ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. "Cariera de Piatră" S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A., a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad solicitând: anularea Deciziei nr. 1791/679/29.07.2014, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/14.05.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscal pentru persoane juridice, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.05.2014, anularea deciziei de impunere nr. x/14.05.2014 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. "Cariera de Piatră" S.R.L., în reorganizare judiciară prin administrator special B. și administrator judiciar A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2156 din 24.05.2018 pronunțată în dosar nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A., împotriva sentinței nr. 13 din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerentele: reclamanta nu este decăzută din proba cu expertiza solicitată în cauză, iar având în vedere controversele legate de împrejurările de fapt deduse judecății, pentru lămurirea aspectelor de natură contabilă asupra cărora se poartă prezentul litigiu, se impune efectuarea unei expertize judiciare contabile, cu ocazia rejudecării cauzei de către prima instanță.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014* la data de 23.10.2018.

Prin sentința civilă nr. 167 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.C. Cariera de Piatră S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x din 14.05.2014 emisă de A.J.F.P Arad și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 1791/679 din 29.07.2014 emisă de către D.G.R.F.P Timișoara și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 67.470 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a susținut, în esență, că prin hotărârea atacată, prima instanță a omis, în întregime, probatoriul depus la dosar, precum și obiecțiunile formulate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad la raportul de expertiză fiscală judiciară și la raportul de expertiză tehnică judiciară, din care rezultă că organele de inspecție fiscală, în mod legal, nu au acordat dreptul de deducere al TVA contestat.

În opinia recurentei pârâte, hotărârea atacată se întemeiază în totalitate pe argumentele prezentate prin expertizele dispuse în cauză, argumente/concluzii care au fost bazate pe reținerea unor stări de fapt neconforme cu realitatea. Interpretările subiective ale experților au fost acceptate de instanța de fond, care nu a luat în considerare înscrisurile aflate la dosarul cauzei și constatările faptice ale inspecției fiscale. De altfel, în unele situații, expertul a făcut aprecieri inclusiv cu privire la interpretarea normelor juridice incidente, deși acest aspect este în mod exclusiv în competența instanței de judecată și nu a consultantului fiscal care își depășește în aceasta situație atribuțiile.

Recurenta pârâtă a precizat, totodată, că argumentarea hotărârii atacate se bazează și pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în speță.

Astfel, a susținut că, deși organul fiscal a arătat în mod corect în ce condiții reclamanta ar fi avut drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, instanța de fond, având în vedere interpretările expertului, a analizat în mod sumar documentele și nu a făcut o analiză corelată cu dispozițiile legale invocate de pârâtă, astfel că, în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, reținând că aceasta beneficiază de dreptul de deducere al TVA. Cu alte cuvinte, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond nu a luat în considerare motivele invocate de aceasta și probatoriul administrat, ci a reținut, în mod nejustificat doar concluziile expertului și pe cele ale reclamantei. Așadar, a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea instanței de contencios administrativ este atacabilă în condițiile dispozițiilor legale speciale, hotărârile vizând contenciosul administrativ fiind supuse doar căii de atac a recursului, legiuitorul stabilind faptul că aceste hotărâri sunt pronunțate fără drept de apel.

În aceste condiții, fiind direct supuse recursului, hotărârilor instanțelor de contencios administrativ nu li se aplică dispozițiile generale ale art. 488 din C. proc. civ., ci dispozițiile legii speciale, a contenciosului administrativ.

Or, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, în cazul admiterii recursului, instanța de recurs va proceda la rejudecarea litigiului în fond. Așadar, procedând la o nouă judecată de fond, instanței de recurs i se aplică atât dispozițiile legii speciale, cât și cele ale art. 476 și 477 din C. proc. civ. cu privire la apel, instanța de recurs în cauzele de contencios administrativ nefiind limitată la motivele stabilite de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a susținut, în continuare, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că actele administrative emise de pârâte sunt parțial netemeinice și nelegale.

Astfel, în analiza documentelor de către expert, nu au fost reținute ori au fost omise nejustificat aspecte care, de altfel, au fost analizate temeinic prin actul de control, iar instanța de fond a argumentat soluția pronunțata pe expertiza astfel construita.

