ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621/2024

Ședința publică din data de 26 iunie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 11 aprilie 2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică a chemat în judecată pe pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- anularea parțială de Deciziilor nr. 7623 și 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la compunerea proprietății preluate abuziv ca fiind, în privința terenului, în suprafață totală de numai 11.500 mp, și să se stabilească suprafața de teren reală (14.965 mp) ce a aparținut ARCB, obligând A. la modificarea ambelor decizii în acest sens;

- recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea în natură și modificarea/obligarea pârâtei să modifice art. 1 din Decizia nr. 7623 din 25 ianuarie 2018, în sensul:

• indicării suprafeței construite în mod separat pentru construcția casa parohială (P+1E) ca fiind 152 mp și a suprafeței construite desfășurate de 304 mp;

• indicării suprafeței construite în mod separat pentru construcția Cămin de bătrâni (Sp+P+1E) ca fiind 556 mp și a suprafeței construite desfășurate 1112 mp;

• indicarea suprafeței construite în mod separat pentru construcția anexă magazie (P) ca fiind de 129 mp, toate fiind situate în Lotul x din planul anexat;

• restituirii în natură a terenului liber în suprafață de 493 mp, unde a funcționat fosta B.;

• restituirii în natură a terenului liber în suprafață de cel puțin 130 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, teren situat în partea de nord a acestuia;

• restituirii în natură a terenului liber de cel puțin 271 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, situat în partea de est a acestuia;

• restituirii în natură a terenului liber de cel puțin 1093 mp situat în partea de sud a Lotului x;

- anularea parțială a art. 1 și art. 2 din Decizia nr. 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la cuantumul suprafețelor pentru care se asigură măsuri compensatorii și să se acorde/să fie obligată pârâta la acordarea măsurilor compensatorii pentru întreg terenul care nu poate fi restituit în natură, după cum urmează:

• lotul x din care se va scădea partea ce urmează a fi restituită în natură iar în subsidiar, dacă nu se va dispune restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren aferentă construcției unde a funcționat B., menținerea dispoziției de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafață de 1169 mp;

• lotul x din care se vor scădea suprafețele care vor fi restituite în natură iar, în subsidiar, menținerea dispoziției de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafață de 6373 mp;

- acordarea de măsuri compensatorii pentru diferența de teren între suprafața reală ce va fi constatată prin prezenta acțiune și suprafața de 11500 mp, cât a stabilit A. în cele două decizii de retrocedare, teren care este ocupat în prezent de trotuare, strada x, strada x, Aleea Râmnicu Sărat, parcare teren viran etc. astfel cum a fost identificat în planul anexă nr. 8;

- restituirea prin compensare a clădirii reprezentând fosta Școală de fete, actualmente Parterului centrului de zi pentru copii "C.".

Prin sentința civilă nr. 6896/30.10.2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, cauza fiind înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 1 februarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 955 din 13 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică București, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România.

- a anulat în parte deciziile nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018 emise de pârâtă, doar cu privire la suprafețele stabilite de autoritate prin raportare la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară completat întocmit de expert D.;

- a obligat pârâta să emită noi decizii în cuprinsul cărora să se indice suprafețele stabilite prin raportul de expertiză judiciară întocmit în cauza de față de expert E. cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri și a respins în rest cererea ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.990,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 04 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sent.civ. nr. 955/13.05.2022 în sensul că înlătură fraza "Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 4.990,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.", păstrată din eroare.

3.1. Reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică București a formulat recurs solicitând casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

3.1.1. Cu privire la restituirea terenului in suprafața de 11.895 m.p.

Deși, aparent, soluția dată acestei cereri este favorabilă, în realitate instanța nu a explicat care sunt considerentele pentru care a reținut variantele din anexa 1 și anexa 3 a Raportului E., pentru ce considerente a înlăturat celelalte variante, care sunt considerentele pentru care nu a analizat sau a îndepărtat raportul expertului F., deși acesta are aceeași valoare probatorie ca și raportul întocmit de expertul numit (în baza principiului neierarhizarii probelor si a dispozitilor art. 330 alin. (5) C. proc. civ.), hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect, fiind încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Variantele alese nici măcar nu au fost verificate de prima instanță întrucât suprafața însumată a loturilor rezultate din Anexa 1 este de (1156 m.p. + 825 m.p. + 3234 m.p. + 6424 m.p.) = 11.639 m.p. si nu 11.895 m.p. cât este menționat în partea scrisă.

Ca urmare, situația de fapt nu este pe deplin stabilită, astfel încât se impune casarea cu trimitere spre rejudecare in vederea readministrarii expertizei și lămurirea situației de fapt.

3.1.2. Cu privire la soluția data capătului doi de cerere

Prima instanță a respins cererea recurentei reclamante cu motivarea că nu există un temei invocat în acest sens, ori vreo critică de nelegalitate.

