ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a III-a a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Episcopia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială De Retrocedare a unor Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România anularea parțială a Deciziei nr. 10377/10.08.2022, comunicată la data de 11.10.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Șimleu Silvaniei, în suprafață de 204 mp, înscris inițial în C.F nr. x Șimleu Silvaniei, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii, conform legislației speciale, pentru imobilul de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 240/2023 pronunțată la 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 10377/10.08.20222 emisă de către pârâtă, respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu nr. top. x Șimleu Silvaniei, în suprafață de 204 mp înscris inițial în CF nr. x Șimleu Silvaniei și a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să conțină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială cu privire la terenul indicat în alineatul precedent.

Împotriva sentinței civile nr. 240/2023 pronunțată la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a susținut că instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1 art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 28 din Decretul nr. 177/1948, art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, O.U.G. nr. 94/2000, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform considerentelor următoare.

- Prima instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia Deciziilor emise, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 28 din Decretul nr. 177/1948, pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului 1 alin. (9), teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, trebuie dovedită dreptul de proprietate și preluarea abuzivă, dar potrivit încheierii nr. 176/22.02.1956 din C.F. nr. x a localitătii Simleu Silvaniei, imobilul identificat cu nr. top. x a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, în dosarul administrativ nu au fost depuse înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului identificat cu nr. top. x prin cererile de retrocedare. nr. x/24.02.2003, nr. y/03.03.2003 și nr. x.01.2006, de către Statul Român, de la Parohia Română Unită cu Roma, Greco-CatoIică, Șimleul Silvaniei și, prin urmare, conform art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (1

1

), alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, soluția Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare depuse de către Parohie, cu privire la imobilul în cauză.

Apreciem ca fiind nelegală și netemeinică sentința civilă recurată, întrucât imobilele în litigiu au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, din analiza cărților funciare, reiese fără echivoc faptul că imobilele în litigiu nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

- instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Comisia specială de retrocedare a reținut corect prin Decizia nr. 10377/10.08.2022, faptul că, în ceea ce privește imobilul identificat prin nr. top. x, nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgentă nr. 94/2000, întrucât acesta nu a fost preluat abuziv de Statul Român, de la solicitantă si nici nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din ordonanța menționată.

- Instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completurile ulterioare, și ale art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât nu avea dreptul de a hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit întrucât ar încălca principiul separației puterilor în stat.

Potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială de retrocedare poate propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în conditiile stabilite prin legea specială, iar conform dispozițiilor art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii).

Conform art. 21-26 din Legea nr. 165/2013 republicată, cu modificările și completările ulterioare, procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează cu validarea sau invalidarea de către C.N.C.I. a deciziei entității învestite de lege (prin care a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii), în speță entitatea emitentă este C.S.R. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (6) din legea anterior-menționată, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicare grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul C.N.C.I. și se exprimă în puncte.

Pentru toate aceste considerente și având în vedere faptul că Decizia nr. 9859/29.10.2021 a fost adoptată de către Comisia specială de retroceda cu respectarea prevederilor legale incidente, solicită admiterea recursului declarat casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii.

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată, cu consecința reevaluării situației de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Astfel, în contextul legislativ actual, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar competența de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor și schimbarea situației de fapt, reținută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reclamanta a investit instanța de contencios administrativ cu verificarea deciziei nr. 10377/10.08.2022 doar în ceea ce privește modul de soluționare al cererilor de retrocedare nr. x.

Prin decizia 10377/2077 instituția recurentă a respins cererile în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea în fapt că imobilul nu a fost preluat abuziv de Statul Român de la solicitantă.

Prima instanță a admis acțiunea, reținând că imobilul identificat cu numărul topo. x din Șimleul Silvaniei a fost preluat, fără despăgubire și împroprietărită Biserica Ortodoxă Română în anul 1956, în baza Decretelor 358/1948 și nr. 117/1948. Totodată a apreciat că această preluare se încadrează în ipoteza abuzivă, astfel că imobilul poare fi retrocedat conform O.U.G. nr. 94/2000, chiar dacă nu a fost preluat de Statul Român, deoarece se afla în patrimoniul statului din 1964 printr-un act de donație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs instituția pârâtă criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt apreciate de către Înalta Curte ca fiind întemeiate. Conform acestei dispoziții legale, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză se reține că intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea a solicitat prin cererile de retrocedare nr. x, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea (în natură sau despăgubiri) a imobilului - teren în suprafață de 204 mp. situat în intravilanul localității 10377/10.08.2022, conform CF nr. x și înregistrat sub nr. topo x după dezmembrare.

