Decizia nr. 2640/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x, transcris în CF nr. x Blaj - Oraș, au fost preluat abuziv de Statul Român, să se dispună anularea Deciziei nr. 10.299/30.06.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă, privind imobilul situat în Mun. Blaj, jud. Alba, înscris inițial în nr. CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x, transcris în CF nr. x Blaj - Oraș și în consecință să se dispună în principal, pe fondul cererii formulate în temeiul art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, acordarea de despăgubiri în condițiile legii pentru imobilul teren în suprafață de 1148 mp înscris inițial sub A+8 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, compus din teren intravilan și "Casă la Odaie", acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafață de 3597 mp înscris inițial sub A+8 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x compus din teren intravilan "Arător la Odaie", iar în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a cererii nr. x/2003 formulată de reclamantă, prin emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise inițial în CF nr. x Blaj Oraș sub nr. topo. x, transcris în CF nr. x Blaj - Oraș, decizie care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, cheltuieli de transport, etc.).

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 13/2023 din 31 ianuarie 2023, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a anulat Decizia nr. 10299/30.06.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, a obligat pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulate de reclamantă privind imobilul înscris inițial în CF nr. x Blaj, nr. top. x, transcris în CF nr. x Blaj - Oraș nr. top. x, respingând în rest acțiunea, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată parțiale.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs principal, iar reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj a formulat recurs incident. 3.1. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) și (9) teza finală, art. 4 alin. (2), (4) și (5), din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale pct. 13 din Normele de aplicare a ordonanței și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938. Recurenta susține că în dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, soluționat prin Decizia nr. 10299/30.06.2022, există copia cărții funciare nr. x a localității Blaj oraș din care reiese faptul că proprietarul imobilului solicitat a fost "Capitlul Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învățământ Bazilitan - Liceul greco - catolic", iar nu Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, precum și a prevederilor legale incidente, a reieșit faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate la momentul preluării de către Statul Român a imobilului solicitat. Din economia Decretului -lege nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară indică deținătorul dreptului de proprietate asupra imobilului înscris, nicidecum destinația acestuia sau forma de organizare, în cărțile funciare fiind trecute și destinațiile imobilelor, însă la foaia A, nu la foaia B, intitulată Foaia de proprietate. Recurenta critică motivarea instanței potrivit căreia din înscrisurile depuse, respectiv documentul nr. 2923/1943 unde se regăsește bugetul Fondului Bazilitan care este transmis consistoriului Mitropoliei Greco - Catolice din Blaj spre aprobare, respectiv documentul nr. 5634/1928 cu Rațiunile generale ale Fondului Bazilitan pentru anii 1926 -1927 ("rațiunile" reprezintă de fapt tabelul centralizator/registrul de evidență al averii fondurilor-n.red.) care sunt transmise Administrației Centrale Capitulare din cadrul Mitropoliei Române Unite Blaj, rezultă că reclamanta, prin Administrația Capitulară sau consistoriu verifică și aproba bugetele sau rațiunile acestui fond. Cum Fondul Bazilitan se afla în administrarea Capitlului Mitropolitan -organ al Bisericii Greco - Catolice și cum din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că acest fond ar fi fost înființat de alte persoane fizice sau juridice, instanța reține că singura ipoteză valabilă este aceea că el e înființat și administrat de către reclamantă, astfel că aceasta poate fi considerată succesoarea Fondului Bazilitan, recurenta arată faptul că aceasta reprezintă o probă contrară în dovedirea dreptului său de proprietate, în acest caz se confundă dreptul de administrare cu dreptul de proprietate. Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj, este un fond eclesiastic, al Bisericii, destinat finanțării școlilor din cadrul Bisericii greco-catolice, fiind administrat potrivit normelor canonice de Capitlul Mitropolitan. Însăși prin esența lor fondurile au fost înființate de credincioși pentru a urmări și împlini un scop, în cazul de față prin edificarea unui local de învățământ, ceea ce nu înseamnă că dacă o persoană împărtășește credința unui anumit cult în mod automat și averea ei aparține cultului respectiv, dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii. În aceste condiții, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blaj este ținută să probeze că Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj a fost înființat, ca persoană juridică a bisericii, formată din grupuri de