O astfel de motivare este nelegală întrucât pentru toate cele trei construcții a fost invocat drept temei al cererii contradicția existentă în cuprinsul actului administrativ, mai exact faptul că partea scrisă contravine părții desenate (descriptive).

Astfel, a indicat drept temei al cererii faptul că, în conformitate cu Planurile anexate la Deciziile contestate (care fac parte integrantă din actul administrativ), pe Lotul x ce i-a fost restituit:

- este identificată casa parohială, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafața construită la sol ca fiind de 152 mp, suprafața desfășurată ca fiind de 304 mp, precum și regimul de înălțime ca fiind P+ 1 E;

- este identificată construcția Cămin de bătrâni, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafața construită la sol ca fiind de 556 mp, suprafața desfășurată ca fiind de 1.112 mp, precum și regimul de înălțime ca fiind Sp + P + 1 E;

- este identificată construcția anexă magazie, iar la rubrica Legendă este descrisă suprafața construită la sol ca fiind de 129 mp, precum și regimul de înălțime ca fiind P;

În aceste condiții, primei instanțe nu avea cum să îi fie neclară critica de nelegalitate, iar în cazul în care avea nevoie de precizări, trebuia să le solicite în procedura prealabilă, scrisă, a procesului, ceea ce nu a făcut, încălcând astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) fraza a II-a C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, ceea ce înseamnă că și în cazul nemotivarii în drept a unui petit, instanța aplică regulile de drept specifice situației de fapt descrisă de reclamant.

Recurenta reclamantă nu a cerut ca decizia "să cuprindă date cât mai detaliate", așa cum susține prima instanță, ci să fie adusă în acord partea scrisă cu partea desenată (descriptivă), a planurilor anexe, acestea fiind corect întocmite, deoarece art. 1 din Dispoziția de restituire în natură menționează o suprafață ce nu corespunde niciunuia din corpurile de clădire ci reprezintă o însumare a suprafețelor construite la sol. O astfel de neclaritate a părții scrise a actului administrativ va face imposibilă intabularea, iar în lipsa acesteia dreptul său de proprietate va fi golit cel puțin de conținutul atributului dispoziției, dar și de cel al folosinței, făcând imposibilă obținerea unei autorizații de construire necesară întreținerii sau modificării construcțiilor.

Simplul fapt că decizia face trimitere la planul general nu este suficientă pentru a da legalitate acesteia ci, dimpotrivă, a crea nelegalitate, prin contradicția intre cele două parti componente ale actului administrativ, așa încât argumentul instanței este contrar principiului legalității și executorialitatii actelor administrative, contravenind și art. 7 și art. 20 Cod proced. civ.

Or, în momentul de față Decizia nr. 7623/25.01.2018, astfel cum a fost menținută de prima instanță, consemnează în art. 1 ca s-a dispus restituirea unui imobil în suprafața de 3.146 m.p.(această parte nelegală a deciziei fiind înlaturată prin sentința civilă recurată, fiind dispusă restituirea a 3.234 m.p.) "și construcții în suprafață de 837 m.p." [...] "identificat prin Lotul x în Planul general lotizat anexat, care face parte integrantă din prezenta decizie", din care rezultă însă un regim de construire etajat, cu o suprafață construită desfășurată de 1.545 m.p., astfel încât va fi imposibil să înregisteze în cartea funciara diferența de 708 m.p.

3.1.3. Nelegala soluție dată cererii de restituire în natură a suprafețelor de teren indicate la pct. II. 4 -II.7 din acțiune

În motivarea sa, prima instanță retine că modalitatea de stabilire a suprafețelor de teren și a construcțiilor care pot fi restituite în natură și a celor pentru care se vor acorda doar masuri compensatorii a fost realizată de experții extrajudiciari solicitați de reclamantă. Astfel încât reclamanta ar fi avut posibilitatea, în cadrul procedurii administrative, să solicite mai multe variante de lotizare, ori să solicite altor experți noi lucrări. În raport cu această situație, prima instanță consideră că reclamanta contestă direct în fața instanței faptul că nu i s-ar fi restituit anumite suprafețe de teren.

O atare motivare instituie un fine de neprimire, deși legea nu prevede nicio procedură administrativă sau administrativ-jurisdictională care ar fi obligatorie, reală și efectivă în vederea corectării actului administrativ contestat.

De asemenea, prima instanță reduce controlul judecătoresc doar la motive de nelegalitate formală, refuzând ideea că actul administrativ ar putea fi nelegal și prin prisma greșitei aplicări a obligației de restituire prin neidentificarea tuturor posibilităților de restituire în natură.

Din această perspectivă, calea de atac în justiție nu poate fi redusă strict la un control de legalitate care să nu permită verificarea actului administrativ sub toate aspectele.

Mai consideră instanța că sarcina probei îi incumbă reclamantei în procedura administrativă însă o astfel de afirmație nici nu este riguros exactă și nici nu poate suprima dreptul părții de a contesta și de a se apăra în procedura judiciară.