În continuare, recurenta pârâtă a arătat că, în fapt, în cursul lunii martie 2012, societatea reclamantă și-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.111.680 RON înscrisă în factura nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A., considerând că lucrările efectuate de către această firmă în favoarea petentei reprezintă lucrări de investiții, fapt infirmat de rezultatul inspecției fiscale finalizată prin emiterea deciziei de impunere atacată, decizie la baza căreia au stat constatările din Raportul de inspecție fiscală nr. x din 14.05.2014.

În drept, a invocat dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 și art. 7 Legea nr. 82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, a susținut că, din analiza normelor legale incidente rezultă că persoanele impozabile au posibilitatea legală a a-și exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative, respectiv: achizițiile sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și au la bază facturi care conțin obligatoriu toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere.

În aceste condiții, pentru a dovedi că serviciile achiziționate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operațiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să dețină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci și să demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv și în folosul propriilor operațiuni taxabile.

Din documentele puse la dispoziția organului fiscal și care au fost avute în vedere la efectuarea controlului, au rezultat următoarele:

Inspecția fiscală s-a desfășurat urmare Deciziei nr. 1246/27.09.2012 emisă de D.G.F.P. Arad, organele de inspecție fiscală procedând la efectuarea unei noi verificări în vederea determinării stării de fapt relevante din punct de vedere fiscal prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege așa cum sunt enumerate de legiuitor, în determinarea stării de fapt fiscale reale, organele fiscale fiind ținute de principiile generale enumerate la cap. II și III din Codul de procedură fiscală, acestea impunând organelor fiscale corelarea măsurilor pe care le dispun cu circumstanțele de fapt determinate prin analizarea situației fiscale sub toate aspectele.

Făcând aplicabilitatea celor dispuse prin Decizia nr. 1246/27.09.2012 emisă de D.G.F.P. Arad, organele de inspecție fiscală au corespondat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale - autoritatea care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuțiilor stabilite de Legea minelor nr. 85/2003 -, aceasta precizând că în evidențele inspectoratului nu se regăsesc informații referitoare la contracte comerciale încheiate între S.C. Cariera de Piatră S.R.L. și C. S.A., fapt confirmat și de dl. D., administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în Nota explicativă dată cu ocazia inspecției fiscale (Anexa nr. 4 la RIF) în care la întrebarea nr. 3 referitoare la deținerea autorizațiilor de construcții pentru lucrările înregistrate în cadrul imobilizărilor în curs de execuție, acesta a precizat următoarele:

"Nu cunosc detalii referitoare la existența autorizațiilor de construcție, deoarece la data începerii investițiilor nu lucram în companie".

De asemenea, în vederea stabilirii stării de fapt cu privire la situațiile de plată (devizele) anexate la factura seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. s-a solicitat efectuarea unui control încrucișat la C. S.A., finalizat prin emiterea Procesului-verbal nr. x/13.05.2014 în care s-au consemnat următoarele:

"elementele luate în calcul (materiale consumabile, transport, utilaj etc.) la întocmirea situațiilor de plată (devize) nu concordă cu datele înregistrate în evidența contabilă a C. S.A. aferentă aceleiași perioade. Totodată, s-a constatat că situațiile de plată (devizele) au fost întocmite ulterior perioadei aferent căreia au fost încheiate, acestea fiind parțial semnate, fiind doar ștampilate, aspecte confirmate de dl. D. în Nota explicativă."

Astfel, domnului D., director economic în cadrul firmei ICIM Arad S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 i s-a solicitat să precizeze cum justifică neconcordanța dintre datele înregistrate în evidența contabilă cu privire la valoarea costurilor cu principalele elemente (materiale consumabile, transport, utilaj etc.) utilizate în cadrul lucrărilor și serviciilor prestate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. și valoarea acelorași elemente înscrise în situațiile de plată (devizele) întocmite de S.C. Arad S.A., aferente acelorași lucrări și servicii prestate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie - decembrie 2010, lucrări și servicii facturate de către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. pe baza facturii nr. x/31.03.2012.

Domnul D., director economic în cadrul firmei ICIM Arad S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011, a precizat următoarele:

"în perioada în care am desfășurat activitate în cadrul firmei nu au existat aceste situații de plată (devize) aferente perioadei aprilie - decembrie 2010, înregistrarea în contabilitate a lucrărilor și serviciilor efectuându-se pe baza datelor extrase din contabilitatea de gestiune."