bunuri, de o autoritate clericală, dar această împrejurare nu este dovedită. Dreptul cultului de a avea propriile fundațiuni a fost consacrat, de altfel, și prin art. 12 din Legea nr. 54/1928, care face distincție evidentă între patrimoniile și fondațiunile cultelor, stabilind că acestea din urmă "vor fi administrate potrivit actelor de fundațiune ori dispozițiilor testamentare și nu vor putea fi folosite decât în scopurile speciale pentru care sunt destinate". Este vorba, desigur, despre fundațiile create și organizate în interiorul bisericii, subordonate unei persoane juridice superioare. De asemenea, recurenta mai susține că, în cauză, nu s-a dovedit când și cum, în ce scop a luat naștere această persoana juridică în contextul în care dreptul civil român nu a cunoscut o reglementare expresă în materie decât prin Legea nr. 21/6 februarie 1924 pentru persoanele juridice. Fondul de învățământ Bazilitan greco-catolic din Blaj a fost un fond eclesiastic, finanțat conform canoanelor vremii de Biserică din diferite fonduri alocate în acest sens de canonici, clerici, enoriași din cadrul cultului, scopul fiind promovarea limbii române și educarea tinerilor din zona aflată la acel moment sub ocupație austro-ungară. În speță, reclamanta, deși în justificarea calității de persoană îndreptățită, a invocat argumente fondate pe dreptul ecleziastic, dreptul austriac, instanța nu poate ignora legislația incidență în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000. Cu privire la capătul de cerere prin care intimata a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta solicită respingerea sau, în cazul în care instanța va trece peste această solicitare, să procedeze la diminuarea acestora, exonerarea sau reducerea sumei solicitată fiind o necesitate imperativă și o protecție a bugetului de stat. 3.2. Reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Blaj a formulat recurs incident, prin care susțin că sentința este nelegală, din prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Instanța de fond reține faptul că este îndeplinită condiția prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 care vizează preluarea abuzivă, în perioada 06.03.1945-22.12.1989, a imobilului dedus judecății. Cu toate că instanța de fond reține că, prin " prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic s-a dispus că organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista și că averea mobilă și imobilă aparținând acestora, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat", prin considerente dispune "respingerea în rest a acțiunii", deci implicit și a capătului de cerere care vizează constatarea preluării abuzive. Astfel, recurenta critică faptul că instanța de fond a respins capătul de cerere care vizează constatarea preluării abuzive a imobilului dedus judecății, cât și motivarea hotărârii în ceea ce privește temeiul de drept reținut de instanță ca fiind cel al naționalizării. În ceea ce privește naționalizarea, în raport de destinația imobilului, aplicabile în cauză sunt prevederile Decretului-lege nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost naționalizate de la culte (deci inclusiv și de la Biserica greco-catolică) imobilele destinate desfășurării învățământului confesional, act normativ în cuprinsul căruia, la art. I se precizează că "pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat … toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor ...și au servit funcționării școlilor, ...trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului învățământului" Potrivit înscrierii de sub B+l din CF nr. x Blaj la 8 octombrie 1849, în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948, dreptul de proprietate asupra imobilului transcris din Cf nr. x azi sub A + l (nr. top x - s.n.) se intabulează, cu titlu, în favoarea Statului Român, cu folosința Ministerului învățământului Public, aspect care dovedește că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 176/1948. Raportat la aceste temei de drept, recurenta consideră că dezlegările de drept date de instanța de fond în ceea ce privește temeiul de drept al naționalizării imobilelor deduse judecății sunt greșite, iar soluția de respingere a petitul 1 este nelegală, în raport de reținerea și dovada preluării abuzive a imobilelor. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, ca nefondat, iar recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că atât recursul principal, cât și recursul incident sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate memorii de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte reține faptul că prin cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/27.02.2003 la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, reclamanta a solicitat restituirea imobilului înscris inițial în CF x Blaj, nr. top x, transcris în CF nr. x Blaj Oraș - casă la odaie în suprafață de 1148 mp și arător în suprafață de 3597 mp. Prin Decizia nr. 10299/30.06.2022 s-a respins cererea, întrucât imobilul solicitat nu a fost proprietatea reclamantei Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Blaj, ci a Capitlului Mitropolitan Român Unit Blaj, Fondul de învățământ Bazilitan - Liceul greco - catolic, iar reclamanta nu a depus înscrisuri din care să rezulte legătura juridică dintre aceasta și proprietarul