Dupuis și alții împotriva Franței

Prin decretul din 17 martie 1982, s-a înființat o „Misiune de coordonare, informare și acțiune împotriva terorismului”. Această „unitate anti-terroristă” la Palatul Elysée a operat din 1983 până în martie 1986 în cadrul biroului Președintelui francez, care a participat la telefon și înregistrare. În noiembrie 1992, o revistă săptămânală a publicat o notă scrisă manual din 28 martie 1983, în scrisoarea Oficiului Președintelui, care conține indicații că liniile telefonice, în special cele ale anumitor jurnaliști și avocați, au fost furnizate. În același an a fost publicată în presă o listă a persoanelor care au fost plasate sub supraveghere. Cazul a suscitat un interes considerabil pentru media, iar o anchetă judiciară a fost deschisă în februarie 1993. În cursul procedurii G.M., directorul adjunct al biroului privat al președintelui francez la momentul supravegherii, a fost plasat sub anchetă oficială pe o acuzație de invazie a vieții private a altora.

La 25 ianuarie 1996, la câteva zile de la moartea președintelui Mitterrand, editorii Arthème Fayard au publicat o carte intitulată Les Oreilles du Président („Orechile Președintelui”), scrisă de primii doi solicitanți, ambii jurnaliști, cu privire la operațiunile de monitorizare la Palatul Elysée. La 1 februarie 1996 G.M. a depus o plângere penală, cu o cerere de aderare la procedura în calitate de partid civil, împotriva dlui Pontaut și dlui Dupuis, acuzându-i de manipularea documentelor obținute prin încălcarea încrederii profesionale, de a derivă cu conștient un avantaj de la o astfel de încălcare și de a gestiona bunurile furate. a remarcat faptul că apendicele 1 din carte constau din șase „transcripții telefonice facsimile” care erau identice cu documentele din dosar și că celelalte trei apendice (lista persoanelor aflate sub supraveghere) au fost, de asemenea, bazate pe informații din dosar.

În plus, el a citat treizeci și șase pasaje din lucrările care au reprodus declarațiile oficial înregistrate făcute judecătorului de investigare de către persoanele aflate sub anchetă sau martori. În investigația judiciară care a urmat, reclamanții au refuzat să-și obțină informațiile ilegale. Ei au refuzat să-și dezvăluie sursele și au susținut că mulți dintre persoanele examinate de judecător au divulgat public conținutul declarațiilor lor. În ceea ce privește tranșele telefonice facsimile și conținutul dosarelor oficiale, reclamanții au susținut că au circulat între jurnaliști cu mult înainte de deschiderea anchetei judiciare. 10. Într-o hotărâre din 10 septembrie 1998, tribunalul Paris de grande instanță a constatat că atât facsimilele, cât și extractele recordului provin din dosarul investigației judiciare, care erau accesibile numai persoanelor obligate de secretul anchetei judiciare, cât și de o datorie de încredere profesională.

Curtea a considerat că, indiferent de modul în care au fost transmise documentele în cauză, nu ar fi putut cădea în mâinile reclamanților fără a fi comis o infracțiune. În opinia instanței, jurnaliștii experimentați nu ar fi putut fi ignorați de acest fapt. Având în vedere faptul că toate elementele infracțiunii de manipulare a elementelor obținute ilegal (recel) au fost suficient de stabilite, instanța a constatat că dl Pontaut și dl Dupuis sunt vinovați de infracțiunile de manipulare a informațiilor obținute prin încălcarea secretului anchetei sau prin încălcarea încrederii profesionale, în conformitate cu articolele 226-13, 226-31, 321-1 și 321-9-321-12 din Codul penal, și a ordonat fiecăruia dintre ele să plătească o amendă de 5.000 franci (echivalent cu 762,25 euro (EUR)).

Curtea le-a ordonat, împreună și mai multe, să plătească 50.000 de franci (7.622,50 EUR în daune și a constatat că compania Librairie Arthème Fayard este civil responsabilă. Cartea reclamanților a continuat să fie publicată și nu au fost confiscate copii. 11. Ei au susținut, printre altele, că art. 6 § 2 și art. 10 din Convenție au fost încălcate și au susținut că hotărârea împotriva lor nu ar putea fi considerată cât de necesar în lumina Convenției.

