ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3674/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3674/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 4 iulie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., Județul Cluj.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1813 din 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Statului, în contradictoriu cu pârâtul A..
S-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
Calea de atac declarată
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat apel pârâtul, solicitând anularea sentinței ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, a arătat că sentința este tip șablon, cu trimitere la două norme invocate de reclamant, dar fără să se facă o analiză temeinică a vinovăției sau nevinovăției pârâtului.
Apărările intimatului
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând să se constate nulitatea recursului, în principal, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În speță, recursul formulat de recurentul B. nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci doar aspecte privind situația de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanță în raport cu raționamentul logico-juridic al instanței, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanței de fond.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1813 din 21 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1813 din 21 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 4 iulie 2024.