Sub un prim aspect, sarcina probei nu este una exclusiv a părții interesate, întrucât art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 dispune că, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. Rezultă că solicitantul nu are o obligație de a depune expertize extrajudiciare ci doar o posibilitate, o aptitudine, în lipsa căreia dreptul sau tot trebuie stabilit de comisia care reprezintă statul care a preluat abuziv imobilul.

Pe de alta parte, este evident ca suntem in prezenta unei situații complexe, astfel încat au aplicare dispozițiile legale din pct. 15 al Normelor aprobate prin H.G. nr. 1164/2002:

"15. Pentru anumite situații complexe Comisia specială de retrocedare, în virtutea plenitudinii de competență, poate dispune elaborarea, de către istorici și/sau juriști cu experiență, de rapoarte și informări cu privire la evoluția istorică și juridică a preluării respective. De asemenea, Comisia specială de retrocedare poate efectua audieri ale unor persoane avizate care pot furniza informații utile și poafe dispune deplasări la locul situării imobilului ale unor specialiști si întocmirea unor note de constatare. Actele întocmite cu ocazia efectuării acestor proceduri sunt considerate acte doveditoare pentru soluționarea fazei administrative a retrocedării".

Or Comisia, reprezentantă a statului care a preluat abuziv imobilul, s-a complăcut într-o atitudine pasivă și neangajantă, nedispunând unor specialiști întocmirea unei note de constatare privind reconstituirea limitelor proprietății preluate abuziv. Neîndeplinirea acestei obligații și solicitarea exclusivă a unei expertize extrajudiciare, coroborată în prezent cu considerentele formaliste ale primei instanțe constituie o sarcină excesivă.

Prima instanță mai reține și că legalitatea deciziei contestate nu poate fi analizată prin raportare la probe noi, depuse direct in fata instanței, în condițiile în care nu se face dovada imposibilității obiective de administrare a acestora în fața autorității. O astfel de viziune restrictivă, contrară legii, golește de conținut dreptul de acces la instanță, înlăturand posibilitatea administrării de probe în fața instanței.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (4), prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare, ignorând sensul noțiunilor de teren liber, teren necesar în vederea bunei utilizări și teren pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, o astfel de nelegală motivare fiind și urmarea faptului că prima instanță s-a substituit în competența experților, depășindu-și competențele legale.

Noțiunea de teren liber presupune inexistența unei construcții, situație în care întreg terenul se restituie în timp ce, în situația existentei unei construcții, partea neconstruită, care nu este necesară in vederea bunei utilizări, este cea care se restituie. Spre deosebire de aceste două situații, un teren care este construit însă este ocupat de o construcție ușoară sau demontabilă se restituie în intregime, fără a fi

Instanța apreciază că autoritatea administrativă a emis o decizie legală, în raport de constatările din teren ale experților topograf și construcții (reclamanta nu a administrat nicio expertiza construcții în faza administrativă).

O astfel de susținere este nelegală întrucât în faza administrativă nu s-au făcut propuneri de lotizare, așa cum pretinde prima instanță, ci numai identificarea terenului inițial și suprapunerea peste situația actuală. Ca urmare, în procedura administrativă, autoritatea nu a avut cum să emită o decizie în concordanță cu o lotizare inexistentă.

De asemenea, în expertiza extrajudiciară nu s-a determinat suprafața necesară bunei utilizări a vreunei construcții, așa încât nici autoritatea publică nu avea cum să emită deciziile conform unei lucrări neexecutate.

Rezultă că afirmația instanței în sensul că actul administrativ corespunde probatoriului administrat în procedura administrativă este nelegală, o astfel de situație neregăsindu-se în cauză, deciziile încălcând art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În mod nelegal, instanța susține că reclamanta nu a contestat aplicarea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, ci doar faptul că ar fi fost posibilă și o altfel de lotizare și stabilirea unor suprafețe de teren liber de construcții, respectiv trei suprafate incluse de expertul D. in Lotul x, dar și o suprafață neidentificată în cadrul procedurii administrative. Or, aceste considerente arată că expertul D. nu a făcut nicio lotizare.

Instanța afirmă că reclamanta își invocă propria culpă în modalitatea de administrare a probatoriului. Urmarea acestei atitudini o constituie respingerea ca inadmisibilă a cererii prin considerente (pag. 16 alin. (4) al sentinței), ceea ce înseamnă că partea nu a putut avea parte de o judecată pe fond a cererii sale ci accesul la instanță a fost unul pur formal.

Întrucât cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin considerente, dar ca neîntemeiată prin dispozitiv, hotărârea cuprinde și contradicții între considerente și dispozitiv, motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere argumentul de inadmisibilitate și neluarea în seamă a probelor administrate înseamnă ca au fost încălcate dispozitile art. 264 C. proc. civ.

