ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1982/2024

Ședința publică din data de 05 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în data de 05.07.2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale privind eliberarea adeverințelor necesare în vederea întocmirii dosarului de pensionare și eliberarea adeverințelor necesare întocmirii dosarului de pensionare, inclusiv adeverința de tip recapitulativă ce atestă vechimea reclamantei în magistratură de 25 de ani și 2 zile la data de 03.01.2023.

Prin încheierea din ședința publică de la 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cererii privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 la Tribunalului București.

Împotriva încheierii din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în consecința, trimiterea cauzei Curții de Apel București in vederea repunerii acesteia pe rol si a reluării judecații.

A arătat că încheierea de suspendare de la data de 16.11.2023 este nelegala din perspectiva pronunțării sale cu greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva incidenței motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de reținut ca acesta vizează încălcarea legii, încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte respectiv: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplica ori dimpotrivă restrângerea nejustificata a aplicării prevederilor acesteia. Se subsumează motivului de casare anterior referit încălcarea unor principii generale de drept, dar si situația in care textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșita, inclusiv dar fara a se limita la cazurile in care norma juridica este susceptibila de interpretare, dar interpretarea data in speța nu este justa.

Deși instanța de fond reținut ca soluționarea dosarului de fata nu poate fi efectuata independent de dosarul nr. x/2023, in caz contrar existând riscul generării unor hotărârii potrivnice, in final a apreciat ca sunt îndeplinite condițiile vizând suspendarea facultativa.

Din punct de vedere procedural soluția suspendării este greșita, încălcându-se o serie de norme si principii fundamentale ale procesului civil, chiar daca in cauza n-ar mai fi fost îndeplinite condițiile conexării celor doua cereri.

A precizat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal in temeiul căruia paratul a solicitat suspendarea prezentei cauze, judecătorul fondului apreciind, in mod eronat, ca soluționarea prezentei cauze depinde de soluționarea dosarului nr. x/2023

Art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie intr-adevăr o prerogativa pentru judecătorul investit cu soluționarea cauzei, de a aprecia in sensul suspendării acesteia, in ipoteza in care soluționarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept ce formează obiectul altei judecați.

Din analiza si interpretarea acestui text de lege reiese ca pentru a se putea dispune suspendarea judecații unei cauze este necesar sa fie îndeplinite doua condiții in mod cumulativ, respectiv:

(i) Soluționarea cauzei a cărei suspendare se solicita sa depindă in tot sau in parte de existenta ori inexistenta unui drept;

(ii) Existenta sau inexistenta acestui drept sa formeze obiectul unei alte judecați.

În literatura de specialitate, in aceasta materie s-a exprimat ideea potrivit căreia articolul 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. presupune ca soluția din proces depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecați si care, odată stabilit prin hotărâre definitiva, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat in orice alt proces, potrivit celor prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru suspendarea judecații in temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este necesar a se demonstra ca soluționarea pricinii depinde de dreptul ce face obiectul unei alte judecați, deci ca se afla intr-un raport de interdependenta.

Relația de interdependenta trebuie profund analizata de instanța de judecata in fata căreia se ridica problema suspendării judecații, având in vedere mai ales faptul ca măsura suspendării se impune a fi luata numai daca soluția care s-ar pronunța intr-o cauza ar influenta hotărârea din pricina a cărei judecata se solicita a fi suspendata.

Pe de alta parte, adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei depinde de aprecierea instanței, care este datoare sa aibă in vedere nu numai legătura dintre cauze, ci si oportunitatea suspendării judecații, in caz contrar ne-am afla in fata unui act de vădita nedreptate fata de partea care stăruie in judecata.

Or, in realitate acest caz de suspendare facultativa vizează o chestiune prejudiciala, de a cărei soluționare poate depinde decizia ce urmează a fi pronunțata in cauza iar nu de soluționarea unei cauze cu privire la un drept ce face obiectul altei judecați, nu a aceluiași drept.

Per a contrario, in situația in care o astfel de dependenta procesuala nu exista, rezulta cu evidenta faptul ca nu se va justifica sub nicio forma măsura suspendării judecații, fiind incident in aceasta circumstanța un principiu fundamental care guvernează procesul civil in general, respectiv judecarea cauzei cu celeritate, in termen optim si previzibil.

Mai mult decât atât, urmează de asemenea a fi înlăturate si considerentele instanței prin care retine ca "este evident ca soluționarea dosarului de fata nu poate fi efectuata independent de dosarul nr. x/2023, in caz contrar existând riscul generării unor hotărâri potrivnice" si se constata ca mijloacele procedurale pentru remedierea unor astfel de situații sunt cu totul altele.

