ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2024

HOTĂRÂRE
03.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 martie 2024, sub nr. dosar x/2024 rolul Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ reclamantul S.N.G.N. Romgaz S.A.- Sucursala de Producte Energie Electrică Iernut a solicitat, în contradictoriu pârâții A. S.R.L. și B. S.R.L. obligarea pârâților la plata sumei de 1.962.139,08lei reprezentând contravaloare penalități de 0,1%/zi de întârziere conform contract nr. x/22.12.2020 din valoarea obligațiilor contractuale asumate și neîndeplinite, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 207/2024 din 4 aprilie 2024, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât A. S.R.L. și a declinat în favoarea Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel instanța a constata, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 5 lit. e) Lege 99/2016 coroborat cu art. 43 alin. (1) Lege 31/1990, Decizia nr. 982/2020 Director General Romgaz S.A., că în contractul de execuție lucrări nr. x/22.12.2020 achizitor este S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș.

Raportat la dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, a reținut că în materia litigiilor care decurg din executarea contractelor de achiziții publice, precum și a celor care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică, legiuitorul a instituit un caz special de competență teritorială, stabilind că astfel de procese pot fi soluționate exclusiv de tribunalul de la sediul autorității contractante sau de cel de la sediul reclamantului.

Părțile din contractul de execuție lucrări nr. x/22.12.2020, raportat la dispozițiile art. 53 alin. (1)

2

Lege 101/2016 și art. 126 C. proc. civ. au stabilit la art. 24 Contract că pentru soluționarea conflictelor ce ar rezulta din contract se vor adresa instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului.

Instanța a constatat că și voința părților contractante a fost în sensul ca orice litigii să fie soluționate de instanțele de la sediul achizitorului, în speță S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 322/2024 pronunțată la 05 iunie 2024, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.N.G.N. Romgaz S.A. - Sucursala de Producție a Energiei Electrice Iernut, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că părțile au prevăzut în contract ca disputele în legătură cu contractul să se soluționeze de către instanțele judecătorești de la sediul achizitorului (Tribunalul Mureș sau Tribunalul Sibiu, in funcție de cine este considerat ca achizitor în contract).

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 101/2016 și prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu pot renunța la competenta teritoriala exclusiva, reclamantul putând introduce cererea la oricare dintre instanțele menționate, clauza atributivă de competență prevăzută in contract (care restrângea la una instanțele prevăzute de lege ca și competente) devine aplicabilă doar in situația in care reclamantul alegea sa se prevaleze de aceasta clauză, introducând acțiunea la instanța de la sediul achizitorului.

Reclamantul, însa, a investit legal Tribunalul Mureș alegând să introducă acțiunea la această instanță, ca instanță de la locul încheierii contractului, în acest loc funcționând o unitate ce aparține autorității contractante, în temeiul dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Atâta vreme cât necompetența este de ordine publică, dispozițiile legale ale art. 53 din Legea nr. 101/2016 fiind imperative si neputând fi înlăturate, iar opțiunea reclamantului este exprimata cu respectarea acestor dispoziții legale, alegerea sa investește Tribunalul Mureș si îi fixează acestuia definitiv competența. Clauza atributivă de competență prevăzută la art. 24 din contract nu mai poate poate fi astfel invocată de părțile parate, rămânând fara efect, în condițiile în care reclamantul a optat pentru o alta instanță dintre cele prevăzută de lege, iar susținerea pârâților in sensul ca clauza este prioritara nu este pertinentă, neavând suport legal.

In concluzie competenta teritoriala aparține in prezenta cauza Tribunalului Mureș.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte precizează, având în vedere data formulării acțiunii - 04 martie 2024 că, legea incidentă soluționării cauzei este Legea nr. 101/2016.

Astfel, conform art. 69 din Legea nr. 101/2016:

"(1) Contestațiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluționare la Consiliu/instanța de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluționate în condițiile și cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse.

(2) Dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor, cererilor plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.

(3) Contestațiile depuse, în condițiile legii, la poștă, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân supuse soluționării conform legii în vigoare la data la care au fost depuse, chiar dacă sunt înregistrate la Consiliu/instanța de judecată după această dată.

(4) Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă."

Prin urmare, sub aspectul instanței competente a soluționa litigiul izvorât din executarea contractului de achiziție publică, în raport și de cele statuate prin Decizia RIL nr. 11/2023, Înalta Curte, în aplicarea art. 24 C. proc. civ. și față de data formulării cererii de chemare în judecată, reține incidența prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin Legea nr. 202/2022, "Art. 53 - (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile."

Deci, legea a instituit o competență teritorială alternativă astfel că reclamanta SNGN ROMGAZ S.A. aveau alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate să își decline competența, care dobândește caracter exclusiv.

Or, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de la locul încheierii contractului și unul dintre sediile sale, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Mureș, astfel că această instanță nu mai putea să pună în discuție și să admită excepția necompetenței teritoriale, contra dreptului de opțiune al reclamantei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SNGN Romgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. și B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ .

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2615/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iulie
ÎCCJ 2024-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Sibiu – secția I Civilă sub număr de dosar x/2018, reclamantul A., în contr
ÎCCJ 2023-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643/2023
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 10.02.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a chemat-o în jude
ÎCCJ 2023-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4377/2023
Ședința publică din data de 5 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată în
ÎCCJ 2024-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată sub numărul x/2024, la Tribunalul
Sursă