ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1970/2024

Ședința publică din data de 05 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 08.02.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a, art. 8, art. 11 și respectiv ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.), anularea deciziilor de respingere a cererilor de finanțare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE", emise de către Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu pentru fiecare dintre reclamanți în parte și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumelor aferente finanțării pentru fiecare dintre reclamanți în parte.

Ca urmare a disjungerii din dosar nr. x/2021, pe rolul aceleiași instanțe, a fost înregistrată cauza de față cu nr. x/2022, având ca obiect cererea de anulare a deciziei de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE" și de obligare a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumelor aferente finanțării, formulată de reclamantul B..

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 25 de la data de 26.01.2023 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

A anulat Deciziile de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă pentru Programul "Casa Verde Fotovoltaice" emise de către Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu, în ceea ce îl privește pe reclamantul B..

A obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu la reanalizarea cererii de finanțare x formulată de reclamantul B. și a respins în rest acțiunea.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe,a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea a sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, să se respingă cererea de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că sentința civilă nr. 25/26.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

A susținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În mod necesar, o hotărâre judecătoreasca trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal.

Într-adevar, atâta timp cât în considerente, instanța nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Pretinsa motivare este neclară, instanța constatând că temeiul refuzului de acordare a finanțării l-a constituit împrejurarea că subscrisa pârâta a dat dovadă de o rigoare excesivă, fără a ține cont de rigoarea impusă totuși de finanțările din fondurile UE.

Instanța nu a ținut cont de apărările formulate de autoritatea pârâtă, astfel, motivarea primei instanțe nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus ia admiterea cererii și argumentele pentru care a înlăturat susținerile acesteia.

Mai mult, art. 22 C. proc. civ. consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) din acest articol are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale. Astfel instanța de fond avea posibilitatea de a solicita lămuriri și explicații părților, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt și motivarea în drept pe care își întemeiază susținerile și de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menționate în cerere sau întâmpinare.

A mai invocat Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Albina împotriva României si Boldea împotriva României, Curtea statuând ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție implica în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele si elementele de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta.

Curtea a mai statuat ca art. 6 alin. (1) din Convenție implica obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile, ceea ce nu presupune neapărat existenta unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de parți, însă este necesar caprin hotărârea pronunțata sa șefi examinat în mod real problemele esențiale care au fost supuse judecații.

Or, este de puterea evidenței că motivarea din hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este departe de a întruni aceste exigențe. Instanța de fond s-a mărginit doar la o prezentare a susținerilor reclamantului în cuprinsul a 17 pagini, fără a analiza în mod real problemele deduse judecății, argumentele și susținerile subscrisei recurente.

Afirmația făcută în considerentele sentinței atacate pe calea prezentului recurs, cum că acțiunea este întemeiată, instanța de fond însușindu-și susținerile reclamanților, constituie, așadar, așa cum se arată și în practica judiciară (Hotărârile C.E.D.O. în cauzele Albina împotriva României si Boldea împotriva României), o nemotivare a soluției adoptate.

Sentința civilă nr. 25/26.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

A criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul interpretării corecte a dispozițiilor legale în raport de care a fost respins dosarul de finanțare înregistrat cu numărul unic x depus de intimat în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională".

O critică adusă sentinței civile nr. 25/26.01.2023 vizează modalitatea de interpretare dată de instanța de judecată prevederilor din Ghid referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni, prima instanță aplicând și interpretând greșit dispozițiile Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018 (denumit în continuare "Ghid"), iar analiza efectuată asupra modului în care a fost analizată cererea de finanțare depusă de intimat este viciată.

A invocat prevederile ar. 21 lit. e) din Ghid, în care legiuitorul a stabilit expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precum și art. 18 alin. (1) din Ghid, ce indică doar unde se face înscrierea în program, iar nu și când, data înscrierii rezultând din prevederile art. 18 alin. (3), identificându-se cu momentul introducerii în aplicația informatică a documentelor depuse în dosarul de finanțare, prevăzute la art. 21 din Ghid.

Or, la data de 06.11.2019, când dosarul intimatului a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat Extrasele de carte funciară și Certificatele de atestare fiscală aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluția de respingere a cererii de finanțare.