În lumina acestor idei, a mai susținut că, potrivit principiilor de drept procesual si a doctrinei de specialitate in materie, mijlocul si instituțiile procedurale pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri judecătorești potrivnice sunt excepția conexității si excepția litispendenței, cată vreme discutam despre doua cereri similare înregistrate pe rolul a doua instanțe diferite deopotrivă competente.

În schimb, mijlocul procedural pentru a sancționa pronunțarea unor hotărâri judecătorești potrivnice este autoritatea de lucru judecat prin efectul sau negativ.

Totodată, a susținut că cele doua cereri similare sunt puse in lumina in cadre procesuale fundamental distincte, astfel cum de altfel retine si instanța de fond, respectiv in cadrul prezentului dosar este investita o instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, in schimb in cadrul dosarului nr. x/2023, înregistrat pe rolul Tribunalului la secția de Conflicte de Munca, cauza acțiunii este cu totul alta, respectiv anularea unor acte.

Capătul de cerere ce vizează constatarea vechimii in munca a recurentei de 25 de ani si 2 zile la data de 03.01.2023, se afla in strânsa legătura cu fiecare din cadrele procesuale stabilite in dosarele anterior menționate.

Prin urmare, având in vedere ca in temeiul altui principiu care guvernează in general procesul civil, consacrat legislativ in art. 20 din C. proc. civ., conform căruia, judecătorul are obligația sa asigure respectarea si sa respecte el insusi principiile fundamentale ale procesului civil, suspendarea prezentei cauze nu se justifica din niciun punct de vedere.

În evaluarea oportunității suspendării procesului pe temeiul analizat in cele ce preced, instanța de judecata trebuia sa ia in considerare ansamblul circumstanțelor cauzei, astfel incat sa nu se ajungă la o forma de abuz procesual.

Raportând întregul raționament la împrejurările factuale concrete din aceasta speța, in concordanta si cu cele dezvoltate in cele ce preced, nu se confirmă existenta unui alt drept aflat in disputa pe rolul instanțelor de judecata, de soluționarea căruia sa depindă decizia din prezentul dosar.

Existența cererii de pe rolul Tribunalului București la secția de conflicte de munca si asigurări sociale, ce are un obiect fundamental distinct fata de cel din prezenta cauza, nu impacteaza sub niciun aspect soluția ce urmează a fi pronunțata in prezenta cauza.

În prezenta cauza, cadrul procesual obiectiv se circumstanțiaza unui litigiu in contenciosul administrativ si deci al Legii nr. 554/2004, aflat in competenta instanțelor de contencios administrativ, or in cadrul dosarului nr. x/2023 discutam despre un litigiu de munca in competenta instanțelor specializate competente.

Sub aspectul obiectului celor 2 cauze, a arătat că litigiul de munca ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 are ca obiect anularea unor acte distincte de cel din prezenta cauza, precum si solicitarea instanței de a suplini voința Consiliului Superior al Magistraturii in calitate de ultim angajator la data de 03.01.2023, care a soluționat cererile reclamantei încălcând prevederile legale in materie de pensionare si eliberare din funcție.

In schimb, in prezenta cauza litigiul vizează constatarea refuzului nejustificat al paratului Consiliul Superior al Magistraturii de a soluționa in acord cu prevederile legale o cerere formulata de subsemnata privind eliberarea unei Adeverințe. Legătura de cauzalitate si dependenta dintre cele două dosare este pur fictiva, sens in care nu se poate aprecia nici din punct de vedere procedural nici din punct de vedere al fondului ca soluționarea uneia ar depinde de soluționarea celeilalte.

A susținut că judecătorul fondului era obligat in mod legal de a pronunța o decizie in cauza pe care o soluționează potrivit propriei sale convingeri, fara a fi ținut sa aștepte soluționarea vreunui alt dosar care prezintă similitudini, in acord cu dispozițiile legale aplicabile si cu situația de fapt descrisa de părți si mai mult decât atât, este ținut sa respecte toate garanțiile si principiile fundamentale ale procesului civil.

Concluzionând sub întregul aspect, a arătat că nu sunt îndeplinite exigentele si condițiile impuse de C. proc. civ. pentru suspendarea prezentului dosar, in cauza neexistând niciun motiv care ar putea sa impună necesitatea acestui incident procesual.

În virtutea întregii argumentații expusa in cele ce preced, a solicitat admiterea recursului.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei, ca fiind legală și temeinică.