Ca să dea o aparență de analiză, prima instanță ajunge să se substituie experților în determinarea suprafețelor care pot fi restituite și limitează sfera de aplicare a art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 7 din Norme, dând acestora o interpretare și aplicare nelegală.

În acest sens, prima instanță interpretează normele respective în sensul că se pot restitui în natură exclusiv suprafețele de teren libere de construcții sau cele care au pe ele construcțiile preluate. O atare interpretare vine în conflict cu norma legală care nu face o astfel de limitare ci, dimpotrivă, stabilește că se restituie și suprafețele care exced bunei utilizări a construcțiilor ulterioare precum și terenurile aferente construcțiilor ușoare sau demontabile.

De altfel, determinarea acestor suprafețe este o chestiune de fapt, cu caracter tehnic, ce face obiectul specializării experților judiciari, astfel încât aprecierile tehnice ale instanței sunt contrare competenei specifice a celor două profesii.

Ca urmare, atât timp cât experții au stabilit că pot fi restituite anumite suprafețe ca nefiind absolut necesare construcțiilor noi sau cele aferente construcției ușoare, demontabile (scena), instanța nu poate stabili ea însăși în sens contrar.

Aprecierea instanței că suprafața necesară bunei utilizări a clădirii a fost deja stabilită în timp nu are nicio bază legală, nefiind indicat niciun temei al unei astfel de afirmații.

Contrar argumentului instanței, suprefetele solicitate nu s-au stabilit în raport de aprecierea subiectivă a părților ci prin rapoarte de expertiză ce nu au fost nici măcar analizate, ceea ce înseamna incalcarea art. 264 C. proc. civ.

Prima instanță a stabilit că simpla existență a unor garduri este suficientă ca cererea reclamantei să fie inadmisibilă.

Hotărârea este nemotivată și prin faptul că instanța stabilește, printr-un considerent general, că suprafețele sunt fie afectate de amenajări de utilitate publică ori parte din suprafața împrejmuită, ori alei și spații verzi sau fâșii înguste de teren, ori spatii verzi exterioare proprietăților.

Nu există nicio analiză specifică pentru a se cunoaște care din loturi a fost analizat, care au fost impedimentele specifice pentru restituirea fiecăruia în parte, care este temeiul de drept concret aplicat fiecărui bun, care dintre expertize a fost valorificată, care variantă astfel încât nu există reperele necesare pentru controlul judiciar de legalitate, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Pentru prima instanță, existenta gardurilor s-a transformat într-un fine de neprimire a cererii de restituire în natură, deși legea permite o astfel de restituire fără a limita dreptul de un element fără semnificație legală.

3.1.4. Nelegalitatea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată

Prima instanță a apreciat în considerente că partea pârâtă nu se află în culpă procesuală, deși a dispus anularea ca nelegale a actelor emise de către aceasta.

Pe de altă parte, prin dispozitiv s-au acordat cheltuieli de judecată în valoare de 4990,5 RON. Această dispoziție a fost înlăturată pe calea unei asa-zise îndreptări de eroare materială deși, în mod evident, nu se circumscrie acestei proceduri.

Existenta unor contradicții între considerente, între considerente și dispozitiv și între dispozițiile date în cuprinsul dispozitivului nu pot face decât obiect al recursului de către partea interesată și nu al îndreptarii de eroare materială.

Argumentul respingerii în rest a cererii, inclusiv a cererii accesorii, este nelegal întrucât respingerea unei cereri în parte reprezintă simultan și admiterea cererii în parte.

Pe de altă parte, admiterea cererii în parte dă naștere la obținerea cheltuielilor de la partea căzută în pretenții proproțional cu partea de cerere admisă.

Pe fondul cererii accesorii, considera că soluția este urmarea modului nelegal de judecată, astfel încât prin admiterea cererii sale trebuie se se admită integral și cheltuielile de judecată.

3.2. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care cu aparținut Cultelor Religioase a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii introductive.

Consideră sentința civilă nr. 955/2022, pronunțată de Curtea de Apel, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în ședința publică din data de 13 mai 2022, ca fiind în parte nelegală și netemeinică.

Instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (1) și (4), din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Prin Deciziile nr. 7623/25.01.2018 si nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 3146 m.p. și construcții în suprafață de 1137 m.p., s-a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru teren în suprafață totală de 7542 m.p. și s-a dispus respingerea cererii de retrocedare în ceea ce privește imobilul, teren în suprafață de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea.

La momentul adoptării Deciziilor nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018, în aplicarea prevederilor pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere totalitatea înscrisurilor depuse de către Arhiepiscopia Romano-Catolică.

Arhiepiscopia a depus la dosarul aferent cererii de retrocedare un Raport de expertiză tehnică topografică extrajudiciară întocmit de către dl. D., expert tehnic în specialitatea topografie, cadastru și geodezie.

Prin acest Raport, expertul a identificat, în funcție de destinație, 3 Loturi, însumând 11.500 m.p. teren.

