ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2024

Ședința publică din data de 05 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2016 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2015 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, anume pentru suma de 1.861.402 RON, reprezentând 156.649 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată și accesoriile aferente în cuantum de 131.663 RON; 83.449 RON cu titlu de impozit pe profit și accesoriile aferente în cuantum de 47.345 RON și 1.442.296 RON reprezentând accesorii calculate pentru TVA și impozit pe profit fără a le fi asociată o obligație fiscală principală stabilită suplimentar de plată, anularea în parte a Deciziei nr. 51/19.02.2016 emise de ANAF-DGSC și prin care a fost respinsă în parte Contestația reclamantei din data de 20.11.2015 împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2015; și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 757.088 RON stabilite suplimentar și achitate în baza actelor administrativ-fiscale contestate, să se dispună, în temeiul art. 124 alin. (1) Cod. proc. fisc, obligarea pârâtelor la plata dobânzilor calculate pentru sumele stabilite cu titlu suplimentar, după cum urmează:

- dobânzi calculate raportat la suma de 1.861.402 RON pentru intervalul 21.10.2015 (data la care această sumă stabilită în baza actelor contestate a fost achitată de A.) - 08.07.2016 (data emiterii Deciziei de anulare a accesoriilor prin care a fost anulată suma de 1.104.314 RON din totalul impus prin actele contestate) și

- dobânzi calculate raportat la suma de 757.088 RON (suma rămasă după anularea accesoriilor în cuantum de 1.104.314 RON) pentru intervalul 08.07.2016 (data emiterii Deciziei de anulare a accesoriilor) - data rambursării/compensării efective a acestei sume.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 24 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a respins capetele 3 și 4 de cerere formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția inadmisibilității pentru autoritate de lucru judecat.

A admis capătul 3 de cerere și obligă pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a marilor Contribuabili la rambursarea către reclamantă a sumei de 757.088 RON ce a fost stabilită prin decizia de impunere nr. x/29.09.2015.

A admis în parte capătul 4 de cerere și a obligat pârâta ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata dobânzii aferente sumei de 757.088 RON pentru intervalul 08.07.2016 până la data rambursării efective.

A respins în rest capătul 4 de cerere ca neîntemeiat.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea cererii de restituire a sumelor achitate și obligarea la plata dobânzii.

În motivare, în esență, a susținut că hotărârea pronunțata de Curtea de Apel București, în rejudecarea cauzei, a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv instanța a interpretat, in mod eronat, dispozițiile procedurii administrative de restituire la cerere și de rambursare a sumelor de la buget.

În ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 757.088 RON deja achitat, a susținut că este nelegala soluția pronunțata de prima instanța de respingere a acestei excepții. Astfel au fost încălcate dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, O.P.A.N.A.F nr. 2250/21.11.2007 privind aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată depuse în condițiile titlului VI - T.V.A din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

În raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, mecanismul procedural pus la dispoziție prin Legea nr. 554/2004 conferă subiectului de sezină, în cazul contenciosului subiectiv, recunoașterea dreptului pretins.

Legiuitorul a prevăzut anumite proceduri administrative atât pentru restituirea TVA achitata, cât și pentru plata dobânzilor pentru sumele achitate cu titlu de obligații fiscale, prin O.P.A.N.A.F nr. 2250/21.11.2007 și O.P.A.N.A.F nr. 1899/22.12.2004, așadar admiterea, in rejudecare, a obligării autorității publice la acordarea de dobânzi, fără ca acestea să fie solicitate direct de la organul fiscal, constituie o imixtiune a instanței de contencios în atribuțiile autorității administrative.

Admiterea capetelor nr. 3 si nr. 4 de cerere conduce implicit la recunoașterea dreptului acesteia de a solicita restituirea sumelor achitate și de a solicita plata dobânzilor pentru sumele achitate.

În raport de situația de fapt, aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu poate presupune nicidecum pronunțarea unei hotărâri de obligare a autorității fiscale la restituirea sumelor pretinse și la acordarea dobânzilor pentru sumele achitate de A. S.R.L. întrucât aceste capete de cerere sunt supuse unor proceduri administrative prevăzute de legislația specifică dreptului fiscal.