Prin Decizia nr. 10377/2022 a cărei anulare parțială s-a solicitat prin acțiune, autoritatea emitentă a respins cererea de retrocedare cu motivarea că potrivit încheierii nr. 176/22.02.1956, din C.F. nr. x Șimleu Silvaniei, terenul intravilan identificat cu nr. topo. (inițial) 200 "a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române", iar apoi, potrivit încheierii nr. 283/29.05.1964, acest teren a fost dezmembrat în terenul cu nr. topo. x, în suprafață de "204 mp", transcris în C.F. nr. x Șimleu Silvaniei în proprietatea Statului Român. Totodată s-a susținut și că imobilul (teren intravilan) nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și nu a fost preluat abuziv de statul român anterior anului 1989.

Rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate asupra bunului imobil a cărui retrocedare s-a solicitat nu a fost contestat de către emitentul actului, pârâta Comisia specială de retrocedare a susținut însă că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respectiv imobilul nu a fost preluat abuziv, el trecând în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române și ulterior, după dezmembrare, în proprietatea unor persoane fizice și apoi prin donație la Statul Român

De altfel, prin decizia 10377/2022 intimata pârâtă Comisia specială de retrocedare recunoaște că potrivit încheierii de carte funciară nr. x/1956 imobilul în cauză a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice în proprietatea Bisericii Ortodoxe Română în baza Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948.

Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite toate aspectele esențiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale." De asemenea, instanța de fond a încălcat și principiul disponibilității, în ipostaza prevăzută de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Judecătorul fondului a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului, întrucât terenul în litigiu a intrat în proprietatea Episcopiei Română Unită din Oradea în anul 1933 cu titlu de cumpărare, dar în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost preluat de către Biserica Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 și 358/1948. Terenul a fost dezmembrat ulterior (conform încheierii nr. 283/29.05.1964), fiind donat Statului Român sau înstrăinat unor persoane fizice sau juridice.

Înalta Curte constată că nu poate examina criticile aduse prin motivele de recurs și cele expuse anterior întrucât din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă de ce nu poate fi restituit în natură imobilul având în vedere că s-au reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Totodată, nu se poate stabili dacă instanța de fond a analizat susținerea instituției recurente în sensul că imobilul nu se afla în proprietatea statului la momentul formulării cererii de retrocedare.

Judecătorul fondului indică în cuprinsul motivării hotărârii atacate o serie de suprafețe de teren, care ar putea include si terenul in litigiu, ce au fost înstrăinate atât înainte de 1989, cât și după, unor persoane fizice și/sau donate Statului Român, fără a rezulta foarte clar dacă imobilul - teren face parte sau nu din bucățile înstrăinate.

În raport de motivarea dată soluției de admitere a acțiunii, mai sus arătată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a lămurit situația juridică a terenului din litigiu, deși avea obligația de a proceda la compararea titlurilor și a stabili care dintre terenurile din dezmembrământ este cel menționat în cererea de retrocedare. Acest aspect este impus în raport de petitele cererii de chemare în judecată și criticile instituției pârâte (în recurs și în cuprinsul întâmpinării de la instanța de fond), atât înainte de perioada de referință (06.03.1945 - 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât și la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, când imobilul identificat cu nr. topo x (cf. CF nr. x a localității Șimleu Silvaniei) a constituit proprietatea tabulară a intimatei-reclamante.

În acest context, Înalta Curte constată că, deși prima instanță a admis acțiunea, în fapt aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a lămurit împrejurări esențiale ale speței. Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluționarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esențiale ale raportului juridic dedus judecății, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare a instanței și criticile aduse prin întâmpinare și, ulterior, motivele de recurs depuse la dosar de către recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.

În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele și împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond [respectiv - de ce nu poate fi restituit în natură imobilul, având în vedere că s-au reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000; - în proprietatea cui se afla imobilul la momentul cererii de retrocedare și care dintre suprafețele de teren (enumerate de către judecătorul fondului și instituția pârâtă) include si terenul in litigiu; - ce suprafețe din dezmembrământ au fost înstrăinate înainte și după 1989 unor persoane fizice, respectiv dacă terenul în litigiu face parte din vreuna din acele bucăți. Urmând a se face identificarea suprafeței în litigiu pentru a se vedea când a fost înstrăinată către persoanele fizice].

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare (fostă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România) împotriva sentinței civile nr. 240/2023 pronunțate la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare (fostă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România) împotriva sentinței civile nr. 240/2023 pronunțate la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2024.