ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.12.2021 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., obligarea comunicării Rezoluției nr. P21-7430, precum si pentru declanșarea acțiunii disciplinarea împotriva judecătorilor si procurorilor in cauza si obligarea la plata de daune morale si despăgubiri în suma de 1.000.000 RON.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 488 din 23 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale si materiale.

Anulează capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale si materiale, ca insuficient timbrat.

Respinge, în rest, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., ca neîntemeiată."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 488 din 23 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., în cadrul căruia, fără a încadra expres criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea în fond, iar, în caz contrar, casarea și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii și obligarea Inspecției Judiciare să efectueze cercetarea disciplinară, dar și plata daunelor solicitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că hotărârea nu este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., nefiind menționate motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, aceasta cuprinde motive contradictorii și este vădit ilegală, cu încălcarea normelor de drept material.

Susține că eronat s-a reținut prin sentința recurată că sesizarea transmisă Inspecției Judiciare nu conținea o semnătură electronică validă, fără a se menționa de unde ar rezulta nevaliditatea semnăturii digitale, atâta timp cât, așa cum se poate constata, documentul poartă o semnătură digitală, neexistând nici o probă contrară.

Consideră că prima instanță se contrazice întrucât, dacă nu ar fi fost validă semnătura digitală pe sesizarea adresată Inspecției Judiciare, nu ar fi fost validă nici semnătura aplicată pe cererea de chemare în judecată, ori, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile legale, iar cererea nu a fost anulată pentru lipsa semnăturii.

În plus, mai susține recurentul că, în condițiile în care, potrivit Legii nr. 303/2004, actualmente Legea nr. 303/2022, Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu, iar aceasta a fost înștiințată despre săvârșirea unor astfel de abateri, absolut nimic nu o putea împiedica să dispună efectuarea de cercetări în cauză.

Invocând cu titlu de practică Decizia nr. 1941 din 05.04.2023 a ÎCCJ secția CAF în dosarul nr. x/2021, susține recurentul că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și în ceea ce privește anularea, ca insuficient timbrat a capătului de cerere privind daunele morale, atâta timp cât potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 taxa de timbru este de 100 RON, fiind admisă cererea de ajutor public judiciar pentru suma de 150 RON, din care 100 reprezintă taxa aferentă capătului privind daunele morale.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

În susținerea excepției nulității invocă dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și arată că aspectele redate de recurentul - reclamant reprezintă o reiterare a criticilor inițiale analizate de instanța de fond, criticile vizând aceleași chestiuni referitoare la încălcarea unor drepturi ale reclamantului.

Pe fondul recursului, susține că argumentele invocate de recurentul -reclamant nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței, instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la apărările intimatei, la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, în limitele și pentru motivele arătate în continuare:

Motivele de fapt și de drept relevante

In fapt, Înalta Curtea reține că la data de 11.11.2021, reclamantul A. a transmis, prin intermediul poștei electronice, la Inspecția Judiciară o sesizare împotriva Președintelui Tribunalului Dolj, Președintelui secției penale a Curții de Apel Pitești și Șefului serviciu DNA - ST Pitești, solicitând cercetarea disciplinară a acestora.

Sesizarea a fost înregistrata sub nr. P21-7430.

La data primirii sesizării, a fost întocmit referatul din 11.11.2021 de către consilierul juridic din cadrul Inspecției Judiciare în care s-a consemnat împrejurarea că emailul adresat de către reclamant nu deține semnătură electronica validă.

Prin Adresa nr. x/23.11.2021, reclamantului i s-a comunicat că în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată sesizarea sus menționată a fost clasată, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă, respectiv lipsește semnătura petentului.

Aceasta adresa a fost transmisa reclamantului, prin email la data de 06.12.2021.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea față de răspunsul dat de Inspecția Judiciară, solicitând comunicarea Rezoluției nr. P21-74300 dar și declanșarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor în cauză și obligarea acestora la plata de daune morale și despăgubiri în cuantum de 1.000.000 RON.

A susținut reclamantul că rezoluția, ce nu i-a fost comunicată, este vădit nelegală, plângerile sale purtând semnătura electronică potrivit dispozițiilor legale.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis excepția insuficientei insuficientei timbrări a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale si materiale, anulând acest capăt de cerere având ca obiect plata daunelor morale si materiale, ca insuficient timbrat, respingând în rest, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții INSPECȚIA JUDICIARĂ și B., ca neîntemeiată.