În apărare, a mai arătat că în cauză nu poate fi aplicată soluția conexității deoarece prevederea legală de la art. 139 C. proc. civ. este incidentă doar în cazul a două sau mai multe pricini aflate în curs de soluționare, pe rolul primei instanțe. Or, cauza nr. x/2023 a fost soluționată în primă instanță nedefinitiv la data de 06.06.2023 prin respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Instanța de recurs este învestită cu exercitarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal privind suspendarea judecății prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., până la pronunțarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Criticile de nelegalitate dezvoltate prin cererea de recurs converg, în esență, spre ideea, conform căreia, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele textului procedural necesare suspendării judecății cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ.:

"Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;".

Art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează o măsură de suspendare facultativă a judecății, din economia dispozițiilor precitate rezultând că între două procese trebuie să existe o anumită legătură, esențial fiind ca soluția în procesul al cărui judecată se dorește a fi suspendată, să fie influențată, să depindă, în tot sau în parte de soluția pronunțată în cauza până la a cărei soluționare se solicită suspendarea.

În acest context, critica recurentei, în sensul că cele două cauze au temeiuri juridice diferite, nu are nicio relevanță din perspectiva ipotezei suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., condiția impusă de norma procedurală fiind aceea a existenței unei alte judecăți în cadrul căreia trebuie să se stabilească existența sau inexistența unui drept de care depinde și soluționarea celei de a doua cauze.

Prin urmare, legiuitorul nu a făcut distincție cu privire la obiectul celeilalte judecăți sau cu privire la temeiul juridic al acesteia, singurul element comun constând în invocarea aceluiași drept în considerarea căruia trebuie dezlegat raportul juridic litigios dedus judecății în ambele cauze.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, în cazul concret al speței de față, Înalta Curte constată că acțiunea judecătorească, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2023 al Tribunalului București, secția VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel cum rezultă din sentința nr. 3525/2023 pronunțată în primă instanță, vizează, în principal, anularea Deciziei nr. 2889/10.03.2023 emisa de Casa de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 6 București prin care a fost respinsa cererea reclamantei de acordare a pensiei de serviciu, in temeiul art. 82 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 coroborate cu art. 211 alin. (1) și art. 282 alin. (3) din Legea nr. 303/2022,iar în subsidiar, să se constate că reclamanta are o vechime in funcția de magistrat de 25 de ani si 2 zile (douăzeci si cinci de ani si doua zile) la data de 03.01.2023, data formulării cererii de pensionare și să se dispună obligarea Casei de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 6 București sa emită in favoarea reclamantei Decizia privind acordarea pensiei de serviciu in temeiul art. 82 și art. 86 din Legea nr. 303/2004 coroborate cu art. 282 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 cu raportare la luna decembrie 2022, anterioară datei formulării cererii de pensionare, respectiv 03.01.2023.

În prezentul litigiu, reclamanta urmărește să se constate refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale privind eliberarea adeverințelor necesare în vederea întocmirii dosarului de pensionare și eliberarea adeverințelor necesare întocmirii dosarului de pensionare, inclusiv adeverința de tip recapitulativă ce atestă vechimea reclamantei în magistratură de 25 de ani și 2 zile la data de 03.01.2023.

Prin urmare, dreptul pretins de reclamanta A. în prezenta cauză, constând în eliberarea adeverințelor necesare întocmirii dosarului de pensionare, inclusiv adeverința de tip recapitulativă ce atestă vechimea reclamantei în magistratură de 25 de ani și 2 zile la data de 03.01.2023, nu poate fi dezlegat mai înainte de a se constata definitiv, pe cale judecătorească, vechimea în funcție a reclamantei necesară întocmirii dosarului de pensionare așa cum s-a solicitat și în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului București.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că alegațiile recurentei, referitoare la inexistența legăturii și a interdependenței dintre cele două dosare, nu pot fi apreciate ca fiind valide în contextul în care petitul celor două cereri de chemare în judecată înregistrate pe rolul a două instanțe diferite, la date diferite și în contradictoriu cu pârâți diferiți, este parțial identic.

Mai mult decât atât, soluția conexității, conform art. 139 alin. (1) C. proc. civ., invocată de reclamantă ar mai fi putut fi aplicată, așa cum a statuat în mod corect și prima instanță de judecată, în situația în care cele două pricini s-ar mai fi aflat în curs de soluționare, or, dosarul în raport de care s-a dispus suspendarea cu nr. x/2023 a fost soluționat nedefinitiv la data de 06.06.2023, prin sentința civilă nr. 3525/2023.

Pentru considerentele expuse, instanța de control judiciar constată că încheierea de suspendare a judecății cauzei, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este apărată de orice critică de nelegalitate circumscrisă ipotezei încălcării sau aplicării greșite a dispozițiilor art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.