Din Codul de procedură fiscală, cat si din prevederile OMFP nr. 1899/2004, rezulta fara echivoc faptul ca soluția ce poate fi dispusa de instanța este aceea de a stabili daca sumele stabilite prin actele administrative fiscale sunt sau nu datorate de către contribuabil.

În condițiile in care actele administrative sunt anulate de către instanța competenta, restituirea sumelor se face in conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget.

Textele legale invocate anterior reglementează o procedura administrativa speciala, restituirea putând fi dispusa ca urmare a cererii formulate de către reclamanta la organul fiscal in raza căruia isi are sediul, in condițiile in care prin hotărâri judecătorești sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul ca sumele stabilite in sarcina societății nu sunt datorate.

În raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 in speța, se aplica legea speciala (Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), dispoziții legale care se aplica cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ (cadrul general in materie), conform principiului Specialia generalibus derogant, principiu juridic care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Nu există niciun motiv să se prezume la acest moment că organul fiscal nu ar proceda cu bună credință la restituirea sumei, în măsura în care actele administrative atacate au fost anulate definitiv.

Ulterior soluționării definitive a cauzei, reclamanta va putea solicita restituirea sumelor în temeiul acelorași prevederi, respectiv in temeiul art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicită cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat. În același sens, sunt și prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/205 privind Codul de procedură fiscală.

Totodată, prevederile pct. 2 din O.M.F.P. nr. 1899/2004, potrivit cărora "restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal…".

Potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie să fie însoțită de copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget, precum și copii legalizate de pe hotărârile definitive și irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea.

De asemenea, la pct. 5 din OMFP nr. 1899/2004, se prevede ca sumele solicitate se vor restitui numai după efectuarea compensării tuturor obligaților bugetare restante.

În soluționarea cererii de restituire, conform pct. 6 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, organul fiscal va întocmi o decizie de restituire, conform modelului prezentat în anexa ordinului, care se aprobă de către conducătorul unității.

Așadar, in mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, deoarece formularea cererii de restituire a sumei de 757.088 RON, direct la instanța de judecata este inadmisibila întrucât legea speciala, respectiv Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, stabilește o procedura derogatorie de la normele de drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat.

În ceea ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi pentru suma de 757.088 RON reprezentând TVA stabilita suplimentar, a susținut că este nelegală soluția pronunțata de instanța in rejudecare, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 124 alin. (1) C. proc. civ. fiscala (art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 coroborat cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004, in ceea ce privește obligarea paratei la plata dobânzilor calculate începând cu data achitării acestora și până la restituirea efectiva a sumei de 757.088 RON, ca reprezentând contrapartida prejudiciului cauzat contribuabilului.

Normele legale incidente cauzei nu au prevăzut, nici la momentul emiterii Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 și nici ulterior, nicio limitare a dreptului contribuabilului la acoperirea prejudiciului cauzat pentru depășirea termenului legal de restituire sau rambursare, în funcție de modalitatea în care organul fiscal efectuează plata debitului principal (plată sau compensare).

Momentul nașterii dreptului la dobânzi este reglementat în timp întotdeauna înaintea plății, fiind determinat tocmai de întârzierea în efectuarea acesteia, astfel încât procedura instituită la pct. 3 al Capitolului II din Procedura aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, prevede calcularea dobânzii numai asupra sumei aprobată a fi restituită după efectuarea operațiunii de compensare, operațiune care este situată și ea în timp întotdeauna după nașterea dreptului contribuabilului la dobândă.

Prin urmare, in condițiile in care actele administrative sunt anulate de către instanța competenta, acordarea dobânzilor se va calcula de către organul fiscal competent, astfel ca momentul de început al cursului dobânzii, zilele de întârziere cât si cuantumul exact, urmând a fi determinat de organul fiscal, conform cap. II pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004.

Potrivit dispozițiilor pct. 3, pct. 6 si pct. 7 Cap. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1899/2004 contribuabilul nu are posibilitatea calculării dobânzilor, singurul in măsura sa realizeze acest calcul fiind organul fiscal competent care întocmește in acest sens documentația privind calculul dobânzilor.

Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. si fara a avea in vedere timpul necesar efectuării operațiunilor intre unitatea de trezorerie si unitatea bancara.

