ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3489/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.08.2022 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției de respingere a plângerii (lucrarea nr. C22-1037, emisă la data de 15 iulie 2022) și împotriva Rezoluției de clasare nr. 933/25.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 2317 din data de 12.12.2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Județ Argeș în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu sediul în București, ca neîntemeiată și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., în baza art. 45

1

alin. (6) din Legea 317/2004 (cu aplicarea art. 27 C. proc. civ.) și a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarelor norme de drept material: art. 124 din Constituția României, art. 99 lit. t) și 99

1

din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, întrucât în baza acestora a analizat legalitatea rezoluțiilor contestate.

În esență, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a plecat de la premise eronate care au dus la aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține că instanța de fond a reținut greșit că ar fi fost pusă în discuție soluția procesuală, deoarece, în sesizarea și în plângerea adresate Inspecției Judiciare, precum și în contestație, a arătat că doamnele judecătoare B. și C. au săvârșit abaterea disciplinară prin încălcarea cu bună știință, în mod grav a unor reguli de drept.

Deși a sesizat săvârșirea unei abateri disciplinare, Curtea a reținut eronat că i s-a cerut Inspecției Judiciare să înfăptuiască un control judiciar.

Apreciază recurentul-reclamant că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a art. 99 lit. t) și 99

1

din Legea nr. 303/2004 atunci când a reținut că abaterea disciplinară se săvârșește când magistrații au o conduită intenționată sau când aceasta produce consecințe grave în ceea ce privește drepturile părților. ignorând consecințele faptului că cele două judecătoare au stabilit că un proces-verbal contravențional este valid, deși conform legii este nul.

În privința art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, precizează că instanța de fond a reținut greșit că modalitatea de interpretare a acestor articole de către cele două judecătoare nu reprezintă o încălcare gravă deoarece, pe de-o parte cele două articole sunt clare și nu necesită interpretare (un proces-verbal contravențional, care nu prevede data săvârșirii faptei, este nul) iar, pe de altă parte, faptul că cele două judecătoare au stabilit, contrar legii, pretinsa validitate a procesului-verbal este un lucru flagrant și, pentru a constata abaterea disciplinară, nu este necesar un control detaliat.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, motivând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect exercitarea controlului de către Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților și, implicit, cel al instanței de contencios administrativ asupra actelor autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția procesuală, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

De asemenea, a arătat că nu trebuie confundate atribuțiile ce incumbă Inspecției Judiciare în materie disciplinară în referire la magistrați, cu desfășurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil sau penal întrucât Inspecția Judiciară nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuție de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil sau penal, ci competența limitată este exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i, în principiu, să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurate de judecător, ori a soluției dispuse de acesta.

Referitor la pe interpretarea art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 s-a subliniat că adoptarea unei soluții care nu este conformă intereselor reclamantului nu poate fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor care au soluționat cauza, în lipsa oricăror alte indicii care să arate că hotărârea ar fi fost dată cu intenția de a încălca legea și de a decide, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a sesizat Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători cu privire modalitatea de exercitare a atribuțiilor de serviciu de judecătorii care au făcut parte din compunerea completului constituit la nivelul Tribunalului Argeș, învestit să judece apelurile declarate în dosarul nr. x/2021, având ca obiect plângere contravențională.

Prin Rezoluția Inspecției Judiciare nr. 993/25.05.2022 sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, nefiind identificate indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare de către cei doi judecătorii iar prin Rezoluția Inspectorului Șef nr. C22-1037/15.07.2022 plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluției de clasare a fost respinsă.

Împotriva Rezoluției Inspectorului Șef nr. C22-1037/15.07.2022, reclamantul a formulat contestație la Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la recursul recurentului-reclamant întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este invocată încălcarea și aplicarea greșită a art. 124 din Constituția României, art. 99 lit. t) și 99

1

din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Recurentul-reclamant reclamă săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) în forma de vinovăție a relei-credințe.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției și, desigur, asupra formei de vinovăție prevăzută de una din cele două teze ale art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În analiza abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu este examinat raționamentul logico-juridic al magistratului privind interpretarea și aplicarea normelor de drept, întrucât acesta nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare, raționamentul logico-juridic putând fi cenzurat numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Conform art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ceea ce se sancționează este conduita judecătorului astfel că săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prima teză raportat la art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate fi privită din perspectiva modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, în cazul în care asemenea neregularități intervin în procesul interpretării și aplicării legii, întrucât acestea apar în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În speță, instanța de fond a reținut că, potrivit considerentelor hotărârii instanței de apel, dată în dosarul nr. x, magistrații și-au întemeiat soluția pe interpretarea art. 16 alin. (1) și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 apreciind că aceste dispoziții nu impun cu necesitate ca data săvârșirii faptei să fie expres indicată chiar în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, ci este permis și ca data săvârșirii faptei să fie menționată în acte premergătoare procesului-verbal contravențional, acte care fundamentează întocmirea actului administrativ reprezentat de procesului-verbal de contravenție și, în consecință, fac corp comun cu acesta.

Astfel, ceea ce a reclamat recurentul-reclamant ca fiind rea-credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu este tocmai raționamentul logico-juridic al magistraților privind interpretarea și aplicarea normelor de drept aplicabile plângerii contravenționale formulate de reclamant. Or, așa cum corect a reținut instanța de fond acesta poate face obiectul unui control judiciar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, Inspecția Judiciară neavând competențe în acest sens.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2317 pronunțate la 12 decembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2317 pronunțate la 12 decembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.