ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor la data de 27 mai 2022, reclamantul Municipiul Oradea prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și Ministerul Culturii, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la soluționarea cererii privind declasarea corpurilor de clădire: C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25 situate în Piața Cetate Oradea solicitată de reclamant prin adresa cu nr. x/12.08.2020.

La data de 24 august 2022, reclamantul Municipiul Oradea prin Primar, a formulat note de ședință prin care și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea Direcției Județene pentru Cultura Bihor și Ministerului Culturii sub sancțiunile prevăzute de art. 24 si 25 din Legea nr. 554/2004, la soluționarea cererii privind declasarea corpurilor de clădire: C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 si C25 situate în Piața Cetate Oradea, solicitată de Primăria Municipiului Oradea prin adresa nr. x/12.08.2020, înregistrată la Direcția Județeană pentru Cultura Bihor cu nr. x/12.08.2020 și transmisă Ministerului Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural prin Adresa nr. x/07.09.2020 și comunicarea răspunsului către solicitant.

Prin sentința civilă nr. 593/CA/14.09.2022, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 septembrie 2022, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 659 din 20 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Județeană pentru Cultură Bihor ca neîntemeiată;

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Oradea prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și Ministerul Culturii și a obligat pârâtul Ministerul Culturii să soluționeze cererea reclamantului nr. 345115/12.08.2020 privind declasarea corpurilor de clădire: C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 si C25 situate în Piața Cetatea Oradea, iar pârâta Direcția Județeană pentru Cultură Bihor să comunice răspunsul către reclamant;

- a respins capătul de cerere privind aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiat;

- a obligat pârâtul Ministerul Culturii la plata către reclamant a sumei de 5.496,54 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 659 din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 13 și următoare din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Astfel, acesta a apreciat acțiunea reclamantului prin care se solicită obligarea sa la soluționarea unei cereri de declasare ca fiind fără obiect, întrucât intimatul i-a cerut DJC Bihor "declasarea corpurilor de clădire din Piața Cetate Oradea", corpuri care nu sunt descrise în ordin.

Inadmisibilitatea cererii este o excepție fondată, întrucât Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede că declasarea unui monument istoric se poate face în cazul dispariției monumentului istoric sau al constatării pierderii calității de monument istoric. Or, reclamantul nu face nicio vorbire despre aceste ipoteze în care legiuitorul permite efectuarea declasării, de unde trage concluzia că cererea lui este inadmisibilă în lipsa acestor dovezi ale ipotezelor normelor care guvernează declasarea. Intimatul nu spune care dintre monumente care erau inițial clasate au dispărut sau s-au degradat semnificativ ca sa poată fi astăzi declasate.

Dată fiind lipsa acestor dovezi, recurentul-pârât a apreciat că se impune admiterea acestei excepții, întrucât o cerere de declasare nu poate fi soluționată în lipsa documentației care să demonstreze fără echivoc faptul că monumentul, inițial clasat, nu mai există astăzi sau că și-a pierdut cu totul caracteristicile de monument.

În cuprinsul cererii sale reclamantul-intimat arată că prin Adresa cu nr. x/09.02.2021 i s-a comunicat că declasarea cerută nu are obiect atâta timp cât procedura de clasare nu s-a finalizat. Nu se poate declasa un monument care nu este clasat, aplicare a legii pe care prima instanță nu a înțeles-o. Ea nu identifică actul clasării imobilelor identificate ca fiind corpurile de clădire C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24, C25 situate în Piața Cetate Oradea.

Astfel, recurentul-pârât a susținut că intimatul demolează clădiri care intrau sub incidența clasării, demolare fără avizele legale, aspect peste care prima instanță a trecut, și pentru care nelegal l-a obligat la plata unor cheltuieli de judecată pe care nu le datorează, pentru că nu acesta este în culpă, ci intimatul, care a demolat clădiri fără avize legale.