Ulterior, la dosarul aferent cererii de retrocedare a fost depus Raportul de expertiză tehnică topografică extrajudiciară/completare, expertul menținând suprafața totală identificată a imobilului de 11.500 m.p. și a procedat la o împărțire în două Loturi distincte (denumite Lotul x și 2) a Lotului identificat în Raportul inițial cu 2.

Această împărțire a fost justificată de necesitatea identificării distincte a suprafeței de teren aferente Bisericii Romano-Catolice Cioplea, pentru care Comisia specială de retrocedare nu avea posibilitatea să dispună restituirea în natură, întrucât se afla în proprietatea solicitantei.

Astfel, Deciziile nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018 au fost emise pe baza documentației depuse de către intimâta-reclamantă în etapa administrativă, documentație ce nu a fost contestată de niciuna dintre părți.

Deși la dosarul cauzei exista un Raport de expertiză, întocmit de către expert D., instanța de fond a încuviințat depunerea unei probe noi în faza de judecată și anume Raportul de expertiză întocmit de către expert E. având același obiect ca și cel depus inițial, iar, totodată, așa cum constată și instanța de fond " Cu toate acestea, în raport cu faptul că reclamanta a insistat prin contestația sa că a avut în proprietate o suprafață de teren mult mai mare, intimata-reclamantă, de fapt, nu contestă legalitatea actului emis de Comisie ci, prin acțiunea formulată, a extins obiectul cererii de retrocedare, având în vedere faptul că, în etapa administrativă, aceasta a achiesat la constatările făcute de către expert D..

Prin urmare, Comisia specială de retrocedare a apreciat că raportul de expertiză topografică a identificat, în mod real, întinderea imobilului la momentul preluării în fapt de către statul român și s-a pronunțat asupra obiectului cererii de retrocedare nr. x/20.01.2003 ca fiind construcții și teren în suprafață totală de 11.500 m.p.

În concluzie, a emis Deciziile nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018 în conformitate cu cadrul legislativ în vigoare precum și cu analizarea tuturor înscrisurilor depuse la dosar de către Arhiepiscopia Romano-Catolică București în faza administrativă.

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă.

Recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano-Catolică București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Comisia Specială de Retrocedare.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin H.G. nr. 1164/17.10.2002 cu modificările și completările ulterioare au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, fiind înființată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative sus-menționate.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 respectiv imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile, cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

În temeiul actelor normative menționate, Arhiepiscopia Romano-Catolică București a depus cererea de retrocedare nr. x/20.01.2003, în care a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul București, str. x, având următoarele vecinătăți:

- la Nord: proprietatea G.;

- la Sud: str. x;

- la Est: proprietatea H., proprietatea I., proprietatea J.;

- la Vest: str. x, pe care se află Biserica " Tomis "(actuală Biserica Romano-Catolică Cioplea); imobilul se compunea dintr-un teren în suprafață totală de 13.307,18 m.p. și clădiri în suprafață de 1330,80 m.p. (Biserica "Tomis", Casa parohială, Azilul de Bătrâni și casa "Providenței Divine ", Dependințe și Școala primară Catolică "Dudești - Cioplea). Prin Deciziile nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 3146 m.p. și construcții în suprafață de 837 m.p., s-a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru teren în suprafață totală de 7542 m.p. și s-a dispus respingerea cererii de retrocedare în ceea ce privește imobilul, teren în suprafață de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea.

La momentul adoptării Deciziilor nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018, care formează obiectul prezentului litigiu, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere următoarele înscrisuri:

- adresa nr. x/11.09.2014 emisă de Arhiepiscopia Romano-Catolică București;

- copia certificată a procesului-verbal nr. x din 4 august 1941 încheiat de Comisiunea de inventariere a imobilelor publice Sectorul II Negru, Primăria municipiului București;

- planul de situație al terenului Parohiei Romano-Catolice Cioplea, București, str. x, scara 1:1000;

- copia certificată a procesului-verbal de revizuire nr. x din 3 septembrie 1941 încheiat de Comisiunea de inventarierea imobilelor publice Sectorului II Negru, Primăria municipiului București;

- copia certificată a chestionarului privitor la bunurile imobiliare (imobile și terenuri) din Cioplea, jud. Ilfov, aparținând Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București;

- copia certificată a Actului nr. 72 din 29 iunie 1881 întocmit de inginer hotarnic K.;

- copia certificată a adresei nr. x din septembrie 1941 prin care Parohia Romano-Catolică a comunicat Administrației Financiare de Constatare Indirecte, Sector II Negru, faptul că imobilele din str. x, Vitan, Cimitirul și terenurile virane sunt în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București;

- adresa nr. x/05.11.2012 emisă de Primăria municipiului București, Direcția Administrație Publică, Serviciul Arhivă Acte Administrative;

- copia certificată a Deciziunii nr. 1333 din 15 martie 1950 emisă de Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București;

