ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3483/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș , secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/21.04.2022, reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 10074/27.01.2022 emisă de către Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților - Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, să constate că Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare este îndreptățită la retrocedarea imobilului compus din casă cu gradină și curte în suprafață de 827 mp situat în orașul Sânnicolau Mare nr. 1065, imobil intabulat în CF nr. x Sânnicolau Mare, nr. top: x și, în consecință, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să dispună retrocedarea terenului către Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

După declinarea cauzei, prin sentința civilă nr. 511 din data de 23.11.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a anulat decizia nr. 10074 din 27.01.2022 emisă de Comisia Specială de Retrocedare din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii introductive formulată de Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara pentru Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, ca neîntemeiată.

O primă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

), art. 4 alin. (2) și (3) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Arată recurenta-pârâtă că, deși cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006 a fost respinsă pentru că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, instanța de fond a reținut că proprietarul tabular din cartea funciară nr. x a localității Sânnicolau Mare, identificat cu nr. top. x - "Comunitatea școlară" din Sânnicolau Mare este aceeași persoană cu solicitanta imobilului din cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, fapt ce rezultă din traducerile existente la dosarul de instanță și la dosarul administrativ, coroborate cu hotărârile judecătorești depuse de Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare.

Susține că raționamentul instanței de fond, nu poate fi reținut întrucât, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate se face prin înscrisuri oficiale, neechivoce, înscrisuri care nu au fost depuse de către solicitantă la dosarul administrativ.

O altă critică este aceea că instanța de fond a reținut în mod greșit motivul respingerii cererii de retrocedare, potrivit căruia "Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, întrucât proprietarul actual al terenului și al apartamentului nr. x este Statul Român, iar proprietarul apartamentului nr. x este o persoană fizică din anul 2015.

O astfel de susținere este nu numai greșită, dar și străină de motivul arătat în decizia contestată, și anume, că nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului - " Comunitatea Școlară " din Sânnicolau Mare și Parohia Ortodoxă Sânnicolau Mare."

Arată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, Comisia specială de retrocedare a făcut referire și la situația juridică actuală a imobilului solicitat, întrucât aceasta a făcut demersuri în acest sens la Primăria orașului Sânnicolau Mare, informațiile fiind necesare în vederea restituirii în natură sau propunerea acordării de măsuri compensatorii, în cazul în care solicitanta ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

O a treia critică se referă la interpretarea dată de instanța de fond traducerii cărții funciare, pe care a considerat-o inexactă.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantei consideră că, dat fiind admiterea în parte a acțiunii, instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., și să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată doar în proporția în care a fost admisă acțiunea.

Solicită ca instanța de control judiciar să constatate că exonerarea sau reducerea sumei solicitată de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă, și ca o protecție a bugetului de stat.

Invocând dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial 583/05.07.2006, apreciază că instanțele pot să reducă onorariul avocațial fiind necesară o echivalență între munca prestată și onorariu.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, invocând prevederile art. 13 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 (aprobate prin H.G. nr. 1164/2002), arată că a făcut dovada dreptului de proprietate cu traducerea din limba germana a foii A a cărții funciare nr. x Sânnicolau Mare, traducere însoțită de încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului de către un notar public.

Toate mențiunile de pe Foaia A a CF nr. x Sânicolau Mare conduc către aceeași concluzie și anume că imobilul solicitat a fi retrocedat aparținea confesiunii ortodoxe sârbe, fiind locuința învățătorească sârbeasca iar comunitatea școlara la care se face referire era comunitatea școlară ortodoxă sârbă.

Apreciază că dovezile depuse, atât la dosarul administrativ cât și la dosarul instanței, se încadrează în cele definite de art. 13 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 conform cărora "Prin sintagma acte doveditoare prevăzuta la art. 1 alin. (9) teza finala din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/200. republicata, se înțelege: ... c) orice acte care întemeiază prezumția existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință care atestă direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declarații de martori autentificate)".

Susține că încă o dovadă a strânsei legături dintre proprietarul tabular al imobilului și intimata reclamantă, la data preluării acestuia de către Statul Român, rezultă din împrejurarea că imobilul în litigiu s-a aflat anterior în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare, fapt reținut și în dosarul nr. x/2006 a Tribunalului Timiș.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat apărările făcute în cuprinsul recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara a formulat, în numele Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/25.01.2006 referitor la imobilului identificat cu nr. top. x-1207 (1226-1227) înscris în cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare.

Prin decizia nr. 10074/27.01.2022, Comisia de retrocedare a respins cererea reclamantei sub motivul că, din înscrisurile depuse în data de 22.12.2020, la solicitarea pârâtei, respectiv extrasul de carte funciară nr. x, având nr. inițial 641, nr. top. x-1207 (1226-1227), nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului - "Comunitatea Școlară" din Sânnicolau Mare - și Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare.

Împotriva decizia nr. 10074/27.01.2022, reclamanta a formulat acțiune în anulare solicitând și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună retrocedarea terenului către Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, precum și la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost admisă în parte de către instanța de fond.

În motivarea soluției date, Curtea de Apel Timișoara, după o amănunțită analiză a probelor din dosar, respectiv a traducerilor cărții funciare, a reținut, în esență, că pârâta a soluționat cererea de retrocedare prin interpretarea trunchiată a mențiunilor din cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare, fără a observa înscrierile care evidențiază entitatea căreia i-a aparținut imobilul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare, și anume comunitatea greco-neunită (ortodoxă) sârbă.