A reținut în esență prima instanță că, din conținutul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, rezultă că, în situașia prevăzută de alin. (2), respectiv când sesizarea nu este semnată, nu se emite o rezoluție de clasare ci doar un răspuns în acest sens, iar rezoluția de clasare se emite în cazul în care în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, motiv pentru care a apreciat că solicitarea comunicarii Rezolutiei nr. P21-74300 nu are fundament juridic, legea impunând in aceasta situatie comunicarea doar a unui raspuns (adresa nr. x/23.11.2021 transmisa reclamantului, prin email, la data de 06.12.2021).

Referitor la legalitatea dispoziției de clasare față de lipsa semnăturii, a reținut prima instanță că, față de dispozițiile art. 5 și 7 din Legea nr. 455/2001, măsura clasării a fost dispusă în mod legal, față de lipsa semnăturii electronice valide, reclamantul având posibilitatea fie de a transmite prin e-mail sesizarea adresata Inspecției Judiciare, e-mail care să aibă atașată o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.

În ceea ce privește capătul de cerere ce vizează acordarea unor daune morale și materiale, Curtea de apel a reținut că prin rezoluția din 29.12.2021, s-a stabilit in sarcina reclamantului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 50 RON pe primul capăt de cerere, 20 RON pe capătul al II lea si 300 RON pe cel de-al treilea petit.

Cum recurentul - reclamant a formulat cerere de scutire doar pentru suma de 150 RON, iar taxa datorată era de 370 RON, iar reclamantul nu a mai plătit diferența de 220 RON, aferentă capătului de cerere în despăgubiri, prima instanță a admis excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale și materiale.

Astfel, Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente, constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, însă în limitele și pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, constată instanța de control judiciar că recurentul nu a încadrat expres criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în dezvoltarea motivelor expuse acesta a invocat în esență nemotivarea hotărârii în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., pe considerentul că nu au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale, dar și pentru că respectiva hotărâre ar conține considerente contradictorii, fiind dată și cu încălcarea normelor de drept material.

Or, aceste critici se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea recurată urmând să fie analizată prin raportare la aceste două cazuri de casare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de prima instanță sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată, neregăsindu-se în continutul hotărârii motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Înalta Curte constată, astfel, că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificându-se conținutul sentinței atacate, se poate observa cu ușurință că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant în cererea sa, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele impuse de această procedură și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată este motivată, respectând întocmai dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Existența unor motive contradictorii vizează contrarietate între considerentele unei hotărâri, adică contrarietate între un considerent al hotărârii cu un alt considerent al hotărârii, ceea ce presupune, obligatoriu, indicarea a cel puțin două considerente ale hotărârii și indicarea modului în care cele cel puțin două considerente ale hotărârii ar fi în contradicție unul cu celălalt.

Susținerea recurentului în sensul că, dacă nu ar fi fost validă semnătura digitală pe sesizarea adresată Inspecție Judiciare, nu ar fi fost validă nici semnătura cererii de chemare în judecată, nu poate fi reținută în sensul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind identificate considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de reclamant sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând punctual de ce a respins acțiunea.

Prin urmare din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Este însă întemeiat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material și care va fi incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte reține că, în cauză, soluția instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 45 alin. (1) și (2), art. 45

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, dar și ale art. 194 și art. 196, 199 C. proc. civ.

Instanța de fond a identificat corect dispozițiile legale incidente cauzei, însă acestea au fost interpretate greșit.

Mai întâi, Înalta Curte reține că sesizarea reclamantului a fost transmisă prin email Inspecției Judiciare la data de 11.11.2021, fiind înregistrată la Inspecția Judiciară în aceeași zi sub nr. de lucrare P21-7430.

La data primirii sesizării, a fost întocmit referatul din 11.11.2021 de către consilierul juridic din cadrul Inspecției Judiciare în care s-a consemnat împrejurarea că emailul adresat de către reclamant nu deține semnătură electronica validă.

Prin adresa nr. x/23.11.2021, reclamantului i s-a comunicat că în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată sesizarea sus menționată a fost clasată, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă, respectiv lipsește semnătura petentului.

Aceasta adresa a fost transmisa reclamantului, prin email la data de 06.12.2021.

Astfel, reține Înalta Curte că procedura instituită prin art. 45 din Legea nr. 317/2004 atribuie pârâtei Inspecția Judiciară competența de a verifica sesizările formulate de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

În exercitarea acestei atribuții, pârâta efectuează, prin inspectorii judiciari, verificări prealabile în cadrul cărora stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare.

