ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat:

- constatarea încetării de drept a Ordinului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 18/2019 pentru aprobarea Metodologiei privind calculul și stabilirea contribuției bănești anuale prevăzute la art. 2 alin. (3

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, astfel cum a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, și modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 224/2018 privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2019, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate a prevederilor:

(i) art. 2 alin. (2), art. 2 alin. (3) și art. 2 alin. (3

1

) din Ordonanța de urgență nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, astfel cum au fost introduse sau modificate prin prevederile art. 78 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și prin prevederile art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, (ii) art. 78 din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și (iii) art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative;

- anularea Ordinului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 18/2019 pentru aprobarea Metodologiei privind calculul și stabilirea contribuției bănești anuale prevăzute la art. 2 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, astfel cum a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, și modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 224/2018 privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2019;

- obligarea în solidar a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei la plata către fiecare reclamantă a unor despăgubiri egale, în fiecare caz, cu valoarea tuturor contribuțiilor stabilite în sarcina sa și percepute de la reclamanta respectivă în temeiul (i) prevederilor art. 2 alin. (2), alin. (3) și alin. (3

1

) din Ordonanța de urgență nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, astfel cum au fost introduse sau modificate prin prevederile art. 78 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și prin prevederile art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative și în temeiul (ii) Metodologiei privind calculul și stabilirea contribuției bănești anuale prevăzute la art. 2 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, astfel cum a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, și modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 224/2018 privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2019, aprobată prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 18/2019 până la data pronunțării unei hotărâri definitive în prezenta cauză, împreună cu dobânda legală, calculată asupra valorii contribuției începând cu data plății acesteia de către reclamantă până la data plății efective a despăgubirii în temeiul hotărârii definitive.

Prin sentința civilă nr. 459 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cereri și a respins cererea formulată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.A., J. S.A. și K. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca tardiv formulată.

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2020, s-a admis cererea de completare, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 2 alin. (3) și art. 2 alin. (3 indice 1) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 78 din O.U.G. nr. 114/2018 și art. V din O.U.G. nr. 19/2019. Totodată, s-a dispus soluționarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale.

Împotriva sentinței civile nr. 459 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin decizia nr. 1462/11.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, la termenul de judecată din data de 14 octombrie 2022 reclamanții au depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererilor de despăgubire cu valoarea noilor tranșe din contribuția de 2% plătite de către aceștia.

La același termen de judecată instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului I din cererea de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 1830 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității primului petit al cererii și a respins acest petit ca inadmisibil și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată precizată de reclamanții A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.A., J. S.A., K. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1830 din 18 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele B. S.R.L., F. S.R.L., C. S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., A. S.R.L., E. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea capetelor de cerere 2 și 3 ale acțiunii.

Recurentele-reclamante au învederat, în esență, că, prin sentința recurată au fost încălcate dispozițiile art. 19 lit. d) din Legea Finanțelor Publice și ale art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007.

Stabilind competența ANRE de a reglementa procedura de colectare în baza textului general al art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, instanța de fond nu a efectuat niciun examen cu privire la caracterul necesar al colectării contribuției anuale de 2% "pentru funcționarea sectorului și pieței energiei electrice în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor". De fapt, instanța de fond nu a făcut niciun examen cu privire la textele de lege în baza cărora a stabilit existența competenței ANRE, ci doar le-a citat.

Dacă ar fi făcut un examen al caracterului necesar al colectării contribuției "pentru funcționarea sectorului și pieței energiei electrice în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor" atunci instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că:

- nu a fost niciodată arătat în vreun act normativ în ce scop sunt necesare sumele reprezentând contribuția anuală de 2% pe care ANRE urma să le primească. Nu au fost arătate niciodată cheltuielile pe care urma să le finanțeze sumele colectate din contribuție;

- ci, dimpotrivă sumele colectate de ANRE reprezentând contribuția anuală de 2% s-au acumulat în bugetul acesteia realizând un excedent masiv pe care apoi Guvernul l-a transferat către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu vădita încălcare a autonomiei financiare a ANRE.

