ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14.10.2021 sub număr de dosar x/2021, reclamanta A. a solicitat instanței de judecată ca pe cale de hotărâre dată în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI să se dispună: a) anularea parțială a Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. 1 din acest ordin precum și

b) obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Inițial la momentul înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta a primit numărul 468/36/2021 la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, însă urmare a Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1083/16.09.2021 această secție a fost reorganizată în sensul înființării a două secții speciale, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți și secția contencios administrativ și fiscal, începând cu data de 01.01.2022.

În aceste condiții, prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la noua secție de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021*.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 02.11.2022 sub numărul x/2021 reclamantul SINDICATUL LIBER al SALARIAȚILOR din ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR CONSTANȚA în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. a solicitat ca pe cale de hotărâre judecătorească dată în contradictoriu cu MINISTERUL EDUCAȚIEI să se dispună:

a) anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021 și

b) obligarea Ministerului Educației la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Urmare a faptului că și această acțiune a fost înregistrată la instanța de judecată anterior datei de 01.01.2022 au devenit aplicabile dispozițiile Hotărârii CSM, secția pentru judecători nr. 1083/16.09.2021, situație în care cauza a fost înregistrată pe rolul noii Secții de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța sub nr. x/2021*.

Prin încheierea nr. 10/CA din 20.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Costanța, secția contencios administrativ și fiscal în dosarciv. nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2021.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2022 sub nr. x/2022 reclamanții OO., PP., QQ., RR., SS. au solicitat instanței de judecată ca pe cale de hotărâre dată în contradictoriu cu MINISTERUL EDUCAȚIEI să se dispună:

a) anularea Ordinului ministrului educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și

b) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționare prezentei cauze.

Prin încheierea nr. 97 din 23.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Costanța, secția contencios administrativ și fiscal în dosarciv. nr. x/2022, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2021.

Urmare a celor două conexări, instanța învestită cu cererea principală din dosarciv. nr. x/2021 la care au fost conexate celelalte două cereri de chemare în judecată care fac obiectul dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2022

La data de 28.11.2023 reclamanta HH. a formulat Cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în raport de art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 41 alin. (4), art. 44 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958, art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 317 din 07 decembrie 2023 Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu cererea principală din dosarciv. nr. x/2021 la care au fost conexate celelalte două cereri de chemare în judecată care fac obiectul dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2022, a dispus următoarele:

"Respinge sesizarea Curții Constituționale a României, ca inadmisibilă.

Respinge acțiunea principală formulată de reclamanta A. și acțiunile conexe formulate de reclamanții - OO., PP., QQ., SS. și SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR CONSTANȚA, în numele membrilor de sindicat - B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, ca neîntemeiate."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanta HH., aceasta a exercitat calea de atac a recursului.

În cadrul recursului său, reclamanta HH., fără a încadra expres criticile sale în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a invocat nelegalitatea soluției ce a fost dată de instanță la cererea sa de sesizare a Curții Constituționale, susținând în esență că excepția de neconstituționalitate ridicată respectă toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care hotărârea de respingere, ca inadmisibilă a cererii, este nelegală.

În dezvoltarea criticilor sale susține în esență recurenta - reclamantă că în cauză nu există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește excepția ridicată, în raport de soluția anterioară a Curții Constituționale pronunțată în cauze similare aflate pe rolul unor instanțe judecătorești din țară.

Excepția de neconstituționalitate ridicată de recurentă se referă în plus, față de decizia Curții Constituționale nr. 97 din 16 martie 2023, publicată în M.Of nr. 676/24 iulie 2023, la mai multe alte dispoziții ale Constituției sau, prin extindere ale unor comvenții internațonale la care România este parte, care au fost încălcate prin edictarea art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017, iar criticile concrete formulate, chiar legate de prevederile constituționale invocate anterior în Decizia nr. 97/2023 sunt complet diferite de cele avute în vedere de Curtea Constituțională. Or, însăși Curtea Constituțională menționează la finalul deciziei că dispozițiile art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Așadar, susține recurenta - reclamantă că, dacă se formulează alte critici, Curtea Constituțională își poate reconsidera jurisprudența. Deciziile prin care se resping excepții de neconstituționalitate nu împiedică alți justițiabili să formuleze o excepție similiară.

Instanța consideră, greșit si în contradicție cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dar și în contradicție cu orice decizie a Curții Constituționale care se referă la acest subiect, că deciziile CCR prin care se respinge o excepție de neconstituționalitate ar fi obligatorii erga omnes.