- copia certificată a Deciziunii nr. 1208 din 26 noiembrie 1953 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului "Tudor Vladimirescu";

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 30 martie 1950 de Comitetul Provizoriu București, Secțiunea Administrativă, Serviciul Inventare;

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 21 iunie 1950 de Comitetul Provizoriu București, Secțiunea Muncă și Prevederi Sociale;

- copia certificată a Procesului-verbal încheiat în data de 4 martie 1954 încheiat de secția Inventare a Sfatului Popular al Raionului "Tudor Vladimirescu";

- declarația doamnei L. autentificată cu nr. x de către BNP M.;

- declarația doamnei N. autentificată cu nr. x de către BNP M.;

- adresa nr. x/03.09.2014 emisă de Primăria Sectorului 3 București;

- Raportul de expertiză tehnică topografică extrajudiciară - completare, întocmit de dl. D., expert tehnic în specialitatea topografie, cadastru și geodezie;

- adresa nr. x/05.05.2014 emisă de Municipiul București, Primăria Sector 3, Serviciul cadastru și fond funciar;

- Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de dl. O., expert tehnic judiciar în specialitatea construcții civile industriale și agricole;

- adresa nr. x/14.07.2008 emisă de către P. S.A.;

- adresa nr. x/01.04.2013 emisă de Primăria municipiului București, Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru;

- adresa nr. x/05.12.2017 emisă de Administrația Fondului Imobiliar, Serviciul Public de Interes Local, Oficiul de Administrare nr. 3.

Analizând înscrisurile depuse în susținerea cererilor de retrocedare menționate, Comisia a constatat următoarele:

- imobilul solicitat a fost proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București; imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv de statul român;

- imobilul compus din teren în suprafață de 3146 mp. și construcții în suprafață de 837 mp., situat în municipiul București, Aleea x, fostă str. x, identificat prin Lotul x în Planul general lotizat, întocmit de către dl. D., se află în administrarea A.F.I.; inițial s-a aflat în administrarea S.C. P. S.A.;

- imobilul, teren, identificat prin Lotul x, în suprafață de 1169 m.p., și Lotul x, în suprafață de 6373 m.p., din Planul general lotizat, este ocupat de construcții noi edificate ulterior preluării de către statul român, respectiv Grădinița nr. 64 și Centrul de zi pentru copii "C."; imobilul teren se află în proprietatea publică a municipiului București, în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, fiind înscris la poziția nr. 2941 și nr. 3856 din anexa la H.C.G.M.B. nr. 186/2008;

- imobilul, teren în suprafață de 812 m.p., pe care se află clădirea Bisericii Romano-Catolice Cioplea, situat în municipiul București, Aleea x, identificat prin Lotul x în Planul general lotizat, întocmit de dl D., se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.

În consecință, având în vedere, pe de o parte, înscrisurile existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/28.01.2003 iar, pe de altă parte, dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a dispus, în baza deciziilor 7623 și 7625/2018, retrocedarea imobilului, compus din teren în suprafață de 3146 m.p. și construcții în suprafață de 837 m.p., situat în municipiul București, Aleea x, fostă str. x, a propus acordarea de măsuri compensatorii imobilul, teren în suprafață totală de 7542 m.p., situat în municipiul București, Aleea x, fosta str. x, ocupat de construcții edificate de statul român ulterior preluării.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 812 m.p. pe care se află Biserica Romano-Catolică Cioplea, pentru acesta C.S.R. a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/20.01.2003, întrucât se află în proprietatea solicitantei.

Cele două acte administrative se raportează la imobilele, teren și construcții, astfel cum au fost acestea identificate de experții extrajudiciari, cu suprafețele și delimitările stabilite de aceștia în urma măsurătorilor.

Reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică București a chemat în judecată Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună:

- anularea parțială de Deciziilor nr. 7623 și 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la compunerea proprietății preluate abuziv ca fiind, în privința terenului, în suprafață totală de numai 11.500 mp, și să se stabilească suprafața de teren reală (14.965 mp), obligând A. la modificarea ambelor decizii în acest sens;

- recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea în natură și modificarea/obligarea pârâtei să modifice art. 1 din Decizia nr. 7623 din 25 ianuarie 2018, în sensul:

· indicării suprafeței construite în mod separat pentru construcția casa parohială (P+1E) ca fiind 152 mp și a suprafeței construite desfășurate de 304 mp;

· indicării suprafeței construite în mod separat pentru construcția Cămin de bătrâni (Sp+P+1E) ca fiind 556 mp și a suprafeței construite desfășurate 1112 mp;

· indicarea suprafeței construite în mod separat pentru construcția anexă magazie (P) ca fiind de 129 mp, toate fiind situate în Lotul x din planul anexat;

· restituirii în natură a terenului liber în suprafață de 493 mp, unde a funcționat fosta B.;

· restituirii în natură a terenului liber în suprafață de cel puțin 130 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, teren situat în partea de nord a acestuia;

