ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04 octombrie 2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Dobricionești, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să dispună anularea parțială a Deciziei nr. 10337/14.07.2022, cu privire la imobilele identificate cu nr. topo. x, înscrise (inițial) în C.F. nr. x Dobricionești, constând în terenuri intravilane și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul de mai sus, în conformitate cu legislația specială.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 24 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Dobricionești, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 10337/14.07.2022 emisă de pârâtă, cu privire la respingerea cererilor de retrocedare depuse în legătură cu imobilul teren cu nr. topo x și y înscris inițial în CF nr. x Dobricionești și a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire a imobilului teren cu nr. topo x și y înscris inițial în CF nr. x Dobricionești, în urma examinării celorlalte condiții pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respingând restul pretențiilor formulate, fără cheltuieli de judecată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 24 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii introductive, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu cele ale art. 28 din Decretul nr. 177/1948, în condițiile în care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Dobricionești și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.
Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Astfel, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Totodată, prin Decizii ale Comisiei speciale de retrocedare au fost restituite în natură sau a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii în echivalent pentru imobile care au aparținut organizațiilor centrale și statutare ale cultului greco-catolic, în dosarele în care Statul Român a preluat abuziv imobilele de la solicitantă.
Concluzionând, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-mentionate s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât imobilul identificat nr. top. x si nr. top. x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar construcțiile solicitate au fost demolate, iar în acest a invocat și prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.
Nu în ultimul rând, în subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat prevederea unui termen de punere în executare mai mare decât cel cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în nenumărate cazuri, pentru a putea pune în executare o hotărâre judecătorească, Comisia specială de retrocedare este nevoită să administreze la dosar înscrisuri în vederea formulării unei/unor decizii.
Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea și Protopopiatul Central Greco-Catolic Oradea, în calitate de succesor Canonic al Parohiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Dobricionești au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă.
Astfel, prin cererile înregistrate pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparținut cultelor religioase, cu nr. x, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Dobricionești, Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea au solicitat retrocedarea imobilului (arător în intravilan), situat în județul Bihor, înscris în C.F. nr. x a localității Dobricionești, sub nr. top. x și y.
Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluționate prin Decizia nr. 10337 din 14 iulie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, cu motivarea în fapt că imobilul solicitat nu a fost preluat de stat de la solicitantă și construcțiile solicitate au fost demolate.
Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea Deciziei nr. 10337 din 14 iulie 2022 emisă de pârâtă a fost admisă în parte, pârâta reiterând apărările prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10337/14.07.2022, emisă de pârâtă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România:
"Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."
De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din același act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială."
Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării."
Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:
"Art. 1 - În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.
Art. 2 -Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părți componente."
În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție".
Totodată, art. 37 alin. (3) și (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului."
În primul rând, pentru aprecierea incidenței în speță a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în fața instanței de fond, respectiv înscrierile de sub B1 din CF x Dobricionești, astfel cum a fost tradusă, din care rezultă că imobilul cu nr. topo x și y, înscris sub A V. 1-2, se afla în proprietatea Parohiei greco catolice Dobricionești (potrivit înscrierii de sub B1), fiind notate și în inventarul acesteia la poziția 2 și 5 din foaia de inventar nr. 3, potrivit procesului-verbal din 28 martie 1946 (certificat nr. x/23.01.1998 emis de Serviciul Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale).
Ulterior, aceste imobile, având nr. top. x și y, au fost trecute în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Dobricionești, cu titlu de transmisiune legală în baza Decretului nr. 358/1948, potrivit încheierii CF nr. x/1971.
La baza acestei încheieri a stat o cerere formulată de Parohia Ortodoxă Română Dobricionești, la 18 mai 1971, în baza Decretului nr. 358/1948 solicitând transcriere bunurilor în favoarea sa.
Această trecere a bunurilor din patrimoniul Parohiei Române Unite cu Roma Greco Catolice Dobricionești în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române s-a realizat fără nici un fel de despăgubire a proprietarului inițial.
Așadar, rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu care a aparținut intimatelor-reclamante a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referință, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
Instanța de recurs mai reține și că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Dobricionești era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât și părțile lor componente locale.
Or, în speță, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul Decretului nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanță dacă actul normativ respectiv a fost aplicat în limitele sale sau nu, atât timp cât el reprezintă temeiul preluării.
Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reținute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948, în situația în care nu s-au acordat despăgubiri.
Față de starea de fapt reținută, raportat la prevederile legale arătate, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de control judiciar reține că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română Dobricionești.
Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul teren cu nr. topo x și y înscris inițial în CF nr. x Dobricionești, fiind demonstrată de însuși instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziții contraveneau art. 10 din Constituția de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietățile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică și nici nu a fost însoțită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiție. Așadar, în cauză s-a făcut și dovada unei deposedări abuzive a solicitantelor, în perioada de referință arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanță că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.
În acest sens s-a stabilit și în cadrul ședinței de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțând o soluție de principiu în sensul că:
"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din același text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanța de fond că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce privește preluarea imobilului din proprietatea intimatelor-reclamante.
În acest context, se reține a fi lipsită de relevanță și invocarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prin citarea trunchiată a acestora, în cuprinsul acestui aliniat fiind nominalizate în categoria imobilelor în sensul prezentei ordonanțe de urgență inclusiv terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților.
Nu în ultimul rând, solicitarea recurentei-pârâte de a se prevedea în dispozitiv un termen de executare mai mare decât cel reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 - 30 zile, urmează să fie respinsă, întrucât nu sunt întrunite prevederile art. 448 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care instanța de fond a interpretat sau a aplicat greșit prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 24 din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2024.