Așadar, unicul scop al sesizării Inspecției Judiciare trebuie să fie cercetarea unor posibile abateri disciplinare săvârșite de magistrați, din moment ce, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004, după verificările prealabile efectuate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, pârâta poate dispune fie clasarea sesizării, fie începerea cercetării disciplinare.

Relevante în cauza de față sunt dispozițiile procedurale prevăzute de art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 modif. (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) ce prevăd următoarele:

"Art. 45

(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată Că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.

(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare.

(6) În situația în care mai multe sesizări privesc aceeași faptă și aceeași persoană, sesizările se conexează.

(7) Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii.

Art. 45

1

(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

(6) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare."

Astfel, din dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut prima instanță că, în situația prevăzuta la alin. (2) al art. 45 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, ce reglementează situația în care sesizarea nu este semnată, nu se emite o rezoluție de clasare, ci doar un răspuns în acest sens, rezoluția de clasare emițându-se în cazul în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

Însă, în ceea ce privește legalitatea dispoziției de clasare, față de lipsa semnăturii, Înalta Curte constată că atât inspectorul șef, cât și prima instanță au aplicat dispozițiile legale incidente în litera și nu în spiritul lor.

Astfel, apreciind asupra condițiilor de formulare a plângerii împotriva rezoluției de clasare, Înalta Curte constată că nu există în conținutul Legii nr. 317/2004 dispoziții speciale cu privire la condițiile de validitate a plângerii. Singurele condiții de validitate la care se referă Legea nr. 317/2004 sunt cele de la art. 45 alin. (1) și (2) din actul normativ, care privesc însă modul de formulare a sesizării inițiale, cu săvârșirea abaterii disciplinare.

Legea specială menționează așadar, drept condiții de formă ale sesizării: forma scrisă, semnătura, indicarea datelor de identificare ale autorului, motivarea în fapt.

Având în vedere că în legătură cu aplicarea semnăturii, textul Legii nr. 317/2004 nu conține mențiuni speciale, urmează a se aplica normele generale, respectiv dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. f) și art. 196 C. proc. civ., care trebuie corelate inclusiv cu dispozițiile generale ale art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

Totodată, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 268 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

În ceea ce privește semnătura electronică, Înalta Curte reține ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, conform cărora " înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată", respectiv:

"în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."

Or, astfel cum rezultă din conținutul sesizării transmise pe e-mail de recurentul - reclamant la data de 11.11.2021, (dosarul de fond), la finalul sesizării se regăsește următoarea mențiune:

"Semnat digital de A.

DN:cn=criveanu ion,o,ou,

Email=x,

c=RO

Data:2021.11.11 09.58:14+02"00"

Deși este adevărat că aceasta nu reprezintă o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, Înalta Curte, contrar celor reținute prin sentința recurată, va constata că în cauză nu pot fi ignorate dispozițiile art. 196 alin 2 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"[...] lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație

În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.[...]".

Deopotrivă, sunt relevante și dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ..conform cărora "Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 1 94-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii".

Astfel, constata instanța de recurs că normele de procedură dau posibilitatea părții să remedieze lipsurile cererii de chemare în judecată, ceea ce în mod corespunzător ar trebui aplicat și în procedura reglementată de Legea nr. 317/2004.

Este adevărat că această procedură nu impune o etapă de regularizare a cererii/sesizării specifică procedurilor judiciare, însă dispozițiile legale menționate devin pe deplin aplicabile în lipsa unor norme contrare, mai ales în condițiile în care, potrivit celor anterior menționate, cererea poate fi depusă inclusiv "prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică, ori prin înscris în formă electronică (...)" (art. 199 alin. (1) C. proc. civ.)

Așadar, fiind recunoscut faptul că sesizările și plângerile pot fi înaintate inclusiv prin aceste mijloace de comunicare, iar înscrisul în formă electronică îndeplinește această cerință doar dacă i s-a "încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice", în mod evident, la primirea unor sesizări/plângeri transmise pe e-mail autoritatea competentă va trebui să dea eficiență inclusiv prevederilor art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a da posibilitatea petentului să asigure aplicarea semnăturii electronice extinse, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, ori transmiterea prin poștă a unui exemplar original al cererii purtând semnătura sa olografă, prin înștiințarea acestuia asupra obligațiilor menționate.

Că aceasta este interpretarea corectă a legii rezultă inclusiv din aceea că, potrivit normelor de procedură civilă, cererea nu va putea fi niciodată anulată pentru lipsa semnăturii fără informarea în prealabil a titularului cu privire la obligația de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, ori de a de a înainta prin poștă, în original, un exemplar semnat olograf, în caz contrar sancțiunea anulării apărând disproporționată în raport de scopul urmărit.