12. La 16 iunie 1999, Curtea de Apel din Paris a susținut hotărârea, din următoarele motive: „... Cantitatea, diversitatea și exactitatea surselor utilizate de inculpați arată că au fost de fapt în posesia de reproducții de documente din dosarul investigației judiciare, deoarece simple transcripții sau conturi orale nu le-ar fi permis să facă o astfel de utilizare sistematică a materialelor din acest dosar ... Prin urmare, acuzații ar fi putut obține doar documentele prin intermediarul persoanelor implicate în procedură, care pot fi împărțite în două grupuri. Primul grup este obligat de secretul anchetei (judecători și procurori, funcționari, polițiști etc.), orice încălcare care va constitui o infracțiune penală.

Al doilea grup este format din persoanele care au dreptul de a obține copii de documente, dar care nu sunt obligate de secretul anchetei, și anume avocații și părțile înșiși ... Aceste dispoziții clare și coerente arată că respectarea anumitor condiții de asigurare a secretului anchetei constituie o parte integrantă a datoriei de încredere profesională. Cu siguranță, drepturile apărării nu trebuie să fie afectate de această datorie… Astfel, documentele utilizate de inculpați au fost obținute în mod neapărat ilegal și clasificarea exactă a infracțiunii nu are nicio influență asupra ilegalității lor de origine, care este baza necesară și suficientă pentru caracterizarea legală a infracțiunii de manipulare (recel), astfel cum este confirmată de jurisprudența Curții de Cassare…

” 13. În ceea ce privește art. 10 din Convenție, Curtea de Apel a hotărât după cum urmează: „Deși obiectul efectiv al manevrarii constă în special în elementele anchetei judiciare, ar trebui să se observe în primul rând că infracțiunile de manipulare prevăzute la art. 321-1 din Codul de Procedură Penală corespund unei caracterizări comune utilizate… În consecință, în timp ce procedurile în forma lor actuală nu pot fi foarte numeroase, acestea se bazează pe dispoziții clare și stabilite, care au fost puse în aplicare în condiții previzibile. În conformitate cu alineatul (2) din art. 10 menționat anterior, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă restricțiilor, în special pentru protecția reputației sau a drepturilor altora sau pentru menținerea „autorității și imparțialității justiției”.

S-a stabilit că, prin obținerea unui număr de documente confidențiale de la procedurile în care [G.M.] au fost introduse în anchetă judiciară, acuzații au interferat cu viața sa privată și cu drepturile sale de apărare în calitate de individ în cadrul anchetei judiciare. Această acțiune a demonstrat în continuare o ignorare deliberată a normelor care reglementează funcționarea autorității judiciare. În plus, actul de publicare, care a fost obiectivul declarat al dlui Pontaut și al dlui Dupuis, a fost obligat să aducă atingere presupunerii de inocenție, un drept care trebuie garantat pentru fiecare persoană împotriva cărora se impune o procedură penală… Obligația de a se conforma normelor de bază care reglementează funcționarea instanțelor și practicile persoanelor implicate în administrarea justiției contribuie la menținerea caracteristicilor democratice ale societății.

În consecință, normele privind respectarea secretului anchetei judiciare, precum cele referitoare la datoria de încredere profesională, au ca efect protejarea autorității judiciare de presiunea excesivă, precum și protejarea intereselor esențiale ale celor implicați în proceduri. Prin urmare, restricțiile la care este supusă libertatea de exprimare sunt necesare, în special deoarece nu s-a stabilit că constrângerile impuse în acest caz au avut într-adevăr un efect negativ asupra informării opiniei publice, având în vedere articolele publicate pe această temă, mai mult decât s-a stabilit că a existat o defalcare în administrarea justiției a căror opinie publică trebuia să fie informată.” 14. În hotărârea din 19 iunie 2001, Divizia Penală a Curții de Casare a respins recursul.