În acest sens, Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul procesului de analiză și evaluare, a aplicat prevederile exprese ale art. 18 din Ghidul de finanțare, data înscrierii persoanei fizice în cadrul Programului fiind data finalizării cu succes a înregistrării documentelor în aplicația informatică, prin rezervarea sumei.

Astfel, conform datelor din aplicația informatică dedicată programului "Casa Verde Fotovoltaice", documentele depuse de reclamantă la instalator, au fost încărcate de către instalatorul validat în data de 06.11.2019 ora 12:51.

Art. 18 din Ghid stabilește în sarcina instalatorului validat obligația de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condițiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susținută de prima instanță, potrivit căreia analiza valabilității acelor acte ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator. Este evident că, dacă ar fi așa, nu s-ar mai justifica dispoziția normativă potrivit căreia, după verificarea conformității documentelor, instalatorul validat are obligația de a le introduce scanate, în aplicația informatică (art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid), o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea rezultă din documente.

Legiuitorul a stabilit atribuții distincte pe seama instalatorului validat și, respectiv a Comisiei de analiză, rezervând acesteia din urmă obligația de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude însă dreptul acesteia de a analiza și conformitatea documentelor, în aplicarea principiului quipotius major, potius minor.

După cum reiese chiar din analiza etapelor prevăzute de art. 18 din Ghidul de finanțare, chiar dacă în vederea înscrierii persoanele fizice se adresează instalatorilor validați, care potrivit etapei premergătoare prevăzute la lit. a), procedează la identificarea solicitantului și analiza conformității documentelor, înscrierea în Program este efectiv realizată la finalizarea introducerii în aplicația informatică a tuturor informațiilor și documentelor necesare, moment la care suma solicitată este rezervată și scăzută din bugetul total alocat regiunii în care a fost introdusă în care a fost introdusă cererea de finanțare.

Momentul la care s-a raportat prima instanță în analizarea documentelor este data înregistrării lor în sistemul informatic al programului de către instalatorul validat deoarece de la acea dată se puteau vizualiza documentele de către comisia de analiză, și nu data depunerii documentelor Ia instalatorul validat așa cum a reținut instanța de fond în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant B. nu a depus întâmpinare în cauza de față.

2.1. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă pentru programul "CASA VERDE FOTOVOLTAICE", emise de către Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu pentru reclamant, și pe cale de consecință, obligarea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu ("A.F.M.") ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumelor aferente finanțării pentru reclamant.

Acțiunea a fost admisă în parte de prima instanță de judecată fiind obligată pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să reanalizeze cererea de finanțare x, formulată de reclamantul B., instanța apreciind că nu se poate subroga în drepturile autorității pârâte, aceasta având prerogativa verificării conformității și eligibilității documentelor încărcate în program, cu luarea în considerare a dezlegărilor date referitoare la valabilitatea extrasului de carte funciară și a certificatelor de atestare fiscală.

Împotriva acestei soluții, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a formulat cerere de recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând nemotivarea hotărârii de la fond precum și o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În cadrul controlului judiciar efectuat, Înalta Curte reține că toate criticile dezvoltate de recurenta - pârâtă sunt neîntemeiate în cele ce urmează fiind arătate argumentele care justifică această soluție.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că lectura atentă a art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu denotă că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia și soluțiile în caz de admitere a recursului. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 și art. 488 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptățită și la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situației de fapt stabilite de prima instanță, ci doar de legalitate.

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situația de fapt stabilită de prima instanță, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentă în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În proces, recurenta-pârâtă a dezvoltat prin memoriul de recurs critici susceptibile de a se circumscrie motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv a pus în discuție nerespectarea, de către instanța emitentă a sentinței civile recurate, a obligației de a motiva această hotărâre.

Procedând, în continuare, la analiza argumentelor evocate în memoriul de recurs, Înalta Curte observă că, în accepțiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată ar fi susceptibilă de casare, în raport de o pretinsă încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția [europeană] a drepturilor omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Timișoara a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., și a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția EDO.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), potrivit cărora "..., deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). ... Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a argumentat soluția pronunțată în raport de criticile expuse de reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de autoritatea pârâtă în decizia de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă precum și de apărările expuse în întâmpinarea aceleiași pârâte, prin raportare la normele de drept incidente speței, respectiv art. 18 alin. (3) din Ordinul nr. 1287/2018, rezultând cu evidență argumentele pentru care au fost admise doar în parte pretențiile reclamate.