În opinia recurentului-pârât, partea adversă formulează cereri pe care nu le poate susține și fundamenta cu documente care să îl lămurească asupra caracteristicilor de monument istoric ale imobilelor în discuție, astfel că Municipiul Oradea nu poate solicita obligarea sa la soluționarea unei cereri în relație cu care el nu a lămuriri cu privire la dărâmarea unor corpuri din ansamblul clasat ca monument istoric.

Recurentul-pârât a mai arătat și că instanța de fond a interpretat greșit textele de lege citate chiar de ea în motrivarea hotărârii, în sensul că a ignorat că nu se poate soluționa cererea intimatului de declasare a unor monumente, câtă vreme aceste monumente au fost dărâmate înainte ca ele să fie clasate procedural. Acestea se aflau în procedură de clasare, nefinalizată. Instanța de fond a omis pur și simplu să circumstanțieze și să definească procedura declasării prin raportare la clasarea care se cere a fi desființată.

Totodată, recurentul-pârât a învederat că prima instanță a refuzat să îi ceară reclamantului-intimat să anexeze cererii sale toate înscrisurile care atestă dărâmarea de către acesta a unor corpuri din ansamblul clasat ca monument istoric, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 422/2001.

În temeiul art. 293 C. proc. civ., reclamantul putea fi obligat de prima instanță să clarifice situația actuală, din teren, a ansamblului pe care îl pune în discuție din punctul de vedere al statutului de monument istoric, și mai ales cu privire la corpurile care alcătuiau ansamblul, corpuri care au fost dărâmate abuziv, înaintea finalizării procedurii de clasare a acestora.

Numai după aceste precizări și dovezi ale cererii de chemare în judecată prima instanță ar fi putut identifica, fără echivoc, obiectul cererii, obiect care și în prezent lipsește.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a apreciat că în mod nelegal instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, apreciind greșit că este în culpă, când în realitate, cererea de față fiind rezultatul conduitei culpabile a intimatului.

Intimatul-reclamant Municipiul Oradea prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Intimata-pârâtă Direcția Județeană pentru Cultură Bihor a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă soluționarea recursului la aprecierea instanței de control judiciar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este acesta reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin adresa nr. x/12.08.2020, Primăria Municipiului Oradea a solicitat DJC Bihor declanșarea procedurii de declasare a corpurilor C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, cerere înregistrată la direcție sub nr. x/12.08.2020 și însoțită de memoriu justificativ, plan de situație și documentar fotografic, documentație suplimentată în data de 07 septembrie 2020 .

La data de 07 septembrie 2020, DJC Bihor a emis avizul favorabil nr. 257/E/07.09.2020 pentru declasarea clădirilor dispărute/demolate din Piața Cetate Oradea - corpurile C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, a comunicat Primăriei municipiului Oradea și Ministerului Culturii demararea procedurii de declasare a respectivelor corpuri și a înaintat ministerului, cu adresa x/07.09.2020, documentația aferentă declasării .

În privința cererii de declasare a corpurilor C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, membrii comisiei din cadrul ministerului au discutat declasarea parțială din monumentul istoric Ansamblul urban Centru istoric Oradea a acestor corpuri în ședința din 28-29 septembrire 2020 și au propus respingerea, dar au reluat discuțiile și în ședințele din 4 noiembrie 2020 (când au propus amânarea pentru completarea și clarificarea documentației), din 19.11-15.2020, 28.04.2021, 04.08.2021, 03.11.2021 (unde se menționează că Biroul CNMI a propus respingere cu mențiuni -f.19 dos declinat), 17-19.11.2021 (amânare -f.16), 19.01.2022 (unde s-a avut în vedere reanalizarea declasării parțiale și s-a propus înaintarea dosarului spre analiza plenului CNMI, dosarul intrând pe ședința plenului din data de 21-26.01.2022 fără a fi emis răspuns relativ la procedura declasării până la data înregistrării acțiunii reclamantului pe rolul Tribunalului Bihor.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de Municipiul Oradea prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și Ministerul Culturii, cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la soluționarea cererii privind declasarea corpurilor C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, solicitare formulată de Primaria Mun Oradea prin adresa nr. x/12.08.2020, înregistrată la DJC Bihor cu nr. 1821/12.08.2020 și transmisă Ministerului Culturii -Directia Patrimoniu Cultural prin adresa nr. x/07.09.2020 și comunicarea răspunsului către solicitant întrucât nu i s-a răspuns în termenul legal, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 alin. (3) din Ordinul nr. 2260/2008 raportat la art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cererea sa de declasare nefiind soluționată până în prezent, aspect ce îl prejudiciază întrucât proiectul este blocat și riscă pierderea finanțării conform notificării depuse la dosarul instanței de fond declinat.