· restituirii în natură a terenului liber de cel puțin 271 mp, adiacent Lotului x restituit în natură, situat în partea de est a acestuia;

· restituirii în natură a terenului liber de cel puțin 1093 mp situat în partea de sud a Lotului x;

- anularea parțială a art. 1 și art. 2 din Decizia nr. 7625 din 25 ianuarie 2018, cu privire la cuantumul suprafețelor pentru care se asigură măsuri compensatorii și să se acorde/să fie obligată pârâta la acordarea măsurilor compensatorii pentru întreg terenul care nu poate fi restituit în natură, după cum urmează:

· lotul x din care se va scădea partea ce urmează a fi restituită în natură iar în subsidiar, dacă nu se va dispune restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren aferentă construcției unde a funcționat B., menținerea dispoziției de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafață de 1169 mp;

· lotul x din care se vor scădea suprafețele care vor fi restituite în natură iar, în subsidiar, menținerea dispoziției de restituire prin măsuri compensatorii a terenului în suprafață de 6373 mp;

- acordarea de măsuri compensatorii pentru diferența de teren între suprafața reală ce va fi constatată prin prezenta acțiune și suprafața de 11500 mp, cât a stabilit A. în cele două decizii de retrocedare, teren care este ocupat în prezent de trotuare, strada x, strada x, Aleea Râmnicu Sărat, parcare teren viran etc. astfel cum a fost identificat în planul anexă nr. 8;

- restituirea prin compensare a clădirii reprezentând fosta Școală de fete, actualmente Parterului centrului de zi pentru copii "C.".

Prin sentința nr. 955/2022, pronunțată de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 13 mai 2022, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică București, anulând în parte deciziile nr. 7623/25.01.2018 și nr. 7625/25.01.2018, emise de către pârâtă, doar cu privire la suprafețele stabilite de autoritate prin raportare la concluziile Raportului de expertiză extrajudiciară completat întocmit de expert D., a obligat pârâta să emită noi decizii în cuprinsul cărora să indice suprafețele stabilite prin raportul de expertiză judiciară întocmit de către expert E. a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Cu privire la recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România

Reclamanta contestă legalitatea deciziilor emise de către partea adversă, controlul de legalitate efectuat de către instanță permițând verificarea actului administrativ sub toate aspectele.

În acest sens, cercetarea legalității actelor administrative contestate nu se poate face doar prin prisma dovezilor depuse în procedura administrativă, ci în conformitate cu principiul nemijlocirii instanței care guvernează administrarea probatoriului consacrat de art. 16 din Cod, fundamentarea soluției instanței trebuind să se facă cu luarea în considerare a tuturor probelor, inclusiv a celor administrate în fata acesteia.

În acest sens, încuviințând administrarea probelor pe aspecte care vizau întinderea dreptului de proprietate, instanța de fond a respectat normele procedurale care guvernează procesul civil precum și dreptul reclamantei la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin admiterea posibilității acesteia de a face dovada susținerilor sale în procedura judiciară.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere faptul că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului impune existența unei căi judiciare efective care să permită revendicarea drepturilor civile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa constantă, că dreptul de acces la instanță trebuie să fie "concret și efectiv" [Bellet împotriva Franței, pct. 38; Zubac împotriva Croației (MC), pct. 76-79]. Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ "să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale" (Nunes Dias împotriva Portugaliei).

În același sens s-a apreciat de către Curtea de la Strasbourg că dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică și bună administrare a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului de către instanța competentă [Zubac împotriva Croației (MC), pct. 98].

O interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele interne unei norme de procedură (formalism excesiv) îi poate priva pe reclamanți de dreptul de acces la o instanță [Perez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei, pct. 49; Miragall Escolano și alții împotriva Spaniei, pct. 38; Sotiris și Nikos Koutras ATTEE împotriva Greciei, pct. 20; Bĵles și alții împotriva Republicii Cehe, pct. 50; RTBF împotriva Belgiei, pct. 71-72 și 74; Miessen împotriva Belgiei, pct. 72-74; Zubac împotriva Croației (MC), pct. 97].

Se impune așadar ca aceste garanții, inclusiv plenitudinea de competență, să fie asigurate de instanța de contencios administrativ învestită să cenzureze aspectele de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

Nu se poate vorbi nici despre o achiesare a reclamantei la constatările făcute de expert D., partea solicitând și fiindu-i încuviințate, de către judecătorul fondului, cererile în probațiune, pentru valorizarea principiului consacrat în art. 22 C. proc. civ., rap. la art. 255 din același act normativ precum și a garanțiilor sus amintite.

6.2. Recurenta reclamantă invocă incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., viciile motivării unei hotărâri putând fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care aceasta cuprinde considerente contradictorii precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar în căile de atac.

Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și la jurisprudența constantă a Curții Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs constată că abordarea instanței de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susținerile părților funcție de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reușind însă să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii iar eventuala insuficiență a motivării, astfel cum este ea clamată de către recurentă, precum și omisiunea analizării unei realități faptice esențiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susține.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 22 C. proc. civ. nu fac referire la obligația motivării fiecărui argument îmbrățișat sau respins de către instanță ci la obligația acesteia de a se pronunța asupra tot ceea ce s-a cerut, prin raportare la principiul disponibilității adică la capetele de cerere cu care a fost învestită prin acțiunea în anulare formulate de parte.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției.

Nu în ultimul rând, faptul că reclamanta nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului ori neînsușirea de către instanță a argumentelor prezentate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește nemotivarea valorizării, de către instanța de fond, a expertizei judiciare în detrimental opiniei exprimate de către expertul parte, critica recurentei apare ca lipsită de interes dat fiind faptul că, așa cum de altfel recunoaște și recurenta, soluția dată cererii de restituire a terenului în S. de 11.895 m.p. îi este favorabilă.

Astfel, în raport de reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 255 din C. proc. civ. (admisibilitatea probelor) raportat la art. 22 (principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului), valorificând prezumția de bună-credință și principiul necesității aflării adevărului, judecătorul cauzei a încuviințat cererea în probațiune formulată de reclamantă, a dispus efectuarea unei noi expertize, judiciare, a dispus inclusiv în sensul desemnării unui expert parte, a valorificat expertiza în detrimentul celei extrajudiciare și a coraportului întocmit de expertul parte inclusiv pentru argumente ce țin de caracterul ei mai favorabil părții reclamante, explicând inclusiv motivul pentru care a fost posibil să apară diferențe între suprafețețe de teren identificate de către experți ca fiind în proprietatea reclamantei.

Arată instanța de fond că "obiecțiunii formulate de reclamantă din perspectiva existenței unei diferențe de 41 mp între măsurătorile expertului judiciar numit de instanță și cele ale expertului parte al reclamantei, expertul judiciar i-a răspuns motivat, arătând motivele pentru care pot apărea erori la măsurători, dar și faptul că diferența reprezintă 0,34% din suprafața totală, încadrându-se în mod evident în toleranțele acceptate la măsurători și în raport de faptul că este vorba despre reconstituiri grafice.,,

Circumscris aceluiași motiv de recurs, situația nu este diferită nici în ceea ce privește susținerea potrivit căreia motivarea instanței de fond conține considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei, fiind nefondată și această critică de nelegalitate.

Nu se poate susține faptul că există contradicție între considerente și dispozitiv întrucât prima instanță a apreciat în considerente că partea pârâtă nu se află în culpă procesuală dar pe de altă parte, prin dispozitiv s-au acordat cheltuieli de judecată în valoare de 4.990,5 RON, această dispoziție fiind înlăturată pe calea îndreptării de eroare materială.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte învederează faptul că, în calea de atac a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanța de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În speță, se va reține că unele din argumentele la care recurenta face trimitere reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere la analiza motivelor de casare.

Arhiepiscopia Romano-Catolică București critică faptul că decizia atacată nu cuprinde toate detaliile și descrierea completă a imobilelor solicitate arătând, cu prilejul dezbaterilor, că a solicitat să se constate întinderea drepturilor sale, titlul de proprietate nefiind, în opinia sa, suficient de explicit.

Contrar acestor susțineri, prima instanță a reținut temeinic faptul că decizia reprezintă actul administrativ de retrocedare iar la art. 1 se face trimitere expresă la planul general lotizat ce face parte integrantă din decizie.

Dispozitivul unei hotărâri judecătorești nu poate fi detaliat în modalitatea înțeleasă de către recurenta reclamantă, trimiterile la Plan fiind suficiente, din perspectiva identificării corecte și complete a construcțiilor aflate pe teren, pentru ca partea să-și poată valorifica dreptul de proprietate, astfel recunoscut.

Având în vedere inclusiv faptul că planul general lotizat face parte integrantă din decizie, este, de asemenea, redundantă precizarea acestor detalii în art. 1 al actului adminsitrativ.

Reclamanta - recurentă susține că, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 referitoare la depunerea probelor, nu avea nicio obligație de a depune expertiză în procedura administrativă, invocând pasivitatea Comisiei de retrocedare prin faptul ca aceasta nu s-a implicat în angajarea/dispunerea unor specialiști pentru reconstituirea limitelor proprietății preluate abuziv.

Sunt nerelevante, în economia cauzei, aceste apărări dat fiind faptul că, în fața primei instanțe, în considerarea dreptului la un proces echitabil, judecătorul fondului a dispus asupra tutoror cererilor în probațiune propuse de către părți, necenzurând mijloacele probatorii identificate de către reclamantă ca fiind-i utile în susținerea pretențiilor deduse judecății, cu luarea în considerare a dispozițiilor pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, a art. 3 alin. (5), art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 9