seama că, ulterior, în urma unor solicitari de informatii de către organul fiscal, recurenta reclamantă a mentionat ca aceasta cantitate suplimentară se regasea în sistem și la data de 31.12.2018. Pe baza acestei recunoasteri, organul fiscal a sustinut faptul că reclamanta avea obligatia de a înregistra acest surplus de venituri pe anul 2018 si a achita corespunzator un impozit pe venit aferent anului 2018 mai mare.

Înalta Curte, în dezacord cu judecătorul fondului, constată că surplusul de gaz existent în SNT la data de 31.12.2018, chiar dacă a fost constatat la data de 1.01.2019, trebuia înregistrat în contabilitate aferent anului 2018, întrucât a influențat veniturile recurentei reclamante pentru acest an, când conductele au fost umplute cu gaz, și nu pentru anul 2019 când a fost constatat surplusul.

Potivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 "anul fiscal este anul calendaristic", iar, potrivit art. 19 alin. (1) din aceeași lege rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal, ca diferență între veniturile și cheltuielile din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, în timp ce erorile înregistrărilor în contabilitate pot fi corectate astfel: erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală/erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit și pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora.

De altfel, dacă s-ar accepta teza reclamantei, îmbrățișată de prima instanță, conform căreia surplusul existent în SNT se înregistrează în contabilitate aferent anului fiscal de la momentului constatării și nu aferent anului fiscal în care a fost generat, atunci înregistrarea în contabilitate și, implicit, influențarea rezultatului fiscal anual ar depinde de data la care recurenta reclamantă inventariază surplusul, or surplusul de gaz, ca și intrările și ieșirile de gaz din conducte, trebuie înregistrate în contabilitate corespunzător datei la care se produc (existând, așa cum s-a arătat, posibilitatea corectării înregistrărilor anterioare) și nu la o dată ulterioară.

Pentru aceste considerente, cu privire la măsura dispusă de prima instanță privind anularea punctului 5 din decizia de impunere, recursul pârâților urmează a fi admis.

5.2.3.3 Cu privire la soluția primei instanțe de anulare a pct. 7 și 8 din decizia de impunere, RIF și decizia de soluționare a contestației

Așa cum s-a arătat mai sus (pct 5.2.1), la punctul 7 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut "Menținerea nejustificată in contul 462 "creditori " a unor sume în valoare totală de 439.269 RON, reprezentând datorii mai vechi de 3 ani pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", echipa de inspecție procedând la efectuarea recalculării bazei impozabile aferente anului 2018, mărind bazei de impozitare cu suma de 439.269 RON, iar, la punctul 8 din s-a retinut "Menținerea nejustificata în contul 167 "alte împrumuturi și datorii asimilate - garanții de buna execuție " a unor sume in valoare totala de 337.240 RON, reprezentând garanții de bună execuție mai vechi de 3 ani nesolicitate și nerestituite de către partenerii S.N. T.G.N. Transgaz S.A., pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", organul fiscal recalculând baza impozabilă aferentă anului 2018, prin mărirea acesteia cu suma de 337.240 RON.

În esență, prima instanță a anulat măsurile de la pct. 7 și 8 din decizia de impunere, reținând că, atâta timp cât potrivit art. 2506 alin. (1) C. civ., prescripția nu operează de plin drept" iar creditorul reclamant nu a opus debitorilor săi intervenirea prescripției, în mod corect sumele evidențiate mai sus au fost păstrate în evidența contabilă ca datorie și după împlinirea termenului de prescripție.

Or, potrivit punctului 328 din OMFP 1802/2014, la scăderea din evidență a creanțelor si datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entitățile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora, iar, potrivit punctului 435 din același ordin se inregistrează ca alte venituri din exploatare veniturile din datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, astfel că aceste dispoziții, cuprinse într-un act administrativ normativ, în vigoare în perioada de referință, impun conduita de urmat de către recurenta reclamantă în sensul reținut de către organele fiscale (aspectul prescrierii sumelor vizate nefiind contestat).

De altfel, prin înregistrarea ca venituri a sumelor rezultate din datorii prescrise, se dă eficiență principiului prevalenței economicului asupra juridicului, precum și principiului bunei credințe, interpretarea punctuală, raportat la datele speței, a art. 2506 alin. (1) C. civ., în sensul că reclamantul creditor are posibilitatea de a nu invoca prescripția și atunci sumele datorate se constituie în datorii, ori de a invoca prescripția, caz în care sumele care nu mai pot fi pretinse de la debitori se constituie în venituri, fiind contrară scopului reglementării excepției prescripției dreptului de a pretinde restituirea unei sume de bani, ca excepție relativă.

Pentru aceste considerente, cu privire la măsurile dispuse de prima instanță privind anularea punctelor 7 și 8 din decizia de impunere, recursul pârâților urmează a fi admis.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 29 iunie 2022, și recursul declarat de recurenta-reclamată Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva sentinței recurate, ca nefondat.

Constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței recurate, va casa, în parte, sentința și, în rejudecare, va respinge acțiunea având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.09.2020, a Deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 și a Deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluționare a contestației, în privința obligațiilor fiscale de la pct. 5,7 și 8 (astfel cum sunt menționate în decizia de impunere), ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva încheierii din 29 iunie 2