Totodată, nu se poate reține în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din motivarea judecătorului de fond se relevă motive străine de natura cauzei în contextul în care acesta a analizat înscrisurile de la dosar, respectiv decizia de respingere a cererii de finanțare, contestația formulată de reclamantă precum și decizia de soluționare a contestației cu nr. DCD/07.08.2020, iar în funcție de aceste elemente, a apreciat că pârâta a efectuat evaluare nelegală a documentației depuse de solicitanta finanțării nerambursabile.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor circumscrise motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința civilă nr. 25/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 cuprinde argumente pe care și-a fundamentat Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal soluția pronunțată, chiar dacă acestea au fost pe alocuri succint exprimate.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO.

Pornind la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se confirmă în cauză interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente cauzei, respectiv a dispozițiilor Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018.

Din perspectiva normelor de drept incidente în cauză, relevanță prezintă:

Art. 33 alin. (7) din Ordinul nr. 1287/2018 care prevede faptul că "În situația în care aplicația informatică este indisponibilă, toate termenele prevăzute în ghidul de finanțare care depind de funcționarea ei se prelungesc corespunzător cu perioada în care aceasta nu a funcționat."

Art. 46 din Legea nr. 207/2015 care prevede că actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică, actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinzând elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția elementelor prevăzute la lit. h) - semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent. La alin. (5) din același articol se prevede că actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu semnătura electronică extinsă a autorității administrației publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat, iar la alin. (9) lit. c), se statuează în sensul că actul administrativ fiscal se consideră emis și înregistrat la organul fiscal la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în formă electronică.

În raport de conținutul textelor de lege anterior citate, este nelegală conduita pârâtei care a respins cererea de finanțare a reclamantului și a apreciat că extrasul de carte funciară și certificatul de atestare fiscală nu mai erau valabile la data la care procedura de înscriere în aplicația informatică a fost reluată deoarece decizia de suspendare a aplicației informatice a aparținut pârâtei.

Prin urmare, relevant era ca documentația aferentă cererii de finanțare să fie valabilă la data la care documentele au fost depuse la instalatorul validat(respectiv la data de 10.09.2019) iar nu la data la de 06.11.2019, dată la care a fost reluată înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică după ce a fost suspendată.

Așadar, valabilitatea extrasului de carte funciară și a certificatului de atestare fiscală se menține și la data de 06.11.2019 când procedura de înscriere a dosarelor persoanelor fizice a fost deblocată de către pârâtă. Aceasta a fost interpretarea instanței de fond care este validată și în cadrul controlului judiciar.

Nelegal este, așa cum a reținut și prima instanță, și motivul de respingere a cererii reclamantului constând în faptul că certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local (Municipiul Timișoara) nr. x/20.08.2019 nu este asumat prin semănătură și ștampilă de către organul emitent, acest certificat aflat la fila x verso dosar fond, poartă ștampila electronică, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 207/2015 și cele ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Astfel, Înalta Curte nu-și poate însuși susținerea recurentei - pârâte în sensul că au fost încălcate prevederile Ghidului de finanțare, atâta timp cât dispozițiile art. 46 din Legea nr. 207/2015 permiteau emiterea actului administrativ fiscal în formă electronică.

În continuare, Înalta Curte reține că prima instanță a efectuat o interpretare corectă a dispozițiilor legale de la art. 18 din Legea nr. 554/2004, care, în raport de elementele de nelegalitate identificate în ceea ce privește respingerea cererii de finanțare a reclamantului, a apreciat că nu se poate subroga în drepturile autorității - pârâte și a proceda analiza pe fond a cererii de finanțare. Astfel, în mod corect, a obligat pârâta la reanalizarea cererii de finanțare a reclamantului(acesta fiind un atribut ce aparține exclusiv autorității pârâte), cu înlăturarea elementelor ce vizau erori de interpretare a dispozițiilor legale incidente speței și a valabilității înscrisurilor care alcătuiau documentația ce însoțea cererea de finanțare.

În consecință, dat fiind că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate dezvoltate în cuprinsul căii de atac declarate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că se impune menținerea soluției primei instanțe de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 25 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.