16. Curtea de Cassare a respins motivul recursului în care reclamanții au afirmat, printre altele, că au existat o încălcare a articolului 6 § 2 din Convenție, hotărând după cum urmează: „În constatarea vinovatului inculpați, care au refuzat să obțină informațiile ilegal, dar au refuzat să-și dezvăluie sursele, Curtea de Apel constată că cartea conține transcriptione telefonice facsimile care sunt exemplare exacte ale paginilor din dosarul judecătorului de investigare, precum și în înregistrările oficiale ale declarațiilor elaborate de judecător. Curtea adaugă că, absentând orice dovadă care să susțină ipoteza de informare accidentală, sursa ar fi putut fi doar un profesionist obligat de o obligație de încredere, fie una dintre persoanele care trebuie să respecte secretul anchetei judiciare sau un avocat obligat de o obligație de încredere profesională în temeiul articolului 160 din decretul din 27 noiembrie 1991 privind organizarea profesiei juridice.

Curtea deduce din cele de mai sus că, indiferent de modul în care documentele în cauză au fost transmise, acestea nu ar fi putut cădea în mâinile acuzaților fără a fi comis o infracțiune. Se adaugă că jurnaliștii experimentați nu ar fi putut fi ignorați de acest fapt.

17. Curtea de Cassare, raționând după cum urmează, a respins, de asemenea, motivul de recurs al reclamanților, bazat pe o încălcare a articolului 10 din Convenție, în care au susținut că pur și simplul fapt că apelul telefonic descris în carte a fost obiectul unei anchete judiciare nu a fost suficient pentru a justifica interferența cu libertatea lor de exprimare și că hotărârea împotriva acestora nu a îndeplinit nici o necesitate: „În respingerea plângerii că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel, prin raționarea propriului său și propunerea celui al Curții de Justiție de mai jos, constată că subiectul esențial al lucrărilor infracționate constă în dosarul real al anchetei în curs; că cartea se reproduce, printre altele, numeroase pasaje din interviziuni cu persoanele examinate de judecător; și că această informație a fost utilizată în unele detalii detalii cu privire la unele privind funcționarea detaliile autorelor privind sistemul de monitorizare a sistemului în cadrul sistemului încheiat în cadrul sistemului depus în cadrul sistemului preșnic al preșnic al preșului francez.

Curtea explică că acuzații se află în posesia unor informații confidențiale privind [G.M.] la care nu aveau dreptul de acces, interferând astfel cu un interes legitim al acesteia. Curtea adaugă că limitele la care este necesară libertatea de exprimare, în special pentru că nu s-a stabilit că constrângerile aplicate în acest caz au cauzat vreo prejudecată reală a informației opiniei publice sau că a existat o defalcare în administrarea justiției a căror opinie publică trebuia să fie informată.

Având în vedere concluziile de mai sus, de la care se înțelege că acuzații au fost urmăriți pentru divulgarea conținutului, care a rămas confidențial, a materialelor din cadrul unei anchete judiciare în curs, și că o astfel de măsură a fost justificată de necesitatea de a proteja drepturile altora, unul astfel de drept fiind presunția de inocenție și prin necesitatea de a preveni divulgarea informațiilor confidențiale și de a menține autoritatea și imparțialitatea justiției, Curtea de Apel și-a justificat în mod corespunzător hotărârea în sensul articolului 10 din Convenția europeană privind drepturile omului…

În acordarea daunelor partidului civil, din cauza faptului că publicarea de către acuzați a informațiilor confidențiale referitoare la această parte a contribuit direct la daunele pe care le-a susținut, Curtea de Apel și-a justificat decizia în sensul articolului 2 din Codul de Procedură Penală.” 18. Într-o hotărâre a Curții Penale de la Paris din 9 noiembrie 2005, G.M. a primit o condamnare suspendată de șase luni de închisoare și a amendat 5.000 EUR.

„Divulgarea informațiilor confidențiale de către persoanele care îi sunt încredințate fie din cauza poziției sau profesiei lor, fie din cauza unei funcții temporare sau a unei atribuiții, este pedepsită cu închisoarea de un an și cu o amendă de 15.000 de euro.” “Comportarea infracțiunii de manipulare (recel) este constituită de ascunzătoarea, posesie sau transmiterea unui lucru, sau de acționarea ca intermediar în vederea transmiterii acestuia, cu conștiința că respectivul obiect a fost obținut prin intermediul unei infracțiuni grave (crimă) sau a altor infracțiuni majore (delit). De asemenea, infracțiunea de manipulare este constituită prin faptul că derivă cu cunoștință un avantaj, cu orice mijloace, din produsul unei infracțiuni grave sau altor infracțiuni majore.