Sub aspectul cuantumului dobânzii, a arătat că potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004 dobânda se calculează de organul fiscal competent. Însă, în lipsa parcurgerii etapei administrative de soluționare a cererii de restituire, solicitarea de dobânzi direct în fața instanței judecătorești constituie o încălcare a atribuțiilor instanței judecătorești.

A precizat că în speță se aplică legea speciala (O.G. or. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ (cadrul general in materie).

In raport de prevederile legale menționate mai sus, hotărârea civila nr. 24/09.02.2023 pronunțata in dosarul nr. x/2016 este nelegala.

În drept, a invocat dispozițiile art. 483, art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum si celelalte dispoziții menționate in prezenta cerere.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.R.L. învestit instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu o acțiune având ca obiect:

(i) anularea în parte a Deciziei nr. 51/19.02.2016 emise de ANAF-DGSC în soluționarea contestației administrative;

(ii) anularea Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2015 emise de ANAF-DGAMC prin care au fost impuse obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.861.402 RON, cu titlu de TVA, impozit pe profit și obligațiile accesorii aferente;

(iii) obligarea autorităților fiscale la restituirea sumelor achitate în baza actelor contestate iar, în temeiul art. 124 alin. (11) vechiul Cod. proc. fisc. /art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală, la plata dobânzilor fiscale calculate de la data achitării și până la data rambursării/compensării efective;

(iv) obligarea autorităților fiscale la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat (în cuantum de 95.601,38 RON), onorariul de expert și taxele judiciare de timbru.

În primul ciclu procesual, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte fiind constatată nelegalitatea actelor administrative atacate. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că se impune admiterea excepției de inadmisibilitate a capetelor 3 și 4 din cererea de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 168 Codul de procedură fiscală, judecătorul fondului apreciind că cererea de restituire a sumelor trebuie să urmeze procedura specială din procedura fiscală, inițiată de cererea de adresată organelor fiscale.

Împotriva acestei soluții, au formulat cerere de recurs toate părțile procesuale. Ulterior soluționării recursului reclamantei și al organelor fiscale, instanța de control judiciar din primul ciclu procesual a considerat că soluția de respingere a capetelor 3 și 4 din acțiune ca inadmisibile este eronată, a casat sentința de la fond și a trimis cauza spre rejudecare, obligând instanța la soluționarea petitelor de restituire a sumelor achitate în temeiul actelor fiscale declarate nelegale și la plata dobânzii legale.

În cel de-al doilea ciclu procesual, așa cum am arătat anterior, instanța, în rejudecare, a admis capătul 3 din acțiune și a obligat pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a marilor Contribuabili la rambursarea către reclamantă a sumei de 757.088 RON ce a fost stabilită prin decizia de impunere nr. x/29.09.2015. A admis în parte capătul 4 de cerere și a obligat pârâta ANAF- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata dobânzii aferente sumei de 757.088 RON pentru intervalul 08.07.2016 până la data rambursării efective.

În raport de sentința pronunțată de instanță în cadrul rejudecării, intimata - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că prima instanță a încălcat dispozițiile legale de la art. 168 Codul de procedură fiscală coroborat cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004, în ceea ce privește obligarea paratei la restituirea sumelor achitate și la plata dobânzilor calculate începând cu data achitării acestora și până la restituirea efectiva a sumei de 757.088 RON.

Recurenta-pârâtă, printr-un prim set de critici expuse în recurs, a susținut că prima instanță a respins greșit excepția de inadmisibilitate a capetelor 3 și 4 de cerere, însă Înalta Curte nu poate valida argumentația acesteia pe motiv că, în mod definitiv, chestiunea admisibilității celor două capete de cerere a fost tranșată prin decizia nr. 2377/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios adminsitrativ și Fiscal din prmul ciclu procesual prin care s-a stabilit că petitul de restituire a sumelor achitate și de plată a dobânzii poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ care a emis soluția cu privire la cererea de anulare a actelor administrativ - fiscale atacate.

A accepta teza recurentei-pârâte ar însemna o încălcare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ contestat, ori să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar conform alin. (3), instanța poate acorda despăgubiri pentru daunele materiale sau morale, dacă reclamantul le-a solicitat.

Legea organică reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în care instanța poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să efectueze operațiunile ori să dispună măsurile solicitate de reclamant și poate impune obligații pentru repararea pagubei cauzate, iar nu doar să reevalueze petiția care i-a fost adresată. O atare măsură se încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară, propusă de recurenta - pârâtă, fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ.

Procedura administrativă pe care o invocă autoritatea fiscală nu se încadrează în cazurile de excepție reglementate prin art. 5 din Legea nr. 554/2004 și nu ar putea lipsi de conținut prevederile legii contenciosului administrativ referitoare la înlăturarea consecințelor vătămătoare ale actelor administrative contestate, persoana vătămată având un drept de opțiune asupra căii de urmat pentru a obține repararea pagubei, inclusiv sub aspectul restituirii sumelor despre care pretinde că i-au fost impuse nelegal și al plății dobânzilor fiscale aferente.

Caracterul alternativ al mecanismelor procedurale reglementate pentru repararea pagubei în procedura judiciară a contenciosului administrativ și în procedura fiscală (administrativă) reiese și din Decizia nr. 694/2015 a Curții Constituționale, care, admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (referitoare la data de la care contribuabilul are dreptul la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget conform art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), a reținut că neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate nu privește și situația în care contribuabilul a solicitat și a obținut despăgubiri în condițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Soluția normativă cuprinsă în art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală adoptat prin O.G. nr. 92/2003 era identică celei prevăzute în art. 182 alin. (1) din noul Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, astfel încât considerentele deciziei Curții Constituționale își mențin actualitatea și în interpretarea noului context normativ.

Așa fiind, Înalta Curte conchide că reglementarea procedurii administrative de restituire a sumelor și de acordare a dobânzilor din Codul de procedură fiscală nu poate fi considerată un fine de neprimire care să atragă inadmisibilitatea cererii în justiție formulate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, odată cu cererea de anulare a actului administrativ în baza căruia au fost impuse sumele a căror restituire se solicită, sau ulterior, în condițiile art. 19 din aceeași lege.

Compensarea invocată de autoritatea fiscală nu constituie nici ea un argument în sensul inadmisibilității cererii de restituire sau de plată a dobânzilor. Compensarea este reglementată de lege ca un mijloc de stingere a obligațiilor fiscale reciproce care, potrivit art. 167 Codul de procedură fiscală, operează în dublu sens, atât pentru creanțele datorate bugetului de stat (impozite, taxe, contribuții, accesorii și alte sume), cât și pentru creanțele debitorului fiscal, reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, și nimic nu împiedică efectuarea compensării în faza de executare a hotărârii judecătorești prin care s-a recunoscut dreptul la despăgubire, urmându-se regulile înscrise în art. 168 alin. (8)- (12) din Legea nr. 207/2015.

În consecință, având în vedere cererea de restituire a sumelor achitate de reclamantă precum și pe cea de acordare a dobânzilor la sumele percepute în temeiul unor acte administrative ce au fost anulate, prima instanță nu a făcut decât să restabilească situația anterioară emiterii actelor administrativ - fiscale nelegale.

În acest sens există în jurisprudența comunitară consolidată - Decizia CJUE C431/12 Rafinăria Steaua Română S.A., decizie dată în interpretarea art. 183 din Directiva TVA și precum și Decizia nr. 694/2015 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deși garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligației de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înțeles să execute de bunăvoie o obligație fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanțe judecătorești sau de către organul fiscal însuși. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acțiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată al acestuia.

În raport de toate considerentele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reține că prima instanță a pronunțat o soluție cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, cu respectarea îndrumărilor oferite de instanța de recurs care a pronunțat decizia de casare în primul ciclu procesual, soluție care este la adăpost de criticile aduse de organul fiscal prin intermediul acestei căi de atac și care se impune a fi menținută în urma examenului de legalitate efectuat.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și a art. 453 C. proc. civ., recurenta - pârâtă fiind partea procesuală care a căzut în pretenții în accepțiunea textului de lega amintit, față de soluția pronunțată în privința recursului, urmează a o admite și a obliga organul fiscal la plata sumei de 13.287lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, ocazionate de judecata prezentului dosar în fața instanței de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 24/2023 din 9 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.287lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.