Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2024
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3283/2024

HOTĂRÂRE
13.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3283/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 2430 din 10 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 469 din 10 noiembrie 2021 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Județean de Urgență Giurgiu. Împotriva acestei decizii, recurentul a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.12.2022, sub nr. x/2022.

Prin încheierea de ședință din 13 februarie 2023, Curtea a suspendat judecata contestației în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. 2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Prin decizia civilă nr. 1846 din 18 septembrie 2023, Curtea a admis excepția perimării și a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A.. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.10.2023. 4. Decizia instanței de control judiciar Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, în condițiile art. 499 C. proc.

civ., Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recurentul-contestator nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege. 4.1. Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Înalta Curte constată că decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la data de 18.09.2023. 4.2. Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." În cauză, termenul de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc.

civ. s-a împlinit la data de 25.09.2023. Or, cererea de recurs a fost depusă la instanța ce a pronunțat hotărârea recurată la data de 06.10.2023 (după cum rezultă din viza de primire aplicată pe cererea de recurs), recurentul nerespectând termenul stabilit de lege în exercitarea căii de atac. 4.3. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 1846 din 18 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 189/2024
decizia civilă nr. 338/25.01.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de
ÎCCJ 2025-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 59/2025
Complet de filtru Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 682/R din data de 21 septembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2024
Împotriva sentinței civile nr. 2052 din 15 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488
ÎCCJ 2024-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Tribunalul București Prin încheierea din data de 22.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Tri
ÎCCJ 2022-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1050/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contenci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă