ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3972/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Primul Ministrul al României și cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), obligarea pârâtului Prim Ministru să emită o decizie privind prelungirea exercitării funcției publice din categoria înalților funcționari publici, de secretar general al ANSVSA; menținerea/reintegrarea în funcția publică de secretar general al ANSVSA pentru o perioadă de 1 an de zile peste vârsta standard de pensionare, respectiv pentru perioada 03.05.2023-02.05.2024; obligarea pârâților la plata de despăgubiri.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5393 din data de 30.10.2023, Tribunalul Bucuresti, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secțiile de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, a reținut că obiectul acțiunii este reprezentat de solicitarea de a se anula un act administrativ emis de Prim-ministru și de obligare a aceleași instituiții să emită o decizie și să dispună anumite măsuri.

De asemenea obiectul acțiunii este reprezentat de nemulțumiri ale reclamantului generate din raportul de serviciu în calitate de funcționar public, obiectul nefiind evaluabil în bani.

Întrucât unul dintre pârâți este Primul Ministru al României, instituție care este o autoritate publică centrală fiind conducătorul Guvernului României, în baza art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București - secțiile de sontencios sdministrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 688 din data de 17.04.2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamant în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justitie, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției, a reținut că, prin Decizia nr. 110/09.05.2023 emisă de Prim-ministrul României, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciului al domnului A., secretar general al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în data de 03.05.2023. Măsura a fost dispusă în temeiul art. 29, art. 397, art. 516 lit. a), art. 517 alin. (1) lit. d), art. 524 alin. (1) si art. 533 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Curtea de Apel București a apreciat că, întrucât obiectul principal îl constituie anularea Deciziei nr. 110/09.05.2023 prin care a fost încetat raportul de serviciu al reclamantului care a îndeplinit o funcție din categoria înalților funcționari publici, iar celelalte petite sunt subsecvente acestuia, în speță sunt incidente dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ ce impun, sub aspectul competenței materiale, soluționarea cauzei în prima instanță de către tribunal, secția de contencios administrativ. În acest caz, norma specială în materia raporturilor de serviciu se completează sub aspect teritorial cu dispoz. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, norma generală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Analizând aspectele cauzei, Înalta Curte reține că reclamantul A. este funcționar public, din categoria înalților funcționari publici, căruia i-a încetat de drept raportul de serviciului și a solicitat obligarea pârâtului Prim Ministru să emită o decizie privind prelungirea exercitării funcției publice de secretar general al ANSVSA; menținerea/reintegrarea în funcția publică de secretar general al ANSVSA pentru o perioadă de 1 an de zile peste vârsta standard de pensionare, respectiv pentru perioada 03.05.2023-02.05.2024; obligarea pârâților la plata de despăgubiri.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În raport de acest text de lege, precum și de obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba despre încetarea de drept raportul de serviciului, ceea ce atrage incidența normei de competență prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conține norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispozițiile referitoare la competența teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Prin urmare, reținând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar dispozițiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce privește competența materială, o plenitudine de competență în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor în ceea ce privește soluționarea acestui tip de cauze, precum și faptul că reclamantul avea la momentul formulării acțiunii domiciliul în sector 1, București, bd. x, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.