Potrivit traducerii autorizate, în foaia A a CF nr. x Sânnicolau Mare este menționată "SCOALA COMUNITĂȚII GR(ECO). N(E).-U(UNITE). [-ortodoxe]" - ca traducere a mențiunii "Gr:n:u: Schulgemeinde"- iar imobilul ce face obiectul cărții funciare fiind, potrivit traducerii, "Locuința sârbească învățătorească, casa nr. 1065 cu curte și grădină, în suprafață de 827 m.p.".

Imobilul a intrat în proprietatea reclamantei la 17 februarie 1897 cu numărul x iar trecerea imobilului în proprietatea Statului Român a fost făcută la cererea ministrului învățământului public, în baza decretului nr. 176/03.08.1948, și în folosința Ministerului Învățământului Public.

De asemenea, constată că în hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2006, respectiv sentința civilă nr. 749/14.06.2006 și decizia civilă nr. 41/R/2007, s-a reținut că imobilul înscris în CF vechi nr. x s-a aflat anterior în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare.

Referitor la prima critică privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

), art. 4 alin. (2) și (3) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă susține de fapt că traducerea cărții funciare nr. x Sânnicolau Mare nu îndeplinește cerințele de înscris doveditor în sensul prevăzut de dispozițiile legale amintite, apreciind că fundamentarea soluției instanței de fond pe traducerea din limba germană a cărții funciare s-a făcut cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1

1

), art. 4 alin. (2) și (3) și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000.

Prealabil, Înalta Curte reamintește că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor administrate în cauză, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permis ca instanța de recurs să substituie prerogativele atribuite de lege acestor instanțe. În consecință, analiza acestei critici va fi făcută în raport situația de fapt reținută de instanța de fond și al aprecierii probelor administrate în cauză, ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

Înalta Curte notează că, potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

Prevederile pct. 13 din normele de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (9) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 stipulează în mod expres că actele doveditoare solicitate includ "orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.)".

În cauză, la dosarul administrativ deschis ca urmare a cererii de retrocedare nr. x/25.01.2006 referitor la imobilului identificat cu nr. top. x-1207 (1226-1227) înscris în cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare, au fost depuse două traduceri ale cărții funciare nr. x Sânnicolau Mare.

Despre prima traducere, instanța de fond a reținut că este neconcludentă prin aceea că, deși poartă mențiunea că este o traducere din limba maghiară (aspect de altfel reținut și de către pârât prin întâmpinare), aceasta poartă semnătura unui traducător de limbă germană iar încheierea de legalizare din ianuarie 2006 este viciată prin conținutul său lacunar în privința aspectelor esențiale, cum ar fi limba din care se face traducerea, numărul și obiectul cărții funciare.

Cea de-a doua traducere a cărții funciare este o traducere a foii A, din limba germană, însoțită de încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului de către un notar public și care cuprinde mențiunea "gr: n: u: comunitate școlară" (GR[ECO].N(E).-U(UNITA) și denumirea imobilului de "locuința învățătorilor sârbi". Aceste traduceri au fost depuse la dosarul administrativ de către A. S.R.L., persoană care a intervenit în demersul reclamantei pentru retrocedarea imobilului și care avea un interes în sensul respingerii cererii de retrocedare.

Înalta Curte constată că un înscris reprezentând traducerea cărții funciare îndeplinește cerințele prevăzute de art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 pentru a fi considerat act care atestă dreptul de proprietate al intimatei-reclamante asupra imobilului, la data preluării abuzive, extrasul de carte funciară fiind una dintre probele prevăzute expres de pct. 13 din normele de aplicare a acesteia.

De asemenea, traducerea legalizată din limba germană, pe care instanța de fond și-a sprijinit soluția dată, îndeplinește cerințele de înscrisuri oficiale și neechivoce, prevăzute de art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, aceasta cuprinzând toate elementele necesare de identificare a imobilului și al proprietarului tabular, la data preluării acestuia de către stat.

În consecință, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în baza cărora intimata-reclamantă a formulat cererea de retrocedare pentru imobilele identificate în cartea funciară nr. x cu nr. top. x-1207 (1226-1227) Sânnicolau Mare, aceasta apreciind corect nelegalitatea Deciziei nr. 10074/27.01.2022 emisă de recurenta-pârâtă, în raport de condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/20002 din O.U.G. nr. 94/2000.

În ce privește criticile referitoare la greșita reținere a motivului respingerii cererii de retrocedare și la interpretarea inexactă, dată de instanța de fond, traducerii cărții funciare, Înalta Curte apreciază că sunt apărări ce tind la o reinterpretare a probelor și la repunerea în discuție a fondul cauzei, fapt nepermis în calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la critica privind cheltuielile de judecată acordate reclamantei Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, Înalta Curte reține că, în ce privește stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 alin. (2) se (3) C. proc. civ., instanța de judecată poate să reducă motivat partea din cheltuieli ce reprezintă onorariul avocaților și a experților judiciari sau a specialiștilor numiți în condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 451 alin. (4) C. proc. civ., cheltuielile de judecată reprezentând plata taxei judiciare de timbru, nu pot fi micșorate de instanțele de judecată.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu face precizări cu privire la care dintre categoriile de cheltuieli de judecată formulează critici de recurs.

Potrivit Deciziei nr. 3/2020, data în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Astfel, în considerarea dispozițiilor obligatorii anterior expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind disproporționalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care dispune respingerea acestora.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 511 pronunțate la 23 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 511 pronunțate la 23 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.