Instanța de fond a dispus în mod corect obligarea pârâtului Ministerul Culturii să soluționeze cererea reclamantului nr. 345115/12.08.2020 privind declasarea corpurilor de clădire: C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25 situate în Piața Cetatea Oradea, iar pârâta Direcția Județeană pentru Cultură Bihor să comunice răspunsul către reclamant, prin raportare la prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 13 alin. (2)- (4) și ale art. 19 din Legea nr. 422/2001.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, sunt nefondate.

În acest sens, se reține cu prioritate că recurentul-pârât nu contestă faptul că este autoritatea care are competența de a soluționa cererea de declasare, precum și termenele în care trebuie să se desfășoare această procedură și nici nu susține că ar fi procedat la soluționarea cererii reclamantului de declasare a corpurilor C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, cerere înregistrată la DJC Bihor sub nr. x/12.08.2020 și transmisă Ministerului Culturii -Direcția Patrimoniu Cultural prin adresa nr. x/07.09.2020, reiterând critici vizând lipsa obiectului și inadmisibilitatea cererii, argumentate prin prisma unor chestiuni care țin de fondul cererii de declasare și nicidecum de cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată și precizată de partea adversă.

În ceea ce privește lipsa de obiect, contrar susținerilor recurentului-pârât, se reține că acțiunea are un obiect cât se poate de clar și anume obligarea pârâților la soluționarea cererii privind declasarea corpurilor de clădire C7, C12, C14, C15, C16, C23, C24 și C25, cerere înregistrată la DJC Bihor sub nr. x/12.08.2020 și transmisă Ministerului Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural prin adresa nr. x/07.09.2020, iar singura ipoteză în care acțiunea ar rămâne fără obiect este cea în care cererea de declasare ar fi soluționată și răspunsul ar fi comunicat solicitantului.

Deși recurentul-pârât susție că cererea nu are obiect, în raport de adresa nr. x/09.02.2021, instanța de recurs reține că, ulterior acestei date, subiectul analizării declasării a fost înscris din nou pe ordinea de ședință a CNMI din 17-19 noiembrie 2021 și a fost amânat, iar ulterior, a fost reanalizată declasarea parțială în ședință din 19 ianuarie 2022 cu propunerea de înaintare spre analiza plenului fără ca CNMI să adopte vreo hotărâre în ședința din 21-26 ianuarie 2022, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice.

Totodată, se mai reține și că niciunul dintre pârâți nu a făcut dovada că ulterior ședinței Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI) din data de 17-19 noiembrie 2021, când solicitarea de declasare a fost amânată și până la înscrierea solicitării pe ordinea de zi a plenului CNMI din 21-26 ianuarie 2022, pârâții ar mai fi solicitat Municipiului Oradea completări ale documentației de declasare în sensul celor menționate în procesele-verbale ale ședințelor din septembrie și decembrie 2020, respectiv dacă mai sunt în teren pârți, inclusiv subterane, din celelalte corpuri de clădire decât C1 și C8 .

Și în ceea ce privește inadmisibilitatea instanța de fond a procedat din nou corect, în condițiile în care apărările pârâtului Ministerul Culturii invocate în primă instanță și reiterate sub formă de critici de nelegalitate prin cererea de recurs se referă la documentația depusă de reclamant și la presupusele lipsuri ale acesteia, aspecte care sunt străine de problema admisibilității unui anumit tip de acțiune.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării in concret a legii; este asimilat actelor administrative unilaterale și faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 prevăd că nesoluționarea în termenul legal a unei cereri presupune faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice:

"(1) Comunicarea de clasare, de declasare sau răspunsul privind neclasarea sau nedeclasarea pot fi contestate de proprietarul bunului imobil în cauză la Ministerul Culturii și Cultelor în termen de 30 de zile de la data comunicării; contestația se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare.

