ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2901/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 245/06.04.2022.

Prin sentința civilă nr. 143 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 143 din 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltare, a învederat recurentul, în ceea ce privește prima critică de nelegalitate a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, că, în contra argumentației judecătorului fondului, a arătat în ce constă vătămarea sa prin faptul neparticipării la audiere decât a unui singur membru al Colegiului Director, respectiv neasigurarea dreptului și la o altă opinie, în condițiile în care, potrivit legii, audierile și examinările de probe se fac în prezența a minimum doi membri.

Consideră acesta că neaudierea sa de minimum doi membri, conform legii, reprezintă încălcarea dreptului său la apărare, garantat de către Constituție și de art. 13 C. proc. civ., iar nerespectarea dreptului la audiere/apărare, prevăzut chiar în legislația CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII viciază întreaga procedură de evaluare, întrucât Colegiul Director al CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu se pronunță asupra întregului dosar, nu evaluează probele care nu sunt menționate în urma audierii, ci doar asupra raportului rezultat în urma audierii.

În ceea ce privește nerespectarea normelor de drept prevăzute de către art. 400 C. proc. civ. - repunerea pe rol, despre care instanța învestită să judece plângerea a constat că nu se aplică, susține recurentul că trebuie să fie avut în vedere art. 2 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile prezentului Cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare". Și, cum legislația privind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu cuprinde dispoziții contrare prevederilor C. proc. civ., prin urmare, în convingerea sa, legislația CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII se completează cu prevederile C. proc. civ., privind instituția repunerii pe rol, conform legii.

Iar, repunerea pe rol după audieri, fără citarea sa, precum și faptul că s-au primit noi probe de la petent, fără a i le comunica în integralitate și pe care le-a avut în vedere la dosar, conduce și la încălcarea principiului contradictorialității, instituit de art. 14 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a criticat sentința în privința criticilor de netemeinicie formulate împotriva deciziei CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ce au fost respinse de instanța de fond.

Intimatul B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În exprimarea poziției sale procesuale, intimatul a învederat că niciuna dintre criticile formulate nu sunt întemeiate, astfel:

În ceea ce privește neaudierea acestuia de către minimum doi membri ai CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, consideră că, întrucât documentele, susținerile și apărările părților au fost efectiv examinate de către toți membrii Consiliului Director, hotărârea aparținând organului colectiv in unanimitate, nu poate fi vorba de vreo vătămare cauzată recurentului prin participarea la ședința de audieri numai a domnului C. ori de o încălcare a dreptului la apărare.

Referitor la nerespectarea normelor de drept prevăzute de art. 400 C. proc. civ. - repunerea pe rol, a arătat că sunt fără temei susținerile recurentului privind instituția repunerii pe rol, întrucât prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu sunt aplicabile activității desfășurate de CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, fapt explicitat corect de către instanța de contencios în sentința pronunțată.

De asemenea, consideră că nu a existat nicio vătămare procesuală a recurentului, din punct de vedere procedural, fiindu-i respectat dreptul la apărare, având posibilitatea să depună concluzii și probe în apărarea sa.

În privința criticilor privind dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 al Convenției EDO, a precizat că CNCD a respectat garanțiile de independență și imparțialitate ce îi reveneau, nefiind încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.

În sfârșit, a menționat acesta că nici criticele de netemeinicie nu sunt fondate, impunându-se respingerea recursului ca atare.

II. Soluția si considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 245/06.04.2022 emise de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, invocând mai multe cauze de nelegalitate, de natură procedurală, precum și cauze de netemeinicie a acesteia.

Primul motiv de nelegalitate a hotărârii s-a referit la nerespectarea, în adoptarea acesteia, a prevederilor art. 21 din Anexa la Ordinul nr. 194/2020 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora "(…) Audierile în dosare se fac în prezența a cel puțin 2 membri ai Colegiului Director (…)", în cauză, această etapă desfășurându-se în prezența numai a unuia dintre membri Colegiului Director al CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Prima instanță a înlăturat critica de nelegalitate, reținând că, într-adevăr, dispozițiile legale instituie obligativitatea desfășurării ședințelor de audiere în prezența a cel puțin doi membri ai Colegiului Director, însă, fiind vorba despre o nulitate relativă, reclamantul trebuia să probeze vătămarea pe care a suferit-o ca urmare a încălcării acestora‚ dovadă pe care nu a făcut-o.

Contrar motivării instanței de fond și în acord cu susținerile recurentului, Înalta Curte consideră, însă, întemeiată această critică de nelegalitate pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 republicată, jurisdicția exercitată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o "jurisdicție administrativă" ce presupune o procedură specială, administrativ-jurisdicțională, ce se bazează pe principiul independenței organului care emite actul față de părțile de litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Actul de soluționare a unui conflict corelativ dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, este emis de o autoritate administrativă investită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (C.N.C.D.), iar actul per se, este susceptibil de a fi atacat în contenciosul administrativ general, sub cenzura instanțelor judecătorești.