În opinia recurentelor-reclamante, statuând existența competenței ANRE de a emite reglementări cu privire la colectarea contribuției de 2% din cifra de afaceri a deținătorilor de licențe emise de ANRE, sentința recurată încalcă chiar dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, întrucât reglementarea nu a fost necesară "funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor", instanța de fond omițând deplin efectuarea oricărei analize în această privință și încalcă dispozițiile art. 19 pct. d) din Legea Finanțelor Publice, întrucât stabilește că Președintele ANRE, iar nu Ministerul Finanțelor era competent să aprobe procedura de colectare a venitului bugetar reprezentat de contribuția anuală de 2% din cifra de afaceri, în dezacord chiar cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 222/2022, pronunțate în legătură cu prezenta cauză.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele B. S.R.L., F. S.R.L., C. S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., A. S.R.L., E. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză, reclamantele reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Preliminar, Înalta Curte reamintește că legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenței sale, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce privește ordinele cu caracter normativ, dispozițiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

În cauză, Ordinul nr. 18/2019 al ANRE a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) - (3) și art. 2 alin. (3^1) din O.U.G. nr. 33/2007, astfel cum a fost introdus acest ultim articol prin O.U.G. nr. 114/2018.

Textele de lege menționate se referă la finanțarea ANRE, care se asigură integral din venituri proprii (art. 2 alin. (1) și prevăd următoarele:

"(2) Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licențe, autorizații și atestări, contribuții anuale percepute operatorilor economici reglementați din sectorul energiei electrice și termice și al gazelor naturale, precum și din fonduri acordate de organisme internaționale.

(3) Nivelul tarifelor și contribuțiilor prevăzute la alin. (2) se stabilește anual prin ordin al președintelui ANRE, cu excepția contribuției bănești percepute de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice și termice în cogenerare, al gazelor naturale, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3^1) Contribuția bănească percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice și termice în cogenerare pentru componenta energia electrică, al gazelor naturale este egală cu 2% din cifra de afaceri realizată de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE, cifră de afaceri calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al președintelui ANRE cu avizul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză".

Prin Ordinul nr. 18/2019 se statuează la art. 1 că:

"Prezenta metodologie definește cifra de afaceri ce constituie baza de calcul pentru calcularea contribuției operatorilor licențiați și stabilește modalitatea de calcul al contribuției bănești percepute de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei".

În continuare, se reglementează prin Ordinul contestat care este modalitatea de achitare a contribuției, de regularizare a acesteia, termenele de achitare a acestei contribuții.

Criticile recurentelor-reclamante referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 19 lit. d) din Legea Finanțelor Publice și ale art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, aplicabilă tuturor veniturilor bugetare:

"În domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții:

d) emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, activitățile de control intern și audit intern privind modul de gestionare a acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea acestuia"

Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, aceasta reprezintă o normă cu caracter general, care nu exclude existența unor derogări prin norme cu caracter special, în privința unor anumite categorii de venituri bugetare, cum ar fi în speță contribuțiile la care face referire Ordinul nr. 18/2019 al ANRE, în privința cărora legiuitorul a înțeles să delege altor autorități publice aceste atribuții de reglementare în privința practicilor de colectare a veniturilor bugetare.

În acest sens, relevante sunt și prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, potrivit cărora:

"(1) Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor".

Totodată, se reține că din preambulul Ordinului contestat în cauză rezultă că acesta este emis inclusiv în considerarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) - (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/200, referitor la finanțarea ANRE, potrivit cu care:

"(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ANRE se asigură integral din venituri proprii.

(2) Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licențe, autorizații și atestări, contribuții anuale percepute operatorilor economici reglementați din sectorul energiei electrice și termice și al gazelor naturale, precum și din fonduri acordate de organisme internaționale.

(3) Nivelul tarifelor și contribuțiilor prevăzute la alin. (2) se stabilește anual prin ordin al președintelui ANRE, cu excepția contribuției anuale percepute de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Din interpretarea logico-teleologică a acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a dorit să confere intimatei-pârâte emitente a actului atacat o independență/autonomie financiară în privința modului în care aceasta înțelege să își gestioneze veniturile și cheltuielile, autonomie care se manifestă, în mod necesar, inclusiv prin recunoașterea pentru aceasta a posibilității de a-și stabili propriile reguli cu privire la modalitatea de încasare a acestor venituri proprii - tarife și contribuții anuale.

Se reține ca fiind relevante în acest sens mențiunile din art. 2 alin. (2), anterior citat, care folosesc sintagma "contribuții anuale percepute operatorilor economici", conducând la concluzia că aceste contribuții sunt percepute/încasate de ANRE, iar nu de organele de specialitate constituite la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât ANRE este îndreptățită să stabilească reguli cu privire la modul de "percepere" a acestei contribuții.