(2) În cazul în care prin votul a două treimi din numărul membrilor Comisia Națională a Monumentelor Istorice susține hotărârea inițială de clasare sau de neclasare, ministrul culturii și cultelor este îndreptățit să respingă contestația.

(3) În cazul în care contestatarul nu este mulțumit de răspunsul primit, acesta se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

(4) În cazul în care ordinul de clasare a fost contestat în condițiile legii, acesta rămâne definitiv după epuizarea căilor de atac.

(5) În cazul în care ordinul de clasare nu este contestat în condițiile legii, acesta rămâne definitiv după 30 de zile de la comunicarea lui în scris proprietarului și autorităților administrației publice locale.

(6) La data rămânerii definitive a comunicării de declasare sau de la data comunicării răspunsului privind neclasarea, regimul de monument istoric al bunului încetează, iar reluarea procedurii de clasare sau de declasare nu poate interveni înainte de 3 ani, în absența descoperirii unor elemente noi care să o justifice.

(7) În situația introducerii unei acțiuni în contencios administrativ împotriva ordinului de clasare sau a comunicării declanșării procedurii de clasare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, asupra bunului imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice".

Nu în ultimul rând, Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice stipulează și un termen limită în care trebuie soluționat dosarul de declasare, respectiv cel reglementat de art. 25 indice 3 din ordin, conform căruia: Ministerul Culturii și Identității Naționale are obligația de a soluționa dosarul de clasare/declasare/schimbare de grupă valorică în termen de 90 zile de la depunerea documentației complete.

Prin raportarea obiectului cererii deduse judecății la textele legale anterior enunțate, reiese în mod evident că acțiunea este admisibilă, o acțiune prin care se solicită obligarea pârâților la îndeplinirea atribuțiilor care le revin prin lege, respectiv soluționarea unei cereri și comunicarea unui răspuns, neputând fi apreciată nici ca lipsită de obiect și nici ca inadmisibilă.

În acest context, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de recurs mai reține și că argumentele recurentului-pârât privind aspectele comunicate reclamantului prin adresa nr. x/09.02.2021, în sensul că procedura de declasare nu are loc atât timp cât procedura de clasare nu s-a finalizat, ori că reclamantul nu a făcut dovada că deținea avizul Ministerului Culturii pentru dărâmarea corpurilor de clădire aflate în procedura de clasare și care beneficiau de statutul de monument istoric, sunt nerelevante și nu pot justifica neemiterea unui răspuns motivat la solicitarea reclamantului de declasare în termenul prevăzut de ordin, cu atât mai mult cu cât, în cauză, instanța de judecată nu a fost învestită cu verificarea îndeplinirii cerințelor în vederea dispunerii sau nu a declasării corpurilor de clădire desființate, cum greșit susține recurentul-pârât, ci dacă acesta a emis sau nu un răspuns la solicitarea reclamantului de declasare, răspuns care să poată fi contestat în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 422/2001.

În aceste condiții, vor fi respinse ca nefondate și criticile recurentului-pârât privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond culpa procesuală în sarcina Ministerului Culturii, ca urmare a nesoluționării în termen a dosarului de declasare, în raport de dispozițiile art. 25 indice 3 ale Ordinului nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, situație ce include de asemenea și nerespectarea de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice a obligației de a emite o propunere de declasare/nedeclasare în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (6) din același ordin.

Prin urmare, sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant Municipiul Oradea prin primar a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 2.400 RON, reprezentând cheltuieli de transport, conform dovezilor de la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii împotriva sentinței civile nr. 659 din 20 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-pârât Municipiul Oradea prin primar la plata sumei de 2.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.