tabular al imobilului. Curtea de Apel a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește, apreciind că instanța de fond în mod corect a reținut că în cazul desființării persoanei juridice, art. 930 din Codul canonic prevede că bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorințele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câștigate și a statutelor prin care era condusă persoana juridică desființată. Din cuprinsul adresei nr. x/2000 emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, fila x, reiese că instituțiile de cult descrise în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 respectiv, mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiile și asociațiile sunt părți componente ale Bisericii Române Unite cu Roma, protopopiatului și capitlul sunt asimilate cu protoieria, iar ordinele și congregațiile cu mănăstirea. Prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic s-a dispus că Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista. Așadar, ca efect al acestui decret, Capitlul Mitropolitan a fost desființat. Deși prin Decretul - Lege nr. 9/1989 Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial, fundațiuniile aparținând acesteia nu au mai fost reînființate în cadrul Bisericii ca entități juridice cu personalitate juridică. Având în vedere că acest Capitlu Mitropolitan a fost desființat, în temeiul art. 930 din Codul canonic bunurile sale au trecut la persoana juridică imediat superioară, astfel că instanța de fond a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilului în calitate de proprietară. În ceea ce privește Fondul Bazilitan, instanța de fond a constatat că, în cadrul Bisercii Greco- Catolice există posibilitatea creării de fonduri eclesiastice, afectate unui anumit scop. Din prevederile Conciliului provincial II organizat la nivelul Bisericii Greco - Catolice în anul 1882, a rezultat că acest fond se afla în administrarea Capitlului Mitropolitan. În Anexa la Decretul nr. 176/1948 apar nominalizate ca fiind naționalizate, în orașul Blaj, cele mai importante clădiri și terenuri cu destinația de instituții de învățământ la acel moment, respectiv: - Liceul teoretic băieți Sft. Vasile, Blaj, 1 local, și teren al Mitropoliei Rom. Unite Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - restituit subascrisei în baza Deciziei nr. 1028/06.10.2006 pentru un imobil ce a avut ca proprietar Capitlul Mitropolitan Român Unit din Blaj - Fondul Bazilitan - emisă de pârâtă pentru o parte din imobilul înscris în același CF nr. x Blaj-oraș - Internatul Vancea de băieți, Blaj, 1 clădire și 3 clădiri în comuna Veza, al Mitrop. Rom. Unite, Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - Liceul industrial băieți Blaj, cu 2 clădiri, al Mitrop. Rom. Unite Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - Școala normală băieți. Blaj, 1 clădire, al Mitrop. Rom. Unite, Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - Liceul Comercial băieți Blaj, 1 clădire, al Mitrop. Rom. Unite, Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - Școala gospodărie fete, Blaj, 1 clădire, a Mitrop. Rom. Unite Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - Institutul Recunoștinței, Blaj, 2 clădiri, al Congregației Maicii Domnului, Blaj, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal - restituit. Pentru a se putea stabili dacă persoanele juridice care au formulat cereri de retrocedare sunt îndreplățite la restituire sau nu, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca acestea să facă, în principal, dovada calității de persoană îndreptățită, dovada dreptului de proprietate și dovada preluării abuzive cu privire la imobilele solicitate prin cererile de retrocedare depuse în temeiul ordonanței menționate anterior. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului în mod abuziv. Înalta Curte reține că instanța de fond temeinic și legal a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, motiv pentru care a constatat că Decizia nr. 10299/2022 emisă de pârâtă este nelegală, sens în care, a admis în parte acțiunea formulată, cu consecința anulării Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare. De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că dacă imobilul nu poate fi retrocedat în natură, Comisia Specială va propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 și următoarele din Legea 165/2013. Restituirea se poate dispune numai în condițiile prevăzute de legea specială - O.U.G. nr. 94/2000, competența de a dispune cu privire la restituirea bunului în natură sau prin echivalent aparținând entității prevăzute de această lege, respectiv Comisia Specială de retrocedare. Astfel fiind, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins petitul privind obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri, competența pronunțării asupra acestui petit aparținând pârâtei Comisia Specială care urmează să emită o nouă decizie prin care să soluționeze în fond cererea de retrocedare formulată de reclamantă. În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a reținut ca temei Decretul nr. 358/1948 și nu Decretul nr. 176/1948, Înalta Curte constată că această susținere nu poate duce la admiterea recursului, preluarea fiind în fond abuzivă prin ambele decrete. În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,