ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3498/2024

HOTĂRÂRE
20.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3498/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 380 din 16.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților.

Împotriva încheierii din data de 25 martie 2022, a formulat recurs A. prin care a solicitat admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol.

În motivarea recursului, a arătat că încheierea atacată este ilegală, întrucât instanța trebuia să dispună amânarea cauzei până la soluționarea cererii de ajutor public judiciar.

Intimații-pârâți nu au formulat puncte de vedere cu privire la excepția perimării.

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 26 ianuarie 2023, a fost dispusă suspendarea judecării cererii, având în vedere că părțile nu s-au înfățișat la strigarea pricinii, deși procedura de citare a fost îndeplinită conform dispozițiilor legale, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 26 iulie 2023.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părții, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte va admite excepția perimării, invocată din oficiu, și va constata intervenită sancțiunea perimării recursului formualat de A., potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 25 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2024
Conform prevederilor art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes". În speță, Înalta Curte constată că de la data sus
ÎCCJ 2024-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2024-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2024
Ședința publică din data de 23 februarie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4764 din 14 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de
ÎCCJ 2022-09-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4144/2022
izare a Curții Constituționale formulată de recurentul reclamant A.. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurentul-reclamant, solicitând admiterea acestuia. 4. Apărările intimatei Intim
ÎCCJ 2024-03-18
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 56/2024
administrativ și fiscal a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 312 din 9 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Prin Decizia nr. 230 din 19 ian
Sursă