Aceste aspecte sunt statuate de prevederile art. 16 (independența organului care emite actul), art. 20 (procedura specială), art. 20 alin. (6) (principiul contradictorialității și al dreptului la apărare), art. 20 alin. (7) (obligativitatea motivării actului), art. 20 alin. (9) (procedura de atac în fața instanței de contencios administrativ) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, republicată în temeiul Legii nr. 324/2006 (lege organică) pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.

De altfel, caracterul administrativ-jurisdicțional al actelor adoptate de Colegiul director al CNCD a fost statuat în nenumărate rânduri de instanțele de contencios administrativ (între altele decizia civilă nr. 1960 din 15.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin Decizia nr. 1096 din 15 octombrie 2008 și ulterior Decizia nr. 444 din 31 martie 2009 și Decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că "CNCD este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional și respectă prevederile constituționale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (5), care interzice înființarea de instanțe extraordinare".

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII soluționează sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părților implicate și cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și la art. 38 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor.

Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și este motivată, putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu.

În ceea ce privește etapa audierilor, art. 47 din Ordinul nr. 144/2008 dispune în sensul că "Ședințele de audieri se desfășoară în prezența a cel puțin 2 membri ai Colegiului Director". Prevederi similare se regăsesc și în art. 21 din Anexa la Ordinul nr. 194/2020 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora "(…) Audierile în dosare se fac în prezența a cel puțin 2 membri ai Colegiului Director (…)", indicate de recurentul-reclamant.

În cauză, audierea părților în fața CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII s-a desfășurat în prezența unui singur membru, deși legea impunea, așa cum s-a arătat mai sus, cel puțin doi membri.

Acest aspect a fost criticat de reclamant, care a susțin încălcarea dreptului său la apărare, reglementat de art. 13 C. proc. civ., componentă a dreptului la un proces echitabil, instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de fond, făcând aplicarea regimului juridic al nulității relative, reținând că reclamantul nu a probat o vătămare în concret prin faptul neparticipării decât a unui singur membru al Colegiului Director, a respins critica, ca neîntemeiată.

Într-adevăr, încălcarea dreptului la apărare în cursul unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu se sancționează cu nulitatea absolută, necondiționată de dovedirea unei vătămări, în condițiile în care în legislația specială nu se prevede o asemenea sancțiune expresă și nu se face trimitere la dispozițiile dreptului comun în materie de procedură, ci cu nulitatea relativă. Mai mult, chiar și dovedită fiind, se va constata incidența nulității relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

Principiul dreptului la apărare constituie un element determinant al procedurii administrativ-jurisdicționale și presupune dreptul de a fi ascultat, garantând oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele.

Dreptul de a fi ascultat asigură că autoritatea competentă ține cont în mod util de ansamblul împrejurărilor de fapt și de drept relevante, iar particularului îi dă posibilitatea de a corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut.

O încălcare a dreptului la apărare determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative numai dacă, în lipsa acestei neregularități, această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit.

Iar, în cauză se poate vorbi despre un posibil "rezultat diferit al procedurii" dat fiind că reclamantul contestată o situație de fapt, care ulterior a fost încadrată juridic și a condus la sancționarea sa.

Or, stabilirea situației de fapt se realizează tocmai în cadrul etapei de audieri, când părțile, legal citate, își expun punctele de vedere și administrează probe în susținere ori în combatere în raport de specificul poziției fiecăreia.

Mai mult, în cadrul acestei etape cei doi membri manifestă rol activ, esențial în determinarea corectă a situației juridice, care, per a contrario, ar putea să nu fie suficient determinată sau stabilită eronat, în situația în care audierea s-a realizat în prezența numai a unuia dintre aceștia. În acest sens sunt prevederile art. 53 din Ordinul nr. 144/2008 "(3) Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, membrii Colegiului director pot cere acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în petiție sau în punctul de vedere al reclamatului. (4) Membrii Colegiului director vor putea dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Așadar, prin raportare la considerentele expuse, în dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că această neregularitate procedurală ce a stat a baza pronunțării hotărârii contestate de reclamant, i-a cauzat acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului final, a hotărârii CNCD nr. 245/06.04.2022, soluția pronunțată făcând de prisos a se mai verifica și celelalte critici formulate.

De aceea, în baza art. 496 alin. (1) teza I și alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată iar, după rejudecare, va admite acțiunea formulată de reclamant și va anula Hotărârea nr. 245 din 06.04.2022 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligat intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de ­­­150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, fond și recurs, taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 143 din 30 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Hotărârea nr. 245 din 06.04.2022 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Obligă intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de ­­­150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 28 mai 2024.