În realitate, sunt general obligatorii numai deciziile prin care se admit excepții de neconstituționalitate și prin care o prevedere a legii este scoasă din activul legislației. Deciziile prin care se respinge o excepție de neconstituționalitate sunt obligatorii numai pentru părțile din dosarul în care excepția a fost invocată, și numai dacă se reiterează celeașj critici într-o cerere ulterioară.

Instanța compară, în mod nelegal, cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate în dosarul de față, cu sesizarea de neconstituționalitate ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al CCR, în care s-a pronunțat decizia nr. 97/16.03.2023.

Instanța judecătorească (Curtea de Apel Constanța) nu are o astfel de atribuție funcțională, iar printr-o astfel de comparație a încălcat competența data Curții Constituționale, singura ce poate examina comparativ conținutul cererilor vizând excepția de neconstituționalitate a unui text.

1nstanța face o suprapunere conceptuală nelegală între faptul de a indica prevederile Constituției care sunt încălcate printr-un text al legii, și faptul de a argumenta în concret în ce constă încălcările.

Astfel, a apreciat că, din moment ce în decizia 97/2023 Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea art. 14 alin 3 din Legea nr. 153/2017 prin raportare Ia anumite prevederi ale Constituției, orice altă analiză de constituționalitate referitoare Ia aceleași texte constituționale nu ar mai putea fi făcută, pentru că a fost realizată deja.

In realitate, criticile concrete de neconstituționalitate, ale aceluiași text de lege și în raport de aceeași prevedere a Constituției, pot diferi. Curtea constituțională se referă întotdeauna, în deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate, că prevederea legală este constituțională în raport cu criticile formulate, de unde rezultă, per a contrario, că nu se exclude ca prevederea legală să fie neconstituțională în raport cu alte argumente critice viitoare. De altfel, Curtea Constituțională are o jurisprudentă suficient de conturată în care inițial a respins excepția de neconstituționalitate a unei prevederi legale iar ulterior a admis o altă excepție de neconstituționalitate bazată pe același text al Constituției, reținând că s-au formulat alte critici.

Prin urmare, Curtea de Apel Constanța nu avea temei să respingă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Mai susține recurenta ca fiind fals că excepția de neconstituționalitate pe care a ridicat-o se referă la aceleași prevederi ale Constituției, ca cele analizate în decizia CCR nr. 97/20213, în realitate, aceasta invocând mult mai multe dispoziții constituționale ca fiind încălcate precum și prevederi obligatorii de nivel internațional, acestea nefiind deloc examinate de Curtea Constituțională.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Educației, a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, pe considerentul că recurenta -reclamantă nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs hotărârea care se atacă, conform art. 486 alin. (1) litera) din C. proc. civ.. A solicitat astfel a se admite excepția nulității recursului și a se anula recursul.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate și implicit menținerea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

A susținut că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză prezenta excepție de neconstituționalitate a fost soluționată de instanța de contencios constituțional într-o cauză similară și a respins-o ca inadmisibilă.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta -reclamantă HH. a combătut apărările intimatului - pârât Ministerul Educației din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursulului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 28.05.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului ce vizează exclusiv soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, pentru data de 10.09.2024, când, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității, invocată de intimatul - pârât, în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia pentru considerentele expuse în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de cererea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta HH., recurs ce vizează exclusiv soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește soluția ce a fost dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de reclamanta HH., hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți nu poate fi menținută, în considerarea faptului că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, se constată că prin hotărârea recurată prima instanță a respins sesizarea Curții Constituționale a României, cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta HH. cu privire la dispozițiile art. art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017, ca inadmisibilă, în considerarea faptului că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 97/16.03.2023 s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Învățământ Bistrița-Năsăud din Bistrița, în numele membrilor săi OO., TT., UU. și VV., în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de WW. în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea din Focșani, în numele membrilor săi de sindicat XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. și EEE., în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal și de Sindicatul Învățământului "FFF." Giurgiu din Adunații Copăceni, în numele membrelor sale GGG., HHH. și III., în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Reținând ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, judecătorul fondului a constatat că, respectivele critici de neconstituționalitate au vizat exact aceleași dispoziții constituționale, apreciind că dezlegarea dată acestora de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 97/16.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de impune cu atât mai mult.

Astfel, a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost soluționată de instanța de contencios constituțional într-o cauză similară, în sensul respingerii acesteia, motiv pentru care a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționalea României, ca inadmisibilă.

Instanța de control judiciar nu-și poate însuși această soluție, raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut, din interpretarea condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta HH. cu privire la dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017, nu este admisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare*) este definitivă și obligatorie.

Cum prin Decizia nr. 97 din 16 martie 2023 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Învățământ Bistrița-Năsăud din Bistrița, în numele membrilor săi OO., TT., UU. și VV., în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de WW. în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea din Focșani, în numele membrilor săi de sindicat XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. și EEE., în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal și de Sindicatul Învățământului "FFF." Giurgiu din Adunații Copăceni, în numele membrelor sale GGG., HHH. și III., în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, constatând că dispozițiile art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale, Înalta Curte reține că eronat prima instanță a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, acestea vizând doar deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, respectiv cele prin care se admite excepția de neconstituționalitate, nu și deciziile de respingere a acestei excepții.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că, deși excepția de neconstituționalitate ce a fost soluționată prin Decizia nr. 97 din 16 martie 2023 a vizat tot dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017, criticile și argumentele concrete de neconstituționalitate invocate în cele două cauze sunt diferite.

Astfel, dacă în cadrul Deciziei nr. 97 din 16 martie 2023 Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017 prin raportare art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) privind principiul legalității, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, și art. 20 din Constituția României, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, criticile de neconstituționalitate fiind formulate și prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 1 al Protocolului nr. 12 la convenție privind interzicerea discriminării, în prezenta cauză, recurenta - reclamantă HH. a invocat neconstituționalitatea art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport de mai multe articole din Constituție, unele dintre acestea neanalizate anterior de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 97/16 martie 2023, respectiv, în raport de art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 41 alin. (4), art. 44 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958, art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Astfel, Înalta Curte constată că eronat instanța de fond a constatat că "în cauză prezenta excepție de neconstituționalitate a fost soluționată de instanța de contencios constituțional într-o cauză similară" reținând ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, dat fiind faptul că, pe de o parte, criticile de neconstituționalitate invocate în cele două cauze nu sunt identice, iar, pe de altă parte, nici articolul 29 din Legea nr. 47/1992 nu prevede ca făcând obiect al excepției de neconstituționalitate, ca și condiție de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, doar dispozițiile neanalizate anterior de către Curtea Constituțională.

Articolul 29 lit. c) din Legea nr. 47/1992 precizează foarte clar că " Nupot face obiectul excepției prevederile constatatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", ceea ce înseamnă per a contrario că pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind constituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așadar, respingerea de către Curtea Constituțională, anterior, a excepției de neconstituționalitate a acelorași dispoziții, chiar și în ipoteza în care criticile de neconstituționalitate sunt aceleași, nu constituie motiv de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Art. 29 alin. (3) și (5) stabilește că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate care are ca obiect prevederi constatate ca fiind neconstituționale (care ies din fondul activ al legislației), iar nu excepția care are ca obiect prevederi constatate ca fiind constituționale (care rămân în vigoare).

Faptul că articolul 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a mai fost anterior supus controlului instanței de contencios constituțional care, prin Decizia nr. 97/16 martie 2023 a respins excepția de neconstituționalitate, nu poate conduce la respingerea unei noi cereri de sesizare a Curții Constituționale formulate de alte părți, în alte cauze, ca inadmisibilă, cum eronat a procedat prima instanță.

Contrar reținerilor instanței de fond, Înalta Curte, în ceea ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenta - reclamantă HH., constată că cererea este admisibilă, îndeplinind cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Verificând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile prevăzute de alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că excepția a fost invocată în cadrul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în stadiul procesual al fondului, normele juridice în discuție, și anume prevederile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sunt în vigoare, au legătură cu cauza și nu au fost declarate neconstituționale din perspectiva reliefată de părți printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, menționat anterior, prevede următoarele:

"Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceste dispoziții legale au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale reclamantei și reîncadrării acesteia în noua grilă de salarizare în ceea ce privește indemnizația pentru titlul științific de doctor, respectiv reglementează în privința cadrelor didactice opțiunea între drepturile aferente titlului științific de doctor și cele aferente gradului didactic I în baza titlului de doctor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 153/2017 și, implicit, reprezintă temeiul emiterii actului administrativ a cărui anulare este solicitată de către reclamanți.