Totodată acestuia i-au fost solicitate precizări referitoare la persoanele care au întocmit situațiile de plată (devizele) aferent lucrărilor și serviciilor prestate de ICIM Arad S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie - decembrie 2010, dl D. arătând:

"Nu cunosc cine a întocmit situațiile de plată (devizele) aferent lucrărilor și serviciilor prestate de C. S.A.. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L în perioada aprilie - decembrie 2010, deoarece acestea sunt doar ștampilate și nu poartă nici o semnătură."

Recurenta pârâtă a susținut că în evidența contabilă a C. S.A. nu se regăsesc consumurile materiale și celelalte elemente (transport, utilaj etc.) înscrise în situațiile de plată (devizele) întocmite pentru perioada aprilie - decembrie 2010, aferente lucrărilor efectuate către S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

De asemenea, în evidența contabilă a C. S.A. există documente justificative (bonuri de consum, situații de lucrări, raportate de lucru, rapoarte de activitate utilaj, bonuri de transport, avize și autorizații necesare desfășurării unor lucrări etc.) care să ateste efectuarea unor lucrări în favoarea S.C. Cariera de Piatră S.R.L., dar acestea nu certifică realitatea datelor înscrise în situațiile de plată (devizele) care însoțesc factura seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

Rezultă așadar, în opinia recurentei pârâte, că situațiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu conțin informațiile necesare stabilirii realității lucrărilor și serviciilor facturate, acestea nefiind corelate în ceea ce privește consumurile, materiale și celelalte elemente (transport, utilaj etc.) avute în vedere la întocmirea lor, cu datele înregistrate în evidența contabilă a societății.

În vederea clarificării aspectelor referitoare la lucrările efectuate de C. S.A. în favoarea S.C. Cariera de Piatră S.R.L, în cursul anului 2010, au fost solicitate explicații scrise d-lui. D., director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 și administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L (C. S.A. are calitatea de asociat unic) în perioada ianuarie 2010- aprilie 2011, acesta precizând că lucrările de investiții efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. au fost cele finalizate în cursul anului 2009, după acea dată toate lucrările efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. au reprezentat lucrări și servicii efectuate pentru realizarea producției.

De asemenea, din documentele analizate rezultă, în opinia recurentei, că petenta S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu poate justifica lucrările de investiții efectuate de C. S.A. nici pe baza inventarierii elementelor de activ și pasiv deoarece aferent perioadei supuse inspecției fiscale nu a efectuat inventarierea imobilizărilor corporale în curs de execuție (reflectate în evidența contabilă în contul 231 "Imobilizări corporale în curs de execuție"), în conformitate cu dispozițiile pct. 13 și pct. 14 din Ordinul MFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, deși în Legea nr. 82/1991, republicată, este legiferată în sarcina persoanelor juridice care organizează și conduc contabilitatea financiară, obligația de a efectua inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar, obligație pe care petenta a ignorat-o.

Analizând motivele expuse de dl. D. în Nota explicativă dată organelor de inspecție fiscale, recurenta pârâtă a susținut că motivațiile prezentate de acesta sunt de ordin subiectiv, nefiind nesusținute cu temeiuri legale, cum de altfel nici în contestația administrativă ori în acțiunea în contencios administrativ formulată nu se invocă vreun temei de drept care să confere dreptul petentei de a beneficia de dreptul de deducere a TVA în condițiile în care organele de inspecție fiscală au procedat la o analiză temeinică a stării de fapt, respectiv: colaborarea cu alte autorități - ANRM; verificarea concordanței între evidența contabilă a petentei și a firmei prestatoare în cadrul unui control încrucișat; discutarea constatărilor și solicitarea de explicații scrise de la dl. D., director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009 - aprilie 2011 și administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. [C. S.A. are calitatea de asociat unic] în perioada ianuarie 2010 - aprilie 2011.

Recurenta a învederat că în cadrul procedurii de soluționare a contestației s-a avut în vedere și jurisprudenta Curții Europene de Justiție, în situația în care, ulterior aderării, în vederea aplicării uniforme a legii, România este obligată, printre altele, să respecte aquis-ul comunitar în domeniul TVA.

În acest sens, s-a menționat că jurisprudenta Curții Europene de Justiție recunoaște statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea posibilității contribuabililor de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată (Hotărârea pronunțată în cauza C-85/95 John Reisdorf; Hotărârea pronunțată în cauzele reunite C-110/98 la C-147/98 Gabalfrisa.