Astfel, observând că măsura clasării sesizării reprezintă o sancțiune drastică, de natură a bloca demersul petentului având ca obiect constatarea săvârșirii de către magistrati a unor abateri disciplinare, urmează a se reține, contrar concluziilor instanței de fond, că intimata Inspecția judiciară avea obligația de a informa titularul asupra viciilor constatate cu privire la sesizarea formulată de acesta și de a-i da posibilitatea de a le remedia anterior soluționării.

Așadar, în raport de situația de fapt concretă arătată, Înalta Curte arată că ar fi fost mai adecvată comunicarea către reclamant a obligației de a semna olograf în original sesizarea, ori de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, cu respectarea normelor legale speciale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, și, numai după ce i s-ar fi cerut expres părții să complinească viciul procedural, s-ar fi impus aplicarea sancțiunii.

O astfel de conduită a autorității s-ar fi impus în cauză cu atât mai mult cu cât nici instanța de judecată nu poate aplica sancțiunea anulării cererii, ca nesemnată, decât după ce în prealabil a comunicat reclamantului viciul și i-a solicitat complinirea acestuia, iar reclamantul nu s-a conformat, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 196 alin. (2) și art. 200 alin. (3) din C. proc. civ.

Apare astfel ca disproporționată, chiar abuzivă, aplicarea sancțiunii în cazul în care nu i s-a pus în vedere reclamantului mai întâi obligația de a complini viciul.

Deși mențiunile aplicate de petiționar la finalul sesizării nu pot fi asimilate unei semnături electronice valide, aceasta putându-se face doar în condițiile legii speciale, cu respectarea art. 7 din Legea nr. 455/2001, dat fiind faptul că în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a fost înștiințat, astfel cum impun dispozițiile art. 196 alin. (2) și art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., despre obligația de a semna în mod legal sesizarea, Înalta Curte apreciază că soluția clasării acesteia pentru neîndeplinirea condiției privind semnătura, este extrem de formalistă, intimata-pârâtă Inspecția judiciară aplicând petentului o sancțiune disproporționată în raport de scopul urmărit.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând ca fiind fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, obligând pârâta Inspecția Judiciară să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată sub nr. de lucrare P21-7430 din data de 11.11.2021.

În ceea ce privește soluția de anulare a cererii având ca obiect plata daunelor morale și materiale, ca insuficient timbrată, Înalta Curte constată că aceasta este legală, urmând a fi menținută, prin raportare la dispozițiile art. 16 lit. a) și b) și art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, ce prevăd că:

"ART. 16

În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:

a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 RON;

b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 RON.

ART. 27

Orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 RON."

Astfel, față de aceste dispoziții, în mod corect prima instanță, prin rezoluția din data de 29.12.2021, a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de 50 RON pe primul capăt de cerere, 20 RON pe capătul al II lea si 300 RON pe cel de-al treilea petit.

Cum, în privința obligației de a plăti taxa judiciară de timbru, recurentul - reclamant a formulat "cerere de ajutor public judiciar în sumă de 150 RON", solicitând, așadar, scutirea de la plata sumei de 150 RON, iar prin încheierea de sedinta din data de 22.08.2022, s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru în suma de 150 RON, retinându-se că, deși taxa de timbru datorata este in suma de 370 RON, în raport de principiul disponibilitatii, instanta a fost investita cu o cerere de scutire de la plata unei taxe în suma de doar 150 RON, reclamantul avea obligatia de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de 220 RON, aferenta capatului de cerere în despagubiri, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita diferența de taxă de timbru în cuantum de 220 RON, conform Dovezii de înmânare atașată la dosar.

Or, față de dispozițiile art. 197 C. proc. civ., ce prevăd că " Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii", soluția primei instanțe, de admitere a excepției insuficientei timbrări a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale si materiale și de anulare a acestuia, ca insuficient timbrat, este legală, criticile recurentului - reclamant sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, constatând ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, obligând pârâta Inspecția Judiciară să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată sub nr. de lucrare P21-7430 din data de 11.11.2021.

Deopotrivă, urmează a menține soluția dată capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și materiale, ca legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 488 din 23 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Obligă pârâta Inspecția Judiciară să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată sub nr. de lucrare P21-7430 din data de 11.11.2021.

Menține soluția dată capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și materiale

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.