Așadar, în mod corect a reținut judecătorul fondului că prin inserarea textelor indicate în cuprinsul legilor de organizare și funcționare a ANRE legiuitorul a dorit să deroge de la regula generală prevăzută de Legea nr. 500/2002, conferind autorității pârâte abilitatea de a-și gestiona situația financiară în mod autonom și independent de procedurile reglementate de Ministerul Finanțelor Publice, prin reglementarea la nivel intern, prin Ordin al Președintelui ANRE, inclusiv a modalității concrete de percepere a contribuției anuale.

Relevante în acest sens sunt, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prevederile Directivelor nr. 72/2009/CE care la art. 35 dispune următoarele:

"(4) Statele membre garantează independența autorităților de reglementare și se asigură că acestea își exercită competențele în mod imparțial și transparent. În acest scop, statul membru se asigură că, atunci când își îndeplinesc atribuțiile de reglementare care le revin în temeiul prezentei directive și al legislației în domeniu, autoritățile de reglementare:

(a) sunt distincte din punct de vedere juridic și independente din punct de vedere funcțional de orice altă entitate publică sau privată;

(b) se asigură că personalul lor și persoanele cu funcție de conducere din cadrul lor:

(i) acționează în mod independent de orice interes de piață; precum și (ii) nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau a niciunei entități publice sau private în îndeplinirea atribuțiilor de reglementare care le revin. Această cerință nu aduce atingere unei cooperări strânse, după caz, cu alte autorități naționale competente sau orientărilor de politică generală elaborate de guvern, care nu au legătură cu atribuțiile de reglementare menționate la articolul 37

(5) În scopul de a proteja independența autorităților de reglementare, statele membre se asigură, în special, că:

(a) autoritățile de reglementare pot lua decizii autonome, independent de orice alt organism politic, au alocări bugetare anuale separate cu autonomie în execuția bugetului alocat și dispun de resursele umane și financiare necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor (…), (b) membrii consiliului de administrație al autorității de reglementare sau, în absența acestuia, persoanele cu cele mai înalte funcții de conducere în cadrul autorității de reglementare sunt numite pentru un mandat fix de cinci până la șapte ani, care poate fi reînnoit o singură dată".

Prevederile enunțate anterior susțin concluzia reținută, în sensul că în implementarea acestei Directive legiuitorul român a dorit să asigure independența deplină, decizională și funcțională a pârâtei ANRE, garantată la nivel european, ceea ce presupune în mod necesar și posibilitatea, competența de a adopta propriile instrucțiuni/proceduri cu privire la gestionarea veniturilor proprii, deci inclusiv cu privire la modul de încasare a acestora.

De altfel, și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 222/2022, pronunțată ca urmare a sesizării formulate în prezenta cauză, a reținut că "ANRE este o autoritate administrativă autonomă, cu toate trăsăturile funcționale specifice ale acesteia, în special lipsa subordonării față de puterea executivă, respectiv Guvern sau vreun minister, precum și funcționarea sa sub control parlamentar. Dar, independent de aceste trăsături, sub aspect bugetar-financiar, ANRE este, deopotrivă, o instituție care se finanțează exclusiv din venituri proprii".

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește susținerile recurentelor-reclamante potrivit cărora nu ar fi necesară colectarea unei contribuții de 2% pentru existența și funcționarea ANRE, instanța de recurs constată că recurentele-reclamante formulează, în concret, veritabile critici cu privire la dispozițiile art. 2 alin. (2)-(3

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, respectiv dispozițiile în baza cărora a fost emis Ordinul contestat, dar acestea excedează controlului de legalitate pe care îl poate efectua instanța de contencios administrativ, fiind, eventual, de competența Curții Constituționale a României.

De altfel, aceste dispoziții legale au făcut deja obiectul unei sesizări a recurentelor - reclamante de neconstituționalitate, soluționată de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 222/2022, decizie prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. (2) - (3

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, ale art. 78 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că motivele de nelegalitate invocate de reclamante sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind astfel dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantele B. S.R.L., F. S.R.L., C. S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., A. S.R.L., E. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1830 din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele B. S.R.L., F. S.R.L., C. S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., A. S.R.L., E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1830 din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.