Recurenta pârâtă a precizat, totodată, că principiul prevalenței substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislația comunitară, care se aplică în concordanță cu celelalte principii recunoscute de legislația și jurisprudența comunitară, printre care principiul luptei împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri. Din acest motiv, legislația fiscală condiționează exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă achizițiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă (inclusiv condiția ca persoana impozabilă să dețină factura care să conțină informațiile obligatorii prevăzute de lege), a condiției de fond esențiale, aceea că achizițiile pentru care se solicită deducerea să fie efective și să fie destinate utilizării în folosul propriilor operațiuni taxabile ale persoanei impozabile.

Prin urmare, persoanele impozabile au posibilitatea legală de a-și exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: achizițiile sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și au la bază facturi care conțin obligatoriu toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere. În aceste condiții, pentru a dovedi că serviciile achiziționate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operațiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să dețină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci și să demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv și în folosul propriilor operațiuni taxabile.

În speță, coroborând jurisprudența europeană cu legea specială care guvemeză raporturile de drept fiscal, respectiv art. 65 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, rezultă că este obligația persoanei impozabile care solicită acordarea dreptului de deducere a TVA să prezinte dovezi obiective care să confirme utilizarea acestor lucrări și servicii în folosul operațiunilor sale taxabile.

Contrar susținerilor reclamantei, simpla achiziție a unor lucrări și servicii, tratate din punct de vedere contabil ca imobilizări în curs de execuție, nu constituie o prezumție a utilizării în scop economic a acestora, în vederea realizării obiectului său de activitate, în condițiile în care, așa cum au stabilit organele de inspecție fiscală, aceste lucrări de investiții nu au fost recepționate până la data finalizării inspecției fiscale.

Pe cale de consecință, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod corect și legal, organele de inspecție fiscală au stabilit că lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiții, astfel cum acestea au fost reflectate în evidența contabilă a petentei.

Referitor la susținerile reclamantei conform cărora "în cuprinsul facturii există nereguli din punct de vedere formal" fiind vorba despre o "eroare materială în completarea facturii, dar actele contabile ce au stat la baza emiterii facturii au fost întocmite si înregistrate în contabilitatea societății", recurenta pârâtă a suținut că acestea nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei în condițiile în care chiar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a stabilit că "Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA."

Așadar, având în vedere constatările organelor de inspecție fiscală asupra tuturor împrejurărilor cauzei (informațiile transmise de ANRM, contabilitatea petentei, înregistrările contabile ale C. S.A., Nota explicativă a d-lui. D.) rezultă că deși petenta a înregistrat în evidența contabilă lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, ca fiind lucrări de investiții, acestea nu reprezintă lucrări de investiții.

În acest sens, a învederat că, deși intimata reclamantă, în considerarea facturii seria x nr. x/31.03.2012 prin care C. S.A. a facturat către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. contravaloarea unor situații de lucrări, anexate facturii în sumă de 4.632.000 RON cu TVA în sumă de 1.111.680 RON, pretinde exercitarea dreptului de deducere a TVA în condițiile în care în factura în cauză se află înscris faptul că situațiile de lucrări sunt aferente amenajărilor de la Cariera Bătuța 2010, anexat facturii fiind prezentate situații de plată (devize) atât de la Cariera Bătuța, cât și de la Cariera Păuliș.

Mai mult, situațiile de plată (devize) întocmite pentru Cariera Bătuța în perioada mai - decembrie 2010 nu sunt semnate de executant, respectiv de întocmire, fiind doar ștampilate, fiind semnate și ștampilate doar de beneficiar - S.C. Cariera de Piatră S.R.L.

Spre deosebire, situațiile de plată (devize) întocmite pentru Cariera Bătuța în perioada mai - decembrie 2010 sunt semnate de executant, respectiv de întocmire, fiind și ștampilate (situațiile de plată sunt semnate ca executant și întocmit de dl. B., ștampila aplicată fiind din perioada când C. S.A. se află în procedură de in solventă).

Recurenta pârâtă a reiterat faptul că lucrările de investiții nu au fost recepționate până la data finalizării inspecției fiscale și nici chiar până la data emiterii Deciziei de soluționare a contestației administrative, în condițiile în care reclamanta avea această posibilitate legală, consacrată de dispozițiile art. 213 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Referitor la susținerea intimatei reclamante potrivit căreia "organul fiscal trebuia să admită la deducere TVA aferent sumelor corect înregistrate", recurenta pârâtă a învederat că aceste susțineri nu sunt argumentate și nu sunt susținute de niciun motiv ori înscris care să justifice o atare deducere parțială a TVA.

Pentru motivele anterior expuse, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de Societatea Cariera de Piatra S.R.L. ca neîntemeiată, cu consecința menținerii în integralitate a Deciziei nr. 1791/679/29.07.2014 emisă de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara și a Deciziei de Impunere nr. x/14.05.2014 emisa de pârâta AJFP Arad.

Recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a invocat, în susținerea recursului formulat, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cererea de recurs, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a prezentat, în mod detaliat, situația de fapt și mijloacele de probă administrate, apreciind că instanța de fond a înlăturat argumentele invocate de către aceasta, precum și Obiecțiunile formulate la Rapoartele de expertiză fără a aduce contraargumente, sens în care și-a însușit concluziile experților fără a prezenta propriile convingeri.

De asemenea, recurenta pârâtă a susținut că, în analiza posibilității de exercitare a dreptului de deducere a TVA, obiectivul care stă la baza regimului TVA și scopul comun al acestui regim este corespondența dintre deducerea taxei aferente intrărilor și perceperea taxei aferente ieșirilor.

Pentru demonstrarea faptului că serviciile achiziționate sunt utilizate, într-adevăr, în folosul operațiunii taxabile, persoana impozabilă este obligată nu numai să dețină factura în care este înscrisă taxa pe valoarea adăugată deductibilă, ci să și demonstreze că serviciile facturate au fost prestate efectiv și în folosul propriilor operațiuni taxabile.

Or, în opinia recurentei pârâte, tocmai acest fapt nu este susținut cu documente justificative, atâta vreme cât expertul se raportează la anul 2010, neluând în considerare explicațiile scrise ale d-lui D. - director economic la C. S.A. în perioada aprilie 2009- aprilie 2011 și administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada ianuarie 2010- aprilie 2011, care confirmă că lucrările de investiții efectuate de ICIM Arad S.A. către Cariera de Piatră S.R.L. au fost cele finalizate în cursul anului 2009, după acea dată toate lucrările efectuate de ICIM Arad S.A. către Cariera de Piatră S.R.L. reprezentat lucrări si servicii efectuate pentru realizarea producției.

De altfel, nici expertul nu a precizat în concret lucrările întocmite în perioada aprilie - decembrie 2010, deși prin Obiectivele stabilite se solicită indicarea cheltuielilor corelativ cu reprezentarea în structura faptică a construcțiilor. De asemenea, acesta nu a făcut o detaliere a "cheltuielilor indirecte" - ce reprezintă ele, sau a "cheltuielilor materiale" pentru a se vedea despre ce "clădire" este vorba și practic ce materiale au fost folosite în cadrul "Investițiilor". Mai mult, în Situațiile de lucrări nu se regăsesc "cheltuielile cu recapitulația de deviz".

Prin urmare, coroborând probele existente la dosarul cauzei, respectiv susținerile reprezentantului reclamantei din Notele explicative, ale expertului care face trimitere la o perioadă anterioară anului 2012 când a fost emisă factura în cauză pentru care solicită exercitarea dreptului de deducere a TVA, informațiile din evidența financiar contabilă a firmei prestatoare si informațiile de la A.N.R.M., recurenta pârâtă a apreciat că nu este probată efectuarea unor lucrări de investiții pe care societatea susține că le-a efectuat.

În opinia recurentei, și lămuririle date de către expertul tehnic judiciar, dl. ing. E. în fața instanței de judecată sunt la fel de generale și evazive, fără a face trimitere la lucrări și cheltuielile care le corespund, precum și la argumentul pentru care suntem în prezenta unor lucrări de investiții și nu a unor lucrări de producție.

În continuare, recurenta pârâtă a arătat că în privința Raportului de expertiza contabilă judiciară, întocmit de către expertul contabil judiciar F., a formulat Obiecțiuni, ignorate însă de către prima instanță și a prezentat, în mod detaliat, aspectele invocate în cadrul Obiecțiunilor formulate.

Recurenta pârâtă a mai susținut că, urmare a corespondenței purtate de către organele de inspecție fiscală cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale, autoritatea care reprezintă interesele statului în domeniul resurselor minerale conform atribuțiilor stabilite de Legea minelor nr. 85/2003, a rezultat că în evidențele inspectoratului nu se regăsesc informații referitoare la contracte comerciale încheiate între S.C. Cariera de Piatră S.R.L. și C. S.A., fapt confirmat și de dl. D., administrator special al S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în Nota explicativă dată cu ocazia inspecției fiscale.

De asemenea, a precizat că, în vederea stabilirii stării de fapt cu privire la situațiile de plată (devizele) anexate la factura seria x nr. x/31.03.2012, emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., a fost efectuat un control încrucișat la C. S.A., finalizat prin emiterea Procesului-verbal nr. x/13.05.2014.

Recurenta a subliniat că Situațiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., nu conțin informațiile necesare stabilirii realității lucrărilor și serviciilor facturate, acestea nefiind corelate în ceea ce privește consumul materialelor și celelalte elemente (transport, utilaj etc.) avute în vedere la întocmirea lor, cu datele înregistrate în evidența contabilă a societății.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta a învederat că în hotărârea atacată s-a reținut că lucrările "au fost executate pentru amenajarea frontului de lucru pentru cariera Bătuța și Pauliș, aparținând Societății Cariera de Piatra S.R.L. fiind executate lucrări de investiții și nu de producție, nefiind livrate produse de cariera", însă nu s-a indicatat nici măcar o lucrare, cu titlu de exemplu, care sa reflecte multitudinea de cheltuieli investite: cheltuieli materiale, manoperă, utilaje, transport, cheltuieli cu recapitulația de aviz - care nu sunt evidențiate de către expert, cheltuieli indirecte.

De altfel, nici în Raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții nu au fost indicate aceste elemente, deși Obiectivul nr. 1 al expertizei acest lucru trebuia să îl stabilească.

În aceste condiții, recurenta a susținut că simpla achiziție a unor lucrări și servicii, tratate din punct de vedere contabil ca imobilizări în curs de execuție, nu constituie o prezumție a utilizării în scop economic a acestora, în vederea realizării obiectului său de activitate, în condițiile în care, așa cum au stabilit organele de inspecție fiscală aceste lucrări de investiții nu au fost recepționate nici până la data finalizării inspecției fiscale, fiind astfel eronată afirmația instanței potrivit căreia "organul fiscal nu a probat caracterul nereal al operațiunilor realizate".

În continuare a invocat jurisprudența CJUE pronunțată în cauza Inzo și în cauza C-85/95 John Reisdorf, precum și dispozițiile art. 6 și art. 65 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, art. 6 și 7 din Legea nr. 82/1991, art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a susținut că persoanele impozabile au posibilitatea legală de a-și exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative, respectiv: achizițiile sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și au la bază facturi care conțin obligatoriu toate informațiile necesare stabilirii dreptului de deducere, ceea ce cu nu este cazul în speța de față.

În acest sens, a învederat că, deși intimata reclamantă, în considerarea facturii seria x nr. x/31.03.2012 prin care C. S.A. a facturat către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. contravaloarea unor situații de lucrări, anexate facturii în sumă de 4.632.000 RON cu TVA în sumă de 1.111.680 RON, pretinde exercitarea dreptului de deducere a TVA în condițiile în care în factura în cauză se află înscris faptul că situațiile de lucrări sunt aferente amenajărilor de la Cariera Bătuța 2010, anexat facturii fiind prezentate situații de plată (devize) atât de la Cariera Bătuța, cât și de la Cariera Păuliș.

Cu privire la erorile materiale semnalate de către organul fiscal în cuprinsul documentelor contabile, recunoscute și de către intimata reclamantă, față de care prima instanță a făcut aplicarea principiului prevalenței fondului asupra formei, a învederat că, raportat la constatările organelor de inspecție fiscală asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (informațiile transmise de A.N.R.M., contabilitatea societății reclamante, înregistrările, contabile ale C. S.A., Nota explicativă a d-lui D.) rezultă că deși intimata reclamantă a înregistrat în evidența contabilă lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, ca fiind lucrări de investiții, acestea nu reprezintă lucrări de investiții.

În subsidiar, recurenta pârâtă a soliciat reducerea cheltuielilor de judecată în condițiile art. 451 din C. proc. civ.

Intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursurilor și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prioritar, Înalta Curte subliniază că legiuitorul a optat, în materia contenciosului administrativ și fiscal, pentru menținerea căii de atac a recursului și exercitarea lui numai pentru motive de nelegalitate. Cu alte cuvinte, și în contenciosul administrativ și fiscal, recursul este o cale extraordinară de atac, fiind limitat la motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În acest sens este, de altfel, jurisprudența constantă a Curții Constituționale. În decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, instanța de contencios constituțional a statuat că "În lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului." Aceste considerente au fost reluate și în deciziile nr. 747 din 16 decembrie 2014 sau 141 din 12 martie 2015.

De asemenea, în Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:

"referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și a reținut că "dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite, însă, unele excepții de la această regulă". În același sens, este și Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilității de a declara și calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de contencios administrativ, a reținut că "este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Niciun text din Constituție nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Chiar și reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală, nu și în cauzele de natură administrativă."

Recursul nu are, așadar, în materia contenciosului administrativ și fiscal, caracter devolutiv, cum în mod greșit a susținut recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, putând fi exercitat pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Astfel, se observă că recurenta pârâtă nu a adus niciun argument și nu a precizat care dintre situațiile reglementate de articolul invocat ar fi incidentă în cauză, ci a susținut, în esență, că instanța de fond și-ar fi întemeiat hotârârea pronunțată doar pe expertizele depuse la dosar, fără a analiza actele depuse de organele fiscale.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a prezentat explicit argumentele care l-au determinat să admită acțiunea formulată de reclamantă, aceste argumente, expuse în mod logic și gradual, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în cauză, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. De asemenea, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Criticile recurentei pârâte reflectă, în realitate, dezacordul acesteia în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține însă motivul de casare invocat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat atât de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cât și de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Instanța de control judiciar subliniază că neacordarea de către judecătorul fondului, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valențelor probatorii pretinse de recurentele pârâte, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi realizată în această cale de atac extraordinară.

Analizând, așadar, criticile care se regăsesc în ambele recursuri îndreptate împotriva soluției de anulare a actelor administrative fiscale contestate, respectiv a deciziei Deciziei de impunere nr. x din 14.05.2014 emisă de A.J.F.P Arad și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 1791/679 din 29.07.2014 emisă de către D.G.R.F.P Timișoara, și care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește soluția fiscală de neacordare a dreptului de deducere pentru suma de 1.111.680 RON cu titlu de TVA aferentă lucrărilor de investiții efectuate de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L., în conformitate cu factura seria x x/31.03.2012, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile de acordare a dreptului de deducere, având în vedere că lucrările relevate în situațiile de plată (anexe la factura nr. x/31.03.2012) au fost executate pentru amenajarea frontului de lucru pentru cariera Bătuța și Păuliș, aparținând Societății Car­iera de Piatra S.R.L., realitatea prestării serviciilor fiind demonstrată, iar serviciile executate au fost lucrări de investiții și nu de producție, nefiind livrate produse de carieră.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția și pe cele două expertize administrate în cauză, una în specialitatea construcții civile și industriale și alta în specialitatea contabilitate care au concluzionat că lucrările realizate în anul 2010 pentru a asigura condițiile necesare procesului de producție pentru extracția de roci minerale (piatră) sunt lucrări de investiții, respectiv că Factura nr. x/31.12.2012 are ca anexe situațiile de plată privind activități investiționale la societatea reclamantă Cariera de Piatra S.R.L., pentru locațiile Bătuța și Păuliș, iar suma lor reprezintă valoarea facturii, baza de impozitare în sumă de 4.632.000 RON și TVA înscrisă în factură în procent legal de la data emiterii facturii de 24%

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că erorile materiale semnalate de organul fiscal în cuprinsul documentelor contabile nu pot constitui temei pentru limitarea dreptului de deducere a TVA, în baza principiului prevalenței fondului asupra formei, atâta timp cât condițiile de fond privind livrarea de servicii (lucrări) erau îndeplinite, iar factura fiscală conține elementele esențiale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.).

Recurentele pârâte reiterează apărările din fond, susținând că situațiile de plată (devizele) care au stat la baza facturii seria x nr. x/31.03.2012 emisă de C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu conțin informațiile necesare stabilirii realității lucrărilor și serviciilor facturate, iar intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. nu poate justifica lucrările de investiții efectuate de C. S.A. nici pe baza inventarierii elementelor de activ și pasiv deoarece aferent perioadei supuse inspecției fiscale nu a efectuat inventarierea imobilizărilor corporale în curs de execuție. Așadar, în opinia recurentelor pârâte, lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiții, astfel cum acestea au fost reflectate în evidența contabilă a intimatei reclamante.

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 145 și 146 din Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, reținând că sunt îndeplinite condițiile de acordare a dreptului de deducere pentru suma de 1.111.680 RON aferentă facturii seria x nr. x/31.03.2012 pentru lucrările de investiții efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010.

Astfel, se observă că dreptul de deducere a fost pretins de intimata reclamantă pe baza facturii seria x nr. x/31.03.2012. Acest document a fost emis în baza situațiilor de lucrări lunare, acceptate de beneficiarul S.C. Cariera de Piatră S.R.L., situații de lucrări întocmite în baza indicatoarelor și a cata­loagelor de prețuri, pentru lucrările executate cu respectarea modelului ca­dru de situație de lucrări, în care sunt evidențiate costurile cu: cheltuieli materiale, manoperă, utilaje, transport, etc.

În ceea ce privește realitatea operațiunilor taxabile, așa cum în mod corect s-a reținut în hotărârea atacată, în prezent, atât Cariera de Piatră Bătuța, cât și Cariera de Piatră Păuliș există și în această carieră se exploatează resursele miniere de piatră existente în perimetrul alocat, toate lucrările executate pentru amenajările specifice și lucrările pregătitoare deschiderii frontului de lucru în carieră fiind lucrări de investiții.

Referitor la susținerile recurentelor pârâte potrivit cărora lucrările efectuate de către C. S.A. către S.C. Cariera de Piatră S.R.L. în perioada aprilie 2010 - decembrie 2010, facturate în baza facturii seria x nr. x/31.03.2012, nu reprezintă lucrări de investiții, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond s-a raportat atât la expertiza în specialitatea construcții civile și industriale ale cărei concluzii au fost în sensul că lucrările realizate în anul 2010 pentru a asigura condițiile necesare procesului de producție pentru extracția de roci minerale (piatră) sunt lucrări de investiții, lucrări pentru care s-au întocmit Situații de lucrări cu respectarea normelor tehnice impuse prin indicatoarele de norme de deviz și cataloagele de prețuri în domeniul respectiv, cât și la expertiza în specialitatea contabilitate, ale cărei concluzii au fost în sensul Factura nr. x/31.12.2012 are ca anexe situațiile de plată privind activități investiționale la societatea reclamantă Cariera de Piatra S.R.L., pentru locațiile Bătuța și Păuliș.

Așadar, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că sunt îndeplinite condițiile de fond privind existența lucrărilor de investiții, destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile, iar factura fiscală seria x nr. x/31.03.2012 cuprinde elementele esențiale prevăzute de normele legale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.), astfel că dreptul de deducere privind TVA în sumă de 1.111.680 RON trebuie acordat.

În ceea ce privește susținerile organelor fiscale referitoare la lipsa inventarierii activului și pasivului și la erorile materiale din cuprinsul documentelor contabile, instanța de control judiciar reține că sunt formaliste și încalcă principiul prevalenței fondului asupra formei, în sensul că atâta timp cât condițiile de fond privind livrarea de servicii (lucrări) erau îndeplinite, iar factura fiscală conține elementele esențiale (nume furnizor, natura bunurilor livrate, valoare TVA, cod identificare fiscală, sediu social, etc.) dreptul de deducere trebuie acordat.

În sfășit, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad nu a motivat solicitarea de reducere a cheltuielilor judiciare acordate de instanța de fond. De altfel, aprecierea asupra cheltuielilor judiciare acordate de judecătorul fondului este o chestiune de temeinicie, nu de legalitate. În condițiile în care instanța de fond s-a raportat în mod corect la criteriile legale și a realizat o apreciere proprie asupra incidenței acestora, criticile referitoare la cuantumul concret stabilit excedează motivelor legale de casare.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Având în vedere complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat, precum și faptul că pricina s-a soluționat la primul termen, Înalta Curte va obliga recurentele pârâte la plata către intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 167 din 30 martie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele pârâte la plata către intimata reclamantă S.C. Cariera de Piatră S.R.L. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.