Tratamentul este pedepsit cu cinci ani de închisoare și cu o amendă de 375.000 de euro.” 20. Recomandarea Rec(2003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre, privind furnizarea de informații prin intermediul mass-media în ceea ce privește procedurile penale, se citește după cum urmează: „... Amintind că media are dreptul de a informa publicul din cauza dreptului publicului de a primi informații, inclusiv informații privind chestiunile de interes public, în temeiul articolului 10 din Convenție, și de a avea o obligație profesională de a face acest lucru; reamintind că dreptul la presunție de nevinovăție, la un proces echitabil și la respectarea vieții private și familiale în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenția constituie cerințe fundamentale care trebuie respectate în orice societate democratică; subliniind importanța raportării mass-media în informarea publicului în cadrul procedurilor penale, făcând vizibilitatea funcției disuasive a dreptului penal, precum și în asigurarea controlului public al funcționării sistemului de justiție penală; având în vedere eventualele interese contradictorii protejate de articolele 6, 8 și 10 din Convenție și necesitatea de a echilibra aceste drepturi în vederea faptelor fiecărui caz,

având în vedere în mod corespunzător rolul de supraveghere al Curții Europene a drepturilor omului în asigurarea respectării în temeiul convenției în temeiul convenției; ... Dorința de a spori o dezbatere informată privind protecția drepturilor și intereselor în joc în contextul raportării mass-media referitoare la procedurile penale și de a promova bune practici în întreaga Europă, asigurând în același timp accesul mass-media la procedurile penale; ... Recomandă guvernelor statelor membre să ia sau să consolideze, după caz, toate măsurile pe care le consideră necesare în vederea punerii în aplicare a principiilor adăugate la această recomandare, în limitele dispozițiilor lor constituționale respective, 2. să difuzeze la scară largă această recomandare și principiile sale adăugate, însoțite, după caz, de o traducere, și 3. să le aducă în special la atenția autorităților judiciare și a serviciilor de poliție, precum și să le pună la dispoziția organizațiilor reprezentative de avocați și profesioniști ai mass-media.

Apendicele recomandarii Rec(2003)13 - Principii privind furnizarea de informații prin mass-media în ceea ce privește procedurile penale Principiu 1 - Informații publice prin mass-media Publicul trebuie să poată primi informații despre activitățile autorităților judiciare și serviciile de poliție prin mass-media. Prin urmare, jurnaliștii trebuie să poată raporta liber și comenta cu privire la funcționarea sistemului justiției penale, sub rezerva limitărilor prevăzute în următoarele principii. Principiul 2 - Presumarea de nevinovăție Respectul pentru principiul presunției de nevinovăție este parte integrantă a dreptului la un proces echitabil. În consecință, avizele și informațiile referitoare la procedurile penale în curs de desfășurare ar trebui comunicate sau difuzate doar prin intermediul mass-media în cazul în care acest lucru nu aduce atingere presupunerii de nevinovăție a suspectului sau acuzatului…

Principiul 6 - Informarea periodică în cadrul procedurilor penale În contextul procedurilor penale de interes public sau al altor proceduri penale care au obținut atenția specială a publicului, a autorităților judiciare și a serviciilor de poliție ar trebui să informeze media cu privire la actele lor esențiale, atât timp cât acest lucru nu aduce atingere secretului anchetelor și anchetelor de poliție sau întârzierea sau împiedicarea rezultatului procedurii. În cazul procedurilor penale care continuă pe o perioadă lungă, aceste informații ar trebui furnizate în mod regulat… ”

4. By a decree of 17 March 1982, a “Mission for coordination, information and action against terrorism” was set up. This “anti-terrorist unit” at the Elysée Palace operated from 1983 to March 1986 within the office of the French President, engaging in telephone tapping and recording.