Criticile de neconstituționalitate formulate de reclamantă s-au raportat la textele din cuprinsul Legii nr. 153/2017 care stabilesc obligația cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor, de a opta între drepturile aferente titlului de doctor și cele aferente gradului didactic I în baza titlului de doctor, considerând reclamanta că încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 41 alin. (4), art. 44 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, în măsura în care se aplică și personalului didactic de predare care a obținut gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, dar și art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958, art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Prin urmare, în ipoteza în care se va statua de către Curtea Constituțională a României că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică retroactiv și personalului didactic de predare care a obținut gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, legalitatea Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/16.06.2021, contestat în cauză, ar fi afectată, fiind influențată, în egală măsură, modalitatea de stabilire a drepturilor salariale specifice personalului didactic din învățământ căruia i se adresează, ceea ce creează o legătură între aceste texte de lege și soluționarea cauzei deduse judecății.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este îndeplinită condiția existenței raportului de dependență între soluționarea acțiunii promovate de reclamantă și textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată.

De asemenea, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția privitoare la nedeclararea neconstituționalității acestor texte de lege printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, toate considerentele expuse conducând la soluția de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta HH. este neîntemeiată, dispozițiile articolelor ce fac obiectul cererii de sesizare fiind constituționale, neputându-se reține încălcarea normelor din legea fundamentală la care părțile au făcut trimitere.

Astfel, recurenta -reclamantă HH. a apreciat că dispozițiile criticate sunt în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 41 alin. (4), art. 44 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958, art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la CEDO, în măsura în care se aplică și personalului didactic de predare care a obținut gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

În cauză, Înalta Curte constată că reclamanta urmărește anularea Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/16.06.2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, act administrativ prin intermediul căruia, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, s-a realizat o clarificare a drepturilor salariale, în sensul înlăturării inechităților salariale pentru funcțiile similare ale personalului didactic care a obținut printr-un ordin de ministru gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului științific de doctor anterior datei de 01.07.2017 și ale personalului care și-a echivalat titlul de doctor după data menționată.

Altfel spus, prin demersul judiciar promovat în prezenta cauză, recurenta-reclamantă urmărește să obțină înlăturarea dispozițiilor referitoare la obligativitatea personalului din învățământ care a obținut gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a legii nr. 153/2017, de a opta între drepturile salariale aferente titlului de doctor și cele aferente gradului didactic I în baza titlului de doctor, considerând că nu i se aplică ca efect al principiului neretroactivității legii civile și urmărind astfel să-și conserve atât drepturile salariale aferente gradului didactic I, cât și drepturile aferente titlului științific de doctor echivalat cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017.

Or, prevederile legale criticate dau expresie opțiunii legiuitorului în domeniul analizat, de a reglementa, prin intermediul noii legi de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, un mecanism legal în privința drepturilor financiare aferente dobândirii titlului de doctor.

Astfel, pe lângă faptul că a schimbat natura acestui drept din spor în indemnizație în cuantum fix de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a prevăzut o condiție în ceea ce privește deținerea titlului științific de doctor în domeniul pentru care este deținut respectivul titlu, a reglementat și o situație de excepție de la plata acestei indemnizații în privința personalului didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalarea doctoratului, în sensul că a introdus un drept de opțiune pentru cadrele didactice care, ulterior dobândirii titlului de doctor, au obținut, prin echivalarea acestui doctorat, gradul didactic I, și anume de a opta între menținerea în plată a indemnizației de doctorat cu pierderea gradului obținut prin echivalare sau păstrarea gradului obținut prin echivalare și pierderea indemnizației de doctorat.

Cum dreptul de opțiune la care fac referire dispozițiile tezei a II-a a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 reflectă voința legiuitorului de a nu se mai permite cumulul indemnizației de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obținut exclusiv ca efect al echivalării aceluiași doctorat, prin instituirea unor reguli privind salarizarea personalului din învățământ aflat în situația menționată, în acord cu scopul edictării legii unice de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, nu se poate susține că dispozițiile legale criticate ar fi contrare și ar încălca astfel prevederile antereferite din Constituția României în sensul invocat de recurenta-reclamantă HH..

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta HH., va casa sentința recurată sub aspectul soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale și rejudecând, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, va admite cererea de sesizare, astfel cum a fost formulată de reclamanta HH., și va sesiza Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel cum a fost invocată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta HH. împotriva sentinței civile nr. 317 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Casează sentința civilă recurată sub aspectul soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale și rejudecând:

Admite cererea de sesizare, astfel cum a fost formulată de reclamanta HH..

Sesizează Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) din Legea -cadru nr. 153/2017, în raport de art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 41 alin. (4), art. 44 alin